5 lucruri pe care să NU le faci când cumperi un apartament


    Te gândești de ceva timp că ar trebui să faci o schimbare importantă în viața ta? Ei bine, anul acesta ai șansa să îți îndeplinești obiectivele. Investiția într-o locuință îți va aduce cu siguranță un început nou și promițător. Indiferent că îți cumperi pentru prima dată o casă, nu îți mai place cea veche sau îți dorești să te muți în alt oraș, trebuie să ții cont de câteva aspecte pentru a-ți pune în ordine prioritățile.

aaron-huber-401200-unsplash.jpg

Achiziționarea unui apartament reprezintă o investiție pe termen lung, așa că dacă nu ai o legătură aparte cu o anume destinație, poți să îți extinzi căutările și în alte zone care ți s-ar părea atrăgătoare. De exemplu, găsești o mulțime de apartamente de vânzare în Sibiu, iar orașul este perfect pentru o îmbunătățire a calității vieții. Însă, oricare ar fi alegerea ta, ne-am gândit să îți prezentăm câteva lucruri de care trebuie să te ferești pentru a lua o decizie echilibrată.

1. Nu cumpăra tot mobilierul odată

Achiziționarea unui apartament reprezintă un pas important în viața ta și există tentația de a te grăbi să ai totul imediat. Ai nevoie de mobilier pentru dormitor deoarece îți trebuie spațiu pentru dormit, câteva piese în bucătărie pentru a mânca, o canapea în living pentru serile cu prietenii sau un dulap pentru baie. Este perfect de înțeles că toate aceste lucruri îți sunt necesare, dar decizia de a cumpăra toată mobila odată pentru a umple cât mai repede spațiul reprezintă o greșeală costisitoare.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să cumperi piesele de mobilier în ordinea importanței. Să zicem că ai luat un apartament cu 2 camere în Sibiu. În primul rând îți trebuie un pat în care să te odihnești, însă poți renunța la alte elemente pe care ți le dorești pentru dormitor. Poți achiziționa mai târziu un dressing, noptiere sau o măsuță de toaletă. Apoi, dacă ai mare nevoie de o canapea în sufragerie, ține cont că o poți cumpăra fără masă pentru cafea sau câteva scaune confortabile.

Asigură-te că îți prioritizezi achizițiile și că petreci ceva timp pentru a căuta piesele potrivite nevoilor și bugetului tău. Chiar dacă o parte a casei poate părea goală, este mai bine să nu te grăbești să cumperi obiecte care nu îți vor aduce satisfacție și îți vor goli portofelul.

rhema-kallianpur-275251-unsplash.jpg

2. Nu încărca spațiul prea repede

Trebuie să știi că interioarele minunate nu apar într-o clipă. Chiar dacă este vorba de un apartament cu 2 camere sau de o casă uriașă, decorul este la fel de important. Și nu vorbim aici doar de piesele de mobilier, ci și de covoare, accesorii, perdele și draperii, corpuri de iluminat sau obiecte decorative. Decorarea unei încăperi poate părea un adevărat joc de puzzle, așa că te sfătuim ca înainte de orice să îți faci un plan de acțiune. Astfel vei putea să știi de ce mobilă ai nevoie, care sunt culorile și accesoriile potrivite pentru aceasta, câți bani vei cheltui pe fiecare element în parte și ce piesă trebuie să aibă prioritate. Nu te grăbi să îți vopsești pereții în nuanța preferată sau să alegi un parchet pe care l-ai văzut la o prietenă. În timp și cu planificarea corespunzătoare îți vei reduce șansele de a face greșeli și a cumpăra din impuls diferite obiecte.

3. Nu alege toate accesoriile din același loc

Atunci când ai căutat apartamente de vânzare te-ai uitat doar într-un singur cartier? Nu, cu siguranță ai luat la rând fiecare zonă din oraș. La fel trebuie să faci și când vine vorba de decor.

Practic, ți-ar fi imposibil să găsești în același magazin mobila și accesoriile potrivite. Știm că e comod să alegi totul dintr-un singur loc, însă gândește-te că accesoriile sunt cele care oferă personalitate unei locuințe. Poate ai găsit câteva obiecte superbe într-o călătorie cu familia sau vrei să pui pe perete un tablou cu un peisaj fotografiat chiar de tine. Nu contează care va fi povestea din spatele elementelor de decor atât timp cât acestea reflectă viața și pasiunile tale. Mai mult, atunci când cauți accesoriile potrivite în mai multe locuri economisești și ceva bani, deoarece prețurile sunt diferite.

patrick-perkins-340019-unsplash.jpg

4. Nu cumpăra doar lucruri ieftine

De cele mai multe ori, persoanele care își cumpără o locuință au un buget limitat. Prin urmare, din dorința de a decora într-un fel sau altul casa aleg lucruri cât mai ieftine posibil. Nimic mai greșit. Trebuie să te gândești la calitate, în principal pentru piesele majore. Nu îți va fi de nici un ajutor să cumperi cea mai ieftină mobilă doar pentru a pune ceva pe perete și să o înlocuiești un an mai târziu. De cealaltă parte, nici dacă alegi cele mai scumpe lucruri nu înseamnă că o să îmbătrânești cu ele. Ai nevoie de un echilibru financiar și estetic pe care să ți-l poți permite. De exemplu, atunci când cumperi o canapea este nevoie să fie de bună calitate și confortabilă deoarece este o piesă importantă pe care inevitabil o vei folosi foarte des. Un produs mai puțin bun s-ar deteriora repede și ar trebui înlocuit. În schimb, nu ai nevoie de aceeași calitate pentru o măsuță de cafea sau câteva decorațiuni. Ideea este că obiectele mari sunt de obicei foarte costisitoare, de aceea trebuie să minimalizezi necesitatea înlocuirii acestora. Cheia este să știi ce elemente merită mai multă atenție și în cazul căror produse poți economisi ceva bani.

5. Nu gândi un design generic

Dacă ai locuit mult timp în chirie sau cu părinții este posibil să nu știi cum să îți pui propria amprentă pe un spațiu. Tocmai faptul că ai scăpat de restricții și că poți face tot ceea ce îți dorești la tine în apartament ar trebui să te motiveze. Dacă ți se pare că holul este prea mic, ai libertatea de a-l modifica. În cazul în care nu îți place culoarea pereților sau tapetul aplicat, poți alege ceva care să te reprezinte. Nu trebuie să trăiești într-un apartament generic, decorat la fel ca multe altele, doar pentru că te-ai obișnuit ca alții să facă asta în locul tău. Așadar, chiar dacă parchetul are o culoare frumoasă atunci când cumperi locuința este posibil să nu se potrivească cu mobilierul dorit de tine.

Schimbările sunt importante pentru identitatea fiecărei persoane, iar un design simplu, gândit la modul general pentru a-ți oferi strictul necesar, nu înseamnă că îți va face casa specială.

Achiziționarea unui apartament presupune multă atenție și obiectivitate. Este important să ai propriul tău loc, însă ține cont că nici lumea nu a fost construită într-o singură zi. Acordă-ți timp pentru a crea atmosferă și frumusețe într-un spațiu perfect unde tu vei avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus.

femeia.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • violeta44
      De violeta44
      Am procurat apartament recent de la compania Hollman Construct pe str. Dumeniuc 3, am vazut ca lucrarile merg binisor si  darea in exploatare dupa prognoze va fi in mai anul viitor.  Mi-a placit calitatea constructiei si a termopanelor. Cine a mai procurat in acest bloc vreau o parere. 
    • youngmamastory
      De youngmamastory
      Buna Ziua, 
      In familie sa creat o astfel de situatie. 5 ani in urma Bunicul meu a plecat de la Bunica la alta femeie, peste 4 ani a decis sa se divorteze de Bunica mea, si au impartit in urma judecatii doar citeva lukruri marunte(scaune, mese, haine). 
      Bunica traieste intr-un apartament pe care la primit de la stat inca inainte de '91! Apartamentul (cum era menit atunci) a fost privatizat, la privatizare au participat 5 persoane (Bunica + Bunicul, Mama+2copii). 
      Inainte de divort bunicului i-a fost transmis o casa prin testament in afara orasului de catre strabunica mea(mama bunicii) sau soacra bunelului. Bunicii erau atunci in relatii bune si nu credeau ca putea fi vreo problema, pina cind nu la palit marazmul. 
      Situatia curenta:
      - Bunicul nu a calcat pragul casei timp de 5 ani, iar acum face drum pe la sectia de politie cu invinuiri ca: "L-am dat afara fortat, l-am alungat ca pe un ciine, L-am batut...si de atunci era nevoit sa traiasca la rude - ce nu este adevarat!" 
      - La sectie ni sa facut un proces verbal, cu concluzia k cica i-am incalcat dreptul de accesa proprietatea acestuia. Procesul cu declaratii a fost inaintat la procuratura, care pina azi nu ne-a contactat.
      - Ieri am primit o scrisoare in care bunica a fost citata in judecata, si cica bunicul din cauza k este invalid, vrea sa arunce cheltuielele: serviciul advocatului + instanta asupra bunicii care este pensionara. 
       
      Am incercat pe cale amiabila sa-i propunem o suma de bani, care este reala fata de costul apartamentului cu 2 camere (24 m2) conform partii sale! Insa el a refuzat si cere o suma de 5 ori mai mare - ce nu e real! 
       
      Acum insista doar asupra faptului k nu are unde trai si ca vrea sa traiasca une are proprietate! 
       
      Mi sa spus ca prin faptul ca sa adresat la politie dupa care in instanta, ei urmaresc sa inlature barierile, si ca vor pricini doar necazuri bunicii mele pe cale legale + ca vor obtine vreun document cu care politia il va escorta in apartament! 
      Bunica mea este in virsta si este bolnava sever, daca va fi obligata sa conlocuiasca cu bunicul meu, ea isi va pune capat zilelor din pricina stresului! 
       
      Va rog sa ma ajutati cu acest caz! Si sa ma sfatuiti, ce ar trebui sa facem? cum sa actionam in judecata? Putem sa-l judecam noi si sa-l fortam sa ia bani???
       
      Deasemenea este important de mentionat ca el nu este invalid adevarat, el a obtinut certificatul inainte de '91 si a platit pentru a fi calificat, toata familia stie de asta pentru ca lau ajutat cu bani si cunostinte! Cum putem folosi aceasta impotriva lui?!
       
      Ce metode legale/birocratice putem intreprinde pentru a-l impiedica, sau a-i pune bete in roate?! El a pricinit atita rau, si acuma o face pe jertva! 
       
      Multumesc anticipat pentru raspuns!
      Cu respect Igor
       
    • mandalacirina
      De mandalacirina
      3 si1/2 de inchiriat pentru luna DECEMBRIE, 500$ totul inclus, foarte aproape de centrele comerciale si de metro Cadillac(5 min). Sintem disponibili sa va ajutam la sosire. telefonati 438-380-3086( lasati mesaj cu datele de contact)
      sau scriti in topic, adresa casei H1T1G9
  •