Cum profit la maximum de ce am în garderobă?


    Te-ai săturat să întârzii tot timpul pentru că nu știi niciodată cu ce să te îmbraci? Stai liniștită, Daria Georgescu, stilista Beau Monde, e aici să-ți dea toate sfaturile de care ai nevoie.

Alege o uniformă

Toată lumea are una, chiar dacă îți schimbi ținutele în fiecare zi. Ca să ți-o identifici pe a ta, gândește-te la piesele pe care tinzi să le alegi mereu. Eu gravitez mai mereu în jurul unei perechi de pantaloni, așa că încerc să-i încorporez în ținutele mele, oricare ar fi ocazia. Asta mă ajută și să fiu mai atentă atunci când merg la cumpărături, ca să nu cumpăr lucruri pe care nu le-aș purta niciodată. De asemenea, asigură-te că poți să stilizezi itemul respectiv în cel puțin trei ținute diferite pentru trei ocazii diferite. Dacă nu poți, pune halatul ăla transparent, din paiete, deoparte, pentru că e clar că n-o să mergi prea curând la o petrecere cu tematica Clueless.

44.jpg

1.png

Fă-ți câteva selfie-uri

Uite un secret: stiliștii pozează mereu ținutele în timpul sesiunilor de probă, înainte de shooting. Asta îi ajută să vadă se potrivesc, dacă stau bine pe corpul modelului și dacă sunt detalii pe care nu le-au observat inițial. Fă-ți poze în cabina de probă și uită-te cu atenție pe ele, ca să vezi dacă piesele pe care intenționezi să ți le cumperi funcționează pentru tine. Poți folosi pozele respective și pe post de catalog, ca să-ți amintești ce ai cumpărat și să nu ajungi să-ți mai cumperi încă un tricou negru, pe lângă cele 10 pe care le ai deja acasă.

changing-room-mirrors-weird-body-image-876-body-image-1461582398.jpg

Întreabă-te dacă asta e ceea ce-ți dorești, ceea ce chiar îți dorești cu adevărat

Shopping-ul e, într-un fel, ca dating-ul online – sunt atâtea opțiuni din care poți alege astfel că de multe ori ajungi să cumperi lucruri care ”poate” o să meargă sau piese care intră la categoria ”hm, de ce nu?”, când de fapt ar trebui să cumperi doar acele piese de care ești 100% sigură că sunt potrivite ție. Mulțumirea pe care o simți după genul acesta de cumpărături e temporară și s-ar putea să te împiedice să ajungi la cele care chiar sunt de vis în cazul tău, mai ales dacă deja ai cumpărat destul de multe la un preț destul de piperat. Exersează-ți autocontrolul și adaugă banii ăia la fondul pentru piese ”must-have”.

 

beaumonde.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Scapă de tot ce nu porți
      Cum decizi dacă e cazul să te desparți de ceva? Un truc care a făcut de câțiva ani înconjurul internetului, și pe care majoritatea lumii susține că l-ar considera cel mai util, spune să plasezi umerașul în direcția diferită față de cum stă în dulap de obicei, de fiecare dată când porți ceva. La sfârșitul a 6 luni, toate umerașele rămase neîntoarse (deci, haine pe care nu le-ai purtat timp de jumate de an, deși erau în fața ta zilnic) sunt piese pe care probabil nu ai să le mai porți vreodată și care ocupă loc degeaba.
      Scapă fără regrete de hainele rupte (nu e nevoie să le arunci, se pot transforma în cârpe de șters praful, de pildă), iar pe cele pe care nu le mai porți, dar care sunt încă în stare bună, donează-le. Magazinele H&M și Zara sunt două dintre locurile unde poți duce hainele pe care nu le mai porți, astfel încât să fie reciclate, sau le poți dona la adăposturi pentru oameni nevoiași.

      Cum să nu îți aglomerezi garderoba
      Un alt truc pe care multe persoane îl aplică, este ca pentru fiecare piesă nouă cumpărată, să „scoată la pensie” una veche, pe care oricum nu o mai purta. Atâta vreme cât șifonierul tău e doldora de haine din care porți numai câteva, nu numai că e frustrant (te simți vinovată că ai prea multe haine, când, de fapt, porți mult mai puține), ci e și impractic (hainele stau înghesuite).
      Atenție la hainele care NU stau, de regulă, în șifonier
      Piesele de outerwear – paltoanele, pufoaicele etc. (iarna) sau jachetele windbreaker, gecile din denim etc. (vara) nu au ce căuta în șifonier în sezoanele în care le folosești. Ocupă prea mult spațiu și, pentru că probabil ai câteva piese go-to pe care le arunci pe tine când ieși din casă, acestea ar trebui să stea la ușă. Dar nu în tradiționalul cuier…
      O opțiune mai practică ce poate înlocui clasicul cuier de la intrare (cel care găzduiește piesele de outerwear ale tale sau, temporar, ale invitaților care îți calcă pragul) este un simplu rastel metalic pe care se așază umerașe.
      În cazul unui cuier clasic, hainele ajung cel mai adesea să fie aruncate unele peste altele, ceea ce vine cu o serie de dezavantaje, printre care – nu poți vedea toate hainele și tinzi să iei ce îți pică mai rapid în mână; hainele stau agățate de o gaică mică (dacă există pe partea interioară) sau proptite precar într-un cui, ambele nefiind variante ideale de a păstra piese vestimentare grele (care se pot rupe din cauza greutății), piese delicate (care se pot de asemenea deteriora) sau piese care se șifonează ușor.

      Varianta unui rastel (practic, un cadru metalic de genul celor pe care le vezi în magazinele de haine – îl poți procura de la depozite de mobilă sau de la Ikea) nu numai că este mai practică (fiecare haină stă separat pe umerașul ei, la locul ei), ci funcționează și ca un detaliu decorativ pentru un interior modern. Adaugă în holul de la intrare o oglindă de dimensiuni cât mai mari (este genul de loc în care vrei să poți verifica look-ul din cap până în picioare înainte ieși pe ușă) și câteva obiecte de decorațiune care sa întregească spațiul – tablouri sau printuri urcate pe/sprijinite de pereți, ghivece cu flori sau vaze, un bol pentru chei cu aspect inedit, sau orice obiecte de design care completează stilul casei tale.
      Triază bazat pe funcționalitate
      Vorbeam mai sus despre împărțirea pieselor pe sezoane. Să îți împarți garderoba strict în două părți, din care să scoți la lumină numai una timp de jumătate de an, în timp ce cealaltă stă ascunsă în vreo cutie nu este deloc un plan practic. Da, cel mai probabil n-ai să mai ai cum să porți pufoaica de acum până prin octombrie-noiembrie, dar trench coat-ul, puloverele lungi, jachetele tricotate… foarte posibil să ai nevoie de ele în zilele mai răcoroase de primăvară sau vară.

      Așa că nu te grăbi să împarți totul în două, ci, mai degrabă, depozitează acum, la început de primăvară, cele câteva piese de care știi sigur că nu vei avea nevoie curând (costum de schi, geci pufoase, paltoane groase etc.), iar, în rest, compartimentează garderoba astfel încât să ai la îndemână piesele-cheie pentru zilele calde, dar și o serie de piese pentru când ai nevoie de un extra strat de pus peste hainele subțiri. Pe același principiu, iarna pune la păstrare numai costumele de baie, sandalele și alte câteva astfel de piese purtabile numai în sezonul cald, dar nu renunța la tricouri cu mânecă scurtă, la tank tops, la fuste… sezonul rece e perfect pentru exerciții de layering!
      Pune la păstrare cu atenție
      Nu depozita hainele în saci (riscă să se deterioreze din cauza fermoarelor sau orice fel de aplicații, și, în plus, materialele nu respiră prin plastic, astfel că se degradează mai rapid). Împăturește-le și pune-le în cutii de carton lipite cu banză adezivă (nu vrei surprize precum molii când le desfaci)
      Pantofii trebuie de asemenea depozitați în cutii de carton (niciodată aruncați unii peste alții în pungi sau saci). Ca să meargă totul mai ușor, scrie pe fiecare cutie ce conține, astfel dacă trebuie să cauți ceva anume, nu vei deschide la întâmplare totul.
      Organizează și depozitează cu cap piesele din șifonier
      Probabil ai mai auzit asta de mult prea multe ori, însă merită repetat, pentru că este un sfat crucial pentru bunăstarea hainelor tale: scapă de umerașele din sârmă acumulate de la spălătorii și investește în câteva seturi de umerașe din lemn sau plastic. Umerașele din sârmă se deformează rapid, nu sunt destul de solide să susțină majoritatea hainelor, așa că materialul se întinde și se mulează pe forma umerașului, și tot ele sunt responsabile pentru faptul că, dând iluzia că ar putea să încapă cu zecile în șifonierul tău, te fac să crezi că ar fi în regulă să înghesui în dulap mai multe haine decât ar trebui.
      Hainele înghesuite nu numai că se pot deteriora, dar această practică vine cu încă un avantaj – vei tinde să porți numai ce este la îndemână, ignorând piese de care uiți, pentru că se pierd într-o mare de material.

      Atenție la felurile diferite de depozitare
      Nu toate hainele ar trebui să stea pe umerașe (plus că asta ar implica să avem cu toții dressinguri precum starurile de la Hollywood, cam de dimensiunea unui apartament standard).
      Tricotajele (fie că este vorba despre pulovere, pantaloni, fuste), își păstrează mai bine forma atunci când sunt împăturite decât atunci când stau agățate.
      Rochiile lungi ar trebui să fie, în mod ideal, agățate undeva unde pot să stea fără ca partea inferioară să fie înghesuită, dar dacă nu ai posibilitatea, păstrează-le în portmantouri care se îndoaie la mijloc, astfel încât să poți prinde partea de jos de cârligul umerașului, pliând rochia în două, dar protejând-o în același timp.
      Pantofii nu ar trebui niciodată păstrați în genul acela de panel din plastic cu buzunare plasat pe ușa interioară a șifonierului, îndesați într-un pouch sau agățați de toc. Cea mai bună modalitate de păstrare rămâne cutia de carton în care i-ai cumpărat. Curăță-i mereu cu soluțiile corespunzătoare înainte de a-i pune înapoi în cutie după ce îi porți – majoritatea petelor se înrăutățesc cu timpul). Dacă ai săculeți din material textil, poți plusa punând fiecare pantof în sacul lui în interiorul cutiei, pentru a-i proteja și mai bine.
      Pălăriile ar trebui de asemenea să aibă cutiile proprii, și să fie depozitate cu atenție, astfel încât să nu existe riscul de a fi strivite. Orice fel de accesoriu care își pierde forma (hamuri din piele stil corset, de pildă) ar trebui de asemenea să fie depozitate separat.
      Gențile nu trebuie să stea niciodată la grămadă, ci ar trebui să aibă un raft dedicat în care să fie poziționate unele lângă altele. Gențile prețioase ar trebui să fie puse în săculeți textili speciali pentru a nu se deteriora (nu ai vrea să zgârii cristalele de pe un clutch, de pildă, râcâind geanta accidental de lemnul dulapului).

      Acordă atenție specială pieselor vestimentare prețioase
      Dacă ai o piesă cu adevărat specială, să spunem, o rochie scumpă cu pene, sau o jachetă cu aplicații din cristale, acestea ar trebui mereu să fie protejate – ține-le într-un portmantou (de regulă se vând cu unul, dar poți cumpăra și separat) și niciodată nu le înghesui la grămadă cu alte haine, fie în șifonier, fie în cutiile de depozitare (de fapt, cel mai bine ar fi ca piesele fragile să fie depozitate total separat față de restul hainelor de zi cu zi).

      Organizează pe categorii
      Când fiecare piesă de îmbrăcăminte e acolo unde ar trebui să fie – tricouri într-un loc, blugi într-un loc, sacouri într-un loc etc. – nu numai că îmbrăcatul devine un proces mai ușor și mai rapid, ci acest lucru lasă și mai mult loc creativității stilistice – de exemplu, când cauți puloverul perfect de purtat pentru o rochie, iar toate puloverele sunt într-un singur loc, nu ești obligată să îl porți pe cel pe care îl găsești mai aproape, ci poți alege din tot ce ai în dulap, eventual încercând mai multe variante până o găsești pe cea mai potrivită.
      Fă achiziții în mod inteligent
      Aici poți aplica câteva trucuri simple
      Evită să cumperi din impuls, iar dacă o faci, nu uita că ai 30 de zile să te răzgândești până le poți schimba sau returna (cu excepții pentru lenjerie intimă, costume de baie și, în unele magazine, cercei). Regula cu „alcătuiește-ți un set de wardrobe staples care nu trebuie să lipsească nimănui din șifonier”, este, pe de o parte utilă, pe de altă parte, un sfat învechit. Da, construiește-ți o bază de haine basic care sunt conforme stilului tău. Dar asta nu înseamnă că e nevoie să bifezi neapărat fusta creion neagră sau balerinii dacă tu ești o persoană care preferă jeanși și tricouri. Baza garderobei tale ar trebui să fie compusă din piesele clasice care se mulează pe stilul tău vestimentar. Acordă-ți un pic de timp de gândire înainte de a cumpăra ceva nou – salvează piesa pe un wishlist și dacă, setează-ți un tip (să zicem, 3 zile), și dacă după ce s-a scurs timpul vrei cu la fel de multă ardoare piesa respectivă, cumpăr-o. Cumpără piesele mai scumpe în perioada reducerilor. Și tot în perioada reducerilor, nu te sfii să cumperi piese off-season – când va veni vremea lor, le vei găsi la preț întreg. Mai multe sfaturi despre shoppingul la reduceri găsești aici. Reține că poți modifica la croitorii haine pe care le găsești în magazine, contra unui cost destul de mic. Așa că dacă ai găsit ceva ce îți place mult, nu îți vine perfect, dar ar putea fi modificat, poți face liniștită achiziția. (Până și majoritatea pantofilor pot fi modificați, inserând diverse branțuri fie pentru a-i lărgi, fie pentru a micșora spațiul din interior, dar acest lucru funcționează doar dacă diferența față de măsura ta e foarte mică (cu jumătate de număr sau, în rare cazuri, cu maximum un număr mai mic sau mai mare). cosmopolitan.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Dezvăluirea a fost făcută de designerul și consilierul personal al Reginei, Angela Kelly, în cartea să despre relația apropiată cu suverană, „The Other Side of The Coin: The Queen, The Dresser and the Wardrobe”.

      „Dacă Majestatea Să urmează să participe la un eveniment pe vreme deosebit de rece, începând din 2019 va fi utilizată blană sintetică pentru a îi ține de cald”, a scris Kelly.
      Nu se știe dacă modificarea în garderoba reginei va include robă de stat a monarhului, care este realizată din blană de hermină și catifea.
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      Acum, femeile sunt încurajate să nu își mai vopsească părul, dar să se bucure de naturalețe! Vezi lucrările unui stilist, care te vor convinge cât de elegant și stilat poate arăta părul cărunt.







      ea.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Regina Letizia a Spaniei 

      Letizia a devenit regină consoartă după încoronarea soțului său, Prințul de Asturias, ca Rege al Spaniei. Fosta jurnalistă fără origini nobile, și-a impus stilul modern și a adus o notă de strălucire familiei regale spaniole, dar fără să reușească să-i seducă pe spanioli, care-i reproșează că este prea rece. 
      Caracterizată drept o persoană drăguță, activă, spontană, Letizia Ortiz Rocasolano, născută la 15 septembrie 1972 la Oviedo, a împrospătat imaginea familiei regale spaniole. 
      Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii 

      Dacă atunci când a preluat statutul de Prima Doamnă a Americii, Melania Trump a fost intens criticată pentru trecutul său și destul de ironizată în ceea ce ține de incapacitatea sa de a se ridica la nivelul îndrăgitei Michelle Obama, iată că, cel puțin la capitolul vestimentar, doamna Trump a reușit să le dea lecții răutăcioșilor și iscoditorilor. Pe lângă faptul că afișează o siluetă de invidiat, Melania reușește să transforme fiecare ieșire publică într-o adevărată apariție, stilul său vestimentar fiind apreciat pe întreg mapamondul. 
      Elena Zelenskaia, Prima Doamnă a Ucrainei 

      Deși a devenit Prima Doamnă a Ucrainei cu câteva luni în urmă, Elena Zelenskaia a reușit deja să cucerească ucrainenii prin verticalitatea, sinceritatea și bunul gust de care da dovadă. La fiecare apariție publică, aceasta uimește prin alegerile vestimentare superbe, demne de covorul roșu. Zelenskaia preferă cu preponderență albul – una dintre cele mai nobile culori.
      Michelle Obama, fosta Prima Doamnă a Americii 

      Cu siguranță, are un consilier de stil, care își face treabă extraordinar de bine! Michelle Obama arată senzațional de fiecare dată, iar ținutele pe care le poartă sunt impecabile. Michelle Obama, soția fostului președinte al Americii, Barack Obama, este un adevărat fashion icon. Încă de la primul mandat al lui Barack Obama, Michelle s-a remarcat datorită ținutelor sale elegante, chic, în vogă. 
      Regina Rania a Iordanului 

      În vârstă de 44 de ani, Rania este și frumoasă și stilată în egală măsură. Rania Al Abdullah este soția regelui Abdullah ÎI al Iordaniei. Cei doi s-au cunoscut la o petrecere în 1993 și două luni mai târziu, și-au anunțat logodna. 
      Deși este de religie musulmană, iese din tiparele specifice, devenind un exemplu de rafinament pentru femeile din întreaga lume. Cei mai renumiți din lume o adoră, iar Giorgio Armani a declarat despre ea: „Are un corp de model și se prezintă întocmai ca o regină, ce ți-ai putea dori mai mult?” 
      Brigitte Macron, Prima Doamnă a Franței 

      Brigitte Macron, Prima Doamnă a Franței, este una dintre personalitățile recomandate nu doar de titlul pe care îl poartă, ci și de un stil chic, deja patentat. Reunind accentele tipice modei franțuzești cu tușele clasice, dar și cu cele moderne, Brigitte Macron demonstrează cu fiecare apariție cum putem purta cu stil outfit-urile elegante, atemporale. Combinațiile rochie-jachetă sau bluză-pantaloni în aceeași nuanță de albastru-ciel sunt armonios completate de accesorii bej-nude, iar gențile mici sunt de nelipsit în accesorizare. 
      Carla Bruni-Sarcozy, fosta Prima Doamnă a Franței 

      Fost fotomodel și cântăreață, Prima Doamnă a Franței a fost declarată în 2009 cea mai elegantă femeie din lume. Acum, a mai scăzut în clasament, însă stilul său a rămas unul remarcabil. „Carla Bruni reprezintă Alfa și Omega feminității, iar acest lucru se observă în maniera ei de a se îmbrăca.”, a scris revista britanică Tatler. 
      perfecte.md
    • julia122997
      De julia122997
      Daniela Vacarciuc, directoarea Liceului teoretic „Vasile Alecsandri”, spune că instituția pe care o conduce este un liceu clasic, cu clase de a X-XII-a. De regulă, la această vârstă, copiii își doresc să fie plini de individualitate. „Recunosc că în calitate de manager mi-ar plăcea să existe o uniformă, care ar constitui și emblema liceului, indiscutabil, dar nu ne putem permite acest lucru din câteva considerente. Primul este, desigur, cel financiar”, a declarat Daniela Vacarciuc.
      Directoarea liceului menționează că admiterea copiilor în instituție are loc în luna iulie și multe familii au achiziționate deja hainele pentru anul școlar. „Nu pot pune la cheltuială părinții. Sunt și copiii care vin de la țară și mai au de achitat, chiria locuinței, chiria manualelor, transportul. Din păcate statul nu asigură aceste lucruri, așa cum se întâmplă în Occident, unde liceenii au dreptul să circule gratuit”, explică directoarea.
      Daniela Vacarciuc a menționat că administrația liceului se străduiește să implementeze un dresscode – haină albă sus și haină neagră jos. Însă nu se reușește întotdeauna. Directoarea mai spune că mai nou este la modă să se ceară uniformă și pentru cadrele didactice, însă spune că nu ar accepta acest lucru zilnic, poate la anumite sărbători. „Dacă mie nu-mi place, nu pot cere nici copiilor acest lucru”, a mai spus Daniela Vacarciuc.
      Ministerul Educației, Culturii și Cercetării menționează că uniformele școlare nu sunt obligatorii. Natalia Grîu, consultant principal în Direcția învățământ general, a declarat pentru IPN că, după mai multe consultări publice, acum un an, a fost emisă o circulară cu mai multe recomandări referitor la ținuta elevilor, și anume că uniforma poate fi introdusă la nivel de instituție, însă doar după discuții publice cu comunitatea educațională – pedagogi, părinți, elevi etc. În circulară se mai menționează că directorii, profesorii nu au dreptul să instituie obligativitatea uniformei, să intimideze și sub nicio formă să nu discrimineze pe acest criteriu.
      Ministerul nu deține date statistice cu privire la numărul instituțiilor de învățământ care au optat pentru uniformă.
      Peste 80 la sută din respondenții unui sondaj de opinie, prezentat anul trecut de MECC, au pledat pentru introducerea uniformelor în școli, motivând că acestea ar reduce diferențele sociale dintre elevi și ar contribui la menținerea disciplinei în școli.
      ipn.md
  •