Reguli de siguranță pentru plimbarea pe bicicletă a copilului tău


    Nimeni nu a spus că mersul pe bicicletă este 100% sigur. Aceasta este o activitate care presupune un anumit risc, însă dacă se respectă câteva reguli de siguranță de bază, el poate fi evitat. Cel mai important este să explicați acest lucru și copilului Dvs., în așa mod încât el să le conștientizeze și să înțeleagă de ce este important să le respecte.

43d0cf16193e27c52568cdc56b33bd81.jpg

Indiferent dacă se plimbă pe bicicletă în curte, prin parc sau în cadrul unei competiții de ciclism, copilul trebuie să poarte accesorii de protecție. Casca este obligatorie, la fel ca și mănuși de protecție, genunchierele și cotierele. Acestea îi vor asigura o căzătură mai puțin traumantă și mai puține zgârieturi pe piele. Ele trebuie să aibă o porțiune dură în față, care îndeplinește funcția de scut, și căptușite în interior cu un material moale, care să atenueze lovitura.

f3f88af7611c3a32ce58c9b7866b521f.jpg

Bicicleta trebuie ajustată după înălțimea copilului. Atât șaua, cât și ghidonul trebuie coborâte într-atât de mult, încât micul ciclist să poată ajunge cu picioarele pe pământ când stă pe bicicletă. Totodată, acesta trebuie să poată urca cu ușurință pășind peste cadrul bicicletei. Copilul trebuie să aibă acces liber la frâne, fără a fi incomodat de echipamentul de protecție sau de alte elemente ale bicicletei.

0c5a27ab0d91597df21fb3320e9c87e3.jpg

Copilul trebuie să înțeleagă când trebuie să accelereze și când să frâneze. Așadar, el trebuie să fie pregătit că atunci când merge la deal, va trebui să învârtească mai intens pedalele, iar când va merge la vale, dimpotrivă, să fie cu mâna mereu pe frână. Totodată, chiar dacă este în cadrul unei competiții la viteză, tânărul ciclist trebuie să frâneze înainte de a vira la stânga sau la dreapta, iar dacă este vorba despre o întoarcere la 180 de grade, ar putea să fie nevoit să încetinească de tot.

1a2a469c4c0cdb524c94ddbb7d799dbd.jpg

Un alt punct important este ca piciul Dvs. să se învețe să-i respecte pe ceilalți copii pe biciclete. Această regulă este valabilă și atunci când este vorba despre o plimbare simplă, și în cadrul competițiilor. O atitudine respectuoasă față de ceilalți participanți, respectarea distanței între ei și acordarea ajutorului în caz de nevoie sunt mult mai importante decât un loc de frunte pe care îl poate ocupa copilul Dvs.

5603b5bbed37736ac6fb7b435bac3b6f.jpg

Nu în ultimul rând, important este să însoțiți copilul când acesta merge pe bicicletă. Fie că sunteți în imediata apropiere, fie că îl țineți în vizor, el trebuie să fie sigur că are parte de susținerea Dvs. Iar în cazul în care cade, se dezechilibrează sau se lovește, să-i oferiți suport, încurajându-l totodată să fie puternic și să meargă mai departe.

dc23b4227dcd25a9eccc9b3aafabc38e.jpg

După ce sunteți siguri că aceste reguli sunt respectate de micul Dvs. ciclist, puteți participa la adevărate competiții pentru copii. Una dintre acestea este Kids Criterium, care va avea loc pe 12 mai în Piața Marii Adunări Naționale.

cc3c728eb36c629cbf91184d78ef6374.jpg

Evenimentul va începe la ora 9:00, iar startul va fi dat la 11:00.

Vă puteți înregistra AICI.

criterium.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • tasham
      De tasham
      Vindem:
      1. Bicleta p-u copii virsta 6-9 ani, diametrul rotilor 20, starea f buna. 800 lei
      2. Tricicleta, stare buna - doar trebuie spalata, caci se afla la garaj. Pret 1000 lei


    • Calandrella
      De Calandrella
      Din momentul în care copilul începe să meargă şi să vorbească, părintele poate să-l înveţe despre siguranţa lui, dar şi cum poate să acţioneze în anumite situaţii. De fapt de unde este bine să începi? În primul rând, poţi să-l înveţi despre lucrurile pe care nu este bine să le atingă ca să nu se ardă/accidenteze, dar şi despre trecutul străzii sau cum este bine să procedeze când apare în jurul lui o persoană străină, potrivit www.netmums.com. Copilul o să reuşească la început să reţină fragmente din aceste învăţăminte, dar în timp o să observi ca va acţiona aşa cum i-ai spus de atâtea ori.
      Reguli de siguranţă pentru copii: învaţă-l numele părinţilor şi adresa de acasă
      Reuşeşeste copilul să reţină cu uşurinţă lucrurile pe care i le spui? Un sfat bun este să începi să-l înveţi numele tău şi al soţului/soţiei, dar şi adresa unde locuiţi. Este foarte util ca el să ştie astfel de informaţii, acestea fiind esenţiale mai ales când se pierde de părinţi în magazin sau în orice alt spaţiu mare.
      Corpul lui este doar al lui
      Fiecare copil trebuie să ştie că trupul este doar al lui şi că are dreptul să spună ori de câte ori nu se simte confortabil în diferitele situaţii. Încurajează-l să vorbească de fiecare dată când o persoană face ceva ce nu-i place. Poţi să îi explici aceste lucrurile făcând referire la situaţiile prin care pot trece părinţii sau alţi copii.
      Reguli de siguranţă pentru copii: să fie atenți la persoanele care cer ajutor
      Nu uita să-i explici că poate reprezenta un pericol pentru el situaţia în care un adult cere ajutor şi el să grăbeşte să acţioneze. Mai exact, dacă un adult are nevoie de ajutor este bine să îl ceară tot unui adult, nu unui copil. Deseori, astfel de situaţii pot să reprezinte un pericol pentru copil, aşa că este bine să fie învăţaţi şi despre aceste aspecte.
      Nu toţi străinii sunt periculoşi
      Copilul trebuie să ştie că este bine să evite străinii pentru siguranţa lor. Dar bine este să ştie că existe şi excepţii. Specialiştii de la The National Crime Prevention Council spun că atunci când un copil se pierde este bine să apeleze pentru ajutor la o persoană adultă, mai ales că acesta îl poate ajuta. Învaţă-l să ceară ajutor poliţiştilor din apropiere, personalului din magazin (îi poţi arăta că ei poartă o uniformă), dar şi altor mame care sunt cu copiii în zonă.
      Reguli de siguranţă pentru copii: să nu primească ceea ce le oferă persoanele străine
      O altă regulă care este esenţială pentru siguranţa copilului este cea care se referă la alimentele oferite de străini şi pe care copilul nu trebuie să le consume. Este important să-i explici că nu trebuie să accepte ceea ce primeşte de la persoanele străine, indiferent că este vorba de dulciuri sau alte lucruri pe care el nu le recunoaşte.
       
      totuldespremame.r
    • Calandrella
      De Calandrella
      Te bucuri mereu cand iti vezi copilul ca isi face prieteni la locul de joaca. Dar parca nu te simti in largul tau atunci cand copilul abordeaza un adult si incepe sa discute dezinvolt. Dar independenta si abilitatile sociale infloresc in jurul varstei de 4 ani, asa ca orice pitic de aceasta varsta abia asteapta sa cucereasca atentia oamenilor mari.
      Si din acest motiv, discutiile despre siguranta sunt esentiale. Numai ca multi parinti nu stiu cum sa se exprime in asa fel incat sa obtina exact rezultatul dorit. In fond, nu vrei sa cresti un copil vesnic speriat de straini. Si pe de alta parte, nici nu vrei ca sfaturile si regulile sa fie gresit interpretate. Iata cateva sugestii utile despre cum sa le transmiti copiilor mesajele corecte in legatura cu regulile de siguranta.

      Nu vorbi cu strainii.
      I-ai spus vreodata asta copilului tau? Suntem siguri ca da.
      Dar Nancy McBride, director al Centrului National pentru Copiii Disparuti si Exploatati spune ca acest concept de strain este greu de inteles pentru un copil. In fond, e posibil ca micutul sa o vada mai des pe doamna de la magazinul din cartier, decat pe matusa care locuieste in alt oras. Si atunci, decat sa te bazezi pe interpretarile pe care le pot gasi copiii de 4 ani, poate ar trebui sa reformulezi astfel: Inainte de a vorbi cu orice adult, vino sa ne spui mie si lui tati (bonei, bunicii, sau oricarui alt adult care il insoteste de obicei).
      Daca te pierzi in magazin, cauta un adult de incredere si roaga-l sa te ajute sa ma gasesti.
      E imposibil ca un copil speriat sa poata judeca intelept in cine poate sau nu sa aiba incredere. Primul lor impuls este sa isi caute parintii in fara magazinului, ceea ce este foarte periculos, asta reiese din studiile efectuate de Consiliul National de Prevenire a Infractiunilor.
      Fii foarte clar cand ii explici copilului ca doresti sa ramana in magazin si sa ceara unui angajat sa il ajute. Sfatuieste-l sa ceara ajutorul unei persoane cu ecuson. Poti juca un joc, la prima vizita pentru cumparaturi, si sa vedeti care dintre voi observa mai multe persoane cu ecuson in jur. Este un antrenament bine-venit care il va ajuta sa isi aminteasca ce are de facut.
      Desigur, e foarte util ca orice copil sa isi cunoasca numele, sa stie cum ii cheama pe parintii sai si eventual un numar de telefon sau o adresa.

      Stai unde te pot vedea.
      Daca ii intrebi pe copiii care au plecat la mare distanta de parinti de ce s-au indepartat, majoritatea vor spune ca erau siguri ca parintii inca ii pot vedea. Copiii au nevoie de limite mai precise. De exemplu, cand mergeti in parc, ii poti spune: Te poti juca pe tobogan si la leagane, dar daca vrei sa pleci in alta parte vii intai si imi spui mie. Sau, mai simplu, poti inlocui sintagma cu „Nu te duce undeva de unde nu ma poti vedea”.
       
      Nu trebuie sa ai secrete fata de mine si tati
      Unii parinti amesteca notiunile de secret si surpriza, ceea ce poate conduce la confuzii mari in mintea micutilor. Daca ii ceri copilului sa pastreze un secret legat de petrecerea de aniversarea lui tati, nu faci decat sa iti subminezi propriile reguli. La varste mici, copilul trebuie invatat ca mami si tati trebuie sa stie totul despre ce i se intampla. In acest context, ii poti spune ca „Surprizele sunt singurul secret pe care poti sa il pastrezi”.
      Mai presus de orice, evita sa transmiti mesaje contradictorii. Ii predai copilului tau reguli de siguranta pe care vrei sa le respecte, dar asigura-te ca si tu te supui lor. Iata 3 masuri de precautie pe care ar trebui sa le iei:
      Evita sa te adresezi unui copil pe care nu il cunosti. Vorbeste-le parintilor, mai degraba, altfel copilul tau va vedea ca este in regula ca un strain sa li se adreseze direct.
      Nu pune etichete cu numele sau monogramele copilului pe rucsac sau in alta parte la vedere. Daca un strain i se va adresa pe nume, copilul va fi tentat sa il creada prieten.
      Nu iti forta copilul sa imbratiseze sau sa pupe pe nimeni, nici macar cand e vorba de familie. Copiii trebuie sa constientizeze ca este in regula sa refuze ceva ce ii face sa se simta incomod.
       
      clubulbebelusilor.ro
    • Calandrella
      De Calandrella
      Reguli de siguranta in timpul somnului
      Pentru a te asigura ca cel mic este in siguranta atunci cand doarme, trebuie sa respecti cativa pasi simpli:
      Asaza-ti copilul pe spate atunci cand il pui in patut, pentru a evita asfixierea. Riscul sindromului mortii subite la bebelusi creste atunci cand cel mic doarme pe burta.
      In primul an de viata al copilului, este bine sa eviti asternuturile, pernele si paturile foarte moi intrucat sporesc riscul de sufocare. 
      Reguli pentru prevenirea asfixierii
      Pentru a preveni sufocarea, inecarea si asfixierea, trebuie sa respecti urmatoarele reguli:
      Inspecteaza orice jucarie inainte de a i-o oferi celui mic. Asigura-te ca nu are parti care pot fi inghitite. De asemenea, verifica din cand in cand interiorul jucariei pentru a te asigura ca nu exista mucegai.
      Tine cordoanele, curelele si orice alt accesoriu sau obiect vestimentar departe de copilul tau, intrucat cel mic se poate strangula cu asemenea obiecte.
      Da-i celui mic sa manance morcov crud, struguri sau nuci numai cand il supraveghezi cu atentie, pentru a te asigura ca nu exista posibilitatea de a se ineca.
      Daca totusi cel mic sa ineaca, fa-i compresie pe piept si, daca este cazul, si respiratie artificiala pentru a il ajuta sa isi revina.
      Reguli de siguranta in masina
      Calatoria cu masina poate reprezenta un pericol major daca parintele nu respecta cateva reguli clare:
      Copiii mici trebuie neaparat sa fie pusi intr-un scaun pentru masina, care sa fie fixat in mod corespunzator pe bancheta din spate. Pana la implinirea varstei de 2 ani, scaunul trebuie sa fie fixat cu spatarul lipit de scaunul din fata al masinii, adica micutul sa fie orientat cu spatele catre directia de mers. Dupa implinirea varstei de 2 ani, cel mic poate fi tinut intr-un scaun orientat cu fata catre directia de mers. Centurile de siguranta trebuie folosite intotdeauna, fara nicio exceptie.
      Dupa ce copilul se mareste, trebuie neaparat sa i se puna centura de siguranta din dotarea masinii.
      Reguli de siguranta in apa
      Baia poate fi un prilej de distractie, insa daca nu acorzi suficienta atentie regulilor de siguranta, totul se poate transforma intr-un scenariu deloc pozitiv – Iata ce reguli trebuie sa respecti atunci cand copilul tau intra in apa:
      Testeaza temperatura apei inainte de a il baga pe cel mic in apa. Astfel, te asiguri ca celui mic nu ii va fi frig, dar si ca nu se va pricopsi cu arsuri pe corp.
      Nu lasa niciodata copilul nesupravegheat in cada – e nevoie de o singura fractiune de secunda pentru ca o tragedie sa se petreaca.
      Imediat ce scoti copilul din cada, asigura-te ca golesti cada de apa intrucat cel mic poate reveni in baie din dorinta de a se juca cu apa.
      Reguli de siguranta in casa
      Riscul de otravire este extrem de ridicat, chiar si atunci cand cel mic se afla in casa – Iata ce e de facut pentru a evita pericolele majore:
      tine substantele toxice departe de locurile in care cel mic poate ajunge
      ascunde produsele de curatenie in dulapuri fixate pe perete, la care cel mic nu ajunge.
      Daca banuiesti ca cel mic a inghiti o substanta toxica, suna de urgenta la 112,
      Tine bateriile departe de copilul tau.
      Atunci cand ii dai celui mic medicamente nu ii spune ca sunt bomboane, altfel riscul ca cel mic sa inghita pastilele pe care le gaseste prin casa este mai mare.
      Nu iti lasa bebelusul nesupravegheat pe canapea, pe blatul de la bucatarie sau in locuri inalte din care poate cadea cu usurinta.
      doc.ro
  •