Mama unei fetițe cu sindrom Down, despre „ispitele” părinților cu copii „speciali”


    Este mama unei drăgălășenii de fetiță, specială nu doar prin felul ei de a fi, dar și prin faptul că are cu un cromozom mai mult decât oamenii „obișnuiți”. Ludmila Adamciuc, tânăra care inspiră și încurajează mamele ai căror copii au sindrom Down, a făcut o postare emoționantă pe pagina sa de Facebook, în care s-a referit la stereotipurile pe care societatea le impune familiilor cu copii „speciali”.

50589099_979658892231593_3927809594339885056_o.jpg

Printre gândurile pe care le-a împărtășit cu internauții, Ludmila se întreabă dacă oare peste ani va fi la fel de puternică, răbdătoare și motivată să îi ofere micuței Beatrice o viață ca a celor de vârsta ei. Totodată, tânăra mămică a accentuat încă o dată cât de iubitori sunt copiii cu sindrom Down.

„Eu sunt mamă. Sunt fericită alături de fetița mea. Uneori obosesc. Știți de ce? Așa a vrut soarta: ca eu să cresc un copil mai deosebit. Nu-mi place să-i zic „cu dizabilitate”, căci copii cu un cromozom în plus au o abilitate de iubire și bun simț mai mare decât noi, cei cu număr normal și absolut teferi.

Când am primit întrebări și reproș: Da ce așa ești fericită? Ai copil bolnav, și așa bucuroasă povestești despre asta? Faci atâtea fotografii și comentezi atât? Mai bine ți-ai plânge în pumn de jăli.

Eu știu că niciodată nu-i împaci pe toți, și nici nu a fost vreodată acesta scopul meu sau credința în viață, dar:

Voi chiar credeți că eu trăiesc într-o lume roz? Că mi-am pus ochelarii o dată măritată și de atunci nu-i mai scot?

49831787_974790696051746_6371657766859177984_n.jpg

Chiar credeți că nu am și eu fricile mele? Mă gândesc și eu cum va fi atunci când Beatrice va crește? Cum o voi integra la școală sau la grădiniță? Cum va interacționa cu ea ceilalți copii sau (mai bine spus) părinții lor?

Cum va evolua starea ei de sănătate?

Își va face prieteni?

Ne vom descurca noi? Ca părinți? să o facem fericită (fericiți să fim și noi) aici, acasă, printre oamenii noștri.

Iar multitudinea de întrebări pline de jale și compasiune: cum e să ai un copil cu Sindrom? – Da cum credeți? Evident că e o catastrofă! N-ați observat până acum?

Atunci când te înconjoară atâtea mame care îți zic: „Ei, așa și eu când eram mai tânără și aveam energie, vedeam partea plină a paharului”. Chiar oare trec puterile și voința o dată cu anii?

zugo.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Emma Tapping, în vârstă de 38 de ani, a cumpărat, conform fotografiei, nu mai puțin de sute de cadouri, lucru care internauților li s-a părut extrem de exagerat. Unii au numit-o „egoistă” și „lipsită de respect”, iar alții au spus că ar trebui să le doneze mai degrabă. 
      „Eu, personal, cred că este ridicol. Cine are nevoie de atâtea cadouri. E pur și simplu egoist”, a scris un internaut.

      Femeia a explicat că această sărbătoare e deosebit de importantă pentru ea și că muncește din greu pentru a le oferi copiilor tot ce-și doresc de Crăciun. 
      antena3.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Fotografa a surprins copii costumați în personajele lor preferate de la Disney. Proiectul se numește: „Down with Disney”, Nicole povește că și-a dorit să facă ceva deosebit pentru acești copii și mai ales pentru părinții, care s-au bucurat să își vadă copiii într-o astfel de ipostază.









      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      Decizia (Pisică v. Republica Moldova) a fost pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) la 29 octombrie.
      Conform circumstanțelor cauzei, în cadrul căsătoriei dintre reclamantă și soțului ei s-au născut trei copii (în 2003 și 2007). În anul 2012, din cauza mai multor conflicte cu soțul, reclamanta a părăsit locuința comună împreună cu cei trei copii minori și a închiriat un apartament într-o altă localitate.
      Reclamanta s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva soțului, solicitând stabilirea domiciliului copiilor împreună cu ea. Tatăl copiilor a înaintat o cerere reconvențională, solicitând stabilirea domiciliului copiilor minori împreună cu el.
      Judecătoria Hâncești a respins cererea de chemare în judecată depusă de către reclamantă și a admis cererea reconvențională depusă de către P. Cu toate acestea, Curtea de Apel Chișinău a decis stabilirea domiciliului celor doi copii mai mici împreună cu reclamanta.
      Decizia definitivă a instanței nu a putut fi executată din cauza refuzului copiilor de a locui împreună cu reclamanta și Curtea de Apel Chișinău a decis ca cei doi copii mai mici să locuiască împreună cu tatăl, menționând că o asemenea decizie ar veni în susținerea interesului superior al copiilor, în special datorită relației afective puternice dintre copii și tată.
      În cadrul procedurilor judiciare cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori, reclamanta s-a adresat autorităților naționale cu mai multe plângeri, denunțându-l pe tatăl celor mici că ar influența copiii împotriva sa.
      Judecătoria Ialoveni a aplicat măsuri de protecție față de reclamantă și cei trei copii ai săi. Deși, potrivit ordonanței de protecție, tatăl nu avea voie să contacteze cu cei trei copii comuni, acesta i-a luat să locuiască împreună cu el, refuzând întoarcerea acestora la domiciliul reclamantei. În anul 2014 au fost perfectate mai multe rapoarte psihologice, care au stabilit că atitudinea copiilor față de reclamantă devenise negativă, urmare a influenței negative din partea tatălui, și că înstrăinarea copiilor de reclamantă ar constitui un abuz emoțional. Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei a recomandat separarea temporară a copiilor de ambii părinți, pentru acordarea asistenței psihologice, însă recomandarea respectivă nu a fost pusă în aplicare.
      În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând eșecul autorităților naționale de a asigura executarea deciziei Curții de Apel din 24 iunie 2015. De asemenea, ea s-a plâns că autoritățile naționale nu au întreprins măsuri suficiente în vederea prevenirii abuzului emoțional suferit de către copii.
      Curtea a notat că în pofida cererii reclamantei referitoare la celeritatea examinării cauzei cu privire la stabilirea domiciliului copiilor, precum și a numeroaselor sale plângeri adresate autorităților cu privire la acțiunile tatălui, instanța de fond a avut nevoie de un an și jumătate pentru a se pronunța în acest sens.
      Curtea a enunțat că în cazurile referitoare la relația dintre părinți și copii, statele au obligația unei diligențe excepționale, ținând cont de riscul că trecerea timpului poate avea consecințe ireparabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu ei (Ignaccolo-Zenide v. România; Strömblad v. Suedia). Prin urmare, Curtea a conchis că această întârziere în soluționarea cauzei este contrară principiului diligenței excepționale.
      Cu privire la alegația reclamantei referitoare la executarea deciziei din 24 iunie 2015, Curtea a notat că autoritățile nu au rămas totalmente pasive și au întreprins o serie de măsuri relevante în acest sens. Cu toate acestea, după prima tentativă a executorului judecătoresc din 9 februarie 2016 de punere în executare a deciziei Curții de Apel Chișinău, autoritățile au rămas aparent inactive, cu excepția executorului judecătoresc, care (în opinia Curții de Apel Chișinău, în mod inutil) a solicitat explicarea deciziei din 24 iunie 2015 cu privire la ordinea și modul de executare a acesteia, inclusiv la permisiunea de a intra forțat în domiciliul lui P.
      În cele din urmă, Curtea a constatat că eșecul autorităților de a soluționa numeroasele plângeri din partea reclamantei a contribuit în mod substanțial la eventualele dificultăți în executarea deciziei din 24 iunie 2015.
      În consecință, Curtea a concluzionat că autoritățile naționale nu au acționat cu diligența excepțională necesară și nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive în baza Articolului 8 din Convenție. Prin urmare, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție, acordându-i reclamantei 12.000 euro pentru prejudiciul moral și 2.000 euro pentru costuri și cheltuieli.
      *Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.
      În prezent, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
      bizlaw.md
    • julia122997
      De julia122997
      Nu am fost niciodată împotrivă!
      Știu că prima oară, în vacanța de iarnă, m-a șocat când mi-a zis că are ceva să-mi spună. Părea totul foarte serios și oficial, nu știam despre ce vrea să vorbim. Atunci am aflat că o place și că crede că e iubita lui. I-am spus că mă bucur pentru el, am definit împreună acest ”crede”, și l-am ajutat să înțeleagă că e chiar așa. Dacă ea preferă să se joace cu el, să stea cu el în bancă, să îi dea numai lui din biscuiți, atunci poate să considere că da, sunt iubiți.
      I-am spus și că e norocos - putea să aibă ghinionul ca ea să nu-l placă. I-am mai spus că voi fi alături de el și că mă bucur că mi-a povestit. Îl întreb mereu ce a făcut el la școală, ce a făcut ea, ce fac ei împreună și îi spun mereu să aibă grijă de ea, îi spun să fie mereu atent.
      Am simțit că am și altă responsabilitate
      Vă povestesc asta pentru că tocmai am avut o discuție cu prietena mea. Îi spuneam că trebuie să fac iar cornulețe în două culori să-i dau copilului la pachet. Iar, pentru că mai mereu fac. Asta m-a întrebat și ea: Iar?. Da, iar. Sunt prăjiturile preferate ale fetei și lui îi place să-i ducă zilnic. Îi plac și lui, dar are altele care îi plac și mai mult. ”Cum? Și tu faci pentru ea? Dar ce ești tu?”.
      Și răspunsul pe care i l-am dat aș vrea să îl știe toate mamele de băieți
      Eu, în primul rând, le fac pentru el. El este prioritatea mea, iar dacă el e fericit să o facă pe ea fericită, atunci eu sunt cea care va livra această fericire. Ce sunt eu? Sunt mama unui băiat pe care îl pregătesc să fie bărbat.Ne plângem de bărbați, nu? Că sunt așa și pe dincolo, că sunt pe interes, că nu vor decât ”chestia aia”, că nu se mai găsesc bărbați ca lumea, că sunt bădărani, nesimțiți, insensibili, neatenți, reci, needucați etc. Nu se mai găsesc pentru că nu se mai fac, ca să zic așa. Pentru că avem acest dublu standard: îi creștem să fie duri, să nu se lase duși de nas de vreuna, să nu stea ei la cheremul unei femei, dar nouă nu ne plac astfel de exemplare. Știți cum e? Educați-vă băieții să ajungă exact așa cum v-ați dori să fie bărbații de care se vor îndrăgosti fetele voastre! Și dacă nu aveți o fiică, e de ajuns să faceți un exercițiu de imaginație.
      Că ”e prea devreme” - am auzit și asta - spuneți-mi când va fi timpul. Când ar trebui să începem? De la ce vârstă? Când o să se însoare? O să-i zicem atunci: ”Băi, mamă, nu trebuia să-i dai nici în glumă cu șutul în fund nevestei cum faci tu cu băieții la mișto, la fotbal, că nu se face așa cu femeile!”? Acela credeți că e momentul? Când o să fie în pragul divorțului sau după ce divorțează? Până când nu vorbim despre asta? Când începem să ne pregătim copiii să fie oameni mari? Când vor fi oameni mari?
      Așa că nu, nu e niciodată prea devreme pentru a ne pregăti copiii să devină oameni mari. Chestia e că ei devin oricum oameni mari, cu sau fără a-i pregăti noi pentru asta. Dar ce fel de oameni vor deveni, aia da, e responsabilitatea noastră! Creșteți oameni buni! Creșteți bărbați cu care orice femeie să se poată mândri.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      De Ziua Sănătăţii Mintale, 10 octombrie, emisiunea "Diferiţi, dar la fel" ne povestește despre viața Beatricei. 
      Vom prezenta istorii şi exemple de viaţă ale oamenilor pe care îi vedem diferiţi, dar care au aceleaşi vise şi dorinţe ca şi noi: să fie acceptaţi, iubiţi şi apreciaţi pentru cine sunt.
      Eroina poveştii de astăzi este Beatrice, sau Betty, aşa cum îi spun părinţii. O fetiţă de aproape doi ani care râde cât e ziua de lungă, se bucură de viaţă şi de joacă şi este urmărită de foarte mulţi oameni pe reţelele sociale. O cunoaştem şi noi, în reportajul care urmează.
      Dacă vă imaginaţi că în familiile unde se naşte un copil special bântuie tristeţea şi lacrimile, vă înşelaţi. Acasă la Beatrice e o continuă veselie: mai mereu cântă muzica, micuţa dansează, mama şi tata au grijă de treburile casei şi astfel nu mai rămâne timp pentru emoţii negative. Dar nu a fost mereu aşa. Ludmila povesteşte că a avut o sarcină normală şi nu a ştiut ce provocare îi pregăteşte viaţa până cand nu a venit Betty pe lume.
      Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i despre planurile tale. O spune Ludmila care, în timpul sarcinii, şi-a imaginat ca va aduce pe lume un copil geniu, care va şti matematica la câţiva anişori. Astăzi însă Betty învaţă toate lucrurile pe care copiii normali le fac instinctiv: să meargă, să mănânce, să se joace.
      După o perioadă mai complicată de acceptare a situaţiei, vizite la specialişti şi nopţi nedormite, Ludmila şi Ghenadie au înţeles că viitorul lui Beatrice este în mâinile lor. Au luat experienţa ca pe o lecţie de maturitate şi şi-au promis că îi vor face fetiţei lor fiecare zi mai frumoasă. În plus, au devenit şi ei  mai buni şi au învăţat să se bucure de viaţă.
      Betty este fata tatei, ne spune mândru Ghenadie. Mărturiseşte că abia aşteaptă să ajungă seara acasă şi să observe reacţia micuţei când îl vede. Îşi asortează adesea îmbrăcămintea cu cea a lui Beatrice atunci când ies la plimbare şi vrea ca fetiţa să fie mereu mândră de el.
      De când a hotărât să vorbească public despre încercările lor, Ludmila şi Betty au devenit foarte populare pe reţelele sociale. Au zeci de mii de prieteni care le urmăresc zilnic, se bucură pentru fiecare reuşită a lui Betty şi o susţin în momentele în care sindromul îşi spune cuvântul. Cea mai mare realizare în mediul online, spune Ludmila, au fost mesajele din partea mai multor mame care i-au mărturisit ca nu s-au lăsat cuprinse de disperare atunci când au aflat ca vor avea un bebeluş cu Sindromul Down.
      Dragostea este lecţia pe care copiii cu Sindromul Down o predau lumii, fără să aştepte nimic în schimb. Normalitatea este trofeul pentru care luptă întreaga viaţă. Pentru că doar noi, cei din jur, îi vedem diferiţi.
      tvrmoldova.md
  •