Cum să încurajații copilul să facă sport


    Sportul ocupă un loc important în dezvoltarea copilului Dvs, iar dacă acesta va merge la antrenamente sau nu, depinde în mare parte de atitudinea pe care o aveți față de activitatea pe care o are. Pentru a deprinde micuțul Dvs cu un mod sănătos și activ de viață, trebuie să-l încurajați în ceea ce face și să fiți alături de el indiferent de rezultate.

În momentul în care copilul simte susținere din partea părinților, el are tendința să meargă mai departe și să obțină noi victorii. Însă este important ca și părintele să înțeleagă faptul că nu primele locuri în competiții contează, ci victoriile asupra propriilor limite. Hotarul dintre încurajare și impunere este foarte subțire, iar dacă Dvs veți depăși acest hotar, copilul nu se va simți confortabil să continue antrenamentele.

8009322784_e517b51da7_k.jpg

Având o vârstă fragedă, picii îndrăgesc activitățile sportive pentru că sunt vesele, pentru că își fac prieteni noi în cadrul acestora și pentru că primesc laude de la părinți și antrenori. Dacă vreți să aibă succes în ceea ce face și să avanseze în sportul pe care îl practică, trebuie să-i asigurați aceste lucruri.

La fel, micuții Dvs se vor simți încurajați atunci când vă veți interesa activ de ceea ce face, vă veți implica în pregătiri și chiar îi veți cere să vă arate câte ceva din ce a învățat sau a practicat la antrenament. Discutați despre sportul care îi place, ajutați-l să își facă geanta pentru antrenament și mergeți cu el în sală sau pe teren pentru a fi alături de el chiar în timp ce face sport.

Без названия.jpeg

Este important, de asemenea, să fiți exemplu pentru copil. Acesta se va simți motivat dacă va vedea că și Dvs susțineți modul de viață pe care încercați să i-l deprindeți. Faceți sport împreună în zilele voastre libere, ieșiți la o plimbare cu bicicleta sau alergați pe aleile din parc. Faceți sportul o parte din rutina zilnică și deprindeți mișcarea împreună.

Fiți aliatul copilului Dvs în activitățile sportive, nu ezitați să-i apreciați atât victoriile, cât și eșecurile și veți deveni nu doar cel mai aprig fan al lui, dar și un adevărat prieten. Nu ezitați să vă înscrieți copilul la una dintre cele mai grandioase competiții de alergat pentru copii Kids Run Day. Aceasta va avea loc în data de 30 septembrie, în cadrul celei de-a treia ediții a Maratonului Internațional Chișinău. Începeți să vă pregătiți, mergeți la curse de alergat, iar noi vă așteptăm cu drag la Kids Run Day! Înregistrați-vă aici.

Как убедить своего ребенка заниматься спортом

Спорт является очень важной составляющей развития Вашего ребенка, и то, пойдет ли он на тренировки или нет, зависит в большей степени от вашего отношения к его увлечениям. Для того, чтобы приучить своего ребенка к здоровому и активному образу жизни, Вам необходимо подбадривать его в начинаниях и быть рядом независимо от результатов.

Когда ребенок начинает чувствовать поддержку со стороны родителей, он стремится продолжать и добиваться новых побед. Однако важно, чтобы родитель осознавал, что имеют значение не призовые места на соревнованиях, а победы над собственными возможностями. Грань между подбадриванием и принуждением очень тонка, и, если Вы перейдете эту черту, ребенок больше не захочет продолжать тренировки.

beg-detey-na-dlinnyie-distantsii-752x490.jpg

В юном возрасте детям нравятся спортивные мероприятия, потому что это весело, они заводят новых друзей и получают похвалу от родителей и тренеров. Если Вы хотите, чтобы ребенок добился успеха в том, что делает, и чтобы он развивался в направлении, которое выбрал, Вы должны дать ему эти ощущения. 

Также, Ваш ребенок будет чувствовать поддержку, если Вы будете активно интересоваться тем, что он делает, будете помогать в подготовках и, особенно, если попросите продемонстрировать некоторые навыки, которым он научился на тренировках. Разговаривайте с ним о виде спорта, который ему нравится, помогайте собирать сумку для тренировок и сопровождайте его в зале или на поле для тренировок, чтобы быть рядом непосредственно во время занятий спортом.

Важно также быть примером для ребенка. Он будет более заинтересован, если будет видеть, что Вы тоже поддерживаете образ жизни, к которому пытаетесь его приучить. Занимайтесь вместе спортом на выходных, выйдите на прогулку на велосипедах или пробегитесь вместе по парковым аллеям. Сделайте спорт частью своей ежедневной рутины и приучайтесь к движению вместе с ребенком.

Будьте союзником своему ребенку в спортивных мероприятиях, не забывайте оценивать как победы, так и неудачи, и он будет видеть в Вас не только своего ярого болельщика, но и настоящего друга. Не раздумывайте и зарегистрируйте своего ребенка на одно из самых грандиозных соревнований по бегу среди детей Kids Run Day. Оно пройдет 30-го сентября, в рамках третьего Кишиневского Международного Марафона. Начинайте подготовку, участвуйте в забегах, а мы с нетерпением ждём вас на Kids Run Day! Регистрация доступна по ссылке.





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.