Educația neadecvată prin recompensă și pedeapsă.


    Când vorbim despre educație, e posibil să ne raportăm în mod greșit (sau, pentru aceia care au apelat la știință, în mod învechit) la ceea ce presupune ea. 

helpingchild.jpg

Cândva, în urmă cu mulți ani, B.F. Skinner făcea experimente pe șoareci pentru a studia o serie de comportamente. Cercetările sale au evidențiat faptul că șoarecele învață destul de repede un comportament, atunci când există o recompensă ori o pedeapsă. Mai exact, șoarecele a învățat ce trebuie să facă pentru a obține mâncare sau ce trebuie să evite pentru a nu primi un șoc electric.

În termeni de „educație” – și pun ghilimele tocmai pentru că ceea ce presupune educația în ultimii ani nu mai conține acest sistem de recompensă și pedeapsă – condiționările nu au făcut decât să ne îndrepte atenția asupra a ceea ce presupune pedeapsa. Să construim tot mai multe pedepse, pentru a determina copilul să facă ceea ce ne dorim noi. Dar, dacă ar fi să gândim mai profund, poate că astfel nu creăm decât un mic roboțel, nu o persoană aptă de a empatiza și a înțelege emoțiile celor cu care interacționează și, implicit, pe-ale lui. Modul în care comunicăm este modul în care ulterior copilul stabilește atașamente. O comunicare plină de grijă și întâmpinare a nevoilor generează un atașament sănătos.

Există părinți care declară că se simt adesea într-o luptă continuă cu copilul lor; simt că s-a creat o distanță prea mare, pe care nu o pot reduce; că, parcă, este prea diferit de ceilalți copii. Ceea ce au în comuni acești părinți este tocmai acel sistem de recompensă și pedeapsă. Poate că la fel va simți peste un timp relativ de scurt și mama copilului speriat de acel Moș Nicolae care a venit la grădiniță (cazul mediatizat în săptămânile trecute). Mămica respectivă – poate fără intenție, dar sigur cu efecte negative – încerca să-l sperie pe copil, pentru a obține un comportament îmbunătățit la grădiniță. Sau poate că la fel se simt și părinții multor adolescenți care ajung să facă abuz de substanțe sau să dezvolte comportamente violente și de bullying (comportament repetitiv și intenționat, prin care este agresat cineva care nu are puterea de a se apăra).

Un experiment ce a captat atenția față de comportamentele copiilor a fost creat de psihologul Michael Tomasello, care a evidențiat faptul că aceștia sunt buni în mod natural. El a spus: „De la primul pas, de la primul cuvânt și până la a deveni ființe culturale, copiii sunt în mod natural cooperanți și de ajutor.” Sunt și alte teorii, conform cărora oamenii se nasc integri, cu toate abilitățile necesare, dar pe parcurs, prin limitări educaționale sau sociale, copilul își dezvoltă un sine fals, menit să-i mulțumească părinții sau alte persoane de referință, plusând astfel pe concretizarea unui sine fals și nu a unuia autentic, care să-i descrie personalitatea unică și minunată.

Alte studii mai recente au dezvoltat teoria integrării neuronale. Daniel J. Siegelvorbește, ca urmare a anilor săi de cercetare, despre dezvoltarea armonioasă a celor două părți ale creierului: partea stângă (care se ocupă cu logica și organizarea gândurilor în propoziții) și partea dreaptă (care este responsabilă de emoțiile noastre). Integrarea celor două duce la armonizarea și funcționarea copilului, la reacții mult mai echilibrate. Lipsa integrării celor două arii este ușor de recunoscut: copilul se simte copleșit de emoții, se manifestă haotic și confuz, plânge, are accese de furie și agresivitate. Luând în calcul aceste studii, putem dezvolta cu mai mare ușurință o relaționare adecvată cu copiii și, în egală măsură, putem crea o comunicare menită să apropie părintele de copil. Tot ce este necesar pentru a dezvolta o relaționare sănătoasă se află deja în noi, trebuie doar să rămânem deschiși la a (re)învăța, la rândul nostru, de la cei mici. Așadar, cercetările recente ne aduc în plan real și pragmatic câteva sugestii de relaționare:

1. Ascultă cu dragoste și deschidere ceea ce copilul vrea să-ți transmită, iar apoi ajută-l să-și identifice emoția: „Cred că te simți dezamăgit/trist”. Pe baza a ceea ce vă spune, puteți să-l ajutați să descrie cât mai exact ceea ce s-a întâmplat, ceea ce i-a creat emoția. Cu cât vede posibilitatea de a comunica mai deschis, cu atât este mai ușor pentru el să ordoneze șirul evenimentelor și să-și integreze emoțiile mai adecvat.

2. În loc să vă folosiți de o negație„Nu e frumos să…”, ajutați-l să găsească o alternativă comportamentală pozitivă: „Crezi că ar fi mai bine dacă ai spune asta într-un mod mai politicos?”

3. Daniel Siegel folosește sintagma: „Mișcă-l sau îl pierzi”, ceea ce presupune să creați un context în care să existe mișcare. Dacă este vorba de un copil mic, puteți să-l provocați la un joc de genul mâța, fotbal, ba chiar o bătaie cu pernele. Va fi distractiv și pentru dumneavoastră. Astfel, se va crea o alianță prin joc și, implicit, o deschidere spre dialog sau cooperare.

4. Amintiți-le că emoțiile vin și pleacă. Dacă vă ajută și copilul este suficient de mare pentru a înțelege, puteți folosi o comparație: emoțiile sunt ca niște musafiri pe care îi primim, interacționăm cu ei, iar la un moment dat vor pleca. Explicați-le că ele nu sunt permanente, că le simțim, le identificăm și la un moment dat se vor diminua sau chiar le vom uita. Puteți chiar să-l ajutați să se proiecteze într-un viitor mai apropiat: „Crezi că te vei simți la fel și peste o săptămână/lună?” Analizați împreună simțirile, trăirile pe care le are și asigurați-vă că înțelege ce simte. Un copil care se simte înțeles și mai ales acceptat deschide cu ușurință un portal emoțional spre dumneavoastră.

5. Conflictele care se ivesc pot deveni ocazii de conectare la emoțiile copilului.Fiți deschiși vizavi de aceste momente, ele au rolul de a crea niște modele de relaționare, dacă și dumneavoastră sunteți receptivi în astfel de momente. Oferiți suport emoțional și folosiți-vă de integrarea celor două fațete, cea logică și cea emoțională – veți crea modele de relaționare adecvate! Acestea îi vor oferi suport pe viitor, mai ales în perioada adolescenței, când impulsivitatea și dorința de apartenență la un grup de prieteni își vor face loc în prioritățile lor.

paginadepsihologie.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Calandrella
      De Calandrella

       Notiunea de stil de predare cuprinde mai mult decat un set de metode de predare pe care le foloseste cadrul didactic la clasa, fiind definit si de anumite trasaturi de personalitate ale acestuia, de felul in care decide sa prezinte informatiile, sa rezolve probleme sau sa faca uz de autoritatea sa.
      Stiluri de predare. Ce inseamna si care sunt cele mai frecvente
      Stilurile de predare te pot ajuta sa intelegi mai bine deciziile profesorilor din clasa copilului tau si il pot ajuta si pe copilul tau sa se adapteze mai usor la cerintele acestora. De-a lungul timpului, copilul tau va interactiona cu profesori cu diverse stiluri de predare, astfel incat va fi nevoie sa fie flexibil. Pe de alta parte, este de inteles ca un anumit stil de predare va fi considerat de catre copilul tau mai dificil decat altele, asa ca este bine sa stii sa iti calibrezi asteptarile pe care le ai fata de rezultatele copilului si in functie de stilul de predare al profesorului.
       
      Iata o clasificare a stilurilor de predare care te pot ajuta sa te orientezi in comunicarea cu cadrele didactice si in sprijinul pe care il oferi copilului tau cand vine vorba de scoala:
       
      Stilul de predare autoritar
      Acesta este centrat pe profesor si se bazeaza mult pe discursuri si prelegeri. Presupune ca elevii sa ia notite si sa absoarba informatia.
      Avantaje: este potrivit pentru grupuri mari de elevi si de obicei la un nivel mai ridicat de educatie, fiind eficient pentru materii la care  e nevoie sa se memoreze fapte, date, nume etc.
      Dezavantaje: intre profesori-elevi e prea putina interactiune, iar atmosfera devine obositoare si plictisitoare pentru cei care asculta, de aceea este putin recomandat copiilor de varste mici.
       
      Stilul de predare demonstrativ
      Profesorul isi pastreaza autoritatea de la stilul precedent, fiind cel care conduce activitatea in clasa, insa include in lectie momente dinamice, precum prezentari multimedia (video-uri, de exemplu), demonstratii si experimentele. Este frecvent potrivit materiilor precum fizica si chimia, matematica sau muzica.
      Avantaje: Ofera profesorului posibilitatea de a incorpora o varietate de modalitati de predare, mentinand astfel treaza atentia copiilor.
      Dezavantaje: Se poate folosi in matematica, muzica, educatie fizica si arte, insa este dificil de folosit astfel incat sa se satisfaca nevoile specifice ale elevilor dintr-o sala de clasa.
       
      Stilul de predare facilitator
      Acest stil promoveaza invatarea prin descoperire, incurajeaza independenta copilului si presupune a-i ajuta pe elevi sa isi dezvolte abilitati de gandire critica si de memorare a informatiei.
      Avantaje: Antreneaza elevii sa adreseze intrebari si sa isi dezvolte abilitati pentru a gasi raspunsuri si solutii fiind ideal pentru predarea stiintei si a domeniilor similare de activitate.
      Dezavantaje: Presupune ca profesorul sa interactioneze cu elevii pentru a-i ajuta sa descopere informatia, mai degraba decat doar sa memoreze sau sa testeze informatiile.
       
      Stilul de predare bazat pe delegare
      Se potriveste pentru materiile ce implica ore de laborator precum chimie si biologie sau acolo unde elevilor le place sa dezbata si sa scrie creativ. Elevii sunt impartiti in grupuri si ghidati catre realizarea unui proiect sau unei activitati.
      Avantaje: Invatarea este ghidata, iar rolul profesorului este de a observa si a inspira elevii prin munca pentru atingerea scopurilor. Astfel, copiii se bucura de independenta si sunt implicati in invatare.
      Dezavantaje: Criticii acestui stil de predare ii reproseaza ca deterioreaza autoritatea cadrului didactic.
       
      Stilul de predare hibrid
       Foloseste o metoda integrata ce combina personalitatea profesorului si interesele profesorului si nevoile elevului impreuna cu metode de predare pliate pe curriculum. Este potrivit orelor de literatura sau limbi straine si presupune combinatia tuturor celorlalte stiluri de predare.
      Avantaje: Este flexibil si ia in considerare nevoile tuturor elevilor.
      Dezavantaje: Incearca sa satisfaca nevoile tuturor elevilor si isi pierde din consistenta astfel.
       
      Specialistii recomanda profesorilor sa foloseasca instructia diferentiata. Aceasta inseamna a incerca sa folosesti diversitatea clasei de elevi in gandirea planului de predare, aducandu-i pe toti elevii la acelasi nivel, fara a compromite in vreun fel punctele tari si valorile profesorului.
      suntparinte.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Pornisem din maternitate cu ideea ca stiu, pot si vreau sa alaptez exclusiv. Ma asteptam ca primele saptamani sa fie grele si insotite de senzatia ca T. va suge non stop. Dar iata cum de o saptamana T. petrecea, fara sa exagerez 20 din 24 de ore la san si in ciuda acestui lucru parea nesatul si plangea mai tot timpul. Eu nu “invatasem” inca sa alaptez la orizontala, asa ca cele 20 de ore le petreceam cu el in brate. Eram extrem de fericita, dar epuizata emotional si fizic dupa o sarcina cu probleme, o cezariana la rece si niste zile obositoare petrecute in spital cu un copil care adormea chiar si cand sugea din biberon. Operatia ma durea si tot ce imi doream era sa dorm.

      Ulterior a urmat un carusel de emotii si incercari, probleme in alaptare cauzate de ceva ce nici acum nu am reusit sa repar in Romania. Cert e ca am experimentat deopotriva: hranirea cu lapte praf si biberonul, relactarea, pompatul dupa supturile copilului (inclusiv noaptea cand stand in patutul sau si indopat fiind cu lapte praf nu se mai trezea atat de des sa suga), co-sleepingul cu bebe in camera dar in alt pat decat al nostru si dormitul cu bebe in pat, ceea ce facem si in prezent.
      De ce scriu atat de des despre somnul bebelusilor si al copiilor mici? Pentru ca in cazul nostru a avut un impact definitor in relatia noastra de alaptare si mai in gluma mai in serios m-a ajutat sa imi pastrez sanatatea psihica si armonia in familie. Poate pare greu de crezut pentru unele mame, dar momentul in care problemele noastre au inceput sa se mai “indulceasca” si sa tinda spre rezolvare a fost cand l-am luat pe T. in pat cu noi. Atunci am inceput si noi ca parinti sa fim mai odihniti.
      In prezent datele problemei la noi sunt asa: am un copil de aproape 12 luni, fac bed sharing, alaptez la cerere (asta inseamna si supturi de confort, in care copilul meu, da, ma foloseste ca pe o suzeta), copilul mi se trezeste de “n” ori. Nu stiu de cate ori pe noapte pentru ca nu stau sa numar, de multe ori nici nu cred ca sunt pe deplin constienta. Odata, intr-un puseu de crestere, de curiozitate am numarat 10 treziri, dar dupa o saptamana a reintrat in normal. De cele mai multe ori nu plange atunci cand se trezeste (trezire e mult spus mai degraba semnalizeaza o modificare in starea de veghe), doar da din maini si din picioare, il pun la san, adoarme in cateva minute.
      De cateva zile a inceput sa se ridice in picioare prin pat (pesemne ca se pregateste sa faca primii pasi) si sa “vorbeasca” si in unele nopti devine foarte vocal daca nu ii ofer sanul pentru a adormi. Se aseaza in toate pozitiile, peste noi, la 360 de grade si da trebuie sa fiu mai atenta sa nu ajunga cu capul sub pilota. In general. ziua nu e obosit, daca s-a trezit de mai multe ori noaptea, recupereaza cu perioade mai lungi de somn in timpul zilei, Are zile in care doarme cate trei reprize de somn pe lumina, zile in care doarme doar o singura data.
      Aproape intotdeauna adoarme la san. Momentan e intr-o faza pe care unii ar numi-o regresia de somn de la 1 an, cu treziri bruste datorate probabil puseului de crestere cognitiv pe care il traverseaza. Ne pune si pe noi la incercare, dar imi dau seama ca intarcarea de noapte nu ar fi o solutie, sunt nopti in care suge doar pentru confort, nopti in care suge nutritiv ingerand cantitati mari de lapte.
      E vesel, alert, activ, a bifat toate achiztiile pe care trebuia sa le bifeze la varsta lui, chiar daca a avut o greutate mai mica la nastere. A avut momente in care dupa cateva saptamani de dormit mai multe ore pe noapte, a inceput dintr-o data sa se trezeasca frecvent, fara ca ceva din activitatea lui din timpul zilei sa arate o schimbare in starea lui de sanatate. De fiecare data, aceste momente au durat maxim doua – trei saptamani. Privind retroactiv, imi dau seama ca dupa incheierea perioadelor respective, a existat un “castig”: niste dintisori, luare in greutate cat pentru o luna intreaga, invatarea unui nou comportament.
      Cum m-am simtit in acele perioade de maxima intensitate? Obosita, dar nu epuizata. Stiam de fiecare data ca sunt temporare, normale si vor trece.
      Si sa va spun cate ceva si despre mine: sunt genul acela de persoana care daca nu are intrunite nevoile fiziologice de baza, face urat, la modul organic. Daca somnul nu imi e odihnitor, a doua zi sunt ori hiperactivata si capabila sa mut muntii din loc (fenomen perfect explicabil din punct de vedere neurologic), ori extrem de nervoasa, obosita si letargica, uneori nici nu vad bine. Cert e ca niciodata nu sunt in echilibru.
      Si totusi acum, de cand am copilul acesta care se trezeste  noaptea, care adoarme doar la san sunt odihnita si nu, nu sunt monumentul de frustrare si oboseala care eram atunci cand nu aveam copil, munceam 8-10 ore pe zi si dormeam toata noaptea. Prietenii pot sa confirme. As putea chiar spune ca sunt intr-un echilibru mult mai stabil decat atunci cand dormeam o noapte intreaga, de la 10 seara pana la 8 dimineata.
      Dar oare eu nu am momente in care ma trezesc obosita? Ba da, hai sa va spun in ce context: copilul imi adoarme la ora 8-9 seara, iar eu decid sa ma pun in pat la 12 pentru ca pana la ora aceea stau pe net sau imi rezolv disputele intraconjugale. Sunt implicit mai tensionata si ma odihnesc mai prost. Dar e evident probabil si pentru voi ca e ceva ce am ales eu sa fac si nu are nicio legatura cu trezirile frecvente ale copilului meu sau cu vreo ipotetica incercare a lui de a-mi sabota viata prin dependenta de san pe care chipurile i-am creat-o.
      Cum am ajuns sa vorbesc cu atata lejeritate despre cat de odihnita am fost eu in aceste 12 luni, cu un copil care inca nu doarme toata noaptea? Va spun sincer ca nu am facut nimic special, nu am citit carti inainte si nici nu m-am gandit prea mult la subiect. M-am lasat purtata de val, pentru ca v-am mai explicat, am avut probleme uriase cu inceputul in alaptare.
      Eram atat de obosita de intreaga situatie incat probabil, mecanismele de control ale ratiunii s-au mai relaxat (ca sa nu zic cedat) lasand loc involuntar instinctelor, Efectiv, la inceput de tot eram prea obosita sa ma mai pot ridica noaptea din patul meu ca sa ma duc sa imi iau copilul la alaptat (asa ca l-am mutat in pat cu noi), prea epuizata ca sa nu ies afara din casa sa iau o gura de aer, purtandu-mi copilul in wrap.
      Nu am avut niciodata timp sa ma gandesc la programe de somn sau sa ma las influentata de ideile conform carora un bebelus ar trebui sa doarma toata noaptea sau sa aiba rutine de la 2-3 luni. Nu am avut timp sa imi pun intrebari, nu mi-am permis nici macar luxul de a nu avea incredere in mine, in primele saptamani de viata ale lui bebe eram pur si simplu pe pilot automat, absorbita de dorinta de a-mi alapta exclusiv copilul.  Nu stiam nimic despre attachment parenting la modul intim (citisem niste bloguri inainte sa nasc, dar pe care mintea mea hiperrationala le considera dubioase).
      Pur si simplu, ghidata de nevoia instinctuala de a alapta exclusiv m-am trezit fara sa imi dau seama ca ma comport ca o femeie dintr-o populatie traditionala “de inapoiati” (asa cum ne place noua “evoluatilor” sa ii catalogam). Si nu numai ca mi-am atins obiectivul in alaptare, dar am sesizat ca viata mi-e mult mai simpla comparativ cu a prietenilor care se intrebau constant si hiperraional de ce nu le dorm bebelusii toata noaptea, sau de ce se trezesc atat de frecvent. Si continua sa fie asa.
      Mai sus v-am descris un paradox aparent. M-a fascinat si pe mine, cum e posibil ca mama de nou nascut sa fii mai odihnita in conditiile in care stai toata ziua lipita de copil si te trezesti de multe ori pe noapte, decat atunci cand aveai o rutina bine stabilita si dormeai noaptea intreaga? Asa ca am studiat tot felul de resurse si mi-am gasit raspunsurile care ma interesau despre somnul copiilor alaptati.
      Pe de alta parte, as vrea sa subliniez ca scenariul descris mai sus a functionat in cazul familiei noastre, fiind acceptat de toti trei. Ideea ca si partenerul de viata sa accepte acest “aranjament” de somn e foarte importanta pentru armonia din familie si pentru sanatatea psihica, emotionala si sexuala a relatiei dintre cei doi parteneri. Ca atare, prezentarea mea nu are intentia de a obliga pe cineva sa imi urmeze calea, incerc doar sa arat ca e normal ca un copil sa se trezeasca chiar si la varste mai mari, pe toata durata alaptarii.  Ce face fiecare parinte cu informatiile de mai jos, e decizia lui.
      .inbratelamami.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Descoperirea a fost facuta de o autoritate elvetiana experta in stiinta acvatica si tehnologie, din Zurich si Universitatea din Illinois. Colaborarea dintre cele doua entitati a dus la descoperirea de bacterii cu potential patogen in fiecare 4 din 5 ratuste.
      Dintre toate jucariile analizate, ratustele sunt cele mai periculoase
      Printre bacteriile periculoase descoperite in ratustele de cauciuc se numara si Legionella si Pseudomons aeruginosa, ambele microorganisme ce se gasesc si provoaca infectii in spitale.
      „Am gasit mari diferente intre animalele de jucarie.”, a explicat unul din autorii studiului, Lisa Neu. Oamenii de stiinta implicati in cercetare au analizat mai multe tipuri de animalute pe care copiii le folosesc la baita.
      Dintre toate animalutele analizate, in ratustele de cauciuc s-a gasit cel mai bun mediu de inmultire pentru bacterii.
      75 milioane celule bacteriene/cm², gasite in ratustele de cauciuc
      Apa care ramane in ratustele de cauciuc dupa baie, impreuna cu secretiile corpului din apa folosita la baita creeaza mediul propice pentru ca microorganismele sa prospere.
      Bacteriile gasite in ratustele de cauciuc, sustin oamenii de stiinta, pot provoca infectii ale ochilor, ale urechii sau chiar infectii ale sistemului digestiv.
      La test au fost supuse 19 astfel de jucarii de baie, iar in cazul ratustei de cauciuc s-au descoperit 75 de milioane de celule bacteriene pe centimetrul patrat.
      Nivelul socant de mare de microorganisme este asociat cu plasticul si cauciucul de proasta calitate din care ratustele sunt confectionate.
      baby.unica.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Multi parinti ajung sa evite sa iasa la restaurant, de teama ca cei mici pot transforma pranzul sau cina intr-un calvar. Nu este insa necesar sa faci asta pentru ca exista cateva strategii care te pot ajuta sa mentii linistea si armonia la masa voastra.
      Alege restaurantul potrivit
      Nu e indicat sa mergi cu un copil mic la un restaurant foarte select intrucat te vei simti stingherita de nazbatiile micutului. Mai degraba, alege un restaurant din cartierul in care locuiesti, unde sa te simti ca acasa si sa nu iti vina sa intri in pamant de rusine daca cel mic sparge un pahar sau tipa. De asemenea, ar fi indicat sa mergi la un restaurant dotat cu scaune speciale pentru copii, astfel incat sa iti fie usor sa il hranesti pe cel mic.
      Distrage-i atentia pentru a preveni plictiseala – plictiseala este cel mai mare inamic al copilului atunci cand mergeti la restaurant asa ca asigura-te ca iei cateva jucarii de acasa, pentru a-i distrage atentia copilului atunci cand plictiseala se instaleaza. Creioanele colorate si cartile de colorat sunt de asemenea indicate intr-o asemenea situatie intrucat il fac pe cel mic sa stea cuminte, la masa.
      Verifica meniul in avans – atunci cand mergi cu copilul mic sa mananci in oras, nu ai timp de pierdut pentru ca fiecare minut in plus este pretios. Pentru a preveni plictiseala ce se poate instala in timp ce alegeti preparatele pe care le comandati, ai face bine sa studiezi inainte meniul pe site-ul restaurantului, iar cand ajungi la fata locului sa faci deja comanda. Astfel, copilul nu va avea timp sa se plictiseasca si nici nu va incepe sa planga de foame.
      Ia cateva gustari la pachet – in cazul in care restaurantul este foarte aglomerat si mancarea se lasa asteptata, nu ar strica sa ai 2-3 biscuiti la tine, pentru a-i oferi celui mic atat pentru a-i potoli foamea, cat si pentru a-l mentine ocupat.
      Transforma mancatul in oras intr-un obicei – cu cat mancati mai des la restaurant, cu atat copilul se va obisnui mai bine cu acest obicei. Asadar, va fi mai putin anxios in momentele in care se va vedea pus in scaunul pentru copii, insa va realiza ca nu este acasa la el.
      Nu iti stabili asteptari prea mari – cu cat ai asteptari prea mari de la masa luata in oras alaturi de copii, cu atat mai dezamagita vei fi daca lucrurile nu vor merge ca la carte. Ia lucrurile asa cum vin, nu te stresa prea tare si in niciun caz nu iti face griji cu privire la faptul ca cei din jur pot fi deranjati de plansetul copilului tau. Toti parintii trec, mai devreme sau mai tarziu, printr-o asemenea situatie asa ca nu are sens sa te simti prost.
      doc.ro 
    • Calandrella
      De Calandrella

      In calitate de parinti, stim cat de epuizanta poate fi cresterea unui copil, mai ales cand acesta are foarte multa energie si o foloseste din plin nu doar in mod constructiv...
      Mai devreme sau mai tarziu, orice parinte isi pierde rabdarea. Nu exista parinte ideal, calm si zambitor in fiecare clipa. Apar intotdeauna momente in care ne pierdem cumpatul, devenim irascibili sau chiar maniosi. Nu pretindem ca suntem cei mai rabdatori parinti, dar este un scop pe care ni-l propunem in acest an.
      Rabdarea poate fi dezvoltata in timp si poate deveni un obicei daca ne straduim putin cate putin in fiecare zi.
      Iata 10 recomandari care te pot ajuta in acest sens:
      1. Numara incet pana la 10
      Cand vei fi terminat, cea mai mare parte din intentia initiala se va fi evaporat. De asemenea, poti numara cu voce tare de la 10 la 1 astfel incat copilul sa te auda. Te asiguram ca va intelege mesajul si o va sterge fuguta.
      2. Inspira adanc
      Acest truc merge bine cu primul. Numara pana la 10 si apoi inspira incet si profund, de 3 ori. Vei simti cum frustrarea se evapora cu fiecare respiratie.
      3. Gandeste-te ca cineva te priveste, ca esti in fata unui public
      Este mai putin probabil sa ai un comportament exagerat la adresa copilului daca cineva iti urmareste fiecare miscare.
      4. Imagineaza-ti ce ar face mama ta intr-o situatie similara
      Cum s-ar descurca ea, ce decizii ar lua? Poti de asemenea sa alegi oricare alta persoana in care ai incredere sau pe care o admiri pentru modul cum rezolva problemele.
      5. Spune-ti: “La ce bun sa ma enervez?”
      Stii bine ca rareori strigatele sau enervatul ajuta la ceva! Si cel mai important lucru e sa ramai calm. 
      educapriniubire.ro
  •  
     
  • sova-spring-240x300.png