Potrivit datelor oferite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cele mai multe cazuri raportate vizează pedepsele corporale, abuz psihologic şi neglijare emoțională, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
Cele mai grave abuzuri asupra copiilor, precum violenţa psihologică, hărţuirea sexuală sau exploatarea prin muncă, au loc în şcoli sau în alte instituţii publice.
Este semnalul de alarmă tras în cel mai recent raport publicat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Şi revoltător este că violenţa a ajuns să fie acceptată în şcoli întrucât este acceptată atât în familie, cât şi în restul societăţii.
Mai mult decât atât: „Şi profesorii apelează la violenţă. Mai nou la abuzul emoţional.
Când îi spune zilnic unui copil că nu este bun la un anumit lucru, este mai mult decât probabil ca acestuia să îi scadă stima de sine, dar şi rezultatele şcolare“, explică psihologii.
Totodată, datele Inspectoratului General al Poliției arată că din cele 275 de cazuri de violenţă înregistrate anul trecut în instituțiile de învățământ din ţară, 38 de cazuri au implicat violența profesorilor împotriva elevilor, iar în 227 violenţa a fost aplicată între colegi.
Tot poliţia a înregistrat circa 300 cazuri de violență în familie îndreptată asupra minorilor şi peste 300 de minori au ajuns în vizorul organelor de drept după ce au fost abuzaţi sexual.
Astăzi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, locale, societatea civilă și partenerii de dezvoltare s-au întrunit în cadrul Dialogului național privind combaterea violenței împotriva copiilor, lansat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNICEF Moldova și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
În urma discuţiilor, va fi elaborată o foaie de parcurs cu indicarea responsabilităților tuturor părților implicate în domeniul protecției copilului.
Documentul va face parte din Planul de acțiuni 2014-2020.
În cadrul întrunirii a fost vernisată o expoziție fotografică, cu genericul „Toleranță ZERO față de VIOLENȚĂ”. Expoziția a cuprins 16 imagini care vin să atragă atenția opiniei publice asupra fenomenului violenței împotriva copiilor.
Comentarii Recomandate
Nu sunt comentarii de afișat