Ce purtăm în timpul sarcinii? Ana Popova recomandă: comod, natural și rafinat!


    Fie că este prima ta sarcină sau nu, momentul în care afli – sau chiar mai devreme, momentul în care SIMȚI că ești însărcinată – este unul foarte special. În această perioadă, corpul tău trece prin mai multe schimbări, crescând pe zi ce trece. Tu începi să-l vezi cu alți ochi, începi să-l iubești și mai mult, începi să înțelegi că în interiorul tău se conturează o nouă viață. 

Ana Popova, fashion designer din Moldova și recent numită designerul anului (2018), este mămică deja de peste un an. Îi sunt cunoscute emoțiile pe care le simte o viitoare mamă, iar confortul pe parcursul sarcinii și după este esențial, în opinia ei. Acesta poate fi obținut doar dacă porți hainele potrivite. De aceea, ea vine cu un ghid fashion pentru gravide, în care vei afla: ce fel de piese din garderobă sunt must-have pentru fiecare etapă din sarcină și după ce naști; care sunt cele mai comode ținute pentru o viitoare mămică; ce fel de haine să porți în timpul sarcinii, pentru ca să te simți confortabil și atrăgătoare, dar și alte life-hacks pentru viitoarele mămici. 

Trimestrul 1 de sarcină: 1-3 luni

Fiecare femeie trece prin sarcină în mod diferit, însă, de obicei, burtica începe să se vadă la sfârșitul trimestrului 1. Fie că alegi să faci sarcina publică sau nu, în această perioadă recomand să treci la haine de tip maternity treptat. Chiar dacă burtica nu va fi vizibilă pentru primele 10 săptămâni, îți vei dori haine care vor camufla cele câteva kilograme în plus cu care te alegi în această perioadă.

În primele trei luni, vei purta multe dintre hainele tale obișnuite, însă un must have sunt pantalonii leggings de tip stretch. Dacă sunt elastici, poți fi sigură că-i vei purta pe parcursul întregii sarcini și chiar după naștere. O altă piesă în care merită să investești din start este un halat de tip kimono, aerisit, din țesături naturale, adaptat și pentru alăptare. În el te vei simți comod din prima zi, pe parcursul întregii sarcini, atunci când vei merge la spital, și în perioada de după naștere.

Ana Popova recomandă

Pantaloni Ana Popova Loungewear din setul Michelle Grey, preț 599 MDL

Pantalonii sunt foarte comozi, pentru că sunt creați din stofă naturală, sunt elastici, nu strâng burtica și poți să-i porți în orice etapă din sarcină. Fac parte dintr-un set cu o bluză aerisită, în care poți să dormi, dar și să ieși la o plimbare sau să întâlnești oaspeții.

anapopova_maternity_inside_1.jpganapopova_maternity_inside_2.jpg

Halat kimono cu acces pentru alăptare, Ana Popova Loungewear, Giselle with Flower Jersey, preț 649 MDL

Este vaporos și senzual, iar în el te vei simți extrem de confortabil și atrăgătoare. Poți să-l porți cu ușurință atât acasă, cât și pe plajă sau la piscină.

anapopova_maternity_inside_3.jpganapopova_maternity_inside_4.jpg

 

Trimestrul 2 de sarcină: 4-6 luni 

În această perioadă, garderoba ta va fi formată aproape exclusiv din haine de tip maternity. În primul rând, investește într-o pereche de blugi pentru gravide (cu elastic în partea de sus), și crede-mă că nu te vei despărți de ei, mai ales dacă-i combini cu bluzele preferate. În al doilea rând, dacă ești la birou, îți vei dori să ai în garderobă o cămașă albă, lejeră, din bumbac, pe care o poți purta cu jeans sau leggings.

Cea mai plăcută parte a zilei va fi atunci când vei ajunge acasă! Vei dori să îmbraci ceva super comod și să te relaxezi. Iată de ce, îți recomand să alegi o pijama lejeră, din stofe naturale – mătase, bumbac sau tricot. Optează pentru pijamaua cu nasturi, îți va fi mai comod să o îmbraci.

Ana Popova recomandă

Setul pijama Ana Popova Loungewear, Valerie Santorini Blue, 1249 MDL

Vei îndrăgi neapărat pijamaua de culoarea cerului, datorită componenței de 100% coton. Atât de naturală, atât de lejeră, atât de fină! 

anapopova_maternity_inside_5.jpganapopova_maternity_inside_6.jpg

 

Setul pijama Ana Popova Loungewear, Valeria Polka Dots, 1249 MDL

Fiind inspirată din designul minimalist francez, este delicată și atât de plăcută la atingere, încât n-o să mai vrei s-o dezbraci! Pijamaua este perfectă pentru a te relaxa după o zi grea și lungă de muncă. 

anapopova_maternity_inside_7.jpganapopova_maternity_inside_8.jpg

 

Trimestrul 3 de sarcină: 7-9 luni 

Multe femei spun că se simt „mari” în această perioadă. Burtica și pieptul cresc văzând cu ochii și vei simți retenția de apă din organism acum, mai mult ca niciodată. Dacă anterior ți se părea că dungile orizontale te îngrașă, să știi că anume în acest trimestru hainele cu astfel de imprimeuri vor acționa în favoarea ta. Iar pentru ca să te simți mai jucăușă, alege o rochie vaporoasă cu un decolteu frumos. Vei atrage multe priviri! :)

Ana Popova recomandă

 Setul Ana Popova Loungewear, Penelope Marine Stripes, bluză 599 MDL și pantaloni scurți 449 MDL

Setul este potrivit atât pentru somn și relaxare, cât și pentru un brunch cu prietenele. Bluza, în combinație cu jeanșii tăi preferați, formează un outfit perfect pentru o plimbare. Stofa fină și imprimeul în dungi minimaliste vor șterge orice urmă de stres din perioada prenatală. 

anapopova_maternity_inside_9.jpganapopova_maternity_inside_10.jpg

 

Rochia vaporoasă, Ana Popova Loungewear, Freya Santorini Blue, 649 MDL

Rochia este jucăușă și senzuală, ca și tine, de altfel. În același timp, aceasta se simte foarte delicat și natural pe corp, datorită faptului că este 100% din bumbac. Poți să o îmbraci cu ușurință la baby shower, iar dacă o combini cu halatul kimono, ai un outfit potrivit și pentru ultimele zile din sarcină, la spital.

anapopova_maternity_inside_12.jpganapopova_maternity_inside_11.jpg

După ce naști

Felicitări! Acum că ai născut, prioritatea ta este bebelușul. Pentru prima perioadă îți vei dori ținute funcționale, care să te ajute să treci cu ușurință prin experiențele noi. Alege neapărat haine comode pentru alăptare, cu acces liber pentru bebeluș, care să aibă un buzunăraș, un pliu cu nasture sau un elastic. În timp ce multe dintre noi aleg ținutele pe care le purtam încă înainte de sarcină, acestea nu sunt neapărat comode pentru alăptare. În general, poartă haine din stofe naturale, pentru ca să nu-ți provoace alergii ție sau copilului. Dacă mai ai halatul pe care l-ai cumpărat încă la începutul sarcinii, să știi că acesta îți va fi de mare folos acum. 

Ana Popova recomandă

Bluză cu acces pentru alăptare, Ana Popova Loungewear, Miryam with white flower 599 MDL 

Bluza este ideală atât în timpul sarcinii, cât și după – datorită funcționalității special destinate alăptării. Fină, delicată și aerisită, din stofe naturale – o vei îndrăgi din prima!

anapopova_maternity_inside_13.jpganapopova_maternity_inside_14.jpg

Cumpără ținutele Ana Popova Loungewear online pe www.anapopova.com  sau vizitează showroom-ul de pe strada Pușkin 8, Chișinău. 

Vezi mai multe haine pentru gravide și nu numai, pe pagina de Facebook și pe pagina de Instagram Ana Popova Loungewear!





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Daneesha Haynes, Ariel Williams și Ashley Haynes au născut cei trei copii pe data de 3 iulie la OhioHealth Mansfield Hospital, transmite Știri.md cu referire la gandul.ro.
      Un articol din 1998 al Associated Press menționează că șansele ca trei surori să nască în același timp sunt de 1 la 50 de milioane. A fost o binecuvântare, a spus Daneesha Haynes. Este incredibil. Această întâmplare a uimit pe toată lumea.

      Williams a fost prima dintre cele trei surori care a născut și a numit-o pe fiica sa Sincere. Ashley Hanes fost cea de-a doua care a dat naștere unui copil, Adrion, iar Daneesha Haynes a completat trio-ul cu fiica ei Emrie, care cântărea 2,2 kilograme atunci când s-a născut.
      Dr. Edroy McMillan s-a ocupat de toate cele trei nașteri. Doctorul a refuzat să fie intervievat.
      Mama surorilor, Deborah Ware, a spus în glumă că nu va mai fi nevoie de alți copii la viitoarele petreceri de naștere ale nou-născuților.
      gandul.ro
    • Lia07
      De Lia07
      Salutare mamicilor cu burtici !!!
       Cine dorește să se alăture unui chat destinat viitoarelor mamici pe telegram sau poate viber, unde zilnic să ne împărtășim cu noi emoții, poze, analize și tot ce este legat de sarcină
      Cine este gata să se alăture grupului!?
    • julia122997
      De julia122997
      Să o iau de la capăt la 25 de ani nu era în plan. Mi-a trebuit ceva să mă adun și să pot plânge în scris, aici. Obișnuiesc să fac asta mai ales atunci când nu mai am lacrimi. 
      Bine sau nu (și spun asta pentru că societatea n-a scăpat încă de anumite prejudecăți), la 25 de ani, simțindu-mă împlinită și aptă pentru ceea ce urma să se întâmple, așteptam cu nerăbdare să devin mamă (cea mai mare dorință a mea era și este să devin mamă).
      Îmi trăiesc iubirea alături de partenerul meu, o iubire care durează de câțiva ani, și urma să avem un copil
      Primul copil era "împlinirea iubirii noastre", așa îi plăcea iubitului meu să-mi spună. Mai mult decât atât, în încercarea de a explica de ce trăiesc eu un coșmar, încep prin a spune că așa m-am născut, cred, cu dragostea pentru copii. 
      Aveam 8 ani și-mi aduc aminte că i-am spus mamei că, singurul cadou pe care-l doresc de ziua mea, e un "bebeluș fără păr". Nu știu de unde "fără păr", neapărat, dar așa îmi imaginam și atât știam eu atunci: că bebelușii nu au păr! Voiam să mă joc "de-a mama". Îmi plăcea la nebunie să văd bebeluși reali, să mă joc cu ei, să-i plimb cu căruciorul, și eram fascinată atunci când îmi plimbam păpușa în brațe. 
      La 8 ani, cu siguranță era o joacă, dar cert e că sentimentul acesta a rămas la fel în sufletul meu, iar dragostea mea pentru copii nu va înceta niciodată! Mă tot întrebam acum câțiva ani: "Doamne, oare cum voi fi atunci când îl voi ține pe al meu la piept?!"
      După ce am terminat liceul, am început să lucrez part-time cu copiii, inclusiv în perioada facultății. Mi-a fost drag să fac asta câteva ore pe zi
      Încă din copilărie, mama a fost cea căreia mă confesam ca celei mai bune prietene. Avea răbdare cu mine și vorbeam deschis despre orice, știa cum să mă ajute să mă pregătesc pentru viitor, cum să am grijă de sănătatea mea, ca femeie în devenire. În special pentru noi, femeile, e necesar să înțelegem că, până să ajungem să ne ne dorim copii, trebuie să conștientizăm că avem nevoie de vizite regulate la medic, fie că ne place sau nu, sunt necesare analizele de rutină (cel puțin), plus testele specifice nouă, mai ales după ce am trecut de adolescență, atât pentru noi, personal, cât și dacă ne dorim copii.
      De pe la 20 de ani, am început să fiu cât pot de atentă în privința asta, o dată la opt luni, sau o dată pe an, făceam un set de analize ginecologice pentru a mă asigura că sunt bine.
      Analize care au fost întotdeauna foarte bune
      Nu m-am confruntat niciodată cu infecții grave sau ceva ce avea să pună în pericol o eventuală sarcină. Numai chisturile ovariene reprezentau singura problemă de care știam. Erau probleme hormonale cu care mă confruntam din adolescență. Mă familiarizasem, oarecum, cu ideea, dar nu eram împăcată nicicum (ori de câte ori auzeam: "Va fi greu să rămâi însărcinată!").
      Și pentru că de-aici mă apropii de subiect, de ceea ce mă doare cel mai tare acum, vreau să mai explic ceva: n-am privit niciodată copiii ca pe un obiect personal. Nu-mi doresc copii doar pentru a-i face ca să fiu în rândul lumii sau pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Știu și înțeleg si asta, e natura umană a multora dintre oameni și nu-i judec nici pe cei care gândesc așa, dar am înțeles cu timpul faptul că pe copil "îl faci" pentru el, ca să spun așa. Nu crește singur, bineînțeles, dar tu îl ajuți să se formeze și pregătești adultul care va fi mâine.

      Da! Categoric, te împlinește, pe tine, pe voi doi, iubirea voastră, viața voastră! E o responsabilitate imensă pe care o ai pentru toată viața, cât și o "obligație" morală, ca părinte. Dar cu toate astea, trebuie să conștientizăm și să-i acordăm șansa și dreptul la a-și trăi propria viață și propriile decizii. Asta am învățat din experiențele pe care le-am trăit, fiind înconjurată de copii.
      Dar, din păcate e adevărat, viața nu e dreaptă.
      Cu cât îți dorești mai mult, cu-atât mai greu obții
      În urmă cu patru ani, după un simplu control de rutină, am aflat că problema mea cu acele chisturi devenise serioasă, iar tratamentul cu anticoncepționale, strict pentru problemele hormonale și chisturi nu a mai dat randament.Aveam dureri frecvent, îmi era foarte rău nu doar în perioada menstruației, iar organismul a respins, într-un final, anticoncepționalele. Le-am luat o perioada scurtă de timp, strict pentru asta, vreo șase luni. 
      Am fost norocoasă, în schimb, pentru că am întâlnit un medic dedicat meseriei, care și-a făcut treaba foarte bine din punctul acesta de vedere (menționez că alți doi au confirmat același diagnostic), așa că s-a ajuns la operație laparoscopică. 
      În urma operației s-a constatat: sindromul ovarelor polichistice și infertilitate primară
      Când am citit diagnosticul, țin minte că m-am oprit la "infertilitate" și mi-a stat inima, îngrozită la gândul că mai târziu, n-am să pot deveni mamă!
      Ovarele nu mai aveau nicio problemă, dar am aflat că trompa stângă era malformată, adică blocată din naștere. Fiind ceva congenital, era ireversibil. Trompa dreaptă, în schimb, era funcțională deci aveam o singură trompă pe care mă puteam baza. Medicul m-a liniștit și mi-a spus: "Da, se poate să aveți copii, mai greu, dar o să puteți! Trebuie să facem tratament și pentru fertilitate, iar după un an, puteți încerca!" Mă documentasem și eu, știam că se poate, sunt atâtea femei care au o singură trompă, nu era situația atât de neagră și la urma urmei, exista și a doua opțiune. Cert era că fără tratament, erau șanse foarte, foarte mici. Nu mai zic de o extrauterină...
      Mă consolam spunându-mi că trebuie să existe mame și pentru cei "ai nimănui", și că pot adopta
      Dar îmi doream din răsputeri, în același timp, să trăiesc și experiența sarcinii, să simt cum crește în mine. 
      Am căzut de comun acord cu partenerul meu să așteptăm vreo doi ani până să încercăm și să încep tratamentul. La mine era problema, nu la el. 
      Cu toată dragostea mea pentru copii și oricât l-aș fi dorit pe-al meu, am privit întotdeauna cu luciditate situația și, cu siguranță, nu era prea mare grabă, adică n-ajunsesem la o vârsta prea mare încât să-mi fi pus problema timpului. Frica mea cea mare era că n-am să pot atunci când o să încerc! Asta mă obseda! Și pentru că mă visam mamă tânără, am zis amândoi că, dacă era să vină, totuși, mai repede, ar fi fost o minune!! Și era binevenită! Opțiunea avortului era și este exclusă din schemă pentru mine.

      Am mers mai departe plină de speranță și cu multă credință în Dumnezeu
      Simțeam că anul 2020 îmi va aduce multe schimbări, dar nu mi-am imaginat o clipă că va fi atât de crud, și mă va duce de la o extremă, la alta! 
      La începutul anului, aflam cea mai mare veste  —  la trei ani după operație, se întâmplase minunea mult așteptată, eram însărcinată!!! Da! Fără niciun tratament, pur și simplu, s-a întâmplat! Iar eu habar nu aveam, până să aflu, pentru că n-avusesem niciun simptom. Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, partenerul meu era țintuit pe un pat de spital din cauza unei probleme de sănătate care se agravase, neștiind dacă va ieși viu de acolo.
      Medicii mi-au spus să iau în calcul orice
      Acela a fost momentul în care am simțit pentru prima oară în viață, adevărul din cuvintele mamei: "Atunci când ți se pare că Dumnezeu îți ia pe o parte, vine momentul în care vezi cum îți dă pe cealaltă parte!" Nici în ruptul capului n-am stat să mă gândesc dacă vreau copilul sau nu! Îl doream din toate încheieturile și eram pregătită pentru orice s-ar fi întâmplat mai departe, chit că rămâneam singură sau nu! Eram asumată! 
      Cu siguranță mi-aș fi dorit enorm să fi fost și el lângă mine, dar am fost nevoită să îi spun la telefon, până să ajung la el. Când am ajuns, ne-am strâns în brațe printre firele aparatelor și am plâns de fericire! Apoi, evoluția lui a fost extraordinară, a scăpat două săptămâni mai târziu. 
      Am aflat de sarcină destul de repede, și culmea, la doar doua zile de întârziere a ciclului menstrual, când am făcut testul. În condițiile în care, de când suntem împreună, am făcut nu știu câte teste, la fiecare întârziere de una sau două săptămâni. 
      Am sunat imediat asistenta medicului meu, cu care obișnuiam să țin legătura
      Era sâmbătă. Iubitul meu încă nu ieșise din spital, era abia sfârșitul primei săptămâni. Nici nu mai știam cum să mulțumesc Divinității și, în același timp, cum să fac să nu mă mai afecteze atât de puternic emoțional situația prin care treceam. Pentru că încă aveam inima cât un purice, abia reușeam să pun geană pe geană. Asta era cea mai mare problemă. Strângeam din dinți și zâmbeam în timp ce plângeam. Făcusem un calcul și aveam trei săptămâni de sarcină. Mă tot gândeam "Doamne, dacă nu e în uter, dacă nu e bine?" Nu-mi venea să cred că reușisem! Apoi mi-am dat seama că aveam deja mai mult de șase nopți nedormite, de țigări fumate în plâns continuu toată săptămâna, de nemâncată, de mers mult pe jos, navetă între job, spital și casă.

      Dac-aș fi aflat mai repede (chiar dacă a fost, relativ, repede), aș fi făcut, cu siguranță, mai mult! Dar n-am știut! 
      M-am plâns asistentei la telefon și m-a liniștit spunându-mi că e mult prea mică sarcina pentru a-mi face grijile astea acum, e bine să conștientizez dar să o iau treptat, că am timp până la trei, patru luni. Dar nu mi-a trebuit mult deloc, din minutele următoare n-am mai pierdut numărul țigărilor de supărare, și n-am mai consumat deloc, nici cafea. Așa îmi și propusesem demult. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Așa că din punctul acesta de vedere, sunt împăcată cu mine! Mi-au fost alături și mama, prietena, nașii, și o bună cunoștință, psiholog.
      În următoarea săptămână, prima ecografie arăta cinci săptămâni și o zi! Se vedea clar. Era bine poziționată! Era în uter! 
      O săptămână mai târziu, la șase săptămâni jumate, i-am auzit pentru prima dată inima! N-am simțit niciodată ce-am simțit atunci! Bătăile erau foarte bune, totul evolua perfect. Numai mie nu-mi venea să cred! Am făcut analizele necesare - erau foarte bune. Aveam, totuși, dureri asemănătoare crampelor menstruale, ceea ce nu era bine, pentru că erau dese. Erau și cuțite puternice, dar care nu durau mai mult de câteva minute. Simțeam, cumva, că asta nu era bine și nu simțeam greșit. Dar, conform ecografiilor, nu se întâmplase nimic, am urmat tratamentul până aproape de 8 săptămâni, când m-am trezit plină de sânge. 
      Am plecat amândoi în goană spre spital, timp în care eu urlam că nu vreau să-l pierd! S-a ținut cu dinții buburuza mea! Doctorița care era de gardă în acea noapte mi-a spus că e bine, că e acolo, nu era semn bun că am avut hemoragie dar scăpase, trăia! Eu nu așteptam decât atât: să-i aud bătăile inimii și, pentru că le-am auzit, am răsuflat ușurată. Cu toate că mi s-a spus că procentul de reușită era destul de mare (80%), mă gândeam cu groază și mă rugam să nu fiu eu acea excepție de 20%.
      Am rămas în spital câteva zile. M-au monitorizat, copilul trăia, era tot acolo
      Am discutat între timp cu medicul meu care mi-a dat "instrucțiunile" pentru acasă, pe care le-am respectat amândoi cu precizie. Am stat acasă două săptămâni. Mi-a spus să revin oricând, dacă e cazul. N-am mai sângerat de atunci dar aveam dureri surde. 
      După cum știți, până la sfârșitul primului trimestru de sarcină se conturează toate "detaliile". Da, buburuza mea avea deja, ochișori, mânuțe, piciorușe, urma să se contureze lobul urechii, și chiar dacă era foarte, foarte mică, "juca" în uter. 
      Cu două zile înainte de ultimul control, am avut un vis
      Când o persoană dragă care nu mai e printre noi îți apare în vis și îți spune că ”va avea grijă de ea”, înțelegi mesajul. Probabil era fetiță. Am refuzat să cred ce urma să se întâmple și, așa prăpăstioasă cum eram, mă îmbărbătam! 
      Am refuzat să cred până s-a întâmplat! Minunea mea a murit la zece săptămâni încă puțin și ne pregăteam să încheiem primul trimestru.
      În dimineața în care am ajuns la control, aveam un nod în gât pentru că simțeam. Chiar simțeam că ceva nu e bine, dar tot nu acceptam! Nici doctorului nu-i venea să creadă. M-am pus pe masă, mi-a pus ecograful pe burtă și tăcere! Eu am încremenit. Nu zicea absolut nimic, nu mi-a întors monitorul cum o făcuse până atunci, și tăcea. Am întrebat eu: 
       – E rău?! 
      –  Haideți, vă rog, să vă dezbrăcați, să mă uit și așa, să mă asigur
      M-am dezbrăcat pentru transvaginală și nimic! Se uita la monitor, aștepta și tăcea! Nu știa cum să-mi spună, probabil, pentru că văzuse cât mi-l doream, fiindu-i pacientă de câțiva ani. 
      – Ce e?! 
      – Nu-i mai bate inima! 
      Asta era și nu-mi dădusem seama! Asta așteptam să auzim și nu mai auzeam! Nu știu cum m-am îmbrăcat și m-am luat cu mâinile de cap, șocul a fost atât de mare încât amețisem la propriu. M-am ținut tare și mă gândeam la ce mă așteaptă dincolo de ușa cabinetului, cum îi spun lui?!

      Am ieșit un pic și i-am spus atât: "S-a oprit din evoluție!"
      El se uita mut la mine ca și când n-ar fi știut ce înseamnă. Știa, dar refuza. M-am întors în cabinet și-am aflat că a doua zi urma să mă chiureteze: chiuretaj cu anestezie generală. Ăsta era calvarul ce urma! Ceva prin care eu nu mai trecusem niciodată. Nu avusesem un avort spontan, ci un avort ratat (atunci când produsul de concepție nu se elimină pe cale naturală - sarcina fiind mai mică, dar totuși prea mare pentru altă opțiune și atunci e nevoie de chiuretaj). De-atunci mi s-a rupt filmul, știu că mă uitam în gol către doctor...
      În seara aia, m-am dus la biserică și-am aprins o lumânare pentru pruncul meu nenăscut
      Am rugat-o pe Maica Domnului să-l aibă în pază pe îngerul meu și i-am mulțumit pentru că îmi dăduse șansa să mă simt mamă pentru scurt timp. Am rugat-o să nu mă lase și să mai facă o minune. 
      N-am putut dormi în noaptea aia, mă mângâiam pe burtă și închideam ochii la gândul că era ultima noapte în care îl mai aveam în pântec! Nu m-am trezit la realitate decât atunci când m-am întors de dimineață la spital, pentru chiuretaj. Tot nu acceptam, nu-mi venea să cred pentru ce mă întorsesem acolo. Oricât mi-ar fi spus ceilalți din toate părțile că e bine că a fost o sarcină pe cale naturală, asta nu mă încălzea cu nimic! Eu mă duceam să-mi iau adio de la copilul meu!
      Că era cât un deget sau cât palma, mai mic sau mai mare, era copilul meu! Al meu! Primul meu copil pe care-l iubeam din totdeauna!
      Se pare că fi fost vorba despre o anomalie cromozomială (o afecțiune care nu l-ar fi lăsat să trăiască mai departe), dar chiar și așa, eu nu mă puteam bucura că s-a întâmplat atunci, și nu mai târziu, asta mi-era doar consolarea pentru "mâine". Nu pentru că eram egoistă, dar putea să nu se întâmple așa, nu?
      Cu toții s-au comportat exemplar cu mine, nu am ce să le reproșez, n-aveau cum să-l mai aducă înapoi, dar pentru mine a contat empatia. 
      Când au venit asistentele și anestezistul la mine, pentru pregătire, am început să plâng în hohote
      Abia am putut să le spun cum mă cheamă și mi-am tras mâna, refuzam branula, le-am spus că nu vreau să-mi facă nimic, eu nu pot să-l dau afară de-acolo! Una dintre ele mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus calm: "Doamnă, a murit ... puteți să muriți și dumneavoastră, nu e vina nimănui! N-aveți încotro, sunteți tânără și va fi bine! Și eu am pierdut unul, nu primul, dar vă înțeleg mai bine decât credeți! Astăzi am un băiat de 27 de ani!" M-am uitat la ea și n-am reușit să scot decât un "Mulțumesc!" 
      M-au condus în sală, au avut răbdare cu mine, mi-au făcut anestezia prin perfuzie și mi-au pus masca pentru inhalare. 
      – Și-acum, o să adormim, în 20 de secunde.
      Știu că am închis ochii și-am apucat să-mi spun în gând numai atât: "Iartă-mă, copilu' meu, că n-am putut să fac nimic! Te iubesc!!! Ajută-mă, Doamne!", am zis de două ori. De-atunci nu mai știu nimic, n-am simțit nimic. 

      M-am trezit cu ochii lipiți de plâns și umflată la față, am plâns continuu cât am stat cu perfuzia și mă durea îngrozitor toată burta, cu tot cu spate
      Dar prima durere pe care am simțit-o la propriu, a fost în piept! Aveam un junghi puternic și mă țineam cu mâna de acolo.M-au rugat să încerc să mă calmez un pic, era o angină pectorală din cauză că m-aș fi încordat, dar avea să treacă repede. Eu știam că mă doare inima! 
      Când m-am ridicat prima oară din pat, am simțit că mă împrăștii pe jos! Durerea iradia, a fost foarte puternică, dar ușor, ușor, mi-am revenit fizic. Am plecat acasă în aceeași zi, desfigurată cu totul. 
      Asta a fost intensitatea cu care am trăit eu, ceea ce mi se întâmplase. 
      În ziua aia, 18 februarie, am murit și am înviat. O parte din inima mea, s-a dus atunci, cu el, pentru totdeauna! 
      Astăzi e astăzi. Durerea asta nu va trece niciodată! Simt că se va estompa odată cu venirea celui de-al doilea. De ce trece timpul, mi-e mai rău. E invers! N-am să renunț să mă întreb cum ar fi fost peste o lună, peste cinci sau peste un an, când ar fi trebuit să-mi strâng puiul la piept! 
      Acum, trăiesc cu o speranță în plus și una în minus. În speranța că am pierdut o sarcină pe cale naturală, ceea ce înseamnă c-aș mai putea rămâne, dar și cu un risc mai mare de pierderi recurente.
      Fetelor, doamnelor, procedura prin care am trecut eu, a fost aceeași care se efectuează și în cazul sarcinilor nedorite
      Eu nu am avut de ales!! Nu am avut ce să fac, oricât m-aș fi opus. N-o să judec pe nimeni nici de-acum încolo, așa cum n-am făcut-o nici până acum din punctul ăsta de vedere, dar vă spun din tot sufletul, vă rog chiar, dacă puteți evita așa ceva, evitați să ajungeți acolo!

      Nu vă mutilați sufletul dacă puteți evita asta!
      Când nu ai de ales, într-adevăr, n-ai cum să te opui, cum a fost în cazul meu și al multora! Dar acum, când îmi dau seama prin ce trec atâtea fete, mai ales minorele, mi se face pielea de găină când mă gândesc că dintr-o "simplă greșeală" ajung să treacă prin așa ceva. Nu e deloc simplu, asta e clar, indiferent de circumstanțele pentru care se ajunge aici! E nevoie de mult sprijin în ambele situații! Dar așa cum intrați pe net în speranța de a găsi ajutor în privința unei întreruperi de sarcină, faceți tot ce puteți și căutați metodele de contracepție, care sunt multe, de altfel, înainte de a ajunge acolo!
      Societatea mai are și ea de învățat! Multe, multe!
      Știu că nu putem fi toți la fel, e vorba de un cumul de factori, dar cu siguranță ar trebui să se facă muuuult mai multe în privința asta - pornind de la educație, atitudine, până la fapte. 
      Durerea pierderii unei sarcini, a unui copil mult dorit, este inimaginabilă și incomparabilă! Pentru mine, că aveam două, cinci sau mai multe luni (nu pot să mă gândesc cum ar fi fost să-l fi născut așa, sau să moară apoi - ăsta e apogeul), indiferent cum ar fi fost, tot copilul meu era! Nu puteam să simt altfel! 
      Să învățăm despre empatie, despre cum să nu fim nepăsători
      Suportul emoțional pe care mamele ar trebui să-l primească trebuie să vină din partea tuturor. Atât din partea celor care nu știu ce înseamnă, cât și din partea părinților de îngerași. Eu am pe cine trebuie lângă mine și sunt recunoscătoare Domnului pentru asta. 
      Știu că suntem multe, foarte multe! Știu că multe dintre voi ați trecut prin asta. Pentru voi, dragi mămici de îngerași, am scris povestea mea: să vă spun că "familia" s-a mărit. Sunt alături de voi, așa cum inimioara mea e acolo, împreună cu inimioarele voastre. 
      Vă îmbrățișez cu drag,
      C.
      (Notă: Această poveste ne-a fost trimisă pe adresa redacției. La rugămintea autoarei, nu am publicat numele ei. Ea și-a dorit să facă publică numai povestea, nu și indentitatea ei, iar noi îi respectăm această dorință.)  
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Astăzi, în timpul sarcinii femeile duc un mod activ de viaţă – lucrează, călătoresc, participă la diverse activități și merg la cosmetician. Dar alegerea îi aparţine viitoarei mămici, numai ea decide dacă vrea să meargă la antrenament sau de exemplu, să-şi îndepărteze părul de prisos. Sarcina noastră este de a clarifica ce metode de epilare dăunează mamei şi copilului.
      Înainte de a decide să te epilezi, ţine cont de următoarele reguli importante:
      1. Întotdeauna dezinfectează pielea și ustensilele.
      Acum, organismul tău are nevoie de protecţie suplimentară, de aceea, dezinfectează și penseta înainte de a smulge sprâncenele şi mustaţa.
      2. Fii gata să suporţi durerea.
      În timpul sarcinii creşte sensibilitatea, de aceea o procedură cu care eşti obişnuită deja s-ar putea părea mult mai dureroasă.
      3. Fă un test pe o suprafaţă mică a pielii.
      Aceasta s-ar putea să aibă o reacţie neaşteptată chiar şi la procedura obişnuită de bărbierit sau epilare cu ceară, iată de ce nu trebuie să te ia prin surprindere roşeaţa sau erupţiile cutanate în pliurile pielii. Dacă ai posibilitatea, fă un mic test pe o suprafaţă mică a pielii.
      4. Nu tăcea.
      Dacă mergi la salon, comunică-i neapărat cosmeticianului că eşti însărcinată. Dacă simţi un disconfort, spune-i specialistului despre asta.
      Proceduri la domiciliu
      Bărbierit
      Bărbieritul este cea mai rapidă şi nedureroasă modalitate de a înlătura firele de păr. Dar din păcate acestea încep să crească a doua zi, deoarece în timpul bărbieritului se rade doar partea firului de păr aflată la suprafaţa pielii, în timp ce rădăcina rămâne intactă.
      Ce trebuie să ştii în timpul sarcinii.
      În perioada gravidităţii părul creşte puţin mai rapid, de aceea te vei bucura mai puţin de rezultatele procedurii. Totodată, în ultimele luni ale sarcinii accesul în anumite zone va fi mai dificil şi vei fi nevoită să-i ceri o mână de ajutor partenerului.
      Cremă depilatoare
      Crema depilatoare elimină doar partea firului de păr aflată la suprafaţa pielii. Doar că, în timpul acestei proceduri, părul nu se taie, ci se dizolvă, astfel părul începe să crească după aproximativ 3-5 zile de la depilare.
      Cremele depilatoare au un miros destul de tăios și, în timpul toxicozei, pot să provoace vomă. Se recomandă de a alege creme fără miros, iar înainte de procedură fă un test de sensibilitate pe o zonă mică a pielii – în timpul sarcinii pielea ar putea avea o reacţie neaşteptată la crema pe care o foloseşti de mult timp. După procedură aplică pe piele o cremă calmantă pentru copii sau pantenol.
      Epilator
      Epilatorul smulge rădăcina, de aceea procedura este mai dureroasă decât bărbieritul sau îndepărtarea părului cu ajutorul cremei, dar rezultatul se menţine pentru 10-14 zile. Singurul dezavantaj al acestei metode sunt firele de păr crescute sub piele, de aceea după fiecare procedură, utilizează un spray sau o cremă împotriva încarnării părului și foloseşte un scrub cu regularitate.

      Chiar dacă ai suportat cu uşurinţă durerea în timpul sarcinii, acum s-ar putea să ai o reacţie mai acută la procedură. Unele epilatoare permit de a efectua procedura în duş sau dispun de o duză cu efect de răcire pentru a diminua durerea.
      Firele plăpânde de păr pe abdomen sau o cărăruie din fire întunecate şi aspre la sfârşitul primului trimestru de sarcină este ceva firesc. În această perioadă creşte nivelul de androgeni – hormoni sexuali masculini, secretaţi de glandele suprarenale şi placentă. După naştere, nivelul hormonal va reveni la normal şi firele de păr de pe burtă vor cădea de la sine.
      Proceduri la salon (îndepărtarea temporară a părului)
      Cel mai des femeile se întorc la salon în a doua jumătate a sarcinii, când este dificil de a îndepărta părul fără ajutor.
      Dacă nu ai smuls firele de păr niciodată şi ai recurs doar la ras sau le-ai îndepărtat cu ajutorul cremei depilatoare, atunci va fi foarte dureros pentru că rădăcina se află adânc, foliculul de păr este mare, iar firul este aspru. Cel mai probabil cosmetologul va refuza să efectueze procedura.
      Din cauza durerii puternice, glandele suprarenale secretă adrenalină, care la rândul ei provoacă constrângerea vaselor abdominale şi contracţia musculaturii netede. Este o reacție firească a corpului, la care, în condiții obişnuite, nu ai acorda atenție, dar în timpul sarcinii, astfel de oscilaţii hormonale sunt contraindicate.
      Însă dacă înainte de graviditate ai îndepărtat părul constant cu epilatorul, cu ceară sau pastă de zahăr, atunci procedura nu va fi prea dureroasă, deoarece firul de păr este subţire şi moale, iar foliculul este slăbit. Organismul nu va reacționa la îndepărtarea părului cu secreţia adrenalinei, de aceea va fi posibil de a efectua procedura la salon.
      Singura dificultate în cazul îndepărtării părului cu tot cu rădăcină în timpul sarcinii este transpiraţia sporită, dar un specialist experimentat va face faţă cu ajutorul talcului şi a şerveţelelor uscate.
      Sugaring
      Sugaring este o procedură mai puțin dureroasă decât îndepărtarea părului cu ceară, deoarece pasta de zahăr înfășoară părul la baza rădăcinii și îl ajută să alunece mai ușor din folicul. Sugaring este cea mai populară metodă de îndepărtare a părului în rândul gravidelor.
      Alege o pastă de zahăr fără coloranți cu compoziție naturală, aceasta este hipoalergenică, deoarece nu conține componente sintetice și agresive. Ea nu dăunează copilului. Pasta de zahăr îndepărtează blând firele de păr, de aceea poate fi utilizată pentru pielea cea mai sensibilă.
      Epilare cu ceară
      Epilarea cu ceară ar putea să fie mai dureroasă, în comparaţie cu sugaringul, în schimb aceasta este mai rapidă.

      Există o singură regulă – evită ceara fierbinte. Dar ceara cu temperatură mai scăzută de topire costă mai scump, decât ceara clasică, de aceea procedura va costa mai scump.
      Proceduri la salon (îndepărtarea completă a părului)
      Electroepilare
      Electroepilarea este singura metodă de îndepărtare a părului care practic este strict interzisă în timpul sarcinii. În timpul procedurii în fiecare folicul de păr se introduce un ac special, care îl distruge cu impulsuri electrice.
      Este o procedură extrem de dureroasă, de aceea se aplică anestezice – de suprafaţă sau injectabile. Utilizarea anestezicelor în timpul sarcinii este contraindicată.
      Fotoepilare şi epilare cu laser
      Aceste proceduri sunt relativ contraindicate în timpul perioada sarcinii şi alăptării. Prin urmare, procedurile nu sunt strict interzise, însă dacă ştii că îţi vei face griji, atunci mai bine să le eviţi – stresul poate avea un impact negativ asupra secreţiei de lapte şi în perioada sarcinii.

      În SUA şi Europa graviditatea nu este contraindicație pentru îndepărtarea părului cu laser. După impactul său asupra organismului ea este echivalentă cu ecografia. Dar în spaţiul post-sovietic, cel mai probabil ţi se va refuza epilarea cu laser, deoarece în această zonă este o procedură relativ nouă şi nu toţi specialiştii îi cunosc toate nuanţele.
      Ai aflat că eşti însărcinată în timpul cursului de epilare cu laser? Ai putea suspenda cursul pentru a reveni la proceduri după naştere. Rezultatul epilării se va păstra aproximativ la nivelul pe care l-ai atins. Probabil din cauza schimbării fonului hormonal se vor întoarce 10% din firele de păr, dar nu mai mult.
      Contraindicaţii pentru îndepărtarea părului în timpul sarcinii
      În unele cazuri se interzice îndepărtarea părului pe orice cale:
      avorturi în anamneză, sarcină in-vitro, insuficiența ischemico-cervicală – deschiderea colului uterin sau a istmului uterului ca urmare a presiunii intrauterine crescute, internarea pentru îngrijire în timpul sarcinii, vene varicoase în zona inghinală. În timpul gravidităţii, fonul hormonal suferă schimbări și multe femei se confruntă cu schimbarea greutății, retenţii de apă, pierderea tonusului pielii și transpirație intensivă. Însă numai viitoarele mămici trebuie să ia decizii legate de corpul lor.
      omactiv.md
    • julia122997
      De julia122997
      Deocamdată nici Turner nici Jonas nu au confirmat în mod oficial ştirea. "Cuplul doreşte să menţină tăcerea, însă prietenii şi familia sunt super încântaţi de veste", a declarat portalului Just Jared, o sursă apropiată celor doi.
      Actriţa britanică cunoscută pentru rolul Sansa Stark din serialul "Game of Thrones", ("Urzeala Tronurilor") şi cântăreţul american, component al grupului Jonas Brothers, s-au căsătorit în mai 2019 în Las Vegas (EE.UU.).
      După ce a încheiat cele opt sezoane de succes ale superproducţiei de fantezie epică, Sophie Turner, 23 de ani, a jucat în 2019 în filmul "Dark Phoenix" ultimul lungmetraj din seria "X-Men". 
      Filmul, în care apar şi vedete ca James McAvoy sau Jennifer Lawrence, a fost considerat un eşec atât de critici cât şi de public, având încasări de 252 milioane de dolari la un buget de 200 de milioane de dolari.
      La rândul său, Joe Jonas, 30 de ani, s-a întors alături de fraţii săi pentru a relansa trupa Jonas Brothers, care după ce au fost despărţiţi timp de cinci ani, au editat anul trecut albumul "Happiness Begins".
      "Acum avem o viziune mai clară a ceea ce vrem să fim şi vorbim mult despre asta. Atunci (când grupul s-a despărţit) existau secrete pe care nu ni le mărturiseam. 
      Nu vorbeam despre asta pentru că aveam o problemă cu sinceritatea", subliniat Joe Jonas într-un interviu acordat EFE, în mai 2019.
      agerpres.ro
  •