Despre homeschooling în Moldova și exemplul a două familii care au ales să-și educe copiii acasă


    Toamna, elevii din toată țara se reîntorc pe băncile școlii. Afirmația însă nu se aplică tuturor. În Moldova există familii în care nu se fac cumpărături de uniformă școlară, ghiozdane și caiete, nu se adună bani pentru școală și nici nu există școală. Acești copii sunt educați acasă, în procesul de homeschooling. Am discutat cu două mame care-și educă fiicele acasă: Diana Chicu, care are o fată de vârstă școlară - Ana, de 9 ani, și Ecaterina Alexeeva, cu fiica sa Sofia, de 15 ani. Le-am descusut despre stereotipuri, cum și-au asumat decizia și cum aceasta le-a schimbat viața.

Cum a fost luată decizia

Diana Chicu și-a retras fata din școală chiar din clasa întâi, din cauza sănătății fiicei sale. Ea spune că această decizie a ajutat-o să se redescopere ca mamă.

„A fost o provocare, pe de o parte, dar pe de altă parte – rezolva foarte multe probleme. Am văzut că e mai comod, e mai bine pentru copil, are foarte mult timp liber, are un program școlar flexibil, e mai liniștită, inclusiv eu mai liniștită, pentru că nu e goana asta de dimineață cu fuga-fuga la școală, fuga-fuga înapoi”, spune femeia.

În cealaltă familie, intenția a venit de la fiica elevă.

„Într-o zi am venit acasă de la școală și îi zic mamei că nu îmi e confortabil la școală, că nu mă simt tocmai în apele mele. Aș vrea să trec la învățământul acasă pentru ca să studiez mai aprofundat unele subiecte”, explică Sofia.

Reacția societății

Educația acasă este un subiect care nu lasă pe nimeni indiferent, iar familia e cea mai vocală.

„A fost straniu, pentru majoritatea rudelor, prietenilor. Nu mai atragem atenția chiar la toate replicile, pentru că pierzi foarte mult timp și energie, nu are rost. Cine este cu noi – bine. Cine nu – ne vedem peste un an”, afirmă Diana Chicu.

„Părinții copilului au prioritate în alegerea formei de învățământ pentru copilul lor. Noi, eu și soțul, am înțeles că noi nu încălcăm legea, că este ceva ce nu știm încă și o asemenea alternativă există”, spune mama Sofiei, Ecaterina. 

Combaterea miturilor

Unul dintre cele mai des auzite argumente contra procesului de învățare acasă este insuficienta socializare a copilului.

„Eu nu aș dramatiza situația. Eu nu sunt de acord că școala e cel mai bun loc pentru socializarea copilului. Nu putem spune că școala e un model social. E un model artificial, nu e socializare firească”, consideră Ecaterina Alexeeva.

Adepții homeschoolingului nu-și privează copiii de diplomă. Adesea, aceștia sunt înmatriculați la școli online sau de la distanță.

Spre exemplul, Sofia Alexeeva este înmatriculată într-o școală din Federația Rusă, fiindcă vrea să-și continue studiile la Moscova. 

„Era ideea de a școlariza copilul la distanță, de acasă, de aceea am început a studia domeniul educațional online din Rusia. Din toate școlile, am ales cea mai mare școală online din Rusia, școala „Internet urok”, care înmatriculează inclusiv cetățeni străini”. 

Pentru Sofia, care spune că nu se simțea tocmai în apele sale la școală, învățământul acasă e o găselniță.

„Eu pot să mă satur de somn. Adică dacă eu am făcut temele până târziu, eu pot să mă trezesc a doua zi mai târziu și, cu noi forțe, să fac alte teme. Încă un plus este că eu pot să mă duc să mănânc în orice moment. La ore dese ori stăteam flămândă. S-au schimbat mult notele mele. Înainte eu învățam mediu. Ei bine, la unele discipline nu că învățam rău, dar nu foarte bine. Dar acum, în sistemul de notare de la 1 la 5, am doar 4 și 5”, spune fata.

agora.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator LesIonink

Postat

Propecia Direct Cialis Online Cialis Cialis Mutuabile Buy Cialis Elocon Overseas Next Day

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator StevVodo

Postat

Propecia Online Pharmacy Propecia Levitra Cialis Sildenafil Achat 100 Mg cheap cialis online Canine Cephalexin

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, din numărul total de cazuri, 40 au fost înregistrate în perioada 1 iunie - 30 iulie, 2019. Totodată, din totalul îmbolnăvirilor, 23 de cazuri au fost de import.
      Teritoriile afectate de rujeolă de la 1 ianuarie 2019 până sunt: Chișinău–58 cazuri, Drochia–18 cazuri, Ocnița–6 cazuri, Ialoveni – 2 cazuri, Briceni–2 cazuri, Edineț–1 caz, Stefan Vodă–1 caz, Glodeni – 1 caz și Dondușeni – 1 caz.
      De asemenea, specialiștii anunță că în prezent un caz de rujeolă se află în proces de investigare. Acesta a fost înregistrat în raionul Orhei, la un copil cu vârsta de 3,9 ani. 
      Pentru a evita îmbolnăvirea cu rujeolă, medicii recomandă vaccinarea, care este gratuită.
      stiri.md
    • julia122997
      De julia122997
      Mai credeți că femeile sunt sexul mai slab? Atunci citiți despre realizările lor.
      Artista, galerista, specialista în domeniul artei și legenda chansonului Dina Vierny

      Dina Vierny (născută Dina Iakovlevna Aibinder), model francez și galeristă, critic de artă, muza sculptorului Aristide Maillol, prietena lui Picasso și Matisse, cavaler al Legiunii de Onoare și legenda chansonului rus (!), s-a născut la 25 ianuarie 1919 la Chișinău. Dina s-a născut într-o familie muzicală de evrei. 
      Tatăl ei, Jacob Aibinder (9 decembrie 1889, Chișinău, gubernia Basarabia - 12 decembrie 1943, lagărul de concentrare din Auschwitz, Polonia) a fost pianist, mama ei - muziciană, mătușă - cântăreață de operă.
      Diva franceză Sara Gorbi

      Sara Gorbi (nume adevărat Gorbaci) , cântăreață pop franceză (contralto), chansonnier. 
      Interpretă populară de cântece evreiești, romanțe rusești și țigănești, de muzica ușoară a compozitorilor români, francezi și sovietici, s-a născut la Chișinău în 1900, în familia lui Zeilik Haimovici Gorbaci (originar din Staroușițî) și soția sa Beila Kipelman. La vârsta de 17 ani, a plecat să studieze măiestria vocală la Iași.
      Elizaveta Zarubina - Mata Hari sovietică

      A schimbat mai multe nume de cod, a vorbit fluent șase limbi și a devenit locotenent-colonel al serviciilor de securitate. Dosarul agentului sovietic care nu știa eșecuri este încă secretizat. 
      Elizaveta Iulievna Zarubina (Gorskaia), născută Liza Ioelevna Rosenzweig, s-a născut la 31 decembrie 1900 în satul Rjavențî, județul Hotin, gubernia Basarabia.
      Actrița Nita Raia

      Nita Raia (de asemenea, Nita Raea, fr. Nita Raya) s-a născut într-o familie de evrei sub numele de Raia Iurkovici la 15 octombrie 1915 la Chișinău, gubernia Basarabia. În anii 1930, actrița, dansatoarea și cântăreața Nita Raia de la Chișinău a început să fie recunoscută în toată Franța.
      Artista operei Isa Kremer

      Isabella Iakovlevna Kremer, cunoscută sub numele de Isa Kremer, s-a născut la 21 octombrie 1887 la Bălți. 
      Cântăreața, artistă de operă și operetă s-a născut în familia lui Jacob Kremer și Anna Rosenblit. Treizeci de ani mai târziu, a devenit prima cântăreață care a cântat în idiș de pe scenă.
      Olga Bancic - legenda Rezistenței franceze

      Olga (la naștere - Goldă) Bancic s-a născut la Chișinău la 10 mai 1912, fiind al șaselea copil din familia modestului meșteșugar de la Chișinău Noih (Noah) Bențion Bancic (Bancik) și a soției sale Sura-Mirl Gottlieb. 
      Pe 4 octombrie 2013, într-un scuar din Paris, a fost deschisă o placă memorială în cinstea eroinei Rezistenței franceze Olga Buncic. Pentru prima dată, un loc public din Paris a primit numele unei persoane născute în Republica Moldova.
      Fondatoarea Muzeului de Artă Modernă din Caracas Sofia Imber

      Sofia Imber este o adevărată icoană a culturii venezueleene: filantroapă, jurnalistă, câștigătoare a mai multor titluri și premii onorifice, fondatoarea primului Muzeul de Artă Modernă din Caracas, a cărui colecție până în prezent este considerată cea mai semnificativă din America Latină. 
      Adevărata favorită al venezuelenilor s-a născut în orașul Soroca în 1924, în familia lui Naum Imber și Ana Baru.
      Legenda modei Diane von Furstenberg

      Diane von Furstenberg a făcut o adevărată revoluție în lumea modei prin crearea celebrei rochii petrecute. 
      Designerul a inventat-o în anii ’70 („Am căutat o opțiune simplă și convenabilă, care, cu toate acestea, subliniază că sunt femeie”), dar ea este încă relevantă în prezent. 
      Tatăl Diane, Leon Halfin, în 1929 s-a mutat de la Chișinău la Bruxelles. 
      Mama Diane Halfin, Liliane Nahmias, provenea dintr-o familie sefardică din Salonic, de unde a fost deportată în lagărul de concentrare de la Auschwitz împreună cu părinții ei în 1943. Leon Halfin și Liliane Nahmias s-au căsătorit în 1946. În același an, Diane s-a născut la Bruxelles.
      Regizoarea Kira Muratova

      Kira Muratova este un regizor unic. Multă vreme nu se încadra nicăieri, dar opera ei întotdeauna a stat la distanță, ca și cum ar fi creată pentru un cerc de oameni ales. 
      Kira Muratova (născută Korotkova) s-a născut pe 5 noiembrie 1934 în orașul basarabian Soroca, în familia secretarului comitetului județean subteran al Partidului Comunist român de la Soroca Iuri Alexandrovici Korotkov. 
      Mama ei, Natalia Isaakovna Korotkova-Skurtu, este de origine evreiască, la fel originară din Soroca.
      Lia Manoliu – prima sportivă din lume care a participat la șase Jocuri Olimpice la rând

      Lia Manoliu este una dintre cele mai intitulate participante ale Jocurilor Olimpice din disciplina sa. 
      Celebra aruncătoare de disc, născută la Chișinău, a fost prima sportivă care a participat la șase Olimpiade la rând! Viitoarea campioană olimpică s-a născut la Chișinău la 25 aprilie 1932. 
      După ce a hotărât să facă sport, Lia a ales atletismul și a devenit aruncătoare de discuri. A început să arunce discurile la 16 ani.
      noi.md
    • julia122997
      De julia122997
      „În mai multe unități teritorial-administrative numărul de manuale de limbă străină, în special cele de limbă engleză pentru elevii din ciclul primar (clasele II, III, IV) este insuficient”, se spune într-un comunicat.
      Cu atât mai mult, unele cadre didactice susțin că manualele nici nu au ajuns pe băncile elevilor iar unii profesori predau fără ghidurile de implementare a manualelor, care au menirea de a oferi sprijinul necesar cadrului didactic în implementarea noului curriculum.
      „Este o situație cu impact negativ asupra calității procesului educațional, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) va identifica factorii care perturbează buna funcționare a mecanismului de asigurare cu manuale școlare.
      Prin urmare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va întreprinde, în regim de urgență, măsuri privind redresarea situației, pentru ca manualele să fie distribuite echitabil fiecărui elev. 
      La fel, solicităm angajaților din cadrul organelor locale de specialitate din domeniul învățământului, managerilor educaționali, conform competențelor, să manifeste responsabilitate, iar în cazul în care întâmpină dificultăți să sesizeze ministerul”, se spune în comunicat.
      stiri.md
    • julia122997
      De julia122997
      Dar cât costă, în general, să naști în Republica Moldova? Prețurile diferă în funcție de unde vrei să naști. Totuși, în instituțiile de stat asta este gratis. Vei achita pentru produsele din bagajul din maternitate.
      Nașterile în instituțiile de stat sunt gratis, pentru că toate cheltuielile sunt acoperite de către Casa Națională de Asigurări în Medicină. Chiar dacă nu ai primă de asigurare medicală, gravidele o primesc gratuit.
      În instituțiile private, nașterea, fie naturală sau prin cezariană, costă de la 15 de mii de lei, iar în unele instituții ajunge și la 30 de mii de lei. Aici se include analgezia epidurală, spitalizarea, medicamente, investigații, setul cu cele necesare pentru mamă și copil.
      Dacă vrei să naști în spitalele de stat, trebuie să pregătești bagajul pentru tine și pentru bebeluș. S-ar putea ca multe lucruri necesare să le ai deja și să nu mai fie nevoie să le cumperi, însă va fi nevoie să cumperi lucruri pentru bebeluș.

      Bagajul pentru maternitate poate fi făcut în funcție de necesitățile tale. Ai putea să-ți iei un halat, ciupici, lenjerie de schimb și lucruri de igienă personală, scutece pentru adulți, absorbante, îmbrăcăminte pentru naștere, haine pentru bebeluș, scutece, biberon, medicamente pentru colici și alte lucruri. 

      Este important de menționat că în instituțiile de stat se mai practică „mulțumirile”, iar nașterea ar putea fi cu plată și nu gratuită așa cum prevede legea. 

      Pe grupurile de mămici și de femei se discută despre cât trebuie să achiți unui medic pentru asistarea la naștere. Remunerările variază și pot ajunge chiar și la câteva sute de euro sau se pot rezuma la câteva sute de lei.
      moldova.org
    • julia122997
      De julia122997
      Anul 2019 a fost unul plin de evenimente si surprize. Pentru unele vedete de la noi insa acesta va ramane mereu in amintire pentru ca le-a adus noi responsabilitati, dar si o fericire nemasurabila, cea de a deveni parinte.
      Îti propune sa-i cunosti pe cei care au avut norocul ca in 2019 sa devina tatici!
      Igor Stribitchi

      In acest an, interpretul a devenit tatic pentru prima oara. El are o fetita frumoasa pe nume Luiza. Un nume rar si special sustine interpretul. Intrebat, in cadrul emisiunii O Seara Perfecta, cu cine seamana nou-nascuta, cantaretul a spus ca desi inca este foarte mica: „toti care au vazut-o spun ca seamana cu mine”.
      Anatol Durbala

      Actorul a devenit tata pentru a doua oara in luna augut a acestui an. Sotia lui, Olesea Svecla, a adus pe lume un baietel. Proaspetii parinti l-au numit Dragomir.
      „Am asteptat mult, da tare mult credeam ca nu mai nasc. Dar minunea a venit astazi de la o luni! Un baiat de aproape 4 kg fara 90 de grame ca un barbat adevarat. Voi fi mama de baiat, habar nu am cum va fi, sper sa ma descurc si sa tin piept la atatia Durbali prin casa”, a scris tanara mamica pe contul sau de Instagram.
      Cei doi artisti mai au o fetita Cassandra.
      Sergiu Mosneagu

      In august a devenit tatic si cantaretul de muzica populara, Sergiu Mosneagu. Maria, sotia cantaretului, a nascut o fetita. Cei doi i-au pus prenumele Daria.
      „Sunt foarte bucuros si implinit, am o bucurie enorma ca familia mea s-a marit si bunul Dumnezeu ne-a dat acest dar minunat, pe fetita noastra Daria.”, a declarat interpretul.
      Serghei Kovalsky

      Membrul formatiei „Lume” a devenit tatic in noiembrie. Sotia lui, Irina Kovalsy (Tarasiuk), a nascut o fetita pe care cei doi au numit-o Anghelina.
      Ei mai au doi copii mai maricei - Liza si Serghei.
      Valentin Uzun

      Interpretul si sotia sa, Nadejda, au devenit parintii unui baietel. Anuntul a fost facut chiar de interpret in cadrul unui interviu pentru Busuioc TV. Valentin a povestit cu drag despre bucuria pe care o are: „Avem un baietel.” Micutul a fost numit Valentin, in cinstea tatalui sau. „Au decis si Amelia, si sotia, si toata familia cum sa-l cheme.”
      Valentin Uzun si Nadejda mai au impreuna o fetita, Alisa-Andreea. Din casatoria cu Ana Cernicova, intepretul mai are o fiica - Amelia Uzun.
      perfecte.md
  •