Necesarul caloric pentru un copil de şase ani este de aproximativ 1.800-2.000 de calorii pe zi, evident, în funcţie de greutate, înălţime, efort fizic depus, scrie prime.md.
Trecerea de la perioada de vacanţă la începutul anului de învăţământ trebuie să se producă şi cu schimbări în alimentaţia elevilor.
Prima şi cea mai importantă masă a elevilor este dejunul.
Urmează gustările pe care copilul le poate consumă în pauze şi după prânz. În lunch box-ul copilului nu trebuie să se regăsească tartinele cu salam şi caşcaval.
Evitaţi sucurile, ele vor tăia din pofta de mâncare.
Cea mai consistentă masă este prânzul. Sunt binevenite: supele, cartofii (în nici un caz prăjiţi), pastele, garnitura de orez, măzarea cu diferite legume, carnea sau peştele şi lista poate continua.
Cina: trebuie să fie bogată în carne şi legume. O serviţi după regula obişnuită, cu minim 2 ore înainte de culcare.
Celor care au de susţinut examene li se recomandă în această perioadă ciocolata neagră, cu 70% cacao, cereale integrale şi cât mai multe fructe şi legume. Iar mesele, trebuie luate la fiecare 3 ore.
Comentarii Recomandate
Nu sunt comentarii de afișat