Viața unei familii imperfecte


    „Sunt un părinte bun? Sunt un părinte mai bun decât au fost părinții mei pentru mine?“ 

razvitie-rebenka-v-1-5-goda.jpg

Asta mă întreba deunăzi una dintre prietenele mele, povestind o situație recentă, în care își pierduse cumpătul și reacționase așa cum nu reacționează în marea majoritate a timpului, adică țipând la copilul său de 3 ani că „dacă mai continui să plângi, te las aici“. Primul meu gând a fost să o reasigur că deja este un părinte mai bun pentru copilul ei, măcar pentru faptul că își pune această întrebare. Al doilea gând a fost să îi transmit că cel puțin până acum – din experiența mea de medic psihiatru pediatru și psihoterapeut, dar mai ales din experiența mea ca om – nu am întâlnit părinți perfecți. Însăși existența umanității presupune curiozitate pentru viață și evoluție, încercare de schimbare, dar și asumarea propriilor greșeli. După cum afirmă terapeuții de familie, „copilul nu are nevoie de părinți perfecți, ci suficient de buni“.

Întrebarea prietenei mele se regăsește și în mesajul lăsat de una dintre cititoarele noastre pe site-ul Pagina de Psihologie, în care ne povestește: 

„Sunt Lia, mămica unui băiețel de 2 ani și 8 luni, care are mari probleme în a-și controla propriile emoții. Sunt într-o continuă luptă cu mine însămi, fiindcă îmi doresc să cresc un altfel de copil față de cum am fost eu crescută, așadar nu vreau să apelez la bătăi, certuri și umilințe. Îmi doresc să găsesc puterea de a schimba ceva în comportamentul meu, să mă calmez la fiecare năzbâtie a lui, să îi vorbesc așa cum aș fi dorit să îmi vorbească mie părinții, dar nu am sprijin nici din partea soțului, nici a familiei. Oriunde mergem cu copilul, i se pun limite: să nu atingă, să nu pună mâna, să nu umble prin dulapuri sau să trântească etc. Iar dacă face acest lucru, i se aplică palma la fund sau peste mânuță. Sunt disperată, pentru că nu vorbește încă și toți îmi atrag atenția mie că nu mă ocup de el. În afară de hrănit, schimbat și culcat, copilul meu are nevoie de o mamă care să îi ofere afecțiune, timp pentru joacă și pentru «învățat» conform nevoilor vârstei, despre lucrurile care ne înconjoară, dar eu nu am acest timp.

O zi normală: Trezit dimineața devreme, pregătim ghiozdănelul, mergem la creșă, eu la serviciu. Îl iau după creșă, ajungem acasă, ne schimbăm, păpăm, băiță, tv și somn, a doua zi de la capăt.

O zi anormală: Când nu mergem la serviciu sau la creșă, ne trezim târziu, mâncăm ce apucăm, copilul la tv toată ziua pe desene animate, ca să pot să mă ocup de casă, ordine, gătit și pregătit lucrurile pentru următoarea zi. Tati, cum vine acasă de la serviciu, se schimbă, se blochează în fața calculatorului pe jocuri – cel puțin 4 ore. Nu are timp dedicat copilului, pentru mine sau pentru casă (curățenie sau gătit). El are același comportament de dinainte de a ne căsători, de dinainte de a hotărî să facem un bebe, după ce bebe s-a născut, după ce bebe a devenit copilul de astăzi, care conștientizează că noi nu petrecem timp cu el și se simte singur. Și mă doare că nu pot pune în practică ceea ce plănuiam că va fi viața noastră, când ne-am cunoscut și am devenit părinți.

Mă doare că facem aceleași greșeli pe care le făceau și părinții noștri, în «educația» noastră. Realizez că noi am crescut după cum a bătut vântul, că ei nu ne erau alături când aveam nevoie de ei. Eu nu vreau ca și copilul meu să crească singur, cu doi părinți la fel de absenți ca ai noștri. Sunt blocată, într-un moment în care îmi e frică să iau inițiativa și să reacționez în vreun fel. Nu vreau să ajung să regret. Mă tem că, dacă ridic tonul, o să-mi ies din minți și nu o să-mi mai revin. Simt că nu îmi găsesc locul, direcția, destinația și nu mai pot continua așa – pentru că simt că trece viața pe lângă mine, copilul meu crește și eu nu sunt prezentă așa cum are el nevoie. Sunt disperată și nu știu de unde să încep…“  

Mesajul Liei este unul extrem de realist și brutal de onest, puțini oameni având curajul ei de a-și accepta propria vulnerabilitate, nevoia de schimbare și puterea de a cere ajutor. Cu toate acestea, mesajul ei este unul pe care colegii mei și cu mine îl auzim frecvent în cabinetele de psihoterapie și psihiatrie, venit din partea unor părinți epuizați de povara creșterii unui copil. E vorba mai ales de mame care cer ajutor, în absența unor tătici implicați și a echității în îndeplinirea atribuțiilor parentale. Primul meu gând pentru astfel de mame sau părinți este „să își pună masca de oxigen“ – referindu-mă, bineînteles, la mesajul adresat salvatorului, în cadrul zborurilor cu avionul.

A fi părintele cuiva înseamnă a-i oferi copilului iubire, predictibilitate și siguranță. Dar, pentru a oferi, trebuie mai întâi să dispuneți de iubire pentru voi înșivă, de respect și grijă față de sine. Doar astfel veți reuși să fiți în siguranță și să fiți prezenți în mod conștient față de nevoile copilului. După cum spune dr. Harriet Lerner în cartea ei, Confesiunile unei mamei imperfecte, „copiii noștri sunt beneficiarii principali ai eforturilor pe care noi le facem în privința propriei persoane“.

Analizând fragment cu fragment mesajul Liei, identificăm următoarele problematici: 

Ce presupune controlul propriilor emoții, la un copil de 2 ani și 8 luni?

Răspunsul este simplu în acest caz și constă în „ajustarea așteptărilor“, adică în conștientizarea faptului că un copil la această vârstă nu deține controlul asupra emoțiilor sale – el, de altfel, abia începe să învețe despre ele. Emoțiile copilului nu sunt bune sau rele; ele sunt, de fapt, moduri în care copilul reacționează la ce i se întâmplă. Dar nu uitați că, la această vârstă, copiii învață să își exprime emoțiile observând modul în care adulții din jur reacționează emoțional în diverse contexte. Așadar, o mai bună gestionare a emoțiilor (bineînțeles, adecvată contextual), de către părinți și grupul lor de suport, este cel mai bun model de dezvoltare a abilităților emoționale la copil.

Responsabilitatea părintelui în această perioadă este să respecte sentimentele copilului, facilitând recunoașterea, înțelegerea, acceptarea și exprimarea adecvată a emoțiilor acestuia și creând astfel un mediu sigur în care el să se poate exprima. 

Când ar trebui să vorbească un copil?

Fiecare copil este unic și are un ritm propriu de dezvoltare. Însă, pentru a spune că evoluția acestuia este în limite normale, dezvoltarea sa psiho-motorie pe etape de vârstă trebuie să se încadreze în intervalele admise de către specialiști. Astfel, copilul în jurul vârstei de 3 luni gângurește, ca răspuns verbal la atenția primită; la 6 lunilalalizează sau spune primele silabe; la 1 an apar deja primele cuvinte cu sens („apa, papa, mama“); iar către vârsta de 2 ani face propoziții cu subiect și predicat („Vreau apa“), chiar dacă pronunția nu este foarte corectă.

Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate să însemne existența unor tulburări de neurodezvoltare, precum tulburarea de spectru autist, sau a unor boli neurologice și genetice asociate cu întârzieri de limbaj, pentru care motiv va fi necesar un control de specialitate (psihiatrie pediatrică și neurologie pediatrică) – pentru excluderea unor astfel de diagnostice, cu impact major asupra vieții copilului și familiei sale.

10-month.jpg

În același timp, întârzierea în achiziționarea limbajului poate ascunde o stimulare neadecvată a copilului din partea mediului familial. Ce înseamnă asta? Ca și în cazul controlului emoțional sus-menționat, limbajul este o abilitate ce trebuie învățată de copil și exersată cu ajutorul adulților din jur. Cel mai eficace mod de a face asta este de a petrece timp cu el, de a vă juca și de a folosi orice experiență ca pe un mijloc de educare. Sfatul nostru pentru un părinte este: În jocul cu copilul, numește jucăriile, culorile, formele obiectelor. Prin intermediul jocului și al mâncării, asigură diverse experințe senzoriale tactile, olfactive, gustative, pe care ulterior denumește-le. În mesajul tău, folosește cuvinte ușoare și simple, instrucțiuni scurte și clare.

Tot aici, aș mai menționa și că funcțiile cerebrale sunt interconectate și, pentru dezvoltarea lor eficace la această vârstă, este nevoie de o relație de atașament sănătoasă cu o persoană semnificativă pentru copil, un adult care să susțină curiozitatea copilului într-un mediu predictibil, adică sigur și consecvent, bazându-se pe exprimarea blândă și firească a iubirii dintre părinte și copil. În cazul în care adulții din jur sunt inconsecvenți în comportament, imprevizibili/absenți sau indisponibili emoțional, întreaga dezvoltare a copilului este afectată, iar drept urmare creierul pune accent pe dezvoltarea structurilor cerebrale ce sunt implicate în detectarea potențialilor factori amenințători din mediu, asigurând astfel supraviețuirea speciei.Așa se explică de ce, în cazul copiilor proveniți din medii defavorizate și orfelinate sau expuși la traume majore în primii 2 ani de viață, întregul organism și, implicit, creierul cu funcțiile sale psihice sunt subdezvoltate. 

Televizorul, telefonul, tableta pe post de dădacă electronică

Este o situație din ce în ce mai des întâlnită în cabinet, ca fiind cel mai ușor mod de stimulare, liniștire, ocupație pentru copil și având un impact major și devastator asupra dezvoltării limbajului și abilităților sociale ale copilului, dar cu potențial de recuperare dacă se intervine corect și la timp. Copiii aceștia par rupți de realitatea noastră, nu mențin un contact vizual constant și prezintă frecvent întârziere în dezvoltarea limbajului. Ei dezvoltă un sindrom „autistic-like“. Dacă este corect diagnosticat și dacă se intervine eficient psihoterapeutic asupra lui, tratamentul poate duce la recuperare completă.

Din acest motiv, Asociația Americană de Pediatrie (AAP) recomandă evitarea expunerii la dispozitive cu ecran a copiilor până la vârsta de 2 ani (iar când aceasta nu poate fi evitată, se recomandă prezența unui adult care să-i explice copilului conținutul video, pentru a facilita întelegerea mesajelor). Pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, timpul de expunere la ecran ar trebui să fie limitat la maximum 1 oră/zi, în prezența părinților, care să le explice conținutul și să generalizeze informația la întregul mediu înconjurător.

Referitor la greșelile parentale, ele pot avea ca sursă niște nevoi neîndeplinite ale copilului din noi, așa cum bine menționează cititoarea noastră în mesajul ei („Mă doare că facem aceleași greșeli pe care le făceau și părinții noștri în educația noastră“). Relația părinte-copil este una dintre cele mai complexe, mai fructoase, dar și mai dificile experiențe din existența noastră de adulți, ea plasându-se – ca importanță – la bază, fiind astfel temelia civilizației. Ca orice relație, și aceasta dintre părinte și copil este un organism viu, în continuă mișcare și transformare. Iar pentru o funcționare adecvată – adică sănătoasă – ne este de ajutor cunoașterea mecanismelor ei intrinseci.

Gáspár György, în cartea sa Copilul invizibil, face referire la acest organism viu aflat în continuă evoluție chiar și de la o generație la alta, precum și la rănile ce le purtăm în noi. El afirmă: „Genele noastre conțin multă informație despre ceea ce înseamnă viața, relațiile și existența în această lume. Asemenea moșteniri pot însemna atât cadouri speciale, cât și saci plini cu traume, răni emoționale și greutăți sufletești. Fiecare generație are posibilitatea de a dobândi diferite merite în ceea ce privește vindecarea traumelor sau eliberarea psihologică. Esențial este să cunoaștem acest fapt și să ni-l asumăm, pentru a le putea lăsa generațiilor viitoare cât mai multe cadouri speciale și cât mai puține poveri.“

paginadepsihologie.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Cudalb-dent, a deschis ușile noului Centru Medical pentru copii Prikindel, unde, într-un mediu confortabil, veți primi îngrijire de înaltă calitate și la timp. O clinică în care pacienții mici vor fi examinați fără teamă și doar cu emoții pozitive.
      Medicii de la centrul Prikindel știu multe despre crearea unei atmosfere plăcute și prietenoase care să reducă sentimentul de frică, prin urmare, folosesc forme jucăușe de comunicare cu copiii în timpul tratamentului. Aici puteți fi diagnosticat și tratat de un endocrinolog, cardiolog, pediatru, alergolog, stomatolog, ortoped-traumatolog și altele.
      La Centrul Medical pentru Copii Prikindel, cele mai moderne echipamente permit diagnosticarea bolilor într-un stadiu incipient și, astfel, evitarea celor mai nedorite scenarii.
      Părinții care au venit la deschiderea clinicii au apreciat atmosfera prietenoasă alături de serviciile medicale de înaltă calitate. O echipă de profesioniști la Clinica de Copii Prikindel și tehnologia înaltă a echipamentelor și serviciilor medicale reprezintă un viitor sănătos pentru țară.
      Vă așteptăm la: Chișinău, str. Trandafirilor, 13/2 
      Tel: +373 68789191; +373 79350886




      numbers.md

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Pregătirea pentru școală este mult mai veselă și ușoară cu Nesquik! 
      Gadgeturi, mic dejun și gustări delicioase și sănătoase, rucsaci școlare multe alte produse utile pot fi câștigate în promoția pe care Nesquik o desfășoară împreună cu lanțul de magazine Linella.
      Promoția se va desfășura în perioada 12 august - 16 septembrie și oricine poate participa! 
      Cumpărați produse Nesquik și câștigați premii valoroase: rucsacuri școlari, gustări nutritive și sănătoase Nesquik, ceasuri inteligente, tablete digitale și vouchere pentru rechizite școlare.

      În special pentru perioada promoțională, toate produsele Nesquik vor fi disponibile în magazinele Linella la prețuri speciale, reduse.
      Ce trebuie să faci:
      Cumpără produse în valoare de 59 de lei, primește un card răzuibil și află imediat care dintre premiile Nesquik ai câștigat.
      Participă la promoție și ridică premiile săptămânal, în fiecare duminică, începând cu 22 august, între orele 10:00 - 18:00,  magazinul Linella de pe B-dul Grigore Vieru nr. 9.
       
      Creșteți și pregătiți-vă pentru școală într-un mod distractiv și delicios împreună cu Nesquik și Linella!
       
      Nesquik открыл розыгрыш призов для детей: Готовьтесь к школе вместе с нами Ⓟ
      С 12 августа в сети магазинов Linella всех покупателей ждет приятный сюрприз от компании Nestle – розыгрыш самых полезных и вкусных призов для детей.

      Вместе с Nesquik так легко готовиться к школе! Самые крутые гаджеты, запасы вкусных и полезных перекусов и завтраков, а также многое другое можно выиграть в акции, которую компания Nestle проводит совместно с сетью магазинов Linella в Кишиневе, а также в его пригородах.
      Акция продлится с 12 августа до 16 сентября. Поучаствовать в ней может абсолютно любой желающий! 
      Покупайте продукцию Nesquik и выигрывайте призы: планшеты, smartwatch, рюкзаки с полезными продуктами Nesquik, а также школьные рюкзаки и ваучеры на приобретение канцелярских товаров к школе. Призы должны быть не только вкусными, но и полезными!
      Специально на период акции вся продукция Nesquik будет доступна в магазинах Linella по специальным, сниженным ценам. 
      Приобретая продукцию на 59 леев, покупатель получает скретч-карту моментальной лотереи, т.е. сразу можно узнать, какой из полезных призов Nesquik он выиграл сегодня.

      Участвуйте в акции и получайте призы каждое воскресенье, начиная с 22 августа, с 10:00 до 18:00 в магазине Linella по адресу бул.Григоре Виеру, 9.
       
      Растите, развивайтесь и готовьтесь к школе весело и вкусно вместе с Nesquik!
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      În cadrul Săptămânii Europene a Imunizării, medicul obstetrician-ginecolog Maxim Calaraș a vorbit despre virusul papiloma uman (Human Papilloma Virus, HPV). Medicul a explicat cum virusul provoacă cancerul cervical și de ce vaccinul HPV este o șansă de a salva viețile a mii de femei din Moldova.
      Sunt cunoscute peste 200 de tipuri de HPV care sunt predominant transmise pe cale sexuală. Se crede că 80% dintre bărbații și femeile active sexual se ciocnesc cu acest virus cel puțin o dată în viață. Majoritatea tipurilor de HPV provoacă negi obișnuiți pe piele. Cu toate acestea, există aproximativ 40 de tipuri care afectează membrana mucoasă. Ele sunt, de asemenea, împărțite în tipuri de risc oncogenic ridicat și scăzut.
      HPV cu risc oncogenic ridicat este periculos nu numai pentru femei, ci și pentru bărbați. Acestea pot provoca cancer al colului uterin, vaginului, vulvei, canalului anal, orofaringelui și penisului. Astfel, tipurile 16 și 18 ale virusului provoacă 70% din toate cazurile de cancer și leziuni precanceroase ale colului uterin.
      În prezent nu există nici un remediu pentru virusul papiloma uman. În majoritatea cazurilor, este suficient să vă monitorizați starea de sănătate și să efectuați în mod regulat teste. De regulă, organismul face față acestui virus în termen de 1-2 ani. Cu toate acestea, la 3-5% dintre oameni, virusul persistă și evoluează în forme canceroase.
      În ciuda faptului că nu există nici un remediu contra infecției cu HPV, există o modalitate de a vă proteja pe dumneavoastră și pe copiii dumneavoastră — vaccinul. Vaccinarea ajută la protejarea împotriva anumitor tipuri oncogene de HPV, dacă persoana nu a fost încă infectată. De obicei, se recomandă vaccinarea fetelor și băieților la vârsta de 9-14 ani.
      În prezent, în lume există trei vaccinuri HPV: bivalent – pentru tipul 16 și 18 de HPV, tetravalent – pentru tipurile 6, 11, 16 și 18 tipuri, precum și nonavalent – pentru nouă tipuri de HPV, dintre care șapte provoacă dezvoltarea cancerului.
      Vaccinurile HPV au fost supuse mai multor studii clinice. Nu există niciun motiv să ne îndoim de siguranța lor. Zvonurile precum că acestea ar provoca infertilitate sau ar afecta cumva sistemul nervos central rămân doar zvonuri, fără a exista niște dovezi științifice.
      Desigur, ca și în cazul altor vaccinări, după vaccinarea cu HPV pot apărea simptome de stare ușoară de rău – cefalee, greață, amețeli, febră și roșeață la locul injectării. Dar aceste efecte adverse nu durează mult timp.
      În Moldova se utilizează un vaccin bivalent și un vaccin cvadrivalent, care protejează împotriva a 4 tipuri de HPV. Eficacitatea lor a fost dovedită în 20 de ani de cercetări. Acestea sunt folosite pentru vaccinarea fetelor cu vârsta de 10-14 ani. Acest lucru ajută la formarea imunității chiar înainte de debutul activității sexuale, ceea ce este foarte important. Se administrează în total 2 doze de vaccin. De asemenea, experții recomandă să fie vaccinați și băieții.
      Potrivit medicului, vaccinul HPV este doar o modalitate de prevenire a bolilor. Fetele și femeile ar trebui să efectueze un examen medical regulat pentru cancerul cervical – o dată sau de două ori pe an. Aceasta este singura modalitate de a reduce riscul de apariție a cancerului sau de a începe tratamentul la timp, care se efectuează în stadiile incipiente printr-o mică intervenție chirurgicală.
       
      Proiectul aLIVE este o emisiune online a popularului forum pentru femei Mama.md și a organizației publice Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova și OMS. 
       
      Врач рассказал о том, насколько опасен вирус папилломы человека
      По последним данным ВОЗ, рак шейки матки является четвертым в мире по распространенности видом онкологического заболевания. В Молдове от этого вида рака умирают около 160 женщин.

      В рамках Европейской недели иммунизации врач акушер-гинеколог Максим Кэлэраш рассказал о вирусе папилломы человека (ВПЧ), как он провоцирует рак шейки матки, а также, почему вакцина против ВПЧ — это шанс спасти жизни тысяч женщин в Молдове.
      Существует более 200 типов ВПЧ, которые преимущественно передаются половым путем. Считается, что от 80% сексуально активных мужчин и женщин сталкиваются с этим вирусом хотя бы раз в жизни. Большинство типов ВПЧ вызывают обычные бородавки на коже. Однако существует около 40 типов, которые поражают слизистую. Их еще разделяют на типы высокого онкогенного риска и низкого.
      ВПЧ высокого онкогенного риска опасны не только для женщин, но и для мужчин. Они могут стать причиной развития рака шейки матки, влагалища, вульвы, анального канала, ротоглотки и полового члена. Так, 16-й и 18-й типы вируса вызывают 70% всех случаев рака и предраковых поражений шейки матки.
      На данный момент лекарств для лечения вируса папилломы человека не существует. В большинстве случаев достаточно отслеживать и регулярно сдавать анализы — организм, как правило, сам справляется с этим вирусом в течение 1-2 лет. Однако у 3-5% людей вирус сохраняется и провоцирует развитие рака.
      Несмотря на то, что против самой ВПЧ-инфекции нет лечения, есть способ обезопасить себя и своих детей — вакцина. Вакцинация помогает защититься от некоторых онкогенных типов ВПЧ, если человек еще не был инфицирован. Обычно рекомендуется вакцинировать девочек и мальчиков в 9–14 лет.
      Сейчас в мире существуют три вакцины от ВПЧ: бивалентная — от 16-го и 18-го типа ВПЧ, четырехвалентная — от 6-го,11-го, 16-го и 18-го типов, а также девятивалентная — от девяти типов ВПЧ, семь из которых способствуют развитию рака. 
      Вакцины против ВПЧ прошли многократные клинические исследования. Причин сомневаться в их безопасности — нет. Слухи о том, что они вызывают бесплодие или хоть как-то влияют на центральную нервную систему остаются слухами, не подверженными научными данными.
      Конечно, как и от других прививок, после вакцинации против ВПЧ могут появиться симптомы легкого недомогания — головная боль, тошнота, головокружение, повышение температуры и покраснение в месте укола. Но такие побочные эффекты быстро проходят.
      В Молдове используется бивалентная вакцина и четырехвалентная вакцина, которая защищает от 4 типов ВПЧ. Их эффективность доказана 20-летними исследованиями. Ими вакцинируют девочек 10-14 лет. Это помогает сформировать и у них иммунитет еще до начала половой жизни, что очень важно. Всего ставится 2 дозы вакцины. Также специалисты рекомендуют вакцинировать и мальчиков.
      По словам врача, вакцина от ВПЧ — это только способ предупредить заболевания. Девушкам и женщинам необходимо регулярно проходить скрининг рака шейки матки — 1 или 2 раза в год. Только так можно снизить риск развития рака или вовремя начать его лечение, которое на ранних стадиях проводится небольшим хирургическим вмешательством.

      Проект aLIVE — это онлайн передача популярного женского форума Mama.md и общественной организации Forum.md. Проект реализован при поддержке UNICEF Moldova и ВОЗ. 
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Invitatul proiectului TeenZ, Ivan Gheorghiu, Secretar de stat în domeniul tineretului și sportului al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Moldova (MECC), a povestit despre efectele pandemiei asupra sportului moldovenesc.
      În prezent, în țară există 23 de școli pentru copii și adolescenți, specializate în sporturi profesionale. Aproximativ 70 de federații sportive cooperează cu Ministerul. La fel ca și comunitatea sportivă mondială, școlile și federațiile din republică au trebuit să se adapteze la noua realitate.
      “Practicile internaționale nu oferă sugestii despre dezvoltarea sportului în contextul unei pandemii. Nu a fost nicio țară care să-și împărtășească experiența, iar noi să-i urmăm exemplul și să înțelegem cum să acționăm în astfel de condiții. Totuși, datorită cooperării Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, pas cu pas, am reușit să reluăm sportul profesional în țară”, a menționat Ivan Gheorghiu.
      Sportivii profesioniști s-au reîntors la antrenamentele depline pentru a se pregăti pentru competițiile internaționale. Primele rezultate nu s-au lăsat prea mult așteptate – am obținut victorii la Campionatul European de haltere, box printre juniori, lupte libere și alte sporturi.
      Sporturile de masă au avut de suferit mai mult. Școlile au trecut la studii online, și nu toți elevii și profesorii au reușit să se adapteze. Cu toate acestea, tehnologiile moderne și noile proiecte speciale oferă școlarilor posibilitatea de a studia online eficient. În plus, profesorii au instrumente care îi pot interesa pe copii și adolescenți într-un stil de viață sănătos.
      Ministerul Educației, în special Direcția sport, cooperează activ cu federațiile sportive: judo, fotbal, atletism și șah. Federațiile au venit cu propriile propuneri, care ar putea face programul de educație fizică din școli și mai interesant pentru copii. În prezent, în 5 școli din republică se țin lecții de fotbal, care prezintă o bună participare și un interes ridicat în rândul elevilor.
      În plus, statul reia treptat activitățile sportive în școli și universități. Primul pas este de a restabili calendarul național al spartachiadelor dintre școli sportive, licee și universități.
      Sarcina principală a Ministerului Educației este de a face sportul mai atractiv și mai accesibil nu doar pentru tinerii de la oraș, ci și pentru tineretul din raioane. În acest sens, se lucrează pentru îmbunătățirea și dezvoltarea bazei tehnice și materiale din domeniul sportului. Se construiesc stadioane și terenuri de sport, orășele sportive și complexe, se dezvoltă o infrastructură pentru bicicliști.
       
      Această ediție a făcut parte din proiectul TeenZ, dedicat adolescenților. Acesta își propune să popularizeze sportul în rândul tinerilor și să motiveze copiii să fie activi fizic, în special în perioada studierii la distanță.
      Proiectul este realizat de organizația Sporter.md și UNICEF Moldova cu sprijinul Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și al rețelei naționale de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor „Youth Klinic”. 
       
      Как пандемия повлияла на развитие спорта в Молдове
      От пандемии COVID-19 пострадали не только системы здравоохранения в мире, но и спорт. Прошлый год стал годом отмененных стартов. Многие спортивные федерации также были вынуждены отменить или перенести свои международные и национальные чемпионаты.

      О том, как пандемия повлияла на развитие спорта в Молдове проекту TeenZ рассказал Иван Георгиу, государственный секретарь в области молодежи и спорта Министерства образования, культуры и исследований Молдовы (MECC).
      Сегодня в ведомстве MECC находится около 23 специализированных школ, где дети и подростки обучаются профессиональному спорту. Также с министерством сотрудничают около 70 спортивных федераций. Все они, как и мировое спортивное сообщество, вынуждены были приспосабливаться к новым условиях.
      «Не существует такой международной практики — развивать спорт в условиях пандемии. Не было ни опыта других страны, на примере которых можно было бы понять, как стоит действовать в таких условиях. Но благодаря сотрудничеству НАОЗ, Министерства здравоохранения и Министерства образования, в стране удалось, шаг за шагом, возобновить занятия профессиональным спортом», — отметил Иван Георгиу.
      Сейчас профессиональные спортсмены снова вернулись к полноценным тренировкам ради подготовки к международным соревнованиям. И уже заметны первые результаты — победы на Чемпионате Европы по тяжелой атлетике, по боксу среди юниоров, вольной борьбе и другим видам спорта.
      Массовый спорт пострадал сильнее. Уроки в школах перешли в онлайн и не все ученики и учителя смогли психологически перестроиться. Однако с помощью современных технологий, новых специальных проектов, у школьников есть возможность заниматься онлайн эффективно, а у учителей появились инструменты, способные заинтересовать детей и подростков здоровым образом жизни.
      Министерство образования, в частности департамент по делам спорта, сейчас активно сотрудничает со спортивными федерациями: по дзюдо, футболу, легкой атлетике, шахматам. Они выступили со своими предложениями, которые смогли бы сделать школьную программу по физкультуре еще более интересной для детей. Сейчас в 5 школах республики проводятся уроки по футболу, которые показывают хорошую посещаемость и высокую заинтересованность у школьников.
      Также государство постепенно возобновляет спортивную активность в школах и университетах. Первый шаг — вновь вернуть национальный спортивные календарь спартакиады между спортивными школами, лицеями и университетами. 
      Главная задача Министерства образования сделать спорт более привлекательным и доступным для молодежи не только в городах, но и в районах страны. Для этого ведется работа по улучшению и развитию технической и материальной базы в сфере спорта: постройке стадионов и спортивных площадок, спортивных городков и комплексов, разрабатывается инфраструктура для велосипедистов. 
       
      Данный выпуск был частью специального проекта для подростков «TeenZ». Он направлен на популяризацию спорта среди молодежи и мотивирование детей быть физически активными, особенно на удаленном обучении. 
      Проект реализуется организацией Sporter.md и UNICEF Moldova при поддержке Министерства образования, культуры и исследований Молдовы и национальной сети клиник для молодежи «Youth Klinik».  
      sporter.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      „Pe parcursul anului în care a apărut pandemia COVID-19, s-a observat o scădere a procentului de copii vaccinați. Acesta este un fapt foarte alarmant, deoarece nu există interdicții de vaccinare în acest moment. În conformitate cu măsurile de siguranță – mască, dezinfectarea mâinilor, distanță – copilul trebuie vaccinat conform programului național”, a subliniat medicul.
      Cum are loc vaccinarea în Moldova?
      În Moldova, precum și în SUA și multe țări europene, copiii sunt vaccinați încă din primele zile de viață. În termen de 24 de ore de la naștere, aceștia sunt vaccinați împotriva hepatitei virale B (HepB-0), în zilele 2-5 - împotriva tuberculozei (BCG-1). În a doua și a patra lună de viață, copilului i se administrează vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și pertussisului (DTP), poliomielitei (VPO), infecției pneumococice (PC), infecției cu rotavirus (RV), infecției cu Hib. La fel, continuă vaccinarea împotriva hepatitei virale B.
      La vârsta de șase luni, copilul trece prin a treia etapă de imunizare împotriva virusului hepatitei B, poliomielitei, infecției cu Hib, pertussisului, difteriei și tetanosului (DT/Td). La vârsta de un an se administrează , a treia doză împotriva infecției pneumococice, precum și prima doză de vaccin împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului (ROR). În total, copilul primește trei vaccinuri împotriva acestor boli: al doilea este făcut la 6-7 ani, al treilea – la 15-16 ani.
      La vârsta de doi ani se administrează cel de-al patrulea vaccin împotriva poliomielitei, pertussisului, difteriei și tetanosului, iar la 6-7 ani – ultimul (al cincilea vaccin) împotriva poliomielitei. Apoi sunt vaccinați cu un interval de 5 ani (până la 35 de ani) împotriva difteriei și tetanosului. După 40 de ani, acest vaccin se administrează o dată la fiecare 10 ani.
      Respectarea Programului național de imunizare este prevăzută de lege. „Aceasta nu înseamnă că forțăm părinții să-și vaccineze copiii. Aceasta este o necesitate indispensabilă, care ajută la protejarea populației de răspândirea bolilor grave. Astfel, dacă peste 70% din populație (copii, adulți) este vaccinată, boala nu se răspândește. Cu cât sunt mai mulți copii nevaccinați, cu atât vor avea mai multe șanse să comunice cu alții în școli, grădinițe și să transmită bolile”, a explicat medicul pediatru.
      De ce nu trebuie să uităm de vaccinarea copiilor?
      Experții notează că, dacă se încalcă programul de vaccinare, acest lucru poate reduce eficacitatea vaccinărilor. Pentru formarea unei imunități stabile, în unele cazuri, este necesar să se facă mai multe vaccinări împotriva aceleiași boli la anumite intervale. Dacă facem un vaccin, dar uităm de celelalte, copilul nu va fi protejat în măsura cuvenită, existând un risc mare de apariție a unor noi focare de infecții periculoase.
      De exemplu, în anul 2000, potrivit datelor OMS, 50 de persoane dintr-un milion din Europa au fost infectate cu rujeolă. Iar în 2016 au fost infectate doar cinci persoane. Cu toate acestea, în anii următori, situația a început să se schimbe. În 2019, au fost înregistrate 116 cazuri la un milion. În ultimii ani, au existat focare majore de rujeolă în Ucraina, Kazahstan, Georgia și România. Experții atribuie acest lucru faptului că numărul persoanelor vaccinate a scăzut.
      Pentru ca imunitatea colectivă să funcționeze, trebuie ca cel puțin 85-95% din populație trebuie să fie vaccinată. Până la sfârșitul anului 2019, 85% dintre copii au fost vaccinați cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei, iar 71% au primit a doua doză.
      „Un copil nevaccinat este un pericol, în primul rând, pentru propria lui familie: pentru frații și surorile mai mici, care încă nu au fost vaccinați sau care încă nu au reacții imune bine dezvoltate, la fel și pentru bunicii cu vârsta de peste 70 de ani”, a menționat Olga Cîrstea.
      Unde e mai bine să vaccinăm copiii: la clinicile private sau la cele de stat?
      Potrivit expertului, atât clinicile publice, cât și cele private folosesc vaccinuri de înaltă calitate, singura diferență fiind în tehnologiile de producție. De exemplu, în vaccinurile pertussis, se utilizează fie proteina întregii celule a bacteriei patogene, fie doar o mică parte. De aici rezultă o reacție diferită. Imunitatea este dezvoltată atât într-un caz, cât și în altul. Cu toate acestea, persistă mai mult de la acele vaccinuri care utilizează proteina întregii celule a bacteriei.
      În ceea ce privește contraindicațiile, pediatrul a remarcat că singura contraindicație este o reacție alergică acută — șoc anafilactic. În Moldova, în ultimii 30 de ani nu s-a înregistrat nici un singur caz de acest fel.
       
      Proiectul aLIVE este o emisiune online realizată de popularul forum pentru femei, Mama.md și organizația publică Forum.md. Proiectul a fost lansat cu sprijinul UNICEF Moldova și OMS. 
      Педиатр объяснила, почему нельзя забывать вакцинировать детей
      В Молдове проходит неделя, посвященная иммунизации. В прямом эфире передачи aLIVE врач педиатр Ольга Кырстя рассказала о программе иммунизации в Молдове и о том, какие вакцины необходимы детям и почему.

      «За год пандемии COVID-19 отмечается снижение процента вакцинированных детей. Это очень тревожный факт, так как сейчас нет никаких запретов на вакцинацию. С соблюдением мер безопасности — маска, дезинфекция рук, дистанция — ребенок должен быть вакцинирован согласно национальной программе», — подчеркивает врач.
      Как проходит вакцинации в Молдове
      Детей в Молдове, как и в США и многих европейских странах, вакцинируют с первых дней жизни. В течение 24 часов после рождения вакцинируют от вирусного гепатита B (HepB-0), на 2-5 день — от туберкулеза (BCG-1). На втором и четвертом месяце жизни ребенку вводят вакцину против дифтерии, столбняка и коклюша (DTP), полиомиелита (VPO), пневмококковой инфекции (PC), ротавирусной инфекции (RV), инфекции Hib, а также продолжается вакцинация против вирусного гепатита Б. 
      На шестом месяце проводится третий этап иммунизации против вирусного гепатита Б, полиомиелита, инфекции Hib, коклюша, дифтерии и столбняка (DT/Td). В возрасте одного года ставится третья доза против пневмококковой инфекции, а также первая доза вакцины против кори, краснухи и паротита — «свинки»  (ROR). Всего ребенок получает три вакцины от этих заболеваний: вторая — в 6-7 лет, третья — в 15-16 лет.
      В два года ставится четвертая вакцина против полиомиелита, коклюша, дифтерии и столбняка, а в 6-7 лет — последняя (пятая вакцина) против полиомиелита. Дальше вакцинируют с интервалом в 5 лет (до 35 лет) от дифтерии и столбняка. После 40 лет эта вакцина ставится раз в 10 лет.
      Соблюдение календаря национальной программы иммунизации предусмотрено законом. «Это не означает, что мы заставляем родителей вакцинировать своих детей. Это обязательная необходимость, которая позволяет защитить население от распространения тяжелых заболеваний. Ведь если вакцинировано более 70% населения (детей, взрослых) заболевание не распространяется. Чем больше невакцинированных детей, тем больше вероятность, что они будут коммуницировать с другими в школах, садиках и предавать заболевания», — объясняет педиатр. 
      Почему не стоит забывать о вакцинации детей
      Специалисты отмечают, что, если нарушить схему вакцинации, это может снизить эффективность прививок. Для формирования устойчивого иммунитета в некоторых случаях требуется сделать несколько прививок от одного заболевания с определенными интервалами. Если сделать одну вакцину, но забыть про другие — это приведет к тому, что ребенок не будет защищен, и есть большой риск появления новых вспышек опасных инфекций.
      Так, в 2000 году в Европе корью, по данным ВОЗ, заболели 50 человек из миллиона, в 2016 — только пять человек. Однако в следующие годы ситуация начала меняться. В 2019 году зафиксировали уже 116 случаев на миллион. В последние годы наблюдались крупные вспышки кори в Украине, Казахстане, Грузии, Румынии. Специалисты связывают это с тем, что снизилось количество вакцинированных людей.
      Чтобы коллективный иммунитет работал, привитых людей должно быть не меньше 85–95%. К концу 2019 года первой дозой вакцины от кори были привиты 85% детей, второй — 71%. 
      «Невакцинированный ребенок — опасность, в первую очередь, для своей же семьи: для младших братьев и сестер, которые еще не были вакцинированы или их иммунные реакции только развиваются, для бабушек и дедушек старше 70 лет», — отметила Ольга Кырстя. 
      Где лучше вакцинировать детей: в частных или государственных клиниках
      По словам эксперта, и в государственных, и в частных клинках используются вакцины высоко качества, разница лишь в технологиях производства. Так, например, в вакцинах против коклюша используется либо белок всей клетки бактерии возбудителя, либо лишь малая часть. От этого и разная реакция. Иммунитет вырабатывается как в одном случае, так и в другом. Однако сохраняется дольше от тех вакцин, где используется белок всей клетки бактерии.
      Что касается противопоказаний, педиатр отметила, что единственным противопоказанием является острая аллергическая реакция — анафилактический шок. В Молдове за последние 30 лет не было ни одного такого случая. 
       
      Проект aLIVE — это онлайн передача популярного женского форума Mama.md и общественной организации Forum.md. Проект реализован при поддержке UNICEF Moldova и ВОЗ. 
  •