Lung
Îmbrăcămintea de lungime oversize este un procedeu cu care nu vei da greş la crearea oricărei ţinute. Acest truc este valabil şi pe vreme ploioasă. Avantajul acestui impermeabil este că te va proteja de ploile torenţiale şi vei ajunge la destinaţie curat şi uscat. Dezavantajul este că poalele lui se pătează uşor, de aceea fii atent atunci când alegi lungimea potrivită – optează pentru modele, care ajung până la jumătatea gambei sau maximum până la vârful gleznei.
Culori: kaki, verde, gri, negru.
Transparent
Dacă eşti adeptul stilului sportiv şi adori hainele viu colorate, dă preferinţă unui fulgarin transparent – stratul superior (tricou sau sweatshirt) de culori aprinse se va prevede minunat prin el. Alege ce lungime îţi place.
Culori: alb mat, absolut transparent, negru, neon, albastru.
Clasic
Stilul clasic este omniprezent. Trenciul este nelipsit din orice garderobă. Acest model îţi va servi ani buni, de aceea ai putea să aloci un buget mai mare pentru acest articol vestimentar.
Alege din două lungimi: mai jos de coapse sau până la genunchi. Avantajul pardesiului clasic – se potriveşte pentru orice ţinută. Dezavantaj – rareori trenciul este dotat cu o glugă, iată de ce va trebui să ai mereu o umbrelă la îndemână.
Culori: bej, gri întunecat, verde închis, negru.
Piele/vinil
În sezonul actual pielea este în vogă. Cei care ţin pasul cu moda poartă totul din piele – geacă, bomber, buze şi chiar impermeabile. Optează pentru un model de lungime medie cu glugă. Un astfel de trenci are o sumedenie de avantaje: îţi va servi timp îndelungat, mereu vei arăta stilat, poate fi purtat la hotar de anotimpuri ca îmbrăcăminte exterioară de bază.
Culori: vişiniu nuanţe închise, verde, albastru, negru.
Cauciuc/silicon
Acestea sunt impermeabile universale din punctul de vedere al modei – ele vor fi actuale încă cel puţin câteva sezoane. În plus, materialul respinge apa 100%. Alege modele simple cu minimum detalii, asta pentru că materialul deja arată foarte cool. Acesta este singurul model care poate și trebuie să fie cumpărat în orice culoare și de orice lungime.
Comentarii Recomandate
Nu sunt comentarii de afișat