Cele mai sanatoase alimente de post


    Acestea sunt considerate cele mai bune alimente de post. În principiu, perioadele de post trebuie să respecte foarte strict regulile alimentației sănătoase. este de dorit să eviți înlocuitorii de genul – pate de post, salam de post etc. Este de dorit să eviți pâinea albă, cartofii prăjiţi, pateul vegetal din comerţ şi semipreparatele de post.

Cele mai multe alimente cu care încerci să-ţi potoleşti foamea atunci când nu vrei să mănânci de dulce sunt total dezechilibrate din punct de vedere nutriţional şi nu furnizează corpului suficiente vitamine şi minerale esenţiale.

Ia în calcul aceste alimente pentru ca ele sunt cele mai bune soluții și cele mai bune alimente de post

Ciupercile

5-greseli-pe-care-sa-nu-le-faci-atunci-cand-gatesti-ciupercile_size1.jpg

Sunt versatile și pot fi preparte în multe modului. le poți face supă, sunt ideale pentru tocanițe, pot fi coapte sau consumate crude în salate. Conferă saţietate şi au o consistenţă apropiată de cea a cărnii gătite. În plus, ciupercile pot să înlocuiască carnea, fiind o alternativă bună pentru a face mâncărurile de post. Conţin proteine, fibre şi nu sunt bogate în calorii.

Leguminoasele

beans-650x435.jpg

Lintea, fasolea, mazărea şi năutul preparate într-un mod foarte simplu sau folosite în salate proaspete constituie o alternativă potrivită pentru preparatele din carne pe care trebuie să le excluzi atunci când ţii post. Ele furnizează proteine de calitate, dar şi o cantitate mare de fibre şi nutrienţi care menţin senzaţia de saţietate şi te împiedică să faci excese culinare pentru a compensa lipsa cărnii. fă din leguminoase mâncare, dar poți face și supe sau ciorbe, ori pauteuri vegetale. Combinale cu pastă de susan, ceapa, ulei și rezultatul va fi nu doar foarte gustos ci și foarte sănătos.

Cerealele integrale

autres-cereales.jpg

Meiul, hrişca, quinoa, fulgii de ovăz, orezul brun, orezul basmati, orzul şi amarantul sunt câteva dintre alimentele pe care trebuie să le incluzi în meniul tău zilnic. Ele asigură energie şi conţin carbohidraţi complecşi, pe lângă o cantitate ridicată de fibre care reglează tranzitul inttestinal. Nici vitaminele şi mineralele nu lipsesc din aceste alimente, astfel că ele îşi merită locul pe lista cu cele mai sănătoase alimente de post. Consumă-le cu lapte vegetal de migdale sau cu suc proaspăt de fructe.

Oleaginoasele crude

fructe_oleaginoase.jpg

 Migdalele, nucile româneşti, nucile caju, fisticul, nucile braziliene, nucile macadamia, arahidele crude, alunele de pădure, şi seminţele de dovleac/in/floarea-soarelui/cânepă constituie unele dintre cele mai sănătoase gustări şi te poţi baza pe ele atunci când ţii post. Consumă zilnic câte un pumn mic de nuci/seminţe, deoarece conţin grăsimi sănătoase importante pentru sănătatea creierului, a inimii şi a pielii. Sunt ideale pentru a fi adaugate în mâncare sau pentru a fi consumate ca atare, dar de preferat în cantități mici.

Untul de arahide făcut acasă

pregatete-acasa-untul-de-arahide-639x428.jpg

Untul de arahide furnizează o cantitate însemnată de proteine şi poate să fie o opţiune bună pentru micul dejun sau pentru o gustare alături de câteva felii de măr sau o banană. Este de preferat să-l prepari în casă pentru a te asigura că nu conţine grăsimi saturate sau trans care sunt rele pentru inimă. Cumpără arahide coapte sau crude (pe care să le laşi puţin în cuptor) şi mixează-le în robotul de bucătărie timp de 10 minute până când se formează o pastă cremoasă.

Toate legumele proaspete  

DSC_0157.JPG

Vinetele, varza, dovleceii, ardeii, dovleacul, cartofii, morcovii, ţelina, păstârnacul preparate simplu (la aburi, înăbuşite, la cuptor) sunt excelente pentru a fi consumate alături de 2 linguri de cereale integrale şi o salată de verdeţuri. Ele furnizează nutrienţi şi fibre care sunt esenţiale pentru o digestie bună.

Toate fructele proaspete 

fructe_93334800.jpg

În funcţie de preferinţele tale ai la îndemână o mare varietate de fructe proaspete care trebuie incluse în meniul tău zilnic. Pe lângă fibrele nelipsite din ele, fructele au antioxidanţi şi o mulţime de substanţe care s-au dovedit a avea efecte miraculoase asupra sănătăţii. Unul sau două fructe diferite consumate zilnic furnizează corpului nutrienţii de care are nevoie.

Pâine şi paste integrale

DSC_4973ed.jpg

Chiar dacă nu este recomandat să te bazezi numai pe ele şi să le consumi în cantităţi mari trebuie să ştii că ar fi mult mai bine să înlocuieşti variantele făcute cu făină albă rafinată cu aceste sortimente. Pâinea şi pastele integrale furnizează corpului nutrienţi, dar conţin şi fibre care ajută la digestie. le poți consuma su sosuri de legume, bine condimentate, cu nuci măcinate sau cu fructe uscate.

Măslinele

c2ef90.jpg

Conţin grăsimi sănătoase şi le poţi folosi pentru sosul roşii pentru pastele integrale sau în salatele de crudităţi pe care ar fi bine să le incluzi în meniul tău de post.

Pateu vegetal făcut acasă 

pate-vegetal-portada.png

Pateul de linte, humusul din năut sau fasolea bătută înlocuiesc cu succes orice pateu vegetal din comerţ. Este de preferat să optezi pentru aceste preparate pe care le poţi face foarte uşor acasă, deoarece ele furnizează proteine de calitate.

femeia.ro

 





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • maria981s
      De maria981s
      Clătite de post, rețetă simplă

      Ingrediente clătite de post:
       250 g făină  200 ml apă minerală  3 linguri ulei  un plic zahăr vanilinat  un praf sare  o lingură zahăr  ulei pentru prăjit  gem, după gust Preparare clătite de post:

      Alege un castron încăpător. Pune în el făina, sarea, zahărul, zahărul vanilat și amestecă bine de tot toate ingredientele uscate.
      Adaugă peste ingredientele de clătite de post de mai sus ulei. Amestecă bine de tot.
      Adaugă apoi apa minerală, amestecând pentru a nu se forma cocoloașe. Ai grijă ca aluatul să fie omogen și potrivit de gros. Dacă nu curge, mai pune apă minerală.
      Toată compoziția se dă la frigider pentru 30 de minute.
      Se scoate din frigider și se unge tigaia cu ulei. Se coc toate clătitele pe ambele părți, până sunt aurii.
      Se pun pe o farfurie și se vor umple cu gem, la alegere. Puteți pune și fructe proaspete sau presăra zahăr tos. Poftă bună!
      clickpentrufemei.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Multe dintre alimentele pe care le preferă copiii au multe calorii, dar prea puține vitamine și minerale. Variantele procesate sau cele de la fast food nu pot pune bazele unei dezvoltări armonioase și predispun copilul la probleme de sănătate pe termen lung. Potrivit studiilor realizate, peste 50% dintre copii nu obțin o cantitate suficientă de nutrienți din meniul zilnic, așa că este cazul să te gândești ce consumă copilul. Un meniu constituit inteligent nu-l va priva pe cel mic de gustul bun, dar îi va fortifica organismul, prevenind carențele care se pot agrava într-o perioadă mai îndelungată. 
      Iată de ce nutrienți are nevoie copilul și cum să-i strecori în dieta lui: 
      1. Calciu
      Aproximativ 30% dintre copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani nu consumă calciu suficient. Prea multe sucuri și prea puțin lapte ar putea fi cauzele. Calciul este un mineral foarte important pentru dezvoltarea sistemului osos, care se constituie în principal în timpul copilăriei și adolescenței. Deficiențele apărute în copilărie vor crește riscul de osteoporoză la vârste înaintate, mai ales pentru fete. Din acest motiv contează foarte mult să-ți obișnuiești copilul să consume alimente bogate în calciu pentru că atracția spre aceste opțiuni scade și mai mult după vârsta de 10 ani, potrivit statisticilor. Multe dintre alimentele bogate în calciu conțin și vitamina D, care fortifică oasele și previn diabetul de tip 1.

      Dacă bebelușul tău are probleme când trebuie să treacă la laptele de vacă, încearcă după ce împlinește vârsta de 1 an. Poți experimenta și cu iaurt, care este respins mult mai rar. De asemenea, poți încerca și tofu fortificat, care are o savoare neutră și poate fi integrat într-o varietate de preparate cum ar fi lasagna, quiche, smoothie-uri sau supe.
      Cele mai bune surse de calciu sunt:
      - brânza;
      - iaurtul;
      - laptele;
      - alimentele fortificate (tofu, cereale, suc);
      - laptele de soia.
      2. Vitamina E
      80% dintre copiii sub vârsta de 8 ani nu obțin necesarul zilnic de vitamina E, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Nebraska-Lincoln.Cauza principală este favorizarea alimentelor cu puține grăsimi, care au un nivel foarte redus de vitamina E. Este bine să alegi laptele și iaurtul semidegresate, dar când vine vorba despre dressing varianta fără grăsimi va elimina vitamina E din uleiurile vegetale.
      Multe cereale sunt fortificate cu vitamina E, dar verifică pentru a fi sigur. Și untul de arahide și cel de semințe de floarea soarelui sunt opțiuni utile pentru a obține până la 50% din necesarul zilnic. Prepară chiar tu dressingul pentru salate din ulei de măsline și suc de lămâie și adaugă fulgi de migdale sau semințe de in și floarea soarelui.

      Cele mai bune surse de vitamina E sunt: 
      - avocado;
      - nucile;
      - untul de arahide sau migdale;
      - semințele de floarea soarelui;
      - uleiurile vegetale;
      - sosul de roșii;
      - germenii de grâu;
      - spanacul.
      3. Fibre
      Previn constipația și reduc pofta de mâncare excesivă la copii. De asemenea, un consum adecvat de fibre va proteja copiii de afecțiuni cronice care pot apărea mai târziu. Au nevoie între 19 și 25g de fibre în fiecare zi. Folosește cerealele integrale, fructele proaspete și legumele pentru a întruni acest total.

      Cele mai bune surse de fibre sunt:
      - fructele: zmeura, murele, perele, portocalele și merele;
      - cerealele integrale;
      - fasolea;
      - lintea;
      - năutul;
      - pâinea și pastele din făină integrală;
      - terciul de ovăz;
      - popcornul;
      - nucile;
      - semințele de in râșnite;
      - cartofii dulci;
      - mazărea.
      4. Potasiu
      Copiii consumă în general sub 60% din doza necesară de potasiu, în principal din cauză că nu mănâncă destule legume și fructe. Potasiul este un mineral esențial pentru menținerea echilibrului de fluide în organism și reglarea tensiunii arteriale. Poți prepara cartofi prăjiți folosind cartofi dulci pentru a atrage copiii sau poți alege fisticul la gustări.

      Cele mai bune surse de potasiu sunt:
      - bananele;
      - portocalele și sucul de portocale;
      - cartofii dulci;
      - iaurtul;
      - laptele;
      - pepenele galben;
      - caisele confiate;
      - sosul de tomate și roșiile proaspete;
      - codul.
      eva.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Dacă nu îți reglezi reacțiile la stres ai putea exacerba efectele nedorite și orice provocare sau moment tensionat vor deveni mai greu de depășit. Nu agrava dificultățile din jurul tău pentru că te pot afecta la nivel fizic și psihologic.
      Iată ce reacții trebuie să eviți în clipele stresante:
      1. Consumi prea multă cafeină
      Multe persoane consumă cafeină zilnic, după cum poți observa când te uiți la rândurile de la Starbucks sau dacă numeri câte persoane comandă băuturi tip cola. Deși o ceașcă de cafea consumată ocazional nu îți va face rău, trebuie să știi că această substanță poate provoca dependență. 
      Dependența de cafeină se evidențiază prin obiceiul de a consuma băuturi cu această substanță pentru a te putea trezi dimineața, consumul susținut toată ziua pentru a evita epuizarea, plus insomnia apărută seara care te face să te scoli obosit, să ai nevoie din nou de cafeină și să fii prins într-un cerc vicios. Pe măsură ce acest ciclu se repetă tot mai des cafeina va ajunge să afecteze și nivelul de stres. Dacă ți se pare un scenariu foarte familiar, este momentul să iei măsuri pentru a reduce cantitatea consumată sau chiar a elimina cafeina din meniul tău.

      2. Fumezi o țigară
      Pentru fumători o țigară poate părea modalitatea perfectă de a neutraliza stresul. Când ești stresat vei avea impresia că ai mare nevoie de o țigară pentru a te calma, iar renunțarea la fumat poate părea imposibilă în situațiile dificile. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că din cauza obiceiului format precum și a dependenței și mixului de factori sociali și psihologici, renunțatul la fumat este la fel de greu precum procesul de eliminarea heroinei din organism. Din păcate știm cu toții că țigările te pot costa foarte mult, atât din punct de vedere financiar, cât și al sănătății și, având în vedere faptul că fumatul alimentează stresul în loc să-l reducă, ar fi cazul să-ți creezi o strategie pentru a reduce numărul de țigări.

      3. Bei mult alcool
      De multe ori un pahar cu vin te poate ajuta să te relaxezi la finalul unei zile aglomerate și majoritatea medicilor confirmă beneficiile vinului roșu pentru protecția inimii. Cu toate acestea, numărul excesiv de pahare poate cauza o varietate de probleme de sănătate, exacerbând în cele din urmă stresul pe termen lung. Dacă ai probleme când trebuie să reduci numărul de pahare sau dacă ți se pare că aceasta este singura soluție pentru a gestiona stresul, trebuie neapărat să găsești și alte modalități de a te relaxa și a reduce tensiunea acumulată.
      4. Cheltuiești fără măsură
      Printre modalitățile de reducerea a tensiunii create de stres se numără și cumpărăturile, în încercarea de a umple un gol la nivel emoțional. Deși este foarte bine să-ți iei câte un lucru special din când în când, nu este deloc în regulă să cheltuiești mult pe lucruri de care nu ai nevoie cu adevărat. Pe termen lung ai putea adăuga stresul financiar celorlalte probleme, precum și sentimentul de vinovăție plus dezordinea din casă.

      5. Mănânci pentru a te calma sau a te consola
      Consumată ocazional înghețata este o modalitate delicioasă de a contra stresul, dar dacă devine un gest automat de fiecare dată când ai probleme ai putea adăuga kilograme în plus, care vor contribui la o imagine negativă de sine, accentuând efectele negative la nivel psihologic. 
      Un meniu nepotrivit te poate face să reacționezi ineficient în fața stresului pentru că vei avea parte de fluctuațiile glicemiei și tot ce se întâmplă ți se va părea copleșitor. Învață să gătești folosind ingrediente utile și nu ține alimente hipercalorice la îndemână, mai ales dacă știi că atunci când ești stresat nu vei fi atent la numărul de calorii.
      eva.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Data: 17 martie 2019
      Ora: 15:00
      Locaţie: Smart Start Kids Academy, str. Nadejda Russo 2/2, or. Chişinău (Miriam).

      La eveniment se va vorbi despre:
      - Procedurile de îngrijire și înfrumusețare compatibile și incompatibile cu alăptarea (masaj, tatuaj ș.a.);
      - Sportul în timpul alăptării. Când putem începe să-l pacticăm, cum și cât se permite;
      - Alimentația unei mame care alăptează. Exemplu de dietă;
      - Cum stoarcem laptele dacă avem nevoie să lipsim de acasă. Cât și cum îl păstrăm, cum îl oferim lui bebe;
      - Tratamentele, procedurile, intervențiile și manipulările medicale permise în timpul alăptării. Cum și unde verificăm compatibilitatea.
      Iar antrenoarea Fit Mami, Miha Galbura va arăta cum să verificați diastaza recti și cu ce exerciții începem sportul după naștere.

      Eveniment în LIMBA RUSĂ prezentare în română şi traducere la solicitare.

      Evenimentul și locația BABY FRIENDLY :)
      Așa că vă așteptăm împreună cu bebelușii voștri!

      Parteneri: Ушастый Нянь, Smart Start Kids Academy, OM Kids, Fit Mami, PrimulSens, Molfix Moldova, Vibrucol, Equilibra Moldova Baby, Burtici.md.
      Parteneri informaționali: Mama.md, Targul Mamicilor {Fermecate}, TIRGUL MAMICILOR NON-STOP (MOLDOVA), Ask a MOM, Dear Woman.
      Pentru rezervări și informații despre bilete - sunați 069 11 61 86

      _________________________________________________

      Приглашаем будущих мам и мам с малышами на семинар о Здоровье, Красоте и Спорте во время кормления грудью с консультантом по грудному вскармливанию и соучередителем Mămica Alăptează - Ольгой Гутюм.

      Мероприятие на русском языке (с переводом и материалами на румынский - по необходимости).

      Дата: 17 марта 2019
      Начало: 15:00
      Адрес: Smart Start Kids Academy, ул. Надежда Руссо 2/2, г. Кишинев (Miriam).

      Будем говорить о том:
      - как питание мамы влияет на состав молока;
      - как похудеть и какую диету можно держать во время кормления грудью;
      - что делать маме, если она заболела, какие процедуры, обследования разрешены во время лактации, как понять безопасно ли лечение мамы для малыша;
      - салонные процедуры: косметология, волосы, ногти, татуаж, ботокс, пилинг, лифтинг, массаж, сауна и другое;
      - спорт во время кормления грудью, когда можно начинать, как сделать это правильно во время лактации;
      - а если все таки надо оставить сцеженное молоко для ребенка? Kак эффективно сцедить и как хранить молоко.
      Также, на семинаре будет присутствовать тренер Fit Mami, Miha Galbura, которая покажет всем желающим как проверить состояние мышц после родов и с каких упражнений начинать занятия спортом после родов.

      Мероприятие и место BABY FRIENDLY
      Ждем вас вместе с малышами!

      Партнеры мероприятия: Ушастый Нянь, Smart Start Kids Academy, OM Kids, Fit Mami, PrimulSens, Molfix Moldova, Vibrucol, Equilibra Moldova Baby, Burtici.md.
      Информационный партнер: Mama.md, Ask a MOM, TIRGUL MAMICILOR NON-STOP (MOLDOVA), Targul Mamicilor {Fermecate}, Dear Woman.

      Информацию о билетах и бронирование - по телефону - 069116186.
    • maria981s
      De maria981s
      Dacă la 30 de ani îți făceai primele griji și te gândeai la produsele cu proprietăți anti-aging, pe măsură ce te apropii de 40 de ani, este momentul să iei mult mai în serios acest lucru.
      La 40 de ani, pielea noastră se reface mai greu față de durată aceluiași proces la 20 de ani, adică ciclul se transformă din 20 de zile în 45 de zile, în medie. Astfel, vindecarea rănilor se produce mai greu, acest lucru fiind valabil chiar și în cazul acneei, care poate apărea și la această vârstă. În plus, razele soarelui, precum și poluarea, ți-au afectat țesutul și probabil ai primele riduri în zona frunții și a ochilor.
      Acest lucru este perfect normal, însă dacă vrei să ai mai multă grijă de pielea ta, este recomandat să începi să folosești aceste produse, dacă nu o faci deja.
      1. Un gel de curațare hidratant
      Curățarea este un pas la care nu trebuie să renunți, indiferent de decada în care te afli. Este indicat să faci acest lucru atât dimineața, cât și seara înainte de culcare pentru a scăpa de impurități, acestea fiind vinovate adesea de blocarea porilor. În plus, trebuie să te asiguri că te demachiezi foarte bine în fiecare zi.
      2. Un serum antioxidant
      Tenul tău trebuie să fie protejat mereu, așadar este bine să folosești antioxidanți. Cel mai simplu este să aplici un serum cu ingrediente potrivite, care îți vor ajuta pielea să se refacă mai ușor. Folosind un astfel de produs, tenul tău va fi mai luminos și va fi mai protejat de factorii externi, precum poluare și raze UV.
      3. Retinol
      Dacă la 30 ani abia făceai cunoștință cu acest ingredient, el nu ar trebui să lipsească din rutina ta de îngrijire la 40 de ani. De-a lungul timpului, numeroase studii au demonstrat că acest retinoizii pe care îi aplici local (vitamina A) ajută la reducerea ridurilor fine prin protejarea producției de colagen. În plus, retinolul ajută la îmbunănățirea texturii tenului și a hiperpigmentării.
      4. O cremă hidratantă potrivită
      Crema hidratantă trebuie folosită la orice vârstă, însă în funcție de fiecare decadă în care te afli, aceasta are și diferite proprietăți. Astfel, dacă la 20 de ani cauți o cremă simplă, la 40 îți trebuie o cremă foarte hidratantă, care are și ingrediente menite să reducă liniile fine, de exemplu coenzima Q10.
      5. Cremă cu factor de protecție solară
      Acest produs este, la fel în cazul cremei hidratante, obligatoriu indiferent de vârstă. Deoarece razele UV sunt mai dăunătoare ca niciodată, este momentul să ai grijă de pielea ta și nu doar pentru a evita apariția prematură a ridurilor, ci și pentru a te proteja de cancerul de piele. Dacă ai o piele cu imperfecțiuni, alege un produs care conține și zinc. În plus, trebuie să folosești obligatoriu cu cremă cu SPF dacă aplici acizi sau retinol.
      6. Cremă de ochi specifică problemelor tale
      La 40 de ani este indicat să folosești o cremă de ochi specială pentru problemele tale. Astfel, trebuie să cauți un produs care combate ridurile fine și cearcănele, având astfel nevoie de ingrediente speciale. Sunt indicate cremele care conține peptide și antioxidanți.
      elle.ro
  •