13 de moduri în care poți aduna mai multe like-uri la pozele de pe Instagram


    Printre milioane de fotografii postate zilnic, pozele tale se pot pierde foarte ușor în aglomerația Instagramului. Dar dacă reușești să creezi niște scenarii ieșite din comun, șansele sunt ca ele să atragă atenția mai multor persoane decât în cazul în care postezi numai clasicele flatlay-uri și selfie-uri. Iată câteva modalități de a construi niște povești vizuale inedite care, în ciuda efectului impresionant, ne necesită deloc mare efort. 

Дизайн без названия (13).jpg

Lumea se teme, în general, de pozele trase de aproape. La fel și de pozele făcute de jos (fotograful se află sub nivelul subiectului). Dar experimentând cu diverse poziții și unghiuri, poți ajunge la un rezultat chiar foarte fotogenic. Tocmai pentru că lumea se teme să posteze poze realizate de aproape, a ta va ieși în evidență.

2-1.jpg

Cu toții ne facem vinovați de practica de a refuza să începem să mâncăm până nu am fotografiat farfuria cu mâncare. Dar în locul clasicei poze flatlay (mâncarea pozată de sus, ținând camera perpendicular peste suprafața fotografiată), ai putea posta o poză în care se vede cum chiar te bucuri de bunătățile din farfurie.

2-2.jpg

Cu toții ne chinuim să tăiem și să rotim cât mai precis fotografiile pentru a face ca subiectele să arate drept, dar uneori, o poză strâmbă într-adins poate arăta interesant, atâta vreme cât ochiul percepe simetria prin alte elemente – în cazul de mai jos, persoana care a alcătuit setup-ul s-a bazat pe faptul că există o armonie cromatică (nuanțele sunt predominant neutre – alb, bej, negru – sparte de un singur element într-o nuanță de roșu) și pe faptul că, deși peretele (fundalul) este prins dintr-un unghi înclinat, elementul central al fotografiei (masa) este perfect drept, oferind, astfel, echilibru aspectului de ansamblu al fotografiei.

2-3.jpg

Dacă ai pus ochii pe o cafenea, un bar, bistro sau restaurant cu un decor aparte, vizitează-l la o oră când șansele sunt mari să nu existe mulți clienți (în timpul săptămânii, fix la ora deschiderii, de pildă), pentru a putea trage câteva cadre cu interiorul gol.

2-4.jpg

Există atât de multe poze cu cer și nori, încât e ușor ca a ta să se piardă între multe altele – dar o modalitate de a face o fotografie cu cerul să iasă în evidență este să aplici un filtru colorat care să schimbe total aspectul, transformând imaginea într-un decor atipic – aplicația Foodie este gratuită și oferă o mulțime de variante de filtre colorate cu care te poți juca la infinit pe orice fel de poze (arată în special cool pe fotografiile minimaliste, cu puține obiecte în cadru).

2-5.jpg

Majoritatea lumii care pozează răsărituri sau apusuri se concentrează pe imaginea soarelui, dar pentru a scoate un cadru care să iasă din acest tipar, folosește-te de soare drept un detaliu de fundal și focalizează în schimb atenția spre decorul din jur, fie că e unul în mijlocul naturii sau un peisaj urban.

2-6.jpg

Pentru a crea un mirror selfie care să iasă din tiparul clasic, fă rost de o oglindă mai specială (poate cu o formă aparte sau cu o ramă interesantă) și creează în jurul ei un setup cu câteva obiecte, pe care le poți schimba astfel încât să pară mereu diferită poza). Pentru că outfitul va fi mereu elementul central al fotografiei, păstrează decorul neutru.

2-7.jpg

Vrei să pozezi un produs de beauty? Profită de frumusețea imbatabilă a simplității – este de-ajuns să îți fotografiezi mâna în care ții produsul (asigură-te că ai manichiura făcută) pe un fundal neutru. Aruncă un ochi pe contul @gelcream pentru inspirație. Posesoarea lui este celebră pe Instagram pentru pozele minimaliste – fiecare fotografie este a mâinii sale ținând un produs, pe un fundal simplu (care uneori include o umbră pentru a adăuga impresia de profunzime).

2-8.jpg

O altă modalitate ingenioasă și mai puțin comună de a fotografia un produs este să îi pozezi imaginea reflectată într-o oglindă.

2-9.jpg

Poziționează camera direct pe podea/pe sol pentru o perspectivă asupra unui peisaj diferită față de cele clasice.

2-10.jpg

Dacă ești la picnic sau pur și simplu petreci o seară în oraș, prinde un cadru în care să se observe interacțiunea umană, în locul clasicelor poze cu mâncare și/sau băutură așezate pur și simplu pe masă.

2-11.jpg

Dacă vrei să fotografiezi o ținută monocromă, încearcă să găsești un fundal fix în aceeași nuanță – deși pare ciudat, este o tehnică ce funcționează de minune, pentru că ochiul va înregistra cu atât mai bine culoarea cu cât este asaltat de ea.

2-12.jpg

Ai poze developate sau instantanee trase pe Polaroid pe care vrei să le împărtășești cu lumea pe Instagram? Lipește pozele cu bandă adezivă (una specială, care se poate dezlipi ușor fără a afecta integritatea hârtiei) pe alte fotografii care conțin aceleași nuanțe.

2-13.jpg

cosmopolitan.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Iată cum să îndepărtezi oja semipermanentă fără să dteriorezi unghia şi cuticula.
      Protejează pielea. Primul pas pe care trebuie să-l faci este să foloseşti o cremă de mâini hidratantă pentru că vei folosi produse care vor acţiona nu doar la nivelul unghiei, ci şi al pielii.
      Foloseşte un buffer. Următorul pas este să foloseşti un buffer peste primul strat de ojă, astfel încât să creezi o zonă prin care să poată pătrunde acetona.
      Înmoaie dischete demachiante în acetona. Ia câteva dischete demachiante, taie-le bucăţi mai mici, cât să acopere unghia şi aplică acetona pe ele. Asigură-te că foloseşti acetona 100% şi nu doar un produs pentru îndepărtarea lacului de unghii. În general, acestea conţin acetona dialuat şi va fi nevoie de un timp mai lung pentru îndepărtarea ojei de pe unghie.
      Prinde dischetele cu folie de aluminiu. După ce ai plicat pe unghie dischetele înmuiate în acetonă, securizează-le cu ajutorul foliei de aluminiu pe care, la rândul ei, o împarţi în mici fâşii.
      Aşteaptă 10-15 minute. După ce ai bifat paşii de mai sus, trebuie să ai puţină răbdare şi să aştepţi 10-15 minute, în cazul în care ai folosit 100% acetonă. Dacă ai ales o formulă diluată, este nevoie de 30 de minute sau mai mult ca oja să se îndepărteze complet. Odată ce dai jos foliile de aluminiu ar trebui ca oja să se îndepărteze complet sau cel puţin să se umfle. Regula de aur: nu o îndepărta cu ustensile pentru a nu deteriora patul unghial.
      Foloseşte un buffer. Din nou, ne întoarcem la buffer, de data aceasta pentru a curăţa complet unghia şi pentru a-i oferi luciu. După tot acest proces, alege să aplici un ulei pentru cuticule, iar după câteva minute spală-te pe mâini şi aplică o cremă hidratantă.
      csid.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      După câteva luni petrecute în casă, sigur abia aștepți să te relaxezi pe plajă, să de bucuri de briza mării și de razele calde ale soarelui. Iar ca să arăți perfect în costum de baie, trebuie să încerci câteva trucuri de frumusețe pentru luna iunie, care este începutul sezonului estival.
      Iată ce trucuri de frumusețe pentru luna iunie să încerci:
      Oferă-i strălucire tenului tău
      În perioada de izolare, numeroase femei și-au concentrat atenția asupra tenului lor și au încercat diferite măști, scrub-uri și alte tratamente. Dacă te numeri printre ele, atunci tenul tău ar trebui să fie în cea mai bună formă. Dar dacă nu ai avut timp pentru tratamente, există câțiva pași pe care îi poți face pentru un ten perfect. În primul rând, trebuie să începi cu o exfoliere delicată. Folosește o perie specială și o loțiune fără săpun pentru spălarea tenului. Masează delicat fața, evitând zona ochilor, apoi clătește-te cu apă călduță. Tamponează fața cu un prosop curat și aplică imediat un ser sau cremă cu acid hialuronic. Acidul hialuronic hidratează intens pielea și blochează apa în straturile superioare ale pielii. 
      Încearcă masajul facial
      O modalitate de a reduce efectul de față umflată și de a elimina retenția de apă și cearcănele de sub ochi este masajul facial. Folosește o rolă pentru masaj facial pentru a-i reda frumusețea tenului tău. Pune în palme două-trei picături de ulei de argan, ulei de cocos sau ulei de măsline și aplică pe ten. Folosind rola de masaj facial, începe prin a masa tenul de jos în sus și din interior către exterior. Mișcările trebuie să fie delicate. Masajul facial stimulează circulația sanguină, reduce efectul de față umflată, elimină toxinele și îi redă strălucirea tenului.
      Folosește cremă de protecție solară
      Știm deja că folosirea protecției solare este cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a preveni îmbătrânirea prematură a tenului. Un truc pentru a ascunde imperfecțiunile tenului și a-ți proteja pielea de razele UVA și UVB este de a folosi o cremă colorată cu factor de protecție peste 30. Asemenea unei creme BB sau CC, un astfel de produs uniformizează nuanța pielii, ascunde imperfecțiunile și în același timp protejează pielea de razele soarelui. Nu uita să reaplici o dată la două, trei ore sau mai des dacă stai la plajă sau intri în apă.
      Exfoliază și hidratează pielea corpului
      Exfolierea este un prim pas către o piele frumoasă și strălucitoare. Nu ai nevoie de produse speciale pentru a îndepărta celulele moarte, ci este suficient să folosești ingredientele naturale pe care le ai deja în casă. Un tratament la îndemână este scrubul cu zaț de cafea. În timpul dușului, masează-ți corpul cu zaț de cafea amestecat cu puțină miere sau ulei de cocos. Începe prin a masa picioarele, apoi urcă treptat către trunchi, umeri și brațe. La final, clătește-te bine și aplică pe pielea udă un ulei natural hidratant, precum ulei de măsline, de cocos sau unt de cacao. Tamponează cu un prosop. Este de preferat să aplici uleiul seara, înainte de culcare, pentru ca pielea să-l absoarbă până dimineața. Pielea ta va fi netedă, catifelată și suplă, totul numai datorită ingredientelor naturale.
      Repară călcâiele crăpate
      Pentru ca picioarele tale să fie pregătite de vară și să arate excelent în sandale, trebuie să acorzi o atenție deosebită călcâielor. Pielea călcâielor este de obicei uscată, aspră și se poate crăpa, de aceea are nevoie de un tratament special. De fiecare dacă când îți faci duș este necesar să folosești piatra sau pila pentru călcâie. Vei elimina acumularea de piele moartă care se usucă excesiv și se crapă. Pentru un tratament intensiv, ține picioarele timp de 15 minute în apă caldă cu puțin gel de duș. Freacă pielea uscată a călcâielor cu piatra ponce sau pilă specială. Clătește-ți picioarele, apoi aplică o cremă pe bază de uree, cu o concetrație de peste 30%. Pune-ți o pereche de șosete în picioare și lasă crema să acționeze peste noapte. Repetă acest tratament de câteva ori pe săptămână, iar călcâiele tale vor deveni netede și catifelate.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Идеи, требующие крупных вложений
      1. Сдавать недвижимость в аренду
      Сдача в аренду пустующей квартиры — очевидная идея для каждого, у кого такая квартира имеется. Есть несколько вариантов, каким образом это можно сделать.
      Сдавать квартиру в долгосрочную аренду. Это источник стабильного и достаточно высокого заработка. Основной риск — найти квартиру после арендаторов в непригодном для дальнейшего проживания состоянии.
      Сдавать квартиру посуточно. Нестабильный, но более доходный, чем долгосрочная аренда, способ. Лучше выбрать вариант, при котором вы предоставляете квартиру путешественникам. Для этого придётся постоянно поддерживать товарный вид апартаментов, но и рисков чуть меньше. Если планируете сдавать квартиру посуточно землякам, будьте готовы к тому, что её будут снимать для шумных вечеринок, после которых прежними останутся только стены.
      Сдавать квартиру как коммерческую недвижимость. Жильё на первом этаже можно превратить в помещение, подходящее для магазина или офиса. Если будете делать это самостоятельно, ознакомьтесь с нормативами. Также арендатор может взять затраты по переоборудованию помещения на себя, но это отразится на вашем доходе.
      Не все способы потребуют дополнительных денежных затрат. Но в этом случае ваше вложение — квартира, потому что вы не можете быть уверенным в её сохранности.
      2. Положить деньги в банк
      Сначала стоит определиться, хотите ли вы получать прибыль от вклада ежемесячно, но по чуть-чуть, или вас устроит более значительная сумма раз в квартал, полгода, год. В первом случае подойдёт накопительный счёт с возможностью снимать проценты каждый месяц. Во втором случае выбирайте депозит с капитализацией, когда проценты ежемесячно суммируются с основным вкладом. Так в итоге вы получите большую сумму.
      3. Вложиться в дивидендные акции
      С ценных бумаг можно ежегодно получать дивиденды, но для этого нужно правильно их выбрать. Во-первых, стоит остановиться на привилегированных акциях, а не на обычных: по первым дивиденды выплачиваются всегда, по вторым — по решению совета директоров. Во-вторых, выбирать нужно перспективные компании, прибыль (а значит, и размер дивидендов) которых постоянно растёт.
      4. Стать инвестором
      Инвестировать в стартап или растущую компанию крайне рискованно: по сути, вы отдаёте деньги и больше от вас ничего не зависит. Организация при этом может «выстрелить» и стать второй Apple или закрыться через полгода. Однако при некоторых аналитических способностях, интуиции и везении можно найти талантливый стартап и получать неплохие отчисления, наблюдая за его успехами.
      5. Приобрести строящуюся квартиру и продать её после сдачи объекта
      Разница в цене квартиры на стадии котлована и при вводе в эксплуатацию составляет 15–30%. Это вариант непостоянного, но ощутимого пассивного дохода. Но важно выбирать надёжного застройщика, чтобы не остаться без денег в статусе обманутого дольщика.

      Идеи, требующие минимальных вложений
      6. Сдавать комнату
      Если вы один живёте в двух- или трёхкомнатной квартире, то располагаете очень выгодным инструментом для пассивного дохода. Во-первых, сдача комнаты в аренду позволит разделить со съёмщиком затраты на ЖКУ. Во-вторых, ежемесячно вы будете получать сумму, которой достаточно, чтобы выжить в отсутствие других источников дохода.
      Конечно, жить с чужим человеком в собственной квартире — процесс для сильных духом. Но, возможно, вы именно такой человек и этот способ вам подходит.
      7. Монетизировать хобби
      Если у вас есть увлечение, которое приносит осязаемый результат, можно начать продавать плоды своего труда. Допустим, вы талантливый плотник и уже одарили табуретами всех знакомых или любите вышивать, но не знаете, что делать с готовыми полотнами. Вы увлечены процессом, а потому готовых изделий всё больше и больше, и непонятно, что с ними делать.
      Заведите профильные страницы в соцсетях, аккаунты на популярных торговых площадках, например Etsy, «Ярмарка мастеров». Обязательно найдётся кто-то, кто оценит ваш талант. Но помните: как только вы начнёте делать вещи специально для продажи, пассивный доход превратится в активный.
      8. Продавать фотографии
      Не обязательно быть популярным фотографом, чтобы продавать снимки. Достаточно зарегистрироваться на одном из фотостоков, например Shutterstock, Dreamstime, Depositphotos. На каждом сайте разный порог входа, но среди разнообразия стоков можно выбрать тот, что вас устроит.
      Далее всё просто: выкладывайте фотографии и получайте отчисления за каждое скачивание снимка.
      9. Создать интеллектуальный продукт
      При определённых талантах и навыках можно создать продукт, который будет приносить прибыль всю оставшуюся жизнь. Напишите книгу, приложение для мобильного телефона или программу, которая понравятся людям. Вам как автору будут положены отчисления за использование вашего интеллектуально труда, главное — не забыть вписать этот пункт в контракт.
      10. Оформить кешбэк
      Проведение интернет-покупок через специальные кешбэк-сервисы, оформление банковских карт с возвратом процентов от суммы покупок, возможно, и не принесёт миллионов. Но вы будете получать деньги за покупки, которые бы и так сделали. Так зачем упускать выгоду?
      11. Записать вебинар
      Если вам есть чему научить людей, вы можете записать видеолекцию или целый образовательный курс по своей теме, а потом давать клиентам доступ к нему за деньги. Такой способ хорош тем, что потребует от вас усилий лишь единожды: нужно будет составить действительно полезный текст и записать видео.
      Стоит учесть, что вебинары будут расходиться, только если ваша информация уникальна и рекламу будет делать сарафанное радио. Иначе продвижение лекций будет отнимать много времени и денег.

      Неудачные идеи для пассивного дохода
      Эти варианты всё ещё фигурируют во многих списках идей для пассивного дохода, но именно в этом аспекте рабочими их назвать сложно.
      1. Собственный бизнес
      Своё дело — хорошая идея для вложения денег, но нужно быть готовым к тому, что работать вам придётся семь дней в неделю. Возможно, бизнес даже будет приносить доход, но назвать его пассивным сложно.
      2. Блог, сайт, YouTube-канал
      Сейчас зарабатывать в интернете непросто. Блогинг — это полноценная работа, которая требует контент-плана, маркетинговой стратегии, качественных видеозаписей и фотографий. Чтобы интернет-ресурс приносил доход, в него нужно щедро вложиться, в том числе финансово.
      3. Сетевой маркетинг
      Представители сетевого маркетинга обещают высокий доход при минимальных вложениях, в том числе и временных. Якобы прибыль будет приносить ваша команда, которую вы наберёте, когда начнёте работать. Но эти заверения справедливы только для тех, кто находится на вершине пирамиды. А вам предлагают присоединиться к её основанию. То есть зарабатывать будете не вы, а на вас.
      lifehacker.ru
    • julia122997
      De julia122997
      „Cum să stau?” – E în regulă pentru o persoană, care vine prima dată la o ședință foto, să nu știe „cum să stea”. În aceste cazuri, pur și simplu o ghidez lejer și o fac într-o manieră cât mai calmă, pentru ca persoana să nu se simtă incomod sau intimidată în vreun fel.
      „Hai încă una” – fac și încă zece, atâta timp cât ești gata să plătești adăugător.
      „Îmi poți da toate fotografiile în original?” – nu, de regulă, niciun fotograf nu dă toate fotografiile „crude” clientului. Îți voi da doar acel număr de fotografii pentru care ai plătit, și, desigur, toate vor fi retușate. Atunci când, de exemplu, cumperi un cântec pe iTunes, plătești doar pentru produsul final, nu și pentru părțile care nu au intrat în cântec. Plătești pentru partea cea mai bună.

      „Care crezi că e mai bun: Canon sau Nikon?” – întrebarea asta e la fel de irelevantă ca iOS VS Android sau Mercedes VS BMW. Eu fug de întrebarea asta. Și aș sfătui oricui să nu o pună. Dacă m-aș ține de clișeul ăsta, ar trebui să mă iau la harță cu orice fotograf care are altceva decât Nikon.
      „Da’ când vor fi gata fotografiile?” – retușarea fotografiilor necesită timp. Atunci când apelezi la mine, ca la fotograf, ține minte că nu ești unicul meu client, și mai sunt și alți oameni, exact ca tine, care își așteaptă fotografiile. Recent, discutând cu un prieten, fotograf și el, acesta a spus că el menționează, în contractul încheiat cu clientul, termenul de predare și numărul de fotografii pe care le va da.
      Cum te pregătești înainte de o sesiune foto

      Fotografa Dorina Pantaz, spune că sunt câțiva pași mici, dar tare importanți, pe care trebuie să îi respecți, dacă îți dorești o experiență frumoasă și fotografii minunate (pentru că asta nu depinde în totalitate de fotograf).
      Pasul 1. Asigură-te că ai discutat toate aspectele care te interesează și așteptările pe care le ai împreună cu fotograful la care ai apelat.
      Pasul 2: În cazul în care serviciile fotografice sunt prestate pe bază de contract, ai grijă să citești atent orice aspect al contractului, ca să nu ai parte de careva „surprize” sau ne-coincidență de așteptări.
      Pasul 3: Ai grijă la piele. Dacă tenul sau orice altă zonă de pe corpul tău are careva imperfecțiuni pe care ai vrea, totuși, să le ascunzi, e natural că nu vei fi satisfăcut de fotografii. Dacă lași ascunsul imperfecțiunilor pe seama noastră, asta va duce, iminent, la cheltuieli mai mari de timp pentru retușare, și, respectiv, vei primi fotografiile mai greu.

      Pasul 4: Igiena personală. Corp și păr curat. Asta, cred, nu necesită multe explicații.
      Pasul 5: Să ai pregătite, din timp, toate lucrurile de care ai nevoie pentru ședința foto (hainele sau oricare alte accesorii pe care vrei să le aduci cu tine).
      Pasul 6: Vino odihnit, cu dispoziție bună! Hei, vei avea niște fotografii cu care îți vei face invidios orice prieten de pe Facebook sau Instagram! Bună motivație, nu? Lăsând glumele la o parte, buna dispoziție și odihna îți vor asigura o experiență de neuitat. Și nouă, ca fotografi, ne va fi mult mai ușor să lucrăm cu un client bine dispus și gata pentru experiențe noi.

      Sperăm că o să-ți prindă bine aceste sfaturi oferite de Dorina și nu uita că „buna dispoziție și odihna îți vor asigura o experiență de neuitat”!
      ea.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Soluția este o mai bună organizare a șifonierului – nu te teme, nu durează atât de multe precum crezi, mai ales dacă ții cont de aceste sfaturi!
      Plan de atac
      Nu te grăbi, ci rezervă-ți 1-3 ore pentru această activitate. Pregătește-ți un playlist cu muzică care te binedispune, eventual cheamă în vizită o prietenă care te poate sfătui: cu ce îți stă mai bine, la ce să renunți? Vei mai avea nevoie și de 2 cutii sau sacose.
      Sortarea hainelor
      Împarte hainele în 3 categorii: de păstrat, de donat și de aruncat.
      Haine de aruncat
      În această cutie sau sacoșă intră acele haine prea uzate, pătate sau decolorate, pe care nu le-ai putea dona. În funcție de materialul din care sunt confecționate, poți păstra câteva dintre ele pentru a le transforma în cârpe pentru curățenie.
       
      Haine de donat
      Cu siguranță și tu ai în șifonier haine care nu te reprezintă, nu ți se mai potrivesc, în culori care nu te prind sau în care pur și simplu nu te simți confortabil. Totuși, dacă sunt în stare bună, le poți dona, fie unor prietene, fie persoanelor cu situație materială proastă.
      Haine de păstrat
      Păstrează doar haine în care te simți cu adevărat bine, care te fac să te simți de milioane de fiecare dată când le îmbraci. Asigură-te că se potrivesc cu minim 3 alte piese din garderoba ta, și ca stil, și ca nuanțe.
      Bineînțeles, poți păstra și haine care au nevoie de mici ajustări, cât timp chiar le vei duce la croitorie. Dacă amâni acest lucru de câteva luni bune, e clar că nu o vei face nici în curând. Același lucru este valabil și pentru piesele care ți-au rămas puțin mici: păstrează-le doar dacă ești sigură că vei slăbi suficient în următoare luni.
      Organizarea hainelor în șifonier
      Aranjează cât mai multe haine pe umerașe, pentru a te asigura că sunt mereu la îndemână și nu se șifonează. Pune pe rafturi doar hainele pe care le poți mai rar sau care nu au nevoie să stea întinse, precum blugii.
      Lenjeria intimă și șosetele se depozitează cel mai bine în cutii de dimensiuni mici. Pentru sutiene, folosește o altă cutie, mai ales dacă ai multe.
      Hainele „de casă” și pijamalele nu se vor supăra dacă vor ajunge pe rafturi, nici hanoracele sau puloverele.
  •