Primii dinți, cariile și aparatul dentar la copii


    Dinții copiilor pot reprezenta deseori motive de îngrijorare pentru părinți, fie că nu cresc la timpul potrivit, apar carii, cresc în poziție incorectă sau devin înghesuiți. Sănătatea dinților copilului influențează în mod direct starea de sănătate generală, așa că nu o neglijați, chiar dacă este vorba de dinții de lapte.

stomatolog-1200x720.jpg

Când ultima dată ai plecat cu copilul tău la o consultație stomatologică?

Zina Vacula-Furtună, doctor stomatolog, ne povestește despre problemele dentare cu care se confruntă cei mici încă de la o vârstă fragedă, totodată vine și cu câteva sfaturi pentru a proteja dinții copiilor noștri.

De la ce vârstă este necesar să vină copiii la o consultație la medicul dentist?

Vizita la medicul stomatolog, o dată în jumătate de an, trebuie să devină un obicei bine fixat, încă de la erupția primilor dinți. Numai sub o strictă monitorizare din partea medicului, putem preveni afecțiuni ale cavității bucale, sau cel puțin, să le tratăm în stadii precoce. Trebuie să conștientizăm că și dinții de lapte își au rolul lor de o importanță majoră, iar pierderea acestora precoce poate avea urmări destul de grave asupra dezvoltării întregului complex dento-parodontal al copilului.

Potrivit statisticilor, cariile dinților de lapte apar la 12% dintre copiii sub vârsta de un an și  73% la copiii mai mari. Care sunt principalele cauze ale apariției lor?

Caria dentară este în rândul problemelor dentare la copii, iar, din nefericire, numărul copiilor de vârstă fragedă care necesită tratament stomatologic de urgență crește într-un ritm alarmant. Mai îngrijorător este faptul că netratată la timp, aceasta poate avea urmări grave și aici vorbim nu doar despre dinții permanenți, dar și de cei temporari. Principala cauză este igiena incorectă și insuficientă, care duce la acumulări de resturi alimentare și progresiv, la distrugerea dinților. Din ce în ce mai frecventă în rândul bebelușilor, caria de biberon reprezintă o formă agresivă de carie ce apare pe dinții de lapte ai copiilor sub 3 ani. Din acest motiv, părinții sunt cei care trebuie să realizeze că periajul dentar corect și regulat este singura cale de prevenire a cariei dentare.

Când e normal ca un copil să își piardă primul dințișor?

Procesul de schimbare a dinților temporari este individual pentru fiecare organism, fiind influențat de mai mulți factori, dar, în jurul vârstei de 6-7 ani, părinții pot observa primele semne prin care se prevestește schimbul dinților. Cel mai des, copiii simt o ușoară mobilitate, care ulterior crește progresiv. După cum am menționat anterior, variații pot exista, în mediu de câteva luni, dar nu mai mult de un an.

Ce se întâmplă atunci când micuțul suferă de o pierdere timpurie a dinților de lapte?

Dinții de lapte au un rol destul de important, iar odată cu pierderea precoce, au loc o serie de modificări ale poziției dinților permanenți, erupția cărora va fi ghidată greșit. Astfel ne ciocnim, din ce în ce mai des, cu situații de înghesuiri dentare severe, malpoziții și mal-ocluzii care ar fi putut fi prevenite dacă micuții aveau dantura sănătoasă.

În ultima perioadă observăm tot mai mulți copii cu dinții pigmentați, de ce apare această colorare?

Trebuie să facem o diferențiere corectă între pigmentațiile negre și cariile dentare, deoarece ultimele se caracterizează printr-un defect de structură dentară, pe când pigmentațiile se pot  înlătura prin periaj casnic sau profesional în cabinetul stomatologic. Aceste pigmentații inestetice reprezintă o formă de placă dentară caracterizată prin flora bacteriană cu tendința de calcifiere. Odată calcificate, acestea duc la demineralizarea dinților, din acest motiv necesitatea înlăturării lor este absolută pentru a asigura o sănătate orală bună.

De la ce vârstă copiii ar trebui să înceapă să se spele pe dinți?

Odată cu erupția primului dinte de lapte, părinții trebuie să asigure o igienă corectă cu perii speciale, care nu trebuie să fie prea agresive, totodată asigurând o înlăturare a bacteriilor de pe dinți, gingie și limbă. Astfel, treptat, copilul va învăța, sub monitorizarea părinților, o tehnică de periaj corectă și necesitatea efectuării acesteia regulat.

Mother-Brushing-Teeth-Alabama-Family-Dentistry1.jpg

Cum alegem pasta și periuța pentru cei mici?

Pasta și periuța trebuie să fie adecvată vârstei copilului, deoarece la etapele inițiale, copilul are tendința de a înghiți pasta, deci condiția de bază este inofensivitatea acestora. În plus, copilul trebuie să perceapă periajul ca un joc, nu ca o obligație, în acest scop ne vin în ajutor periuțele colorate cu diferite imprimeuri, totodată având perii speciale, care duc la înlăturarea bacteriilor și masajul gingiilor inflamate.

Cele mai recente studii arată că mai mult de 50% dintre copii au nevoie de aparat dentar. Dinții strâmbi, distanțați sau înghesuiți reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate și estetică dentară în rândul copiilor. Când recomandați aparatul dentar la copii, în cazul în care acesta este necesar?

Recomand vizita regulată la medicul ortodont de la vârsta de 6-7 ani, atunci când putem interveni precoce pentru a nu permite agravarea unor probleme nu doar estetice, dar și funcționale.

Astăzi există mai multe tipuri de aparate dentare. Care l-ați recomanda pentru copii?

Din fericire, avem la dispoziția noastră diferite aparate ortodontice care ne ajută să corectăm orice tip de problemă, chiar și de la vârste fragede. Indicate copiilor şi adolescenților sunt aparatele mobile, aparatele funcționale şi cele fixe. Iar pe lângă alinierea dinților, maxilarelor şi îmbunătățirea dezvoltării faciale, tratamentul preortodontic şi interceptiv poate oferi beneficii suplimentare pentru sănătate prin abordarea problemelor legate de disfuncţia căilor respiratorii, precum şi prin instruirea copiilor pentru a-şi însuși obiceiuri alimentare bune, toate acestea având efecte benefice asupra dezvoltării ulterioare.

Pentru că există variante diferite de tratament, încurajăm pacienții să alegem, de comun acord, cel mai potrivit tratament disponibil, conform nevoilor sale ortodontice, explicând în detaliu fiecare variantă, astfel încât să poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză, corect şi complet informat.

Care este cea mai des întâlnită greșeală pe care părinții o fac atunci când vine vorba despre sănătatea dinților copiilor?

Cred că cea mai des întâlnită greșeală este atenția insuficientă asupra igienei orale, o problemă acută a generației actuale care din nefericire, are urmări grave asupra întregului complex dento-facial. Numai o conștientizare corectă a faptului ca igiena orală trebuie efectuată regulat și cu minuțiozitate poate garanta siguranța unui dezvoltări armonioase a viitorului copil. Când vorbim despre termenul „igienă orală” se subînțelege periajul regulat de 2 ori pe zi, utilizarea aței dentare și a apelor de gură și desigur vizita obligatorie la medicul stomatolog o dată în jumătate de an.

Ce alte sfaturi le puteți da mămicilor pentru a proteja dinții copiilor lor?

Dacă ar fi să sistematizăm sfaturile pe care le oferim părinților despre sănătatea orală a copiilor, aș face o serie de recomandări scurte, dar de o importanță semnificativă:

  • Vizita regulată la medicul stomatolog.
  • Periajul obligatoriu de 2 ori pe zi.
  • Tehnica corectă de periaj, utilizarea aței dentare și a apei de gură.
  • Consumul unei diete sănătoase și echilibrate, bogată în vitamine și minerale.
  • Mai bine prevenim, decât să tratăm.

ea.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Chiar dacă știm că nu trebuie să avem cu toții același număr de kilograme și că esențial este să fim sănătoși și să avem o stare de bine în fiecare zi, parcă tot căutăm diete minune care să ne facă să slăbim rapid. Dietele minune nu există, iar ceea ce ar trebui să faci este să îți stabilești un program pe care să îl urmezi, atât din punct de vedere al alimentației, cât și al antrenamentelor.
      Pe lângă astea, mai sunt și alte aspecte cărora ar trebui să le acorzi atenție:
      1. Degeaba faci exerciții fizice dacă nu ai și o alimentație sănătoasă
      Ai putea crede că, dacă faci suficient de mult sport, vei putea să pierzi câte kilograme îți dorești, însă nu este așa. Pentru a putea slăbi într-un mod sănătos, trebuie să faci exerciții fizice, dar și să ai o alimentație echilibrată. Sportul reprezintă o mică parte din întreg procesul de slăbit, iar alimentația este cea care joacă rolul principal. 
      2. Trebuie să mănânci și grăsimi
      Multe persoane au impresia că ar trebui să evite alimentele bogate în grăsimi pentru a putea ajunge la silueta dorită. Însă, ai nevoie de grăsimi sănătoase deoarece ele sunt esențiale sănătății tale, oferindu-ți energie și senzația de sațietate. Trebuie să te asiguri că alegi grăsimi sănătoase și eviți alimentele procesate. Astfel că te poți orienta către avocado, măsline, pește gras, tofu sau diverse semințe, cum sunt cele de in, dovleac, susan sau de floarea soarelui.
      3. Nu există un singur mod prin care poți să slăbești
      Fiecare metabolism este diferit și e important de reținut asta. O dietă care a funcționat la o persoană nu îți va oferi garanția că te va face și pe tine să pierzi în greutate. Din acest motiv, contează să îți cunoști corpul și să nu încerci diete care îți pot face rău. De asemenea, e esențial să consulți și un medic specialist înainte de a începe tot procesul, pentru a te asigura că urmezi un plan potrivit ție. 
      4. Trebuie să te odihnești suficient
      Somnul are o foarte mare legătură cu slăbitul. Multe studii au arătat că, dacă nu reușești să te odihnești suficient și nu dormi cele opt ore recomandate pe noapte, te poți îngrășa. Așa că, trebuie să îi permiți corpului tău să se odihnească îndeajuns de mult, astfel încât să poți avea energie a doua zi.
      5. Poți mânca ciocolată, fără să te îngrijorezi că te îngrași
      Este adevărat că, dacă vrei să slăbești sănătos, trebuie să ai o alimentație corespunzătoare, dar asta nu înseamnă că trebuie să îți impui restricții. Iar printre restricțiile des vehiculate în diete ar fi ciocolata. Însă, ciocolata neagră are o mulțime de antioxidanți și poate scădea riscul bolilor cardiovasculare.
      6. Poți bea și alcool
      Studiile arată că poți bea și un pahar de vin roșu și totuși să pierzi în greutate. Antioxidanții care se regăsesc în vinul roșu sunt potriviți dacă vrei să slăbești, așa că este modalitatea excelentă de a te relaxa de la stresul zilnic, dar și de a pierde în greutate. Însă, reține faptul că nu trebuie să exagerezi și e important să consumi alcool în mod responsabil.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Numai de la începutul anului, oamenii legii au inițiat 31 de cauze penale privind abuzul și exploatarea sexuală în Internet a copiilor, dinte care 28 privind Pornografia infantilă, 2 pentru Hărțuirea sexuală și una privind Ademenirea minorului în scopuri sexuale, transmite Știri.md.
      Totodată, au fost efectuate 13 percheziții, în cadrul cărora au fost ridicate peste 40 de dispozitive de stocare a datelor informatice, utilizate de către infractori.
      În acest context, IGP avertizează repetat părinții despre pericolul victimizării minorilor în mediul online.
      De asemenea, oamenii legii recomandă părinţilor respectarea următoarelor măsuri de educare şi instruire a copilului:- 
      - Familiarizați-vă cu tehnologia utilizată de către copil ca să înţelegeți cum acesta îşi petrece timpul în mediul online și ce dispozitiv folosesc pentru aceasta.
      - Fiți cel mai bun prieten al copilului din mediul online. „Împrieteniţi-vă”, apreciaţi-i postările - dacă vedeţi ceva ce vă îngrijorează vorbiţi-i atent, între patru ochi.
      - Explicați copilului că utilizatorii din Internet se pot prezenta sau afișa în profil cu date false.
      - Familiarizați-vă cu paginile web și programele cu acces la Internet folosite de copil.
      - Instalați calculatorul într-o cameră comună pentru a fi posibilă monitorizarea site-urilor accesate.
      - Conveniți asupra regulilor casei despre utilizarea Internetului.
      - Interesați-vă cine sunt prietenii virtuali, cu cine și unde copilul merge.
      - Explicați copilului să nu comunice numele, adresa sau alte date personale străinilor.
      - Explicați copilului să nu răspundă străinilor, la fel cum nu vorbește cu oameni străini în stradă.
      "Doar prin implicare activă, responsabilitate și atitudine, putem ajuta un copil să NU devină prizonier al lumii virtuale! Navigați în siguranță pe Internet!", îndeamnă polițiștii.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Mai exact, conform datelor Ministerului Educației, este vorba despre aproape 30.000 de elevi, care nu au tehnică de calcul. Chiar și cel mai simplu laptop este prea scump pentru familiile acestora, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md. 
      Astfel că, părinții, dar și autoritățile nu cunosc cum vor participa copiii la lecțiile online. Responsabilii anunță că, deocamdată, au identificat doar 3.000 de calculatoare, adică doar 10 la sută din cantitatea de care e nevoie.
      Oamenii care vor să-i ajute pe elevi să înceapă noul an școlar cu tehnică modernă, pot accesa harta interactivă, de pe site-ul Ministerului Educației, unde găsesc cantitatea de calculatoare necesară în fiecare raion și numărul de telefon la care pot apela.
      tv8.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Incidentul a avut loc în vestul Greciei, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. În mod uimitor, copilul și-a păstrat calmul în tot acest timp.
      Un feribot s-a apropiat de el, după ce căpitanul a observat mica ambarcațiune în formă de inorog și s-a apropiat să verifice despre ce este vorba.
      Echipajul a preluat micul sinistrat și l-a adus în siguranță la țărm, spre bucuria părinților și a echipelor care îl căutaseră în zadar mai multe ore.
      digi24.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      De exemplu, la una dintre grădinițe copiii au fost rugați să-și lase jucăriile acasă și să vină cu propriile sticle pentru apă. Micuții au petrecut mai mult timp pe afară, pentru că așa e mai sigur, spune administrația, transmite Ștriri.md cu referire la Tv8.md.
      Din cauza pandemiei, copiii de la o grădiniță privată din capitală au petrecut toată ziua afară. Au încercat să păstreze distanța socială, pe cât a fost posibil, iar în timpul activităților nu s-au atins de lucrurile altor copii.
      Educatorii spun că micuții s-au conformat ușor noilor reguli, pentru că știu cât de periculos e virusul:
      „E periculos virusul? -Da, pentru că poate îmbolnăvi orice om. -Îți e frică? -Nu, pentru că nici nu-l văd, dar știu toate regulile”.
      Părinții care și-au dus copiii la grădiniță au fost nevoiți să semneze o declarație pe propria răspundere și nu au fost lăsați să intre în instituție. Programul copiilor, deocamdată, este doar până la ora 13:00, fără somn.
      tv8.md
  •