Сum arăta, în trecut, ritualul de frumusețe al vedetelor


    Dacă, în prezent, fiecare vedetă care se respectă are un make-up artist personal, în trecut lucrurile stăteau puțin altfel. Iată că astfel de femei precum Marilyn Monroe sau Audrey Hepburn erau în stare să-și creeze de sine stătător imaginea. Iar niște secvențe din acest proces au fost întipărite în imagini istorice. 

de-tilu-machiak.jpg

Marilyn Monroe

2-1.jpg

Una dintre cele mai frumoase femei din istoria cinematografiei este cu siguranță Marilyn Monroe. Iar cel care a învățat-o să-și aplice un make-up reprezentativ este Alan Snyder, anume el a învățat-o să creeze acel efect de senzualitate cu ajutorul rujului roșu. Astfel, vedeta se descurca de minune de fiecare dată când era nevoie.

Audrey Hepburn

2-2.jpg

În anul 1954, Audrey Hepburn a primit Oscarul pentru cel mai bun rol în filmul „Vacanța la Roma”. După ce a ieșit pe scenă și și-a luat premiul, aceasta s-a îndreptat în camera de machiaj unde și-a rujat buzele. Anume acest moment a fost imortalizat în poza de mai jos.

Helena Christensen

2-3.jpg

Una dintre cele mai cunoscute modele ale anilor ’90, Helena Christensen, a fost fotografiată în timp ce-și corecta de una singură machiajul. Aceasta utiliza un rimel care până în ziua de azi se bucură de mare popularitate – „Great Lash de la Maybelline New York”. Acesta este până în prezent în topul vânzărilor de pe Amazon.

Carole Lombard

2-4.jpg

O fotografie rară a actriței, realizată în momentul în care își aplică concealer-ul sub ochi.

Natalie Wood

2-5.jpg

Natalie a adorat machiajul întunecat. Iar aplicarea acestuia, pentru actriță nu a reprezenta o greutate. Chiar în poza de mai jos este clar cât de bine se descurca Natalie în aplicarea machiajului care îi evidenția frumos privirea.

Vivien Leigh

2-6.jpg

Când ne amintim de legendara actriță, ne amintim și de machiajul pe care aceasta îl prefera cel mai mult. Păr castaniu în contrast cu un alb imaculat al pielii, ochi frumos accentuați și buze strălucitoare, bine definite.

Elizabeth Taylor

2-7.jpg

Conform legendei, nimeni nu a văzut-o pe Elizabeth Taylor fără machiaj, cu excepția iubiților ei. Mai mult, uneori, actrița putea să-și realizeze un machiaj spectaculos, fără ajutorul unui profesionist. În această fotografie din 1965, ea a fost fotografiată în timp ce-și pudrează fața.

Liza May Minnelli

2-8.jpg

Liza Minnelli singură și-a inventat imaginea fiecăreia dintre eroinele ei, își realiza coafuri, iar la capitolul machiaj adora accentul pe ochi.

ea.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator ppp

Postat

Audrey is the best

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Produsele esențiale de machiaj pe care trebuie să le folosești
      Nevoile tenului nostru se schimbă constant și trebuie să adaptăm produsele de beauty în funcție de acestea. De exemplu, după 40 de ani, sprâncenele încep să își piardă din contur. De aceea, ai nevoie de un creion și o mascara pentru a le redefini forma. Pentru a da tenului prospețime și luminozitate, folosește un blush cremos și un fond de ten hidratant, spun Ioana Stratulat și Cristian Bucă. Dacă vrei să îți conturezi ochii, înlocuiește eyeliner-ul negru cu unul maro sau gri, iar pentru buze alege un ruj hidratant în tonuri naturale.
      Nuanțele potrivite pentru fardurile de ochi
      După 40 de ani, make-up artiștii ne sfătuiesc să alegem machiaje cât mai naturale. Așadar, orientează-te către farduri de ochi în nuanțe de bej sau de maro. În ceea ce privește textura, evită fardurile sidefate sau glitter-ul, fiindcă, din cauza ridurilor din zona ochilor, se pot aplica neuniform sau se pot strânge inestetic printre liniile fine.
      Ce tip de ruj trebuie să folosești
      „Începând cu vârsta maturității  opțiunile sunt condiționate de anumiți factori: de nivelul de hidratare al buzelor și implicit de textura acestora. Pentru persoanele cu ten matur recomand rujuri hidratante cu un finish satinat ce oferă efectul de umplere, de buze voluptoase și pline”, spune Cristian.
      Fondul de ten ideal
      Pentru tenul matur ai nevoie de un fond de ten hidratant, cu acoperire ușoară sau medie, care uniformizează culoarea tenului și maschează ridurile și petele specifice acestuia, oferindu-ți luminozitate și prospețime.  De asemenea, orientează-te către fonduri de ten care au în compoziția lor SPF și ingrediente de îngrijire precum uleiul de argan sau vitamina E.
      Lucrurile pe care trebuie să le eviți
      Din dorința de a camufla ridurile, multe femei folosesc fie o cantitate prea mare de produs, fie texturi și culori nepotrivite. Principiul pe care trebuie să îl urmezi este less is more, așa că nu îți încărca inutil tenul. Evită fondurile de ten cu o acoperire foarte mare și blush-urile compacte. Alege, în schimb, produse cu texturi cremoase și hidratante. De asemenea, evită rujurile în nuanțe închise și mate, fiindcă nu vor face altceva decât să îți subțieze buzele.
      Cum poți șterge câțiva ani de pe chip cu ajutorul machiajului
      Chiar dacă sună contradictoriu, cu cât vei folosi mai puțin machiaj, cu atât vei părea mai tânără. Sunt totuși câteva recomandări pe care cei trei make-up artiști le fac. În primul rând, trebuie să alegi nuanța potrivită de fond de ten. Dacă nu reușești să găsești un produs care să ți se potrivească perfect, atunci optează pentru unul mai deschis, fiindcă îți va da mai multă luminozitate. Renunță la tehnica de conturing, deoarece poate înăspri trăsăturile, și folosește cât mai puțină pudră. Pentru a reda vitalitatea chipului, folosește blush-uri în nuanțe de roz sau piersică și alege texturi cât mai cremoase. Totodată, în ceea ce privește culorile, evită-le cât mai mult pe cele reci.
      Sfatul make-up artiștilor pentru femeile de peste 40 de ani
      Este foarte important să respecți rutina de îngrijire a tenului (demachiere, tonifiere, hidratare). Astfel pielea ta va arăta extrem de bine și fără machiaj. Ai grijă în special de zona ochilor, folosind creme și serumuri speciale, pe care să le aplici cu mișcări blânde. În ceea ce privește machiajul, make-up artiștii te sfătuiesc să îl folosești în cantități cât mai mici și să păstrezi un look natural. Mesajul Ioanei Stratulat este esențial și valabil la orice vârstă: „Iubește-te, demachiază-te în fiecare seară și hidratează-te“.
      elle.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Ultima care a declarat acest lucru este chiar Miley Cyrus, care nu își dorește un copil, din cauza problemelor pe care le are planeta, dar ca ea mai sunt și alții:
       Dolly Parton

      Helen Mirren

      Oprah Winfrey

      Renée Zellweger

      Winona Ryder

       Kim Cattrall

      Jennifer Aniston

       Liza Minnelli

      Ellen DeGeneres

      myzutv.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Au fost publicate câteva fotografii rare, multe dintre ele nemaivăzute de publicul larg. În mod sigur, aceste instantanee ar face manualele de istorie mai interesante.

      Margaret Gorman, la 16 ani, pozând pentru fotografi după ce a devenit prima femeie care a cucerit titlul de Miss America, în 1921

      Festivalul Woodstock, 1969. Peste 400.000 de oameni au fost prezenți atunci

      Moștenitoarea tronului Marii Britanii, prințesa Elisabeta, actuala Regină, la un concert pentru copii ținut la Westminster, în 1937

      Țarul rus Nicolae al II-lea, și vărul său, George V, regele Angliei

      Invazie de iepuri în Australia, 1938

      Che Guevara, cu soția, Aleida March, și cei patru copii

      Frații Chang și Eng Bunker din Thailanda, cei care au inventat sintagma "gemeni siamezi"

      Un soldat japonez zâmbește în timp ce ține în brațe un bebeluș care a supraviețuit după tsunami-ul din 2011

      Vladimir Lenin, îmbrăcat ca un muncitor obișnuit, în 1917

      Un măr mușcar, lăsat lângă un magazin Apple, pe 6 octombrie 2011, după moartea lui Steve Jobs

      Navele Titanic și Olympic, în portul din Belfast, în 1912, cu o lună înainte ca primul dintre ele să se scufunde

      Regina Elisabeta a II-a privește cu atenție tronul din "Game of Thrones"

      Două tinere din batalionul rus de femei care au luptat în Primul Război Mondial

      Mickey Mouse și Hirohito, împăratul care avea să abdice după bombardarea Japoniei de către Statele Unite

      Alfred Hitchcock, în timpul filmărilor pentru "Frenzy", în 1972

      Robert Wadlow, cel mai înalt om din istorie, care măsura aproape 2,80 metri și cântărea 199 de kilograme

      Cosmonautul sovietic Iuri Gagarin și Fidel Castro
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Concurentele au între 3 și 14 ani. La etapa națională acestea au defilat în ținute casual, s-au întrecut la talent. au ieșit pe podium în costume sportive și în rochii de seară. Miroslava Iasibas, Sofia Raimicher, Olivia-Carmen Prado și Andreea Lozan vor defila pe podiumul din SUA vara viitoare și vor lupta pentru coronița de Miss.

      La etapa internațională acestea vor defila în costume tradiționale, în rochii de seară, dar și își vor demonstra talentele.




      zugo.md
    • julia122997
      De julia122997
      Selena Gomez și Grace Teefey, sora ei în vârstă de 6 ani, au fost în centrul atenției pe covorul roșu la lansarea filmului „Frozen 2”.
      Practic, întregul eveniment a fost doar despre cele două, acestea având și ținute asortate. Selena Gomez și Gracie au purtat rochii albe cu flori din colecția Marc Jacobs, precum și cape cu pene și diferite aplicații strălucitoare. În timp ce Selena și-a împletit părul în două cozi, un look ce ne amintește de Anna, sora ei mai mică a avut o singură coadă, asemenea Elsei.

      Gracie, sora Selenei, a pozat în diferite moduri amuzante, iar cele două surori au avut mai multe momente adorabile. Acestea s-au ținut de mână în timp ce își arătau ținutele identice, demonstrând cât de apropiate sunt.

      Selena a distribuit câteva fotografii pe Instagram, adăugând: „Sper că acum sunt oficial cea mai bună soră mare. A avut o experiență extraordinară! Frozen 2 a fost minunat!”

      elle.ro
  •