Cum să-ți faci cumpărăturile corect pe timp de pandemie


    Mersul la cumpărături poate fi riscant în contextul pandemiei de coronavirus, iar dacă nu îți iei o serie de măsuri atunci când intri în magazine pentru alimente, te poți întoarce acasă infectat.

coronavirus-contamination-environnementale.jpeg

Mersul la cumpărături este permis atâta timp cât nu te afli în carantină sau izolare și nu ai simptome de boală asociate infecției cu coronavirus. În cazul în care te regăsești în una dintre situațiile menționate, apelează la persoane aproapiate, asociații sau autorități care să-ți livreze alimentele la domiciliu. Jurnaliștii de la parents.com au discutat cu specialiștii și au ajuns la concluzia că respectarea următoarelor măsuri reduce semnificativ riscul de infectare în timpul cumpărăturilor.

Primul lucru pe care trebuie să îl respecți atunci când ieși la supermarket este păstrarea distanței de 1,5 metri față de restul persoanelor din jur, fie că aștepți la coadă în afara magazinului, fie că te afli printre rafturi sau la casă.

Limitează timpul petrecut la magazin

Virusul se ia cel mai frecvent prin intermediul particulelor din secrețiile respiratorii, care pot ajunge în aer prin tuse și strănut. Aceste picături se împrăștie ușor în jur și rămân în aer pentru câteva minute, ceea ce înseamnă că pot infecta o persoană ce străbate zona, ajungând în zona ochilor, a nasului sau a gurii acesteia. Tocmai de aceea, păstrarea distanței și limitarea contactului cu alte persoane sunt esențiale.

Pregătește-ți de acasă lista de cumpărături, pentru a limita timpul petrecut printre rafturi și pune la îndemână cardul cu care vei plăti. Plata cu cardul sau cu aplicații instalate pe telefon sunt de preferat, pentru că banii sunt atinși de multă lume și ajung pe diverse suprafețe.

Este important, de asemenea, momentul pe care ți-l alegi pentru cumpărături. ”Pentru a reduce riscurile, este important să alegi perioadele din zi în care știi că nu e aglomerat”, spune Dr. Corey Basch, specialist în sănătate publică. “Persoanele în vârstă și cele cu probleme de sănătate trebuie să profite de orele în care magazinele au stabilit program exclusiv pentru ele”, completează specialistul.

Abține-te să atingi inutil produsele și suprafețele

După ce o persoană infectată strănută sau tușește, picăturile contaminate ajung pe rafturi, pe ambalaje, pe mânerele coșurilor de cumpărături. Încearcă să atingi cât mai puțin ceea ce se află în jur și păstrează la îndemână șervețele umede cu care, la nevoie, să ștergi ceea ce urmează să atingi. ”Profită de dezinfectantele oferite în unele magazine sau folosește-le pe ale tale pentru a curăța rapid ceea ce urmează să atingi”, este sfatul medicului Octavio Costa, intervievat de jurnaliști.

Și mai ține cont de un lucru: nu este exclus ca tu însăți să fii bolnav asimptomatic, ceea ce înseamnă că, pentru a-i proteja pe cei din jur, trebuie să te abții să pui mâna pe ce e în jur. Tot pentru protecția celorlalți, dar și a ta, poartă mască atunci când mergi la cumpărături. Aceasta împiedică particulele cu virus să se răspândească în aer atunci când strănuți sau tușești.

Inițial, s-a spus că purtarea măștii este indicată doar în cazul celor bolnavi, pentru a nu răspândi infecția. Recent însă, Centrul American pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC) a revenit asupra unei recomandări anterioare, iar acum susține că purtarea măștilor simple, chiar din material textil, ar putea încetini răspândirea coronavirusului. CDC subliniază că astfel de măști nu trebuie purtate de copiii sub 2 ani sau de persoanele cu probleme respiratorii.

Fă-ți cumpărăturile singur

Este de preferat să mergi singur la cumpărături pentru a limita expunerea celorlalți membri ai familiei. Este important să nu iei copiii cu tine, pentru că lor le este greu să respecte regulile de distanțare socială și pe cele de igienă.

Evită să-ți atingi fața

Dacă picăturile infectate cu coronavirus ajung pe mâinile tale, te poți infecta în momentul în care îți atingi nasul, ochii sau gura. ”Evită să-ți atingi fața, mai ales în spațiile publice, pentru că acolo intri în contact cu tot felul de suprafețe chiar fără să îți dai seama”, este recomandarea doctorului Costa.

Curăță-ți mâinile frecvent

Imediat ce ieși din magazin, curăță-ți bine mâinile cu dezinfectant, care să aibă cel puțin 60% alcool. Când ajungi acasă, spală-ți bine mâinile cu apă și săpun timp de 20 de secunde. De asemenea, spală-te din nou pe mâini după ce pui la loc toate cumpărăturile. Igiena corectă a mâinilor este cea mai bună metodă de a preveni îmbolnăvirea.

Atenție la ambalaje

Specialiștii nu au stabilit încă în ce măsură virusul se transmite prin intermediul ambalajelor, așa că e indicat să fim precauți. Iată ce poți face:

  1. Aruncă, în măsura în care e posibil, cutiile și alte ambalaje, și depozitează conținutul. Cerealele, spre exemplu, pot fi fi păstrate în cutii sau borcane cu capac. Restul cutiilor, pe care nu le poți arunca, pot fi curățate cu șervețele umede.
  2. Curăță cu o perie, cu apă și săpun, fructele și legumele proaspete, imediat ce le aduci în casă și înainte de a le depozita. Este o măsură extra de siguranță, pentru a elimina riscul în cazul în care o persoană contaminată a atins fructele sau legumele sau a tușit/ strănutat în preajma lor înainte ca ele să ajungă în casa ta.
  3. Curăță toate suprafețele din mașină și din casă care au fost atinse de sacoșele de cumpărături sau de produse, curăță portofelul/ telefonul și geanta pe care le-ai purtat, și pune la spălat hainele imediat ce intri în casă.

totuldespremame.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Autoritățile din Ucraina au extins perioada de carantină până pe 31 august curent, cu menținerea restricțiilor de intrare în Ucraina pentru cetățenii străini. Totuși, traversarea frontierei de către cetățenii Republicii Moldova poate fi efectuată în anumite condiții.
      Intrarea și aflarea pe teritoriul Ucrainei va fi permisă cetățenilor noștri în cazul prezentării poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului, cu plasarea obligatorie în locuri determinate (la rude, prieteni, spații arendate) sau spații de observație (carantină) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.
      Totodată, cetățenii care vor prezenta rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), după traversarea frontierei de stat a Ucrainei, vor fi exceptați de la obligația plasării în carantină și monitorizării prin aplicația „Acțiune acasă”.
      Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea la autoizolare (observare) pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului.
      În lista persoanelor care nu cad sub obligațiunea plasării în spațiile de observație (carantină) sau autoizolare pentru o perioadă de 14 zile au fost incluși și conducătorii autocarelor de curse internaționale regulate de pasageri.
      Zugo.md menționează că polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
      Reiterăm că în Ucraina rămâne în vigoare purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice și la serviciu, menținerea distanței sociale și respectarea altor măsuri de protecție individuală.
      În cazul apariției unor situații problematice, apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la +380-44-521-22-79 sau email: kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv Whatsaap și Viber).
      zugo.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Despre aceasta a vorbit premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite Știri.md cu referire la IPN.
      „Pandemia nu bate în retragere și chiar dacă față de mijlocul lunii iunie, când am avut aproape 500 de cazuri pe zi, acum avem o scădere de 40% față de perioada aceea, pentru noi deloc nu este un motiv de optimism mare. Această scădere mare credem că este o scădere temporară și nu este exclus că iarăși trendul se va inversa”, a declarat Ion Chicu.
      Premierul susține că cetățenii Republicii Moldova nu au devenit mai responsabili și continuă să încalce regulile stabilite de autoritățile competente. 
      „Trebuie să vă spun că ieri a fost, iarăși, pe plan global înregistrat antirecord absolut de peste 280 de mii de cazuri. Fiindcă suntem în vecinătate, vedem și evoluția în România. În fiecare zi acest antirecord se reînnoiește. Este clar că pandemia aceasta nu pleacă din Republica Moldova și este clar că nu pleacă din lumea întreaga”.
      Șeful cabinetului de miniștri menționează că pe parcursul anului 2021 sunt șanse ca un medicament împotriva COVID-19 să fie descoperit, însă până atunci, toată lumea trebuie să se adapteze noilor realități.
      „Omenirea va trebui cumva să se adapteze la această nouă circumstanță a vieții. Trebuie să luăm în considerare acest factor în activitățile noastre cotidiene și aici mă refer și la economie, și la sociale, și educație, peste tot. Noi trebuie să înțelegem că odată având această durere de cap, dar de fapt este ceva mai complicat, noi trebuie să ne adaptăm la realitățile noi”, a spus prim-ministrul.
      Nici grădinițele nu se vor redeschide de la 1 august, iar pentru școli se discută cele șapte scenarii propuse de Ministerul Educației. 
      „Din ceea ce vedem, deși avem diminuare, ea nu este cea pe care ne-o dorim, de aceea starea de urgență va fi prelungită. Nu vom putea deschide grădinițele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie ca să redeschidem și grădinițele, și școlile. Lucrăm la acele scheme de organizare a procesului educațional în școli de la 1 septembrie”.
      În același timp, la Moldexpo, autoritățile au deschis încă un centru de triere a persoanelor infectate cu COVID-19, pentru că primul nu mai făcea față situației.
      „Activăm spitale noi, spitalul Sfânta Treime va fi din nou activat pentru aceste necesități. Din păcate, această problemă a intrat deja pe mult timp în agenda noastră cotidiană și trebuie să o gestionăm și ca Guvern, și ca societate”, a afirmat Ion Chicu.
      ipn.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Un decret în acest sens a fost semnat de premierul italian, transmite Știri.md.
      Astfel, moldovenii nu vor avea acces în peninsulă, așa cum țara noastră înregistrează zilnic număr mare de cazuri de COVID-19.
      Totodată, Ambasada R. Moldova în Italia a anunță că până la data indicată rămân în vigoare şi reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană.
      De asemenea, sunt suspendate zborurile directe și indirecte către și dinspre Moldova. Restricțiile respective se referă și la transportul terestru.
      Excepție de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a cetățenilor italieni, statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în țară, cu completarea unei declarații/autocertificare și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.
      Menționăm că, iniţial, Italia şi-a închis graniţele pentru moldoveni până în data de 14 iulie.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      „Vreau să fac un anunț public, dacă îmi permiteți, privind purtatul măștii și saturația oxigenului. Acest dispozitiv de pe degetul meu măsoară saturația de oxigen din sânge și pulsul. Numărul de aici arată saturația de oxigen. Între 94 și 100 este normală. Nu am probleme respiratorii, așa că la mine este în jur de 99. Numărul de jos arată pulsul, peste 100 este prea rapid și al meu este rapid, pentru că trebuie să înregistrez acest videoclip.
      Acum îmi voi pune o mască, e ceva ce fac în mod constant, dat fiind că sunt chirurg.
      Vă voi arăta că saturația oxigenului nu se schimbă. Măștile nu vă reduc nivelul de oxigen, este fals din punct de vedere medical”, a spus Joshua Wolrich, medic chirurg, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.
      Medicul și-a încheiat demonstrația cu un îndemn către public: „Nu mai inventați lucruri! Nu mai ascultați oamenii care inventează lucruri și nu mai transformați acest lucru într-o chestiune politică! Măștile vă protejează pe voi și pe alții. Dacă vi se spune să le purtați, purtați-le! Nu mai fiți egoiști!”.
      Din 24 iulie, masca devine obligatorie și în magazinele și supermarketurile din Anglia. Măsura este deja în vigoare în Scoția.
      digi24.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      De miercuri, cei care ajung în Ungaria din zonele în care gradul de infecţie este ridicat vor avea interdicţie de intrare în ţară, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.
      "Zone roşii", numite astfel pentru că riscul contaminării cu noul coronavirus este ridicat, sunt Moldova, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina. Cetăţenii care provin din state cu nivel mediu de infectare vor fi supuşi unor controale la graniţă, apoi plasaţi în carantină.
      Vor fi lăsaţi să plece doar după ce vor avea la mână două teste negative la coronavirus, efectuate la un interval de 48 de ore.
      Ţările incluse în "zona galbenă" de autorităţile ungare sunt România, Bulgaria, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie.
      Autorităţile de la Budapesta au precizat că decizia a fost luată după ce situaţia epidemiologică din mai multe state europene s-a agravat în ultimele zile.
      De la începutul pandemiei, Budapesta a raportat aproape 3.800 de cazuri de îmbolnăvire şi 595 de decese.
      Știri.md amintește că, recent, și Italia a anunțat că își închide granițele pentru cetățenii din R. Moldova.
      stiri.md
  •