Cu ce să te ghidezi când alegi blugi


    Jeanșii sunt piesă vestimentară cea mai des întâlnită în garderoba unei femeie deoarece sunt foarte versatili și pot fi încadrați în tot felul de look-uri, fie sport, fie chiar și mai elegante. Poate îi porți zilnic, dar știi care sunt acele reguli simple pe care trebuie să le respecți când trebuie să îi cumperi. 

blugi.jpg

Nu urmă toate trendurile din fiecare sezon

Nu tot ce este la modă ți se potrivește. Trendurile apar și dispar foarte ușor, iar acesta este un motiv suficient de bun pentru a nu ține cont de ele când mergi la cumpărături pentru jeanși. O pereche de jeanși care îți complimentează talia și îți vin că turnați sunt oricând o alegere mult mai inspirată decât orice model la modă. Așadar, dacă ai câteva modele care îți vin perfect, încearcă să te concentrezi asupra lor.

Încercă stiluri noi

Este bine să alegi blugii potriviți stilului tău vestimentar. Cu toate acestea poți încerca un stil nou. Ai putea fi plăcut surprinsă de cât de potrivite sunt unele modele pentru ține. Un exemplu foarte bun sunt deja renumiții mom jeans. Câte dintre noi am încercat cu adevărat acest stil? În mod neașteptat, acești jeanși au o croiala care avantajează mai multe siluete.

Nu alege jeanșii doar pentru croiala

Alege blugii nu doar pentru cum arată, dar fii foarte atentă și la calitatea acestora. Jeanșii de calitate sunt cei care rezistă la mai multe purtări și spălări. Așadar, citește cu atenție eticheta jeansilor pe care vrei să-i cumperi.

Nu cumpără blugii în care nu te simți confortabil

Indiferent ce modele de jeanși alegi, confortul este cel mai important. O pereche de jeanși trebuie să îți ofere mobilitate în orice moment. Fie că ești foarte activă, fie că stai foarte multe ore la birou, este esențial să te simți bine. Evita jeanșii mult prea strâmți, pentru că îți vor provoca disconfort.

ea.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Proiectul a fost realizat în cadrul primei ediții de Fashion Project a Universității Tehnice a Moldovei, acesta a luat numele de „21” reprezentând (trisomia 21) cea mai comuna cauză genetică provocată de prezența unui cromozom 21 suplimentar.

      Ținuta are drept inspirație ciorapii purtați diferit – considerat un mod de solidaritate pentru persoanele cu acest Sindrom.

      „Moda actuală a căpătat mai multe forme de exprimare a unei probleme, mesaj, emoții, idei conceptuale. Am ales să creez un compleu vestimentar pentru femei, format din 2 piese. Puloverul este împletit manual din două nuanțe care fac parte din tendințele anului 2020, verde mentă și albastru marin, acestea sunt divizate strict în două culori diferite, astfel transmite ideea de ,,diferit, dar același”, povestește designera.

      „De asemenea urmărind tendințele am ținut cont de trendul mânecilor voluptoase, am ales să creez un detaliu neobișnuit acestui pulover o mânecă bufantă din tull cu o lungime expresivă. De aici și rezultă ideea că fiecare persoană în sine exprimă o identitate care îl face să fie diferit de alții”, spune creatoarea.

      „Am creat mănușa transparentă care simbolizează semnul ,,stop” în legătura cu  persoanele ce poartă în ADN sindromul Down. Salopeta de siluetă liberă oferă libertate în mișcare, și detaliile care sunt purtate asimetric repetă motivul ciorapilor”, a povestit Dorina Țurcan.
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      Descoperă câteva haine și accesorii care te vor ajuta să creezi o ținută capsulă de primăvară:
      Costumele din materiale lejere

      Costumele din catifea care s-au purtat anul trecut rămân în tendințe și în acest sezon. Însă pentru lunile mai calde, costumele din materiale subțiri, lejere, precum in sau bumbac sunt o alegere excelentă. Optează pentru nuanțe delicate, precum tonurile de bleu, lavandă sau roz pudrat.
      Papucii cu toc

      Papucii de tip șlapi cu toc se numără printre cele mai mari surprize în materie de încălțări pentru 2020. Reprezintă un trend important al acestui an și merită să-i încerci dacă vrei să arăți precum o adevărată fashionistă.Sunt inspirați din moda anilor '90 și se potrivesc de minune cu un stil vestimentar minimalist. Vârful pătrat este un alt detaliu care s-a impus în tendințele pentru papuci și sandale ale acestui sezon.
      Paltonul sau jacheta din piele, în nuanțe deschise

      Pielea este considerată un material potrivit pentru sezonul rece, însă noua abordare și paleta de culori deschise în care o putem găsi sezonul acesta îi inspiră un aer primăvăratic. Poartă un palton din piele cu un pulover tricotat masiv și jeanși în zilele răcoroase și asociază-l cu o rochie florală și espadrile când vremea se mai încălzește.
      Rochia albă

      Rochia albă este o piesă esențială în ținutele noastre pentru sezonul cald.În primăvara 2020 se poartă rochii albe care aduc un plus de originalitate prin croială sau material. Vom putea observa sezonul acesta rochii albe supradimensionate, cu mâneci bufante, modele inspirate din anii '80 sau detalii transparente. Orice stil ai alege, rochia albă se va dovedi o piesă de bază în garderoba ta nu doar pentru această primăvară, ci și pentru sezoanele următoare.
      Tricoul polo

      Tricoul polo a avut parte de o revenire spectaculoasă în tendințe anul acesta.După multe sezoane în care a fost complet ignorat în moda feminină, în 2020 se anunță a fi una dintre piesele de bază care te vor ajuta să creezi ținute deosebite. Îl poți purta la birou, în asociere cu pantaloni de costum sau în timpul liber, în asociere cu jeanși drepți și pantofi sport masivi.
      Bermudele

      Pantalonii scurți sunt reinventați anul acesta și îi vom găsi sub o forma elegantă și sofisticată. Este vorba despre bermudele cu o croială impecabilă, care ajung până la nivelul genunchilor. Se potrivesc perfect cu tricoul polo și chiar și cu papucii cu toc, dacă vrei să arăți precum o fashionistă.Alege modele cu pense, dungă pe mijloc și detalii care le oferă pantalonilor tăi un look rafinat.
      Poșeta din ratan

      În urmă cu aproximativ patru ani, nici nu ne-am fi imaginat că poșetele de tip coș ar putea deveni un trend must have. În ultimii ani am văzut, însă, o varietate imensă de stiluri și modele de genți și poșete împletite. Iar în primăvara 2020, gențile din ratan sau cu detalii realizate din acest material natural se numără printre cele mai importante tendițe.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Fosta actriță americană, star al serialului „Suits”, a fost criticată pentru că, de obicei, poartă pantofi prea mari, iar acest lucru s-a întâmplat inclusiv la ședința foto care a marcat logodna ei cu prințul Harry al Marii Britanii.
      Pe aceeași listă a gafelor vestimentare ale deceniului au mai fost incluse cântăreața Lady Gaga, pentru celebra rochie din carne purtată la ediția din 2010 a galei MTV Video Music Awards, dar și actrița și cântăreața Miley Cyrus, pentru ținuta Versace care îi acoperea cu greu bustul aleasă pentru gala MTV din 2015.
      De asemenea, starul de reality show Kim Kardashian West a primit o mențiune pentru rochia Givenchy purtată la Met Gala de la New York, din 2013. 
      Aceasta, însărcinată la momentul respectiv, a recunoscut ulterior că rochia imprimată cu trandafiri a făcut-o să se simtă "nesigură".
      De partea cealaltă, ducesa Catherine de Cambridge, soția prințului William, cântăreața Rihanna și actrița Helen Mirren au fost lăudate pentru alegerile vestimentare.
      Listele au fost realizate în baza unor sondaje de platforma de cumpărături online Love The Sales.
      digi24.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Sacoul clasic
      Cel mai mare avantaj în ceea ce privește sacoul este faptul că se potrivește cu orice. Este ideal pentru hainele formale, dar și pentru stilul casual. Cu cât îl combini cu piese surprinzătoare, cu atât mai mult va arăta mai interesant. Sacoul este de foarte mulți ani o piesă vestimentară esențială din garderoba oricărei femei și pare să rămână astfel pentru mult timp.

      Pantofii negri cu toc
      Pantofii există în numeroase forme, modele și culori, iar uneori poate fi dificil să alegi ceva dintr-o varietate atât de mare. Trendurile vin și pleazcă, dar modelele clasice rămân întotdeauna în tendințe. Pantofii negri cu toc înalt sunt un exemplu clar din acest punct de vedere. Acești pantofi eleganți, cu un design simplu, se vor potrivi cu orice ținută sau orice culoare porți.

      Trenciul
      Dacă ne gândim la trenci, atunci probabil avem în minte o haină subțire, de culoare neutră sau neagră. Această piesă vestimentară foarte populară este disponibilă în prezent într-o gamă variată de culori și există chiar și în varianta fără mâneci. Dar modelul clasic, într-o culoare neutră precum gri, camel, bej, pare să nu se demodeze niciodată. Îți completează perfect ținutele de primăvară și toamnă, iar în același timp te ajută să-ți pui talia în evidență datorită cordonului sau curelei.

      Blugii și denimul
      Totul s-a schimbat atunci când hainele din denim au devenit accesibile publicului, iar de atunci se numără printre favoritele publicului. Nu ne putem imagina ținutele de zi cu zi fără blugi. Există atât de multe variante și modele încât este imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă: culori închise, decolorați, cu talie înaltă sau clasică, decupați, evazați sau franjurați. Blugii au trecut de-a lungul anilor prin numeroase transformări, dar un lucru este clar: sunt o piesă de bază în garderoba oricui, indiferent de vârstă, și nu se vor demoda niciodată.

      Fusta creion
      Dacă vrei ceva elegant care să se potrivească cu pantofii cu toc înalt și sacoul din colecția ta de haine, atunci ai nevoie de o fustă creion. Această piesă vestimentară îți pune în evidență formele și îți oferă un look spectaculos. În asociere cu o cămașă albă, vei obține o ținută formală, ideală pentru birou. Dacă o combini cu o bluză colorată și interesantă, vei avea un outfit casual, perfect pentru zi.

      Cizmele de călărie
      Atunci când obosești să porți pantofi cu toc, ai nevoie de ceva confortabil și ușor de purtat. Ar putea fi o pereche de pantofi sport albi pe timp de vară și o pereche de cizme de călărie pe timp de iarnă. Cizmele de călărie se numără printre încălțările de bază pe care orice femeie ar trebui să le dețină. Nu doar că sunt confortabile, dar sunt și cât se poate de practice și simplu de asortat. 

      Cămașa albă
      O cămașă albă va fi întotdeauna o alegere potrivită pentru orice ținută. O poți combina cu orice fustă, pereche de blugi, pantaloni formal, pantaloni scurți, pantofi cu toc sau pantofi cu talpă joasă. Trebuie doar să alegi piesa ta preferată și să o asociezi cu o cămașă albă. Această piesă vestimentară este precum un cameleon: se adaptează stilului tău. Vei avea întotdeauna un look fresh când o porți.

      Rochia little black dress
      Când vine vorba de rochii, ai la dispoziție o gamă infinită de modele și stiluri din care poți alege. Dar rochia neagră midi, cu o croială simplă, este cunoscută sub denumirea de "little black dress" și se află în topul rochiilor esențiale pe care orice femeie ar trebui să le aibă. Creată de legendara Coco Chanel, acest model de rochie nu se demodează, ci devine tot mai rafinată de la un an la altul.

      Perlele
      Perlele reprezintă o modalitate foarte simplă de a adăuga un aer sofisticat și elegant ținutelor tale. Nu arată niciodată demodat, iar moda acestui an a demonstrat că obsesia noastră pentru perle este una veșnică. Anul acesta s-au purtat în diferite variante, de la cercei și pandantive, până la brățări pentru picior. Dar un colier clasic din perle este de nelipsit din colecția ta de bijuterii. Se potrivește perfect cu ținutele elegante. Grace Kelly iubea colerele din perle și le purta în varianta chocker.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Dar ești sigură că ai în garderobă cele mai potrivite haine și accesorii pentru tine? Există unele piese vestimentare pe care orice femeie mică de înălțime ar trebui să le aibă. În afara faptului că te ajută să creezi o mulțime de ținute interesante, reușesc să creeze efectul vizual de alungire și te fac să pari mai înaltă.
      Iată care sunt cele șase piese vestimentare pe care să le incluzi în colecția ta de haine dacă ești mignonă:

      Platforme pe care poți merge
      Mergi fără niciun fel de probleme pe cele mai înalte tocuri și știi deja că talpa înaltă te ajută să obții un plus de înălțime. Dar nu uita să investești în platforme care au barete în jurul gleznei și o talpă lată care să-ți ofere suficientă stabilitate. Toate aceste caracteristici fac astfel de încălțări mult mai confortabile și pot fi purtate pentru o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, reduc semnificativ riscul accidentărilor.

      Pantaloni largi care îți alungesc picioarele
      Pentru că ai nevoie de orice truc posibil pentru a crea un efect de picioare lungi, pantalonii largi, de tip palazzo, sunt excelenți pentru tine. Asociază-i cu platformele despre care vorbeam mai sus și vei obține iluzia unor picioare interminabile. Este o modalitate foarte simplă de a amplifica efectul de alungire. Croiala largă acoperă pantofii și creează o linii neîntreruptă care îți va face picioarele să pară mai lungi. Pe de altă parte, volumul pantofilor realizează un contrast cu zona subțire a taliei și te va ajuta astfel să creezi efectul unei siluete subțiri.

      Blugi evazați care îți vin perfect
      Să găsești o pereche de blugi care să-ți vină perfect este o raritate. Tocmai de aceea cei mai mulți stiliști recomandă alegerea unei perechi de pantaloni evazați care îți vin bine, dar pe care să-i scurtezi la croitor astfel încât să ți se potrivească perfect.
      O regulă esențială este să probezi blugii evazați cu perechea ta favorită de botine cu toc sau sandale cu talpă înaltă, astfel încât să-ți dai seama dacă se potrivesc cu încălțămintea pe care o porți de obicei.

      O haină care nu este nici prea lungă, nici prea scurtă
      O problemă cu care se confruntă mignonele în ceea ce privește jachetele este faptul că acestea ajung prea aproape de nivelul genunchilor, fapt ce le face imposibil de purtat cu pantofi cu talpă joasă. Sau chiar mai rău, sunt atât de scurte încât par din anii 2000. Ar trebui să alegi o haină al cărei tiv ajunge imediat sub șolduri, astfel încât silueta ta să rămână proporțională.

      O bluză cu decolteu V pe care o poți purta în orice sezon
      Un triunghi întors poate face minuni pentru un trunchi scurt prin faptul că atrage atenția asupra zonei claviculei. Alege bluze cu decolteu V din materiale ușoare, ce pot fi purtate în orice sezon și sunt cât se poate de versatile. Imprimeurile interesante te vor ajuta să adaugi un plus de personalitate oricărei ținute în care le incluzi. Avantajul este că se potrivesc în orice situație, de la o seară în oraș cu fetele și până la o întâlnire importantă cu un client.

      O rochie midi care nu pare maxi pe tine
      Spre deosebire de prietenele tale mai înalte, ai avantujul că poți purta fuste și rochii mai scurte fără să lași impresia că ai o ținută care dezvăluie prea mult. Dar știai că poți purta și fuste și rochii mai lungi? O rochie midi care ajunge până la jumătatea de sus a gambelor arată mult mai sofisticat decât una mini. Secretul este să ai grijă ca rochiile tale midi să nu ajungă prea aproape de glezne pentru că vor arăta ciudat și te vor face să pari și mai scundă. O vizită la coitor te va ajuta să potrivești lungimea rochiilor în așa fel încât să-ți vină perfect.
      eva.ro
  •