Veste excelentă pentru cuplurile infertile, care îşi doresc copii!


    Cuplurile care nu pot avea copii, dar sunt asigurate medical, vor beneficia de o procedură gratuită de fertilizare in vitro. Acest lucru va fi posibil după ce vor fi aprobate modificările Legii cu privire la Sănătatea Reproductivă, propuse de Ministerul Sănătăţii. În prezent, 3.000 de cupluri infertile au nevoie să apeleze la tehnica de reproducere umană asistată.

Această tânără a aflat, la vârsta de 20 de ani, că împreună cu soţul ei formează un cuplu steril. După cinci ani de tratemente, doctorii i-au anunţat că singura şansă ca ei să devină părinţi este fertilizarea in vitro. Visul ei s-a spulberat în momentul în care a constatat că procedura îi va costa peste 100.000 de lei.

 

"Este prea costisitor. Nu ne permite, fiindcă eu primesc o bursă foarte minoră şi soţul tot ce face achităm comunalele, chirie şi tot ce ţine de viaţa de zi cu zi", a spus tânăra.

 

Tânăra spune că va face fertilizare in vitro doar după ce costurile pentru procedură vor fi subvenţionate de stat.

 

"Ar fi bine ca autorităţile să se sesizeze şi să ajute cuplurile care se confruntă cu aşa o problemă. E unica şansă a mea ca eu să devin mamă", a mai spus tânăra.

 

Daria, împreună cu soţul ei, un alt cuplu care nu poate avea copii, a primit însă veşti bune de la medici. După a doua procedură de fertilizare in vitro, femeia de 35 de ani a rămas însărcinată.

 

"Soțul m-a susţinut. Au fost multe probleme, prin multe etape am trecut, dar ne-a ajutat Domnul. Astăzi am aflat rezultatul că o să devenim părinţi şi suntem până acum şocaţi deoarece nu m-am aşteptat", a spus femeia.

 

Potrivit specialiştilor, cei mai mulţi bărbaţi şi femei, care nu pot concepe copii, au vârste între 30 şi 40 de ani. Principala cauză constă în problemele de sănătate netratate la tim

 

"La multe cupluri se constată o impermeabilitate a trompelor uterine, mai sunt şi factorii medico-sociali, legat anume de consumul de alcool, mai mult la bărbaţi, fumatul, expunerea la toxine. Obezitatea la fel este un factor care mai multe de 50% scade fertilitatea. "

 

Potrivti datelor oficiale, 20 la sută dintre cuplurile din Moldova, adică peste 140.000, sunt infertile.

 

publika.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu se deschide pagina oficiala...

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu se deschide pagina oficiala...

opa,de dimineata era

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

" vor beneficia de o procedură gratuită de fertilizare in vitro" si clar ca rezultate pozitive v-or fi unul dintre 1000 de cupluri, pacat asta e Moldova....ca si la Medpark a cistigat FIV gratis si nu i-au facut cuplului deoarece au gasit" mai multe probleme", dar noi deja ne ducem la fiv ca la ultima speranta si ne ducem cu pachetul pregatit, peste tot reclama,  numai nu in folosul nostru....

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.