Cum să previi la copil complexul „rățușca cea urâtă"


    Complexul „rățușca cea urâtă” se profilează la vârsta de 12-16 ani, dar își are rădăcinile încă din fragedă copilărie, sub influența mediului. Cineva poate a avut o bunică prea critică, care mereu îi arăta defectele înfățișării sub pretextul că spune adevărul; altcineva poate a avut părinți prea exigenți, care mereu l-a comparat cu colegii. Altă persoană s-ar putea să fi avut colegi agresivi, care l-au supus batjocorii. 

child-unhappy-sad.jpg

Nu pe toți copiii îi încovoaie critica, însă mulți cred, cu sinceritate, în imperfecțiunile lor, se confruntă cu ele și continuă să joace rolul de „rățușcă cea urâtă” chiar și la vârsta adultă.

Una din principalele motive care provoacă apariția complexului dat este comparația cu alți copii. Învățați-l pe copil nu să se compare cu alți semeni, ci cu sine însuși – să observe progresul de azi comparativ cu el, cel de ieri.

De cele mai multe ori copiilor le este rușine de aspectul exterior, de aceea astăzi ne vom referi, în special, la teoria imaginii corporale. Această teorie explică cum exteriorul influențează apariția complexului de „rățușca cea urâtă”.
Vă amintiți povestea? Rățușca suferea tocmai din cauza că era considerată urâtă.

Imaginea corporală

Imaginea corporală este mai mult decât o imagine mentală a felului în care arătăm, ea reprezintă relația personală cu propriul corp cuprinzând percepții, convingeri, gânduri, sentimente și acțiuni aferente imaginii noastre fizice. Imaginea corporală se construiește în interior, dar pe baza informaţiilor primite din mediul social. De aceea, se consideră că mediul socio-cultural – rețelele de socializare, reclamele, filmele, normele culturale și diverse modele de comportament – toate influenţează percepţia de sine. Dar nu trebuie să învinuim pentru toate mediul socio-cultural. Societatea în toate timpurile a dictat normele frumuseții.

Imaginea corporală cuprinde mai multe elemente:

  • percepţia vizuală a propriului corp;
  • evaluarea propriului aspect fizic;
  • ce credem despre felul în care ceilalţi ne percep;
  • percepţia kinestezică (cum ne simţim corpul în spaţiul înconjurător);
  • nivelul de conexiune cu propriul corp.

Adolescenții își formează percepțiile despre sine, atractivitatea și acceptarea propriului corp încă din copilărie. Rolul părinților este fundamental în protejarea și profilaxia unei imagini corporale pozitive.

Trebuie să subliniați atractivitatea și frumusețea copilului dvs., ajutându-l să se îngrijească de înfățișare, garderobă, ținută. În niciun caz să nu-i spuneți copilului că are dinți urâți, ochi mici, urechi mari, unghii deformate, statură nepotrivită sau nas lung etc.

na_5c3cbf53afd9e.jpg

Psihologii disting 2 tipuri de imagine corporală: pozitivă și negativă.

Imaginea corporală pozitivă – înseamnă că omul se acceptă cu adevărat și îi place modul în care arată, chiar în acest moment. Își cunoaște punctele forte și nu încercă să-și schimbe corpul pentru a se încadra în modul în care cred alții că ar trebui să arate.

Imaginea corporală negativă (distorsionată) – se referă la percepția nerealistă a modului în care un om își vede propriul corp. O astfel de imagine corporală aduce cu sine probleme precum: stimă de sine scăzută, sentimente de inadecvare, devalorizare personală, sentiment de lipsa de feminitate/ masculinitate, depresie, anxietate interpersonală, tulburări de comportament alimentar ș.a.

O imagine corporală negativă este periculoasă și îl poate face nefericit pe copil, afectându-i calitatea întregii vieți.

Ce e de făcut dacă la copil s-a format deja complexul „rățușca cea urâtă”?

55953597a21c3517550c5e864cbebdb6.333716291558f64f28b05b9.34225798.jpg

Dacă copilul sau chiar dumneavoastră vă îngrijorați de aspectul exterior, atunci încercați să răspundeți la următoarele întrebări:

  • Percepția mea despre mine este distorsionată de expunerea „perfecţiunii” din mass-media?
  • Mă surprind deseori criticându-mă de felul cum arăt?
  • Ce mă oprește să îmi iubesc corpul așa cum este?
  • Dacă aș schimba ceva la mine, oare aș fi fericit(-ă)? Dar dacă nu va fi așa?

Cum ar fi viața mea, dacă m-aș accepta așa cum sunt?

Analizați cauzele percepției negative legate de imaginea corporală. Amintiți-vă când a apărut o asemenea percepție despre sine. Descoperiți punctele forte și punctele slabe ale propriei imagini corporale și gândiți-vă cum să transformați relația cu propriul corp ajungând la o stare de acceptare și mulțumire.

3 sfaturi care vă vor ajuta să rezistați influenței negative din exterior și să găsiți armonia cu sine

1. Fiți mai conștienți.

Comparația cu alții este automată. Dar dacă vă învățați să vă controlați gândurile, atunci presiunea externă asupra imaginii corpului dvs. se va diminua.

2. Nu uitați că modelele de frumusețe sunt de scurtă durată.

Imaginea noastră de sine depinde, în mare parte, de standardele impuse de societate. Totuși, recunoașteți că ele se schimbă des, iar Dumneavoastră rămâneți unicat.

3. Tratați-vă corpul cu dragoste și respect.

Dezvoltarea iubirii și respectului de sine este un proces lung, căruia trebuie dedicat multă răbdare și energie. Lăudați-vă des și răsplătiți-vă cu ceva plăcut.

Dacă toate celelalte nu reușesc, contactați un psihoterapeut care vă va ajuta să creșteți stima de sine, pentru a-l învăța pe copil să se bucure de viață. Cu cât mai curând veți ajuta copilul să scape de acest complex, cu atât mai devreme va deveni fericit.

omactiv.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Participanții vor promova mesajul „Totul va fi bine” și vor prezenta prin desene ce activități educative fac acasă și cum previn infectarea cu COVID-19. Organizatorii încurajează participanții să-și pună în practică imaginația, creativitatea, gustul estetic și simțul emotivității.
      Competiția de desen se va desfășura în două etape, în perioada 23 martie – 1 iunie curent. Concursul este adresat tuturor copiilor din instituțiile de învățământ preșcolar, secundar și extrașcolar din municipiul Chișinău.
      Prima etapă este prevăzută pentru perioada 23 martie – 15 mai. Participanții vor expedia lucrările în format electronic pe adresa de e-mail: concurs.vafibine@gmail.com.
      Etapa a II-a a concursului va fi desfășurată în incinta Direcției generale educație, unde va fi organizată o expoziție cu lucrările copiilor. 
      La concurs vor fi acceptate desene de mărimea A4, în format JPG, participanții vor propune până la 3 lucrări.
      Cerințe pentru desene: dimensiune minimă 1000 px lățime (width) și 350 kB, dimensiune maximă 8 MB.
      Regulamentul concursului îl găsiți AICI.
      Desenele declarate învingătoare vor fi oferite în dar Primăriei municipiului Chișinău. 
      suntparinte.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Știu că răbdarea mea este din ce în ce mai mică în ultima perioadă... Așa că îți mulțumesc că m-ai iertat ieri, că mă ierți astăzi și că mă vei ierta și mâine.
      Mi-am adus acasă lucrurile de la birou, întrebându-mă când vor deveni toate așa cum erau înainte.
      Știu că și ție îți lipsesc locul de joacă, plimbările în parc și lecțiile de înot. Îmi spui în fiecare zi cât îți este de dor.
      Ne lipsește rutina și nu știm când vom mai avea din nou parte de ea.
      Ce pot să-ți spun, dragul meu, este că mă vei vedea în fiecare zi. Și pentru asta sunt recunoiscătoare. Voi fi lângă tine.
      Faptul că pot lucra de acasă și că ne petrecem timpul amândoi este lucrul pe care îl prețuiesc cel mai mult.
      Înseamnă că încă mai am un salariu. Sunt recunoscătoare pentru asta.
      Sunt recunoscătoare că suntem sănătoși.
      Vom mânca în continuare micul dejun, prânzul și cina împreună, pentru că există mâncare în frigider. Ne vom uita la desene animate până când televizorul se va încălzi. Vom picta până vom rămâne fără acuarele și vom citi până epuizăm toate paginile cărților pe care le avem în bibliotecă.
      Vom petrece timp amândoi. Timp prețios.
      Ne vor lipsi petrecerile aniversare și timpul alături de cei dragi. Ne va fi dor de bunici, de unchi și de mătuși.
      Această perioadă vine cu multe sacrificii pentru toți. Fiecare dintre noi își face griji cât este ziua de lungă. Ne facem griji dacă va exista un pat de spital și pentru noi. Dacă vom fi în continuare sănătoși. Dacă bunicii vor fi bine. Dacă medicii vor fi bine și încă în putere să ne îngrijească.
      Îmi fac griji că oamenii nu iau în serios carantina.
      Îmi fac griji pentru tati, care merge în fiecare zi la serviciu.
      Îmi fac griji pentru familia și prietenii noștri.
      Îmi fac griji pentru persoanele bătrâne și bolnave.
      Oricât de mult ne-am dori să ieșim în parc pentru o scurtă plimbare, răspunsul este NU. Vom sta în casă, ne vom găsi activități și ne vom plictisi împreună.
      Pieptul mă strânge, iar anxietatea este la cote maxime în fiecare zi, dar în toată incertitudinea îmi găsesc pacea aici, cu tine. Tu ești liniștea mea.
      Sunt recunoscătoare pentru sănătatea noastră, pentru tine și pentru tati.
      Momentan, avem tot ce ne trebuie: o familie sănătoasă!
      suntmamica.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      „Deja 2 săptămâni de #statacasa! Am muncit mult... mult mai mult decât când eram la școală! Zic asta pentru că am ieșit din rutină și tot ce am făcut în aceste zile - a fost nou (poate nu tot, dar...). Am făcut lecții de istorie la distanță, doar că numai istorie n-am făcut! Am muncit din răsputeri, până noaptea târziu.
      am încercat să dau informații copiilor măcar pe rețelele sociale (link-uri, distribuirea temelor în format video, multe de toate...prea multe!!! ), apoi mi-am dat seama (și nu doar eu) că vorbim singuri, noi între noi profesorii, și am început a caută soluții; am învățat eu ce înseamnă platforme educaționale (hai să fim sinceri - câți din noi au folosit așa ceva până acum?!) și din multele, m-am aprofundat în 2 (fizic nu reușesc să testez care e mai bună); am învățat copii cum să se implice (uneori noi, profesorii, munceam o zi doar pentru a ajuta copii să-și facă cont pe facebook sau gmail!!!); apoi ore întregi le explicăm ce e Classroom sau ZOOM, cum să găsească aplicația, cum s-o descarce (PE FIECARE ÎN PARTEEE, rețineți!) cum să se concentreze (off...apasă acolo, apasă dincolo...nu se primeeeșteee ...hai de la început ...) ceva ne-a reușit, cu cei mai sârguincioși, insistenți, dornici copii .....apoi s-a început lucru pentru a le forma competențe pe care ei nu le au...N-AU DE UNDE LE AVEA!!! Să lucreze în Google docs, prezentare, să lucreze asupra temelor online, să le dea share, să lucreze cu un draft, să apese pe ”done” și să meargă mai departe.... și tot așa (interesante cuvinte, nu? câți copii credeți că au auzit de ele??? dar părinți?) Și iaca, 2 săptămâni în care eu trebuia să predau la Istorie DEJA CÂTE 4 teme la fiecare clasă ....dar ce am predat? cam ...niciuna ...am învățat, am exersat, am repetat. Dar realizarea curriculumului cum rămâne?

      Nu știu. Am multe întrebări, am mult încă de lucru mai ales că nici capul, nici mintea nu mă duce cum să ajung la cei cam 30% de copii care n-au acasă acces la internet sau la cei vreo 10% care nici măcar telfix n-au! Sau la cei care au acces doar la telefon mobil al mamei/tatălui și care trebuie să mai ajungă încă la 1-2 frați care tot au lecții la distanță (ș-apoi - ce fel de lecții poți face pe un ecran atât de mic?) Sau cum să învăț unii colegi să nu se teamă de platformele educaționale sau cum să NU ÎNNEBUNESC COPII care primesc prin telefon (mai des pe cel fix că e mai ieftin și e de buzunarul unui profesor) doar sarcini (citește tema cutare, realizează sarcinile cutare, fă proiectul cutare etc....)”, a scris profesoara pe o rețea de socializare.
      stiri.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Reprezentanții Ministerului Educației menționează însă despre posibilitatea ca elevii să prelungească studiile acasă, în regim online: „Cu acordul expres exprimat al beneficiarilor pentru componenta teoretică a programelor pot fi utilizate în această perioadă resurse pentru învățarea la distanță”, se menționează într-un comunicat de la minister.

      Vacanța forțată a fost instituită pentru a fi prevenită răspîndirea coronavirusului în Republica Moldova, acum aproximativ două săptămîni. Republica Moldova se află în stare de urgență pînă la mijlocul lunii mai, în legătură cu pandemia mondială de COVID-19.
      tv8.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      În mod normal, un copil începe să meargă singur în picioare în jurul vârstei de 12-14 luni. Este aşa-numitul „mers independent” şi poate fi considerat fiziologic până la vârsta de 18 luni. Aveți răbdare şi aşteptați să apară de la sine. Dacă vă ridicați copilul de mâini şi îl puneți să facă paşi mai devreme, oricât de mult i-ar plăcea bebeluşului, nu e sănătos pentru el.
      Specialistul ne spune care sunt riscurile:
      Există risc mare de accidente, copilul având tendința să cadă pe spate, aşteptând mereu să fie susținut de cineva.
        Poate fi deplasat centrul de greutate al corpului, ceea ce favorizează apariția asimetriilor la nivelul coloanei vertebrale sau a accentuării acestora, dacă există.
        Pentru că musculatura membrelor inferioare nu este pregătită să suporte toată greutatea corporală, pot apărea deviații la nivelul şoldurilor, genunchilor sau gleznelor.
        Copilul va avea dificultăți în a iniția mersul sau a se opri.
        Apare tendința de a călca pe vârfuri şi astfel va fi afectată musculatura gambei.
        Pot apărea tulburări de coordonare şi echilibru în statică şi mers pentru că celui mic îi este dificil să-şi găsească propriile mecanisme de îndreptare şi stabilizare.
        Copilul va deveni dependent de părinte pentru a se deplasa în locurile dorite şi apare frustrarea atunci când nu-i este îndeplinită nevoia. 
        Se prelungeşte etapa de mers independent, copilul solicitând permanent ajutorul cuiva în deplasare.
        Nici pentru părinte nu e sănătos. Fiind nevoit să stea aplecat de spate, se va confrunta, în timp, cu dureri de coloană lombară.  click.ro
  •