De ce nu ar trebui să ne dorim copii cuminţi


    Ca părinți spunem deseori că avem sau că ne dorim copii cuminți. Dar ce înseamnă și ce spune acest lucru despre noi și așteptările pe care le avem de la copiii noștri? 

Teddy_bear_Airplane_Toys_Boys_Winter_hat_Scarf_531016_1280x853.jpg

Atunci când ne dorim să avem copii cuminţi, e util să reflectăm asupra modului în care definim copilul cuminte şi asupra eventualelor consecinţe care ar putea să apară în viaţa copiilor noştri ca urmare a acestei dorinţe, a atitudinilor şi comportamentelor noastre legate de acest aspect.

Nu toate limitele sunt bune

Atunci când vrem copii cuminţi s-ar putea să le limităm implicarea în joacă şi, implicit, bucuria va fi mai mică pentru ei! Şi cum joaca este modalitatea principală a copilului de a descoperi lumea şi de a învăţa lucruri noi, îi limităm în acest fel dezvoltarea şi autonomia, independenţa.

E important să încurajăm dorinţa de explorare a copilului şi să fim baza lui de siguranţă, la care să revină atunci când întâmpină dificultăţi.

Îl putem lăsa să facă toate acele activităţi pentru care are competenţa necesară, conform vârstei şi nivelului său de dezvoltare. Bineînţeles, având grijă să nu fie ceva care să-i pună în pericol sănătatea, siguranţa!

Dorinţa noastră de a avea un copil cuminte s-ar putea răsfrânge şi asupra modului în care comunică el cu cei din jur.

S-ar putea să-şi spună cu mai mare dificultate opiniile şi să nu îndrăznească să şi le susţină dacă apare o discuţie în contradictoriu, dacă se întrevede un potenţial conflict. Mai târziu, în viaţa adultă, poate fi o persoană submisivă.

Aşadar, e important să-i permiteţi copilului să fie spontan şi să comunice cu dezinvoltură!

În acelaşi timp, acest lucru nu înseamnă că i se permite orice, că îi poate răni pe cei din jur. Explicaţi-i şi puneţi limite cu fermitate atunci când este cazul şi învăţaţi-l să manifeste empatiefaţă de cei din jur. E important să-i oferiţi un model în acest sens. Astfel, va învăţa să fie asertiv, fără a-i răni pe cei din jur!

Între a avea și a nu avea voie

În unele cazuri, dacă părinţii îşi doresc copii cuminţi, în mod inconştient, prin atitudinile şi comportamentele lor pot limita ariile de activitate ale copilului şi, dacă i se spune acestuia ca un laitmotiv că nu trebuie să facă anumite lucruri pentru că este periculos (chiar daca nu este!), atunci el poate ajunge să gândească “Lumea asta e foarte periculoasă!” şi poate deveni anxios.

În alte cazuri, dacă sunt prea multe interdicţii, copilul poate ajunge să creadă că nu-l lăsaţi să facă anumite lucruri pentru că nu se descurcă şi stima lui de sine va fi influenţată negativ. Apoi, ca adult, va căuta mereu o persoană care să-l ajute, să-l ocrotească sau poate deveni chiar dependent!

Cultivarea… timidității

Dacă un copil este timid şi părintele îi spune în mod repetat să fie cuminte, atunci nu numai că nu este încurajat să devină îndrăzneţ, ba chiar există riscul ca timiditatea lui să se accentueze.

Dacă îi spuneţi de “n” ori “Fii cuminte!” sau îl copleşiţi cu o avalanşă de “Nu face asta!”, nu va mai îndrăzni să facă lucruri noi şi poate ajunge să vă ceară apoi aprobarea chiar şi pentru lucrurile neînsemnate. În plus, îi puteţi limita creativitatea, care este de fapt o resursă foarte importantă, care-l poate ajuta foarte mult în viaţă. Devenit adult, el nu va avea curajul să aibă iniţiative!

Micile boacăne dau farmec copilăriei şi peste ani devin amintiri frumoase! Copiii, ajutaţi de părinţi, pot trage învăţăminte atunci când fac greşeli şi, mai târziu, în viaţa adultă, nu fac o tragedie atunci când li se întâmplă să facă o greşeală, ci caută soluţii să nu o mai repete şi merg cu încredere mai departe!

psychologies.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Calandrella
      De Calandrella
      Fiecare dintre noi a supravieţuit cum a putut acestei educații, însă rănile sunt adânci şi, dacă nu suntem atenţi, le transmintem mai departe copiilor noștri.
      A fi cuminte înseamnă a nu fi rău
      La ce mă refer când spun răni şi de ce este periculos acest tip de disciplină pentru copii? Ei bine, „ești cuminte?” este o întrebare care te bagă în ceaţă. Am stat de vorbă cu câţiva părinţi şi bunici şi i-am întrebat ce vor să spună atunci când întreabă acest lucru. Răspunsul lor a fost: „Să nu facă rău.” Aşadar, întrebarea mea ulterioară este „Dar copilul dumneavoastră e rău sau a făcut vreun rău?”
      Dacă urmărim firul logic al acestui tip de raţionament, ajungem să ne dăm seama că ne focusam mai degrabă pe ce este rău şi ameninţător decât pe ce credem noi că este bun. Dar ce înseamnă să fii bun? Aici ar fi o discuţie lungă despre ce credem fiecare că este bun pentru copilul nostru. Pe scurt, putem spune că fiecare dintre noi vrem să avem un copil respectuos, liniştit, plin de compasiune şi aşa mai departe. Sunt perfect de acord că aceste trasături sunt minunate, dar, ca să fie şi naturale, ele trebuie să fie integrate, adică să fie sincere. În caz contrar, toate aceste trăsături la care tânjim cu toții se întorc împotriva copiilor.
      De ce? Pentru că sunt impuse, iar copilul nu învaţă din experienţă aceste abilităţi. Educatia lui fii cuminte încearcă să bage cu forţa pe gâtul copiilor multe astfel de trăsături sociale. Dacă am fost crescuți altfel, să nu ne mirăm că, odată ajunşi adulţi, între ceea ce spunem şi ceea ce facem va exista o mare incongruenţă.
      Şi, ca să mă credeţi pe cuvânt, am să vă prezint pe scurt câteva dintre ideile lui Al. Siebert, formulate într-o carte mai putin cunoscută publicului din România, publicată în 2010: The Survivor Personality – Why Some People Are Stronger, Smarter, and More Skillful at Handling Life’s Difficulties… and How You Can Be, Too.
      Copilul cuminte rezistă greu provocărilor
      Al Siebert a lucrat anii de-a rândul în consilirea celor care au îndurat traume puternice, dar care au supravieţuit. El a şi înfiinţat în SUA un Centru de Rezilienţă. Ce înseamnă rezilienţă? Pe scurt, capacitatea omului de a face faţă evenimentelor stresante şi de a reuşi să se adapteze în condiţii ostile. Dacă veti deschide această carte, veţi vedea că a dedicat un întreg capitol acestui subiect, intitulat:Handicapul copilului cuminte. Ce legatură are reziliența cu cuminţenia pământului? Observaţiile lui clinice l-au determinat să spună că dorinţa părinţilor de a avea un copil care să fie plăcut şi cuminte poate duce, de multe ori, la formarea unui adult care este incapabil să facă faţă provocărilor vieţii. Mai mult decât atât, precizează autorul, acest copil va deveni la maturitate pentru ceilalţi o povară şi va avea dificultăți să se integreze ca adult.
      Mesajele toxice ale adultului cuminte
      Ce-i face pe parinti să fie atât de fideli educaţiei lui fii cuminte? În primul rând, propria lor educaţie. Câţi dintre noi nu am crescut în aceasta atmosferă? Ţin minte şi acum imaginea mamei mele rusinate când eu făceam ceva ce nu se încadra în limitele exigente ale bunului simţ, cum ar fi să nu salut pe cineva.
      În al doilea rând, protecţia exagerată şi teama de ceea unii numesc emoţii negative. Şi aici mă refer la furie, de cele mai multe ori, această protecție manifestându-se prin mesaje de tipul: Nu răspunde, Fii Politicos, Fii bun, Nu te plânge, Nu fi furios, Nu lovi, Nu lupta, Nu fi egoist, Spune adevărul, Nu te mai plânge, Zâmbeşte, Nu plânge, Nu pune întrebări. Vi se par cunoscute? Le-ați auzit și voi și simtiţi din nou revolta care o stârneau în voi la vremea aceea? Daca da, înseamnă că veţi continua sa citiţi acest articol.
      Copilul ia decizia să simtă, să gândească și să se comporte așa cum îi spune părintele
      După cum observați, majoritatea mesajelor de mai sus interzic un comportament și obliga un altul opus. Copilul ia decizia să simtă, să gândească și să se comporte așa cum îi spune părintele. (De multe ori acesta ii arată fix opusul, ceea ce este extrem de confuz. De pildă, țipă la copil ca să nu mai țipe!). Și, ca să fie și mai convingător mesajul, părintele îi arată celui mic cum este un copil rău: este agitat, murdar, egoist, agresiv, nu îşi ascultă părinții. Și pentru că fiecare copil are nevoie de un adult ca să supraviețuiască, acesta va încerca să fie bun și va depune tot efortul ca să nu fie rău. Autorul atrage atenția că o asemenea educație îl handicapează pe copil pentru că îl face prizioner doar unui anumit tip de pattern emoțional și comportamental. Iar când va veni momentul să acționeze pentru a-și salva viața, de pildă, va fi extrem de neputincios. Ceea ce mi se pare însă cu adevarat dureros este că un astfel de mesaj îl rupe psihic pe copil în două: o parte din sine bună și una rea, între care se instalează un conflict intrapsihic. Din fericire, mulți copii se eliberează de acest jug pentru că viața îi obligă să iasă din această zonă de confort și să și folosească și partea considerata rea. Cei care nu ies de aici riscă să ajungă niște adulți adaptați, dar plini de furie.
      Cum recunoști un astfel de adult?

      Trăsăturile copilului cuminte
      Al. Siebert a identificat câteva trăsături ale copilului-adult cuminte pe care am să vi le prezint în continuare. În primul rând, aceștia nu sunt în contact cu emoțiile lor. Te vorbesc pe la spate, iar când îi confrunți și le citești furia pe chip, se prefac că totul e ok. Dacă admit că sunt supărați, o fac din poziția de victimă și te învinuiesc pentru că-i faci să se simtă așa.
      În al doilea rând, se amăgesc pe sine. Cred că sunt salvatorii perfecți și știu ce este mai bine pentru tine. Așadar, există o amenințare ascunsă în spatele acțiunile lor filantropice. Ferească Dumnezeu să nu faci ce îți spun ei că este bine! Iar dacă nu cedezi, ești Rău. Iar când ești rău, meriți să fii pedepsit.
      În al treilea rând, spune Siebert, aceste persoane evită empatia. La capătul compasiunii lor stau acuzele. Vor evita să vorbească cu tine un eveniment neplăcut. Se vor judeca pe ei înșiși după intențiile lor, nu după modul în care comportamentele lor îi afectează pe ceilalți.
      În al patrulea rând, stăpânesc arta de a fi fragili emoționali. Se vor supăra indiferent de cât de mult te străduiești să-i asculți și să fii alături de ei. În al cincilea rând, copilul-adult cuminte nu știe să facă diferența dintre o critică constructivă și una distructivă. Nu vor putea primi un feedback neplăcut. Credința lor este că nu poți să le faci una ca asta dacă ai fi bun cu adevarat.
      Care este consecința? Copilul-adult cuminte învață foarte puțin din experiență. Astfel, sublinează Siebert, adultul rămâne la un nivel emoțional infantil. Nu se maturizează, ci rămâne blocat. De asemenea, un astfel de adult se va simți neiubit și deloc apreciat. Chiar dacă îi oferi iubire și atenție, el nu o va putea primi și va rămâne captiv credințelor de genul: După tot ce am făcut pentru tine… sau O să le pară rău dupe ce eu nu o să mai fiu… Totodată, acești adulți se fac pe ei înșiși martiri. Te vor învinui, după care te vor ierta pentru ce le-ai făcut. Emoțional, se vor simți superiori ție.
      Dacă vreti să vă faceți un bine, nu-i confruntați. Nu suportă. Copii fiind, ei nu au putut învăța din experiență să se observe si să ia alte decizii în ceea ce privește modul în care gândesc, simt și se comportă.
      Din acest motiv, concluzionează, Al. Siebert, copilul-adult cuminte este opusul supraviețuitorului. Îi lipsește onestitatea emoțională și conștiința de sine. Nu poate învăța din experiența și rămâne blocat într-un pattern comportamental distructiv.
      Este oare ce ne dorim de la copiii noștri? Ar fi trist daca da. Sper că suntem mulți părinți care ne dorim altă viață pentru copiii noștri și le dăruim posibilitatea de a avea bucuria de a fi deschiși și disponibili acum și aici. Asta înseamna deseori și a întâmpina și momente dificile cărora le pot face față, înseamnă să se cunoască și să experimenteze.
      totuldespremame.ro
  •