.thumb.jpg.3326addcee8992bc60eb694306938d06.jpg)
La aceasta varsta, pentru cel mic mama este inca centrul universului si, in general, nu este pregatit sa o paraseasca nici macar doua – trei ore pentru a merge la joaca sub supravegherea unei bone.
Cu exceptiile in care nu aveti alta solutie si sunteti nevoite sa va intoarceti la munca, ideal ar fi ca pana la varsta de 3 ani, cei mici sa nu mearga la cresa sau gradinita ci sa ramana acasa alaturi de voi.
Dupa implinirea acestei varste insa, copiii au nevoie de tovarasi de viata si incep sa isi asume independenta. Cea mai buna metoda este intrarea in comunitate prin care cei mic va fi introdus in lumea copiilor de varsta lui.
Chiar si el simte nevoia sa treaca la nivelul urmator, dar totusi, are sentimente impartite atunci cand vine vorba sa se desparta de securitatea protectoare pe care ie-o caminul si mama. E normal sa resimta linistea despartirii – care se manifesta diferit de la copil la copil – doarece “mami” a fost punctul lui de sprijin, pentru trei ani intregi, adica toata viata lui.
Ca si in alte articole, in care am incercat sa ne imaginam ce se intampla in mintea si in sufletul celui mic, o sa va rog sa va puneti in locul lui atunci cand isi pune urmatoarele intrebari: “Oare ce se intampla in acest loc? Oare ce o sa faca doamna asta care sta cu mine? Cine sunt toti copiii astia? Cum trebuie sa ma port cu ei? Lor o sa le placa de mine? Dar mami unde e? Cand vine sa ma ia? Oare mai vine? Mi-e frica si vreau la mami. Vreau la mami si imi vine sa plang“.
Fiind o situatie noua, cu care nu s-au mai confrutnat niciodata, nestiind unde e mami si cand o sa se intoarca, e de inteles de ce multi copii plang in primele saptamani de gradinita, ingandandu-se si speriindu-se unii pe altii.
Un copil obisnuit, echilibrat si sanatos, va depasi totusi destul de repede aceste momente, in special manat de curiozitatea de a vedea ce se intampla in mijlocul celorlati copii care se joaca. Totusi, chiar daca se ia cu activitatile propuse de dna educatoare, mintea lui proceseaza in continuare situatia in care se afla iar intrebarile i se invart in cap: “Da, imi place sa ma joc aici, dar vreau sa stiu si cand vine mami. Cand se termina jocul vreau sa merg acasa, dar nu stiu daca mami ajunge pana atunci. As vrea sa vorbesc cu ea, sa-mi spuna cand vine“.
Idiferent daca primele zile la gradinita decurg mai linistit sau mai agitat, copiii resimt separarea de mama si o exprima de cele mai multe ori nu prin cuvinte, ci printr-un fel de limbaj somatic sau prin simptome fizice. Cand vine dimineata si trebuie sa se pregateasca pentru gradi, pot acuza dureri de burta, de inima sau chiar de picioare.
Toate aceste simptome isi pot face aparitia si la cateva saptamani dupa inceperea gradinitei si ne pot lua prin surprindere pentru ca primele zile au fost extrem de linsitite.
Se poate sa nu ne dam seama, dar cel mic isi ascunde anxietatea sub o fata zambitoare sau poate chiar crede sincer ca nu are nicio problema. Dar pana la urma anxietatea se dovedeste a fi mai puternica decat el si dupa cateva saptamani isi va face curaj sa spuna ca nu mai vrea la gradi. Si el este uimit de faptul ca desi ii place tot ce se intampla acolo, totusi dorinta de a ramane alaturi de mami este mult mai mare si cumva se simte rupt in doua.
Cand incepem si noi cu intrebarile de genul “Cuuum? Dar pana acum ti-a placut, ce s-a intamplat dintr-o data? Nu tu ai zis ca e bine si ca vrei la gradi? Cum adica nu-ti mai place si vrei sa stai cu mine? Nu se poate asa ceva! La gradi e frumos, tie-ti place si mami trebuie sa mearga la serviciu“, situatia se va inrautati instant.
Speriat si mai rau de suvoiul de intrebari venit din partea noastra, coplesit de acuzatiile ca nu stie ce vrea si ca poate minte, cel mic se va pune si mai rau pe plans iar lucrurile incep sa degenereze.
Din acest motiv e important sa stim cu exactitate cum sa reactionam si sa intelegem ca desi totul parea in regula pana acum, totusi lucrurile nu stateau chiar asa. Teama de separare era acolo, in sufletul copilului si chiar daca pana la un punct a putut fi tinuta sub control, dupa o vreme a devenit prea mare si cel mic nu a mai putut sa o tina in el. Intr-un final nu si-a mai putut reprima teama si a exteriorizat-o.
Ce trebuie noi sa facem este sa intelegem aceste sentimente, sa i le explicam si lui, vorbindu-i cu blandete si repetandu-i iar si iar ca totul e in regula, ca mami o sa vina sa-l ia cand termina munca si dupa o vreme o sa se obisnuiasca si el si o sa vrea cu nerabdare sa mearga la gradi sa se joace cu colegii.
Separerea dintre mama si copil, este un proces care ii afecteaza pe amandoi.
Cand incepem si noi cu intrebarile de genul “Cuuum? Dar pana acum ti-a placut, ce s-a intamplat dintr-o data? Nu tu ai zis ca e bine si ca vrei la gradi? Cum adica nu-ti mai place si vrei sa stai cu mine? Nu se poate asa ceva! La gradi e frumos, tie-ti place si mami trebuie sa mearga la serviciu“, situatia se va inrautati instant.
Speriat si mai rau de suvoiul de intrebari venit din partea noastra, coplesit de acuzatiile ca nu stie ce vrea si ca poate minte, cel mic se va pune si mai rau pe plans iar lucrurile incep sa degenereze.
Din acest motiv e important sa stim cu exactitate cum sa reactionam si sa intelegem ca desi totul parea in regula pana acum, totusi lucrurile nu stateau chiar asa. Teama de separare era acolo, in sufletul copilului si chiar daca pana la un punct a putut fi tinuta sub control, dupa o vreme a devenit prea mare si cel mic nu a mai putut sa o tina in el. Intr-un final nu si-a mai putut reprima teama si a exteriorizat-o.
Ce trebuie noi sa facem este sa intelegem aceste sentimente, sa i le explicam si lui, vorbindu-i cu blandete si repetandu-i iar si iar ca totul e in regula, ca mami o sa vina sa-l ia cand termina munca si dupa o vreme o sa se obisnuiasca si el si o sa vrea cu nerabdare sa mearga la gradi sa se joace cu colegii.
Comentarii Recomandate
Nu sunt comentarii de afișat