Primul tău copil este copilul interior.


    Ne naştem ca fiinţe perfecte, cărora nu le lipseşte nimic pentru a fi împlinite. Suntem întregi, dar apoi ne fracturăm în mii de bucăţele care apoi trebuie lipite la loc cu multă grijă şi blândeţe. 

site-870x350.jpg

Procesul greoi de reîntregire a sinelui însumează lecţiile personale pentru care am venit pe acest pământ în această viaţă. Iar unele lecţii sunt tare grele şi dor cumplit. Unii dau vina pe copilărie, alţii pe societate, alţii pe soartă şi karma. Cert este că totul porneşte de la relaţia mamă-copil, respectiv tată-copil. Ce să-i faci? Nu poţi decât să mulţumeşti.

În „parenting” foarte mulţi te învaţă scheme pentru gestionarea conflictelor cu proprii copii, răspunsuri mănuşă pentru orice situaţie, atitudini de adoptat în faţa momentelor dificile. Sunt minunate şi extraordinar de utile. Recomand să fie studiate, practicate şi repetate la greu căci se uită. Dar se întâmplă că, deşi ştii, ca părinte informat, ce ai de facut (de ex. să empatizezi şi să-l ţii în braţe cu blândeţe când vezi că plânge că i s-a stricat jucăria), pur şi simplu nu poţi, întâmpini o mare rezistenţă interioară. Ceva în tine spune: „Nu! e un motiv stupid să plângi.”

Sau să ne imaginăm că puiul tău vrea foarte multă atenţie pentru orice lucru, se ţine după tine şi la baie, face tot felul de prostioare ca să-ţi capteze atenţia. Ştii că are o nevoie de conectare care să-i confere siguranţă, dar ceva din tine se enervează, refuză să îi confere prea mult timp. De ce? Ce se află în spatele acestor rezistenţe care ne opresc din a face ceea ce ştim că este bine pentru copilul nostru?

Relaţia cu copilul tău poate fi grea nu neapărat pentru îngrijirea fizică ce o cere...ci pentru că îţi cere resurse pe care tu nu le-ai primit în copilărie. Şi e greu să scoţi de unde n-ai...sau aparent n-ai. Aparent, pentru că tu de fapt le ai, iar copilul care te-a ales ca părinte mereu va încerca să te împingă la reîntregire (sau la culmea disperării). Îţi va cere mereu ce nu ai, ca să îl dezvolţi în tine, să îl retrezeşti, mai bine zis.

Şi aici apare magia copilului interior. Ca să fiu cât mai clară, mă voi referi la copilul interior ca la copilul care ai fost cândva, cu toate experienţele şi percepţiile copilăriei tale, iar copilul exterior este cel care te-a ales ca părinte în viaţa asta (sau copiii altora cu care ai interacţionat).

Cu timpul, am înţeles că secretul unei relaţii cât mai armonioase cu copilul tău exterior este să ai o relaţie bună cu cel interior. Copilul interior ne inspiră să ne jucăm, să ne bucurăm şi să descoperim lumea împreună cu copilul nostru exterior. Dar tot copilul interior ne poate şi opri de la a face toate aceste lucruri. Interiorul îşi cere mereu drepturile şi se poate pune între tine şi copilul pe care l-ai adus pe lume. Copilul interior îţi poate zice revoltat:

”-Nu te las să te joci prea mult cu fetiţa ta, cu mine nu s-a jucat nimeni cand eram mică.”

„-Nu te las să îl ţii în braţe şi să fii blând cu copilul tău când cade şi se loveşte, pe mine nu m-a mângâiat nimeni când m-am lovit la genunchi, mi-au zis să fiu tare."

„-Nu îl las pe copilul tău să se simtă acceptat când greşeşte, pe mine nu m-a acceptat nimeni când am spart vaza.”

„-Nu îl las să plangă cât are nevoie în braţele tale, pe mine nu m-a ţinut mami sau tati în braţe când plângeam de frică, ba chiar m-au certat şi mi-au zis că exagerez.”

De-a lungul timpului, am ajuns la concluzia intimă că nu există copil pe lumea asta care sa aibă mai multă nevoie de tine ca cel din interiorul sufletului tău. Poate pare exagerat, dar când observi proiecţia fidelă a parinţilor  în copil (cu originalitatea lui de rigoare), parcă ai vrea să nu mai pierzi timpul şi să mergi direct la sursă. Odată ascultat, iubit, acceptat şi vindecat copilul interior, rezistenţa în relaţia cu copilul exterior dispare.

Eu nu sunt mamă, dar asta nu pune capăt experienţelor mele materne, pentru că primul meu copil este copilul interior.  Cu fetiţa mea interioară ma joc, cu ea râd şi mă minunez de gâze, cu ea glumesc şi fac şotii. Pe ea învăţ să o ţin în braţe când plânge, când îi e dor de cei dragi, când se simte singură şi neputincioasă. Astfel, deschid o poartă fermecată spre copiii din viaţa mea şi intru ca un personaj de poveste.

Acest articol este scris de Andreea Runa, un OM cu spirit de copil, care se dedică jocului și conectării cu cei mici autentic și plin, natural și creativ, cu înțelegere și iubire pentru copilăria din ei. Iar copiii îi răspund cu atâta entuziasm, încât ai putea crede că ascunde la spate o baghetă magică.

jurnaluluneimame.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Violența fizică, intimidările, fricile fac parte din programul zilnic în multe școli din țară, iar acest fenomen ia amploare. Drama constă în traumele adânci care pot deveni cauza multor probleme în viața de adult sau forța de a deveni un om foarte puternic. 
      Am reușit să discute cu trei femei care au hotărât să povestească despre experiența lor. Ele sunt convinse că în acest mod vor spune stop violenței în școli și vor motiva alți oameni să ia măsuri în asemenea cazuri. Mai ales că astăzi, în mai multe state din lume, inclusiv în Republica Moldova, este marcată Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Școală.
      „Acești elevi au înger păzitor, iar ceilalți nu”

      Violeta Gașițoi, avocată
      „Aveam o dirigintă căreia îi plăcea foarte mult să divizeze în elevi buni sau elevi răi. Ce însemna elevii buni sau cei răi? Erau elevii pe care îi iubea și pe care nu îi iubea. Pe cei pe care îi iubea, ea le spunea pe nume și spunea că, uite, acești elevi au înger păzitor, iar ceilalți elevi - și iarăși îi numea pe nume, printre care eram și eu -  nu au înger păzitor. Nu erau răi, pentru că învățau rău. Învățau pe note de șapte și opt. Indiferent cât de mult ar fi învățat, această profesoară nu punea o notă mai mare acelor elevi, pentru că nu îi iubea”.
      „Profesorul se putea apropia de elev și, dacă nu îi plăcea ceva, putea să îți ardă o carte în cap în față la toată clasa. Clasa putea să râdă. Relațiile interumane elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte trebuie dezvoltate pe o bază de armonie, toleranță. Puterea de convingere este cuvântul și nicidecum violența”.
      „Pe unii elevi acest comportament i-a distrus și nu au mai continuat studiile, pe alții i-au făcut mai puternici, de exemplu pe mine. Mi-am continuat studiile, dar eu am avut și o profesoară extraordinară care m-a motivat să fac acest lucru. Am făcut Facultatea de Drept și mai bine de 17 ani am reprezentat victimele violenței”.
      „Tu ești o cârpă. Pe tine nimeni nu o să te iubească”

      Cristina Scarlevschi, model, fondatoarea unei școli de dans
      „Trei clase le-am învățat în sat la bunica mea. După ce mama s-a întors din Grecia în Moldova, a cumpărat apartament în Chișinău. A vrut să mă dea la o școală cât mai aproape de locuință. Fiind o fată venită de la țară, a fost de ajuns să spună un copil în gura mare că cei de la țară vin cu păduchi. Și iată așa a început. Copiii au început să nu dorească să se așeze cu mine în bancă”.
      „Noi am avut în clasă o fată. Ea învăța foarte bine. Venea la mine în față și îmi spunea „Tu ești o cârpă. Pe tine nimeni nu o să te iubească”. Am vrut să mă schimb în altă grupă, dar „PR-ul” meu a ajuns și acolo și spuneau că fata asta e „delicată”, fată de la sat. Se forma o gașcă din fete și băieți și simțeau că aveau o putere. Părinții lor erau peste hotare, le trimiteau bani, aveau mai multe haine frumoase. Dacă cineva avea telefon cu cameră era wow. Toți erau prieteni cu ei și nu cu ceilalți”.
      „Eu știam că nu o să fiu cârpă, dar voi face ceva în viața asta și o să fie legat de creație, de artă. Nu mă interesa și nu luam la suflet lucrurile acestea,  pentru că eu oricum vroiam să demonstrez că o să treacă timpul și o să vedeți voi. Acum primesc mesaje că „uite Cristina te-ai făcut atât de frumoasă, ești cunoscută, te ocupi cu niște chestii atât de interesante. Îmi amintesc cum la școală copiii se comportau urât cu tine”. Sunt și băieți care mi-au scris  „Ah, am pierdut momentul. Ce prost am fost că te trăgeam de păr sau îți scoteam geanta și o aruncam la gunoi. Uite ce femeie era să am lângă mine”.
      „Timp de o săptămână băieții mă numeau „cățel jucika”

      Olivia Furtună, studentă
      „Timp de o săptămână, băieții mă numeau „cățel jucika”. Eu eram nedumerită: „De ce pe mine m-au ales?”. Într-o zi am încercat să îmi îndrept părul, m-am îmbrăcat mai frumos. Am avut dispoziția să fiu mai diferită, pentru că la școală devenise o rutină. Am mers pe holuri și erau două fete. Una dintre ele s-a apropiat de mine și a început să mă întrebe, „Îți place de noul băiat care a venit?”. Au început să mă împingă din toate părțile. „Ți-ai făcut coafura ca să îl impresionezi?”. M-au apucat de păr și m-au zgâriat, m-au îmbrâncit pe jos”.
      „Simt anxietate față de societate. Nu știu cum să mă comport cu ceilalți oameni. Am frica că nu mă vor înțelege corect și e rar când eu mă apropii prima de alți oameni. Îmi este frică să nu creadă ceva urât despre mine”.
      „Serviciul psihologic în țară e foarte slab dezvoltat”
      Potrivit unui studiu realizat de UNICEF, mai puțin de 50% din copii cer ajutor părinților. În rezultat, o bună parte din ei nu cunosc situațiile de stres prin care trec cei mici. Potrivit psihologilor, părinții au un rol primordial în asemenea cazuri și sunt cei care pot contribui la stoparea violenței în școli.
      „Părinții în primul rând trebuie să își îndeplinească probabil principala misiune de susținere a copiilor în care ar comunica cu cei mici, ar oferi acel spațiu de protecție acasă, pentru a nu le favoriza acea vulnerabilitate în fața cazurilor de bullying. CopiiI care nu se simt în siguranță acasă, sunt foarte vulnerabili în fața violenței de la școală”, a explicat psihologul, Daniela Sîmboteanu.
      La fel, s-a demonstrat că o bună parte din cazurile de violență între elevi sunt provocate de profesori. Situația ar putea fi remediată dacă va fi îmbunătățit sistemul de pregătire al cadrelor didactice.
      Psihologii bat alarma și spun că fenomenul ia alte conotații în ultima perioadă datorită accesului la internet pe care îl au copiii. Totodată, specialiștii atrag atenția că violența verbală și fizică în școli se poate transforma de multe ori în agresiuni sexuale, iar autoritățile trebuie să ia măsuri în acest sens. O soluție ar fi suplinirea funcțiilor vacante de psiholog în mai multe școli din țară și includerea unui specialist în fiecare grădiniță.
      „Serviciul psihologic în țară e foarte slab dezvoltat. Noi nu avem în toate instituțiile de învățământ psihologi. În mare parte aceștia sunt doar în liceele din municipiu. În localitățile rurale, acolo unde fenomenul de bullying e mai răspândit, psihologii școlari nu sunt. Cei care sunt, sunt foarte slab pregătiți, pentru că nu acces la programe de instruire continuă, specializare. În grădinițe nu sunt prevăzute unitățile de psiholog. Un lucru foarte important, la această vârstă,  familia ar putea primi niște recomandări profesioniste pentru a face niște corecții în educarea copilului”, a menționat Daniela Sîmboteanu.
      Potrivit unui studiu UNICEF realizat în anul 2019, șapte din zece copii din R.Moldova, elevi ai clasei a VI-a - a XII-a, sunt agresați fizic sau verbal de colegi. Aproape 40% din elevi s-au identificat ca agresori în relațiile cu semenii săi la școală.
      agora.md
    • julia122997
      De julia122997
      Ai observat? Uneori nu poza editată în Photoshop a unei vedete îți atrage atenția, ci o imagine veche, neprelucrată. E normal, pentru că te-ai obișnuit să vezi acea figură așa cum arată azi, superprelucrată și aranjată cu un machiaj impecabil, iar imaginea din trecut surprinde același om dintr-o perspectivă necunoscută, total diferită. Ăsta-i hazul pozelor vechi, că aduc ceva nou, altceva decât te-ai aștepta.

      Într-o serie de trei imagini reprezentative pentru fiecare, putem vedea transformarea prin care au trecut aceste vedete. Unele au arătat mereu bine, dar altele s-au rupt pur și simplu de anii copilăriei și s-au schimbat mult. Hai să vedem cum s-au schimbat de-a lungul anilor!













      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Cred că cele mai multe dintre noi au sesizat câteva aspecte legate de mama soacră - aspecte pe care oricât de mult am încerca să le ignorăm, reușesc ocazional să iasă la suprafață. Probabil că este politicoasă și se comportă frumos cu tine, dar cu toate acestea, dacă ar vorbi, cred că ar spune cel puțin câteva din toate aceste 10 lucruri pe care le gândește:
      1. Da, ești soția lui, dar eu sunt mama!
      Poate fi dificil pentru o soacră să accepte faptul în viața băiatului său a apărut o femeie cu un rol foarte importat,obișnuită fiind ca ea să ocupe acel loc vreme de atâția ani!
      2. L-am crescut o viață!
      Tu îi recomanzi soțului să rezolve o situație în x mod, iar ea contrazice acest lucru. „L-am crescut o viață întreagă! Știu eu cum e mai bine să facă!"
      3. Intimitate!
      Dacă are ceva de criticat, va avea grijă să îl sune pe telefonul mobil, nicidecum nu va aborda subiectul față de amândoi!
      4. Teama de a nu greși!
      Uneori poți tăia cu un cuțit tensiunea pe care o emană mama soacră în preajma ta. De ce? Foarte simplu - teama de a nu fi exclusă dacă greșește. La urma urmei, este și ea om și nu vrea să dispară din viețile voastre!
      5. Competiția mamelor soacre.
      Crăciunul, Paștele sau orice altă reuniune de familie au devenit un bun prilej de a observa cum se „duelează" cele două soacre. Pare a fi o competiție supranumită „cine oferă mai mult ajutor și cine face lucrurile mai bine?".
      6. Nu trebuie să îmi spui „mamă"!
      Daaar, în secret.. cred că fiecare soacră și-ar dori o astfel de apropiere cu nora ei!
      7. Mania nepoților.
      Ok, nunta ați făcut-o, dar nepoții când apar? Acum? Anul viitor? Acum? Acum? Parcă altceva nu mai auzi de la ea..
      8. Aș vrea să îți pot spune că nu e bine cum gândești.
      Îi povestești cum ai reacționat, cum vrei să reacționezi sau cum procedezi într-o anumită situație. Nu este de acord și simți lucrul acesta, însă nu îți spune nimic. În fond, ea este mama soacră, nu mama ta și oricum, deciziile îți aparțin!
      9. Și ce dacă îi mai dau copilului ceva dulce?
      De fiecare dată aveți aceeași discuție: „Nu îi mai da atât de multă ciocolată!" și de fiecare dată pare că nu te aude. Plăcerea bunicilor de a răsfăța nepoții încalcă orice regulă impusă de tine!
      10. Dorința de apropiere.
      Uneori, chiar simți că această dorință este puternică și realizezi că mama soacră și-ar dori să fiți mai apropiate. Cu toate acestea, pare că nu face niciun pas. Oare așteaptă să începi tu? Îi este teamă?
      qbebe.ro
    • maria981s
      De maria981s
      În ultima perioadă a devenit populară tendința de a repeta scena din fotografia veche și de a o publica pe rețelele de socializare cu titlul „Atunci și Acum”.
      Vedeți mai jos o selecție de fotografii amuzante refăcute după zeci de ani.

       


















      diez.md
    • maria981s
      De maria981s
      Nu este vorba despre întâmplări sau acțiuni clare, ci mai degrabă despre momentele în care părinții nu reacționează deloc. Poate nici nu realizezi cum sau când s-a întâmplat acest lucru în copilărie pentru că nu ai cum să-ți amintești tot trecutul în mod exact, iar creierul nu înregistrează neglijența ca pe un eveniment în sine.
      Un adult care a fost neglijat în copilărie va avea adesea un sentiment difuz că este ceva în neregulă și că lucrurile nu sunt exact așa cum ar trebui să fie. Ai putea presupune că orice lucru greșit este din vina ta, dar nu este deloc așa. Odată ce reușești să înțelegi situația cu adevărat vei putea găsi o soluție utilă pentru a putea depăși momentele din trecut care te-au afectat.
      Iată care sunt principalele semne care indică neglijarea în perioada copilăriei:
      1. Vrei adesea să petreci timp singur
      Mergi în oraș cu prietenii, dar nu simți că te înțeleg și că le poți spune orice. Ai senzația că nu te poți adapta la reacțiile sau felul de a fi al celor din jur. Chiar dacă îți dorești să ai prieteni pe care te poți baza, îți este foarte greu să vorbești deschis cu ei. Să știi că te înșeli, ai un potențial foarte bun de a te conecta cu energia și impresiile celor din jur. Nu trebuie decât să te relaxezi și să nu îți mai închipui că toate eforturile tale nu au rezultate prea bune.

      2. Te simți trist uneori, fără să-ți dai seama de ce
      Nu ești nefericit pentru că ți s-a întâmplat ceva trist sau ești îngrijporat. Momentele de tristețe apar pe neașteptate și nu îți poți explica de ce ți se schimbă starea de dispoziție atât de rapid, fără să ai o explicație logică.
      3. Îți este foarte greu să-ți analizezi sentimentele
      În general îți este greu să-ți controlezi sau să-ți analizezi emoțiile.De fiecare dată când ai impresia că ceea ce simți nu apare deloc la momentul potrivit nici măcar nu îți dai seama de ce te simți astfel și încerci să-ți ascunzi starea prin negare. Chiar și atunci când ești fericit te împotrivești în continuare. Ai senzația că emoțiile tale nu se manifesttă niciodată atunci când ar trebui, ți se pare că sunt ciudate și de cele mai multe ori te copleșesc pentru că nu le poți gestiona în mod eficient.
      4. Ești mult mai dur cu tine decât cu restul persoanelor
      Nu-ți acorzi deloc momente de repaus și în mintea ta critici fiecare acțiune pe care o inițiezi. Deși îi vei spune unui coleg că greșeala pe care a făcut-o este foarte ușor de remediat, în momentul în care tu faci o greșeală similară ți se va părea că este un lucru foarte grav și îți vei alcătui o întreagă listă cu defectele pe care le ai sau motivele pentru care nu ai făcut totul perfect din prima.

      5. Te simți gol pe dinăuntru
      Ți se pare că nu știi cum să reacționezi la ceea ce se întâmplă sau că oricum răspunsul tău emoțional este opus cu al celorlalți. În diferite circumstanțe nu ai nicio reacție, deși vezi că anumite lucruri îi afectează pe prietenii tăi și te întrebi adesea dacă ai o problemă.
      6. Consideri că este mai ușor să iubești animalele decât oamenii
      Te apropii mult mai ușor de animale pentru că simți că fiecare conexiune cu ele este reală și că nu te vor judeca și nu vor pleca niciodată, lăsându-te singur. Animalele te vor iubi indiferent ce se va întâmpla și se tem și ele de unii oameni pentru că, la fel ca și tine, au învățat că există persoane care te pot răni și prin abstracție sau indiferență.
      eva.ro
  •