Olanda, campioana Europei la educația sexuală în școli și grădinițe


    Discuțiile legate de sexualitate sunt încă tabu în multe culturi din lume, lucru care îi liniștește pe unii părinți sau, dimpotrivă, stârnește critici aprinse din partea altora.

028385_ee0da0d96b15437d8e05594375cde0e1mv2_d_2841_1894_s_2-1024x683.jpg

Unii părinți susțin că preșcolarii au o vârstă mult prea fragedă pentru a percepe corect aceste informații legate de corpul uman și de relațiile intime dintre oameni, pe când alții lansează petiții și cer introducerea orelor de educație sexuală în instituțiile de învățământ.

Olanda este una dintre țările care sprijină educația sexuală în școli și grădinițe, fiind un curs obligatoriu, iar profesorii sunt cât se poate de deschiși vis-a-vis de modul în care le explică elevilor cum se concep copiii, de ce mămicile au burtică, de ce corpul unei fete este diferit fata de cel al unui băiat.

Pe parcursul acestor cursuri, copiii primesc răspunsuri relaxate la orice întrebare legată de corpul lor și de lucrurile pe care nu și le explică, deși le observă zilnic în jurul lor, cum ar fi o femeie însărcinată, absorbantele din baia mamei, cutia cu prezervative găsită accidental în dormitorul părinților.

"Unii oameni cred că, dacă vorbești despre sex cu un copil mic, acesta va fi tentat să își înceapă viața sexuală la o vârstă mult prea fragedă. Această concepție este total greșită. Dacă discuți cu el într-un mod relaxat și dacă el înțelege faptul că sexul este la fel de normal ca oricare activitate pe care un adult o întreprinde, atunci va avea aceeași atitudine relaxată vis-a-vis de acest subiect și pe viitor. Astfel, nu va considera sexul un lucru nepotrivit, rușinos, interzis, deci nu va fi tentat să îl încerce decât atunci când se va simți cu adevărat pregătit", povestește Lenneke Braas, profesoară la o școală primară olandeză.

Studiile arată faptul că Olanda se numără printre țările cu cel mai mic procent la capitolul mame adolescente și cele mai puține cazuri de boli venerice, semn că aceste ore de educație sexuală dau roade.

La polul opus se află America, unde rata adolescentelor care rămân însărcinate atinge cote îngrijorătoare, iar educația sexuală se desfășoară în numai 24 de state și în Districtul Columbia. Educația sexuală în școlile americane sprijină intens abstinența, lucru care pare să nu îi responsabilizeze pe tineri. De asemenea, cazurile de boli venerice în rândul tinerilor au atins o cotă alarmantă în prezent.

Voi ce părere aveți despre educația sexuală obligatorie în școli și grădinițe?

qbebe.ro

 





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      De ce este important să vorbim cu adolescenții, băieții și fetele, despre schimbările din organism, maturizare și sex, a vorbit medicul obstetrician-ginecolog Maxim Calaraş.
      De ce părinților nu trebuie să le fie rușine să le vorbească copiilor despre menstruație
      Copiii vor întotdeauna să crească mai repede, dar ei nu știu cum se va întâmpla acest lucru. Experții recomandă părinților să discute cu copiii despre pubertate chiar înainte ca aceasta să înceapă – pe la 10-11 ani. Cu cât mai devreme părinții încep să discute cu copiii lor despre diverse subiecte, de la denumirile părților corpului până la discutarea relațiilor sexuale, cu atât aceste subiecte vor deveni mai familiare și naturale.
      Potrivit medicului, primele semne ale pubertății nu sunt întotdeauna evidente. Totuși, la aproape 75% dintre fete, creșterea sânilor este primul semn. La câțiva ani după ce încep a crește sânii, la fete începe menstruația – la vârsta de 12-15 ani. Dacă părinții sunt îngrijorați de faptul că dezvoltarea copilului lor nu este „normală”, ar trebui să consulte un medic. Cu toate acestea, potrivit medicului, nu trebuie să bateți alarma din timp.
      „Este normal dacă prima menstruație apare la vârsta de 12-15 ani. Ar trebui să vă faceți griji dacă menstruația apare mai devreme sau mai târziu decât această perioadă. De asemenea, nu este normal ca fetele să aibă ciclul foarte scurt – mai puțin de 21 de zile sau, dimpotrivă, prea lungi – mai mult de 45 de zile. După 18 ani, ciclul la femei devine mai regulat și poate dura între 21 și 35 de zile. Aceasta se consideră normal”, a explicat obstetricianul-ginecolog Maxim Calaraș.
      De asemenea, este necesar să faceți o vizită de control la medicul ginecolog dacă menstruația fetei este prea abundent sau durează mai puțin de 2 zile sau mai mult de 7 zile. „Volumul normal este de 30-80 ml de sânge. Dacă fata trebuie să-și schimbe tampoanele la fiecare 3 ore sau de mai multe ori pe noapte, acesta este un motiv bun pentru a merge la ginecolog pentru un control”, a subliniat medicul. Este mai bine ca primul medic să fie o femeie, pentru că astfel există un risc mai mic de a provoca traume psihologice fetei.
      Devierile de la normă nu sunt neapărat semne ale unei boli grave. În unele cazuri, acestea sunt perturbări hormonale, care, totuși, necesită a fi examinate.
      De ce trebuie să discutăm despre igiena intimă în timpul menstruației
      „Sângele este un mediu favorabil nutritiv pentru bacterii și microorganisme. În zilele ciclului menstrual, trebuie să aveți grijă de igiena organelor genitale. Nu spălați vaginul niciodată. Spălați doar organele externe. Apa și săpunul, nimerind în vagin, afectează microflora și pot apărea infecții”, a recomandat ginecologul.
      Folosirea tampoanelor sau absorbantelor depinde de preferințele individuale și de situațiile specifice: toate produsele au argumente pro și contra. Cu toate acestea, o fată virgină trebuie să fie foarte atentă dacă dorește să folosească tampoane și să consulte un medic pentru a-i examina himenul.
      Când putem discuta cu copilul despre sex, sarcină și contracepție
      De îndată ce părinții încep să vorbească despre menstruație, este nevoie să se vorbească și despre sex, sarcină și contracepție. „Dacă o boală sexual transmisibilă, cum ar fi chlamydia sau micoplasma, nu se manifestă prin simptome, dar după 10 ani pot duce la infertilitate. În practica mea, au fost femei care sufereau de infertilitate din cauza faptului că în adolescență au avut boli cu transmitere sexuală”, a relatat medicul.
      Este necesar să li se explice adolescenților că prezervativele protejează nu numai de sarcina nedorită, ci și de multe alte boli. Iar după un contact sexual neprotejat, este necesar să facă o vizită de control la medicul ginecolog pentru a evita consecințele neplăcute.

      Proiectul aLIVE este o emisiune realizată de popularul forum pentru femei, Mama.md și organizația publică Forum.md. Proiectul a fost lansat cu sprijinul UNICEF Moldova și OMS. 
       
      Гинеколог о том, как говорить с подростками о половом созревании
      Во многих молдавских семьях тема менструации и полового воспитания до сих остается табу. Родители о ней все чаще предпочитают молчать, перекладывая ответственность за это на школу и учителей. 

      Почему важно говорить с подростками, мальчиками и девочками, об изменениях в теле, взрослении и сексе рассказал врач акушер-гинеколог Максим Калараш.
      Почему важно, чтобы родители не стеснялись говорить о менструации
      Детям всегда хочется быстрее повзрослеть, но они не знают, как это будет происходить. Специалисты рекомендуют говорить о половом созревании еще до его начала — в 10-11. Чем раньше родители начнут обсуждать со своими детьми на самые разнообразные темы: от названия частей тела до обсуждения сексуальных отношений, тем более привычными и естественными они станут.
      По словам врача, первые признаки полового созревания не всегда бывают очевидны. Однако почти у 75% девочек рост груди — его первый признак. Менструация у девочек обычно начинается через пару лет после этого — в 12-15 лет. Если родители обеспокоены тем, что развитие ребенка не соответствует «норме» стоит обратиться к врачу за консультацией. Однако, по словам врача, не стоит заранее бить тревогу.
      «Нормально, если первая менструация наступает в 12-15 лет. Беспокоиться стоит тогда, когда месячные появляются раньше или позже этого периода. Также, когда у девочек периоды между менструальными циклами очень короткие — меньше 21 дней, или, наоборот, слишком долгие — более 45 дней. После 18 лет цикл у женщин становится более стабильным и может длиться от 21 до 35 дней. Это считается нормой», — объяснил врач акушер-гинеколог Максим Калараш. 
      Прийти на осмотр также стоит, если менструация у девочек слишком обильная или длится меньше 2 дней или больше 7 дней. «Нормальный объем это 30-80 мл крови. Если девочке нужно менять прокладки каждые 3 часа или несколько раз за ночь — это весомый повод прийти на проверку к гинекологу», — говорит врач. Лучше, чтобы первым доктором была женщина, так меньше риска нанести психологическую травму девочке. 
      Отклонения от нормы — необязательно признаки серьезных заболеваний. В некоторых случаях это гормональные сбои, которые, однако, нужно обследовать.
      Почему также нужно обсуждать вопросы гигиены во время менструации
      «Кровь — это всегда благоприятная среда для развития бактерий. В дни менструации нужно тщательно следить за гигиеной половых органов, но только внешних. Не стоит спринцевать влагалище. Это нарушает микрофлору и может спровоцировать появление инфекций», — рекомендует гинеколог.
      О том, что использовать — тампоны или прокладки — зависит от индивидуальных предпочтений и конкретных ситуаций: у всех средств есть плюсы и минусы. Однако девственница должны быть очень внимательны, если хотят использовать тампоны и обратиться к врачу, что пройти обследование гимены. 
      Когда с ребенком можно обсуждать вопросы секса, беременности и контрацепции
      Как только родители начинают говорить о менструации, нужно начинать говорить и о сексе, беременности и контрацепции. «Если ЗПП, например, хламидии или микоплазма, которые протекают без симптомов, но через 10 лет могут привести к бесплодию. В моей практике были женщины, которые страдали бесплодием, из-за того, что в подростковом возрасте перенесли венерические заболевания», — рассказал врач. 
      Подросткам нужно объяснить, что презервативы защищают не только от нежелательной беременности, но и от многих других заболеваний. И что после незащищенного секса, нужно обязательно на обследование к врачу, чтобы избежать неприятных последствий. 
       
      Проект aLIVE — это онлайн передача популярного женского форума Mama.md и общественной организации Forum.md. Проект реализован при поддержке UNICEF Moldova и ВОЗ. 
    • julia122997
      De julia122997
      Într-un video pentru „Vlogul unei mame feministe”, Andronache a discutat cu părinții despre educație sexuală. În timp ce unii părinți au spus că le-ar explica științific copiilor săi modul prin care aceștia au apărut pe lume, alții au optat pentru evitarea subiectului sau explicații „magice”.
      „E o relație frumoasă, normală, care trebuie să existe la o anumită perioadă a vieții”, a explicat sexul unul dintre respondenți.
      Alții însă ar amâna răspunsul sau l-ar evita complet.
      Întrebați cum ar prezenta diferențele dintre băieți și fete, mai mulți moldoveni au spus că fetițele „sunt gingașe, blânde, preferă să poarte rochițe și să se joace cu păpuși”, iar băieții „poartă pantaloni, sunt mai bărbați”. Unul dintre cei chestionați a comparat fetița cu o floare, iar băiatul cu o albină.
      „Majoritatea celor intervievați se sfiesc să discute cu copiii sexul și sexualitatea, ar evita la maxim astfel de discuții sau ar schimba subiectul”, spune Alina Andronache. Potrivit ei, mulți părinți încă optează pentru povești, atunci când explică apariția copiilor pe lume.
      „Trebuie să înțelegem că este o miciună, iar copiii vor afla adevărul și nu vor mai avea încredere în părinți, evitând chiar ei subiectul”, consideră activista.
      Vedeți toate răspunsurile în video de mai jos:
      ea.md
    • Calandrella
      De Calandrella
      Parintii trebuie sa fie primii educatori in materie de sexualitate. Sexualitatea este un atribut fundamental al identitatii noastre si cuprinde o serie de comportamente specifice si nevoi fundamentale. Identitatea noastra se formeaza in timp, incepand din primele momente ale vietii prin parcurgerea unui drum lung, plin de obstacole si interdictii. In functie de modul in care copilul reuseste sa parcurga etapele dezvoltarii psihosexualitatii infantile, adultul din viitor se va raporta la propria identitate (masculinitate, feminitate, orientare sexuala), stilul de atasament si modelul interrelational (prietenie, tandrete,dragoste, erotism), iubirea de sine si de ceilalti.
      Cand vorbim despre sexualitate nu trebuie sa ne raportam la perspectiva adultului si sa avem in vedere doar comportamentele si activitatile sexuale. Sexualitatea copilului se distinge de sexualitatea adultului, atat in plan fizic, cat si in plan psihologic si este foarte important sa nu confundam ceea ce traim ca sexualitate adulta cu ceea ce credem ca stim sau observam la copil. Din aceasta perspectiva, discutiile despre sexualitate constituie o etapa esentiala in educatia copiilor. Cei mai multi parinti recunosc importanta acestui fapt, insa au dificultati in a o face si trec prin emotii care merg de la jena pana la teama.
      Capacitatea de a aborda aceasta problema variaza foarte mult de la o persoana la alta, nu doar in functie de nivelul de educatie, ci mai ales in functie de propria experienta de viata. Multi adulti au crescut in familii in care sexualitatea era considerata un subiect tabu. Altii au avut experiente negative sau traumatizante, iar discutarea acestei teme cu propriul copil este dificila sau chinuitoare. In prezent, fie ca ne dorim sau nu, copiii nostri sunt expusi sexualitatii din mediul in care traiesc, prin intermediul televizorului si mai ales prin accesul la internet. Astfel acestia intra destul de usor in contact cu imagini explicite legate de sexualitate si sex. Acest lucru nu face decat sa creasca curozitatea si nevoia de a sti, precum si suprastimularea. Ignorand educatia sexuala, omitem sa furnizam un model sanatos al sexualitatii pentru copil.

      Ce trebuie sa cunoasca parintii despre educatia sexuala a copilului:
      informatiile transmise copilului trebuie sa fie in acord cu etapa de dezvoltare si nivelul sau de intelegere. Informatiile prea “tehnice” sau gresit adaptate varstei nu-l pot ajuta pe copil si, in cel mai fericit caz, acestea sunt inutile. Este necesar sa spunem adevarul evitand “povestile cu barza” si sa folosim termenii corecti pentru a numi partile corpului si organele genitale. La varsta prescolara copiii au nevoie de informatii concrete si faptice si nu apreciaza discursurile, in schimb, copiii de varsta scolara au nevoie de informatii mai detaliate si precise si nu apreciaza raspunsurile ocolite sau evazive. inainte de a oferi raspusunsuri este bine sa stati de vorba cu copilul dumneavoastra si sa-l intrebati intai pe el: “Dar tu ce crezi?”, “De ce intrebi asta?”. Este important sa-l ajutati sa-si dezvaluie gandurile si emotiile pentru a evalua nivelul de cunostinte si vocabular legat de aceasta tema. Astfel puteti foarte usor sa adaptati informatia oferita la ceea ce stie deja si la ceea ce ar dori sa afle. situatia pe care nu o dorim si pe care ar fi foarte util sa o evitam este aceea in care copilul este expus unor informatii legate de sexualitate care-i provoca teama si constituie o agresiune pentru imaginatia lui. Parintii, din dorinta de a-si proteja copiii, incearca sa aduca in discutie mai mult lucrurile negative legate de sexualitate, dar si propriile frici si temeri ca adult. Astfel de atitudini nu fac decat sa provoace teama si neliniste copilului si sa formeze un set de credinte si asteptari negative legate de acest capitol al vietii. Copilul va duce toate aceste temeri si frici care nu sunt ale lui in viata de cuplu din viitor. educatia sexuala trebuie privita ca un proces continuu, care incepe devreme, se desfasoara pe parcursul intregii dezvoltari si nu se rezuma la doua, trei lectii, dupa care acest subiect devine tabu. Parintele se confrunta in viata de zi cu zi cu o multime de situatii care ofera un bun prilej pentru a aborda problema sexualitatii. Dezbracatul si igiena intima, schimbatul scutecelor sunt ocazii ideale pentru a discuta despre intimitate, respectul fata de propriul corp si fata de corpul celorlalti, despre diferentele anatomice dintre cele doua sexe etc. educatia sexuala este factorul cel mai important in prevenirea abuzurilor sexuale. Copiii nu au maturitatea si experienta necesara pentru a intelege ca exista oameni care vor sa profite de ei, in modul cel mai rau cu putinta. Este de datoria parintilor sa explice copilului ca propriul trup ii apartine exclusiv si trebuie sa refuze sa fie atins sau mangaiat in anumite zone ale corpului sau in zonele genitale. Copilul trebuie invatat sa distinga actiunile nepotrivite de comportamentele normale, afectoase, legitime intr-o relatie de prietenie sau relatie parinte-copil. Copilul trebuie incurajat sa-si exprime propriile sentimente si emotii, iar, cand exista situatii atipice, neobisnuite sa comunice aceste lucruri parintelui. Daca a vorbi despre sexualitate declanseaza o puternica anxietate, ar fi cel mai bine sa consultati un psiholog pentru a intelege exact care este motivul si ce solutii puteti alege pentru a depasi acesta teama. In urma acestei experiente educationale veti avea de profitat atat dumneavoastra ca adult si mai ales propriul copil. Inainte de a vobi copilului nostru despre sexualitate este important sa-i vorbim despre iubire.
      Adultul isi defineste baza unei sexualitati echilibrate sau problematice plecand de la modul in care se stabilesc raporturile cu parintii, in interiorul propriei familii. Atunci cand construim relatia parinte-copil bazandu-ne pe afectiune, incredere, respect, comunicarea proprilor emotii, adultul din viitor isi va exprima identitatea in armonie si echilibru.
       Psihoterapeut Ionut Ghiugan
      lapsiholog.com
  •