Cum alegi doctorul de sarcina


    Intre medici care functioneaza numai pe bani si femei care au renuntat sa mai aiba incredere in corpul lor, relatia gravide-obstetrician sta tot mai mult sub imperiul dictaturii celui din urma.

1-cum-alegi-medicul-de-sarcina-5944-b.jpg

Pana sa ajung la medicul care mi-a monitorizat toata sarcina, am trecut pe la vreo doi inainte. Nu mi-a placut de niciunul – chiar daca nu stiam nimic din ce presupune o sarcina (modificarile organismului, investigatiile necesare, evolutia sanatoasa ori conditiile pentru a naste natural, asa cum imi doream), dar simteam ca nu m-am „conectat” cu ei nici la nivelul discursului, daramite la situatiile speciale care s-ar fi putut ivi pe parcurs.

Sarcina cu un medic, nastere cu altul

Pot spune ca am intalnit obstetricianul perfect din intamplare: era singurul disponibil pentru o ecografie de urgenta dupa ce suferisem o cazatura in luna a doua de sarcina. Iar felul cum s-a comportat atunci m-a convins sa plec pe acest drum alaturi de el si chiar sa ne continuam relatia si dupa ce bebelusul a venit pe lume. Doar la episodul propriu-zis al nasterii n-a fost prezent pentru ca mi-am dorit sa fac asta in apa, iar medicul meu nu are competente pentru asa ceva. Dar istoricul sarcinii pe care el mi l-a intocmit a fost suficient de bun pentru specialistul cu care am nascut – impropriu spus, ca i-am cerut acestuia sa apara doar la expulzie, travaliul l-am facut cu moasa si am fost monitorizata de un medic de garda.

Prin urmare, daca omul a vazut ca eu am incredere in mine si in puterea mea de a naste, s-a comportat fix cum mi-am dorit: profesionist pana in ultimul moment in care ne-am vazut, in saptamana 37, inainte ca eu sa plec la Constanta, acolo unde am ales sa nasc in apa. N-a incercat sa ma intoarca din drum cu amenintari medicale voalate, mi-a expus absolut echilibrat pericolele potentiale ale nasterii naturale/in apa raportate la sarcina mea in particular (copilul era destul de mare comparativ cu dimensiunile mele, mai ales pentru o prima nastere), n-a incercat sa mai ciupeasca un ban pe ici-colo pentru investigatii inutile din disperare ca ma pierde din sala de nasteri.

Medicul dicteaza cat de „scumpa” e sarcina

Spun cu mana pe inima: cheltuielile din sarcina depind mult de medicul pe care l-ai ales. Stiai ca morfologiile fetale se fac gratis la Spitalul Filantropia din Bucuresti, atat timp cat vii cu adeverinta de salariat, trimitere de la medicul de familie si te programezi pentru ele in avans cu o luna? Si ai vazut preturile de pe piata pentru aceste investigatii: intre 300 si 500 de lei! Gratie medicului meu am aflat despre asta si am beneficiat de gratuitate. Apoi, mi s-a intamplat de mai multe ori sa-mi faca o ecografie rapida, doar de verificare ca totul este bine, fara sa-mi ceara vreun ban. Sau sa-mi recomande varianta de supliment de vitamine mai convenabila la pret – desi toate contin cam acelasi lucru. Si sa evite sa-mi recomande teste inutile ori prea dese, dat fiind ca aveam o evolutie perfect sanatoasa.

Dar cel mai important lucru pentru mine a fost ca puteam sa-i cer parerea, nu sa mi-o impuna el pe-a lui. Cand am facut cursurile Lamaze si educatorul ne-a intrebat despre relatia pe care o avem cu obstetricianul, mai multe gravide s-au plans de o adevarata dictatura a acestuia, pe stilul: „Nu mai pune atatea intrebari, ca eu stiu mai bine!” Mai ales cand a venit vorba de planul de nastere, un aspect foarte important de lamurit inainte sa intri efectiv pe mainile doctorului si ale soborului sau de asistente. Daca nu era burta sa-mi opreasca barbia, mi se casca gura pana jos! Si eu ma gandeam in timpul asta cum l-am intrebat pe medicul meu despre procedura de vizualizare pentru intoarcerea copilului in pantece, ca sa ajunga cum trebuie inainte de expulzie. Adica lucruri stiintifico-fantastice pentru obstetricienii tirani, obsedati „s-o nasca odata si pe asta” oricum ar fi.

csm_Fotolia_63422044_Subscription_XXL_01_88db91df5b.jpg

Ca sa trasez cateva idei despre cum ar trebui sa-ti alegi medicul, iti pot spune cum nu era medicul meu:

Nu era vreo somitate. Am considerat ca astfel de specialisti nu ar avea timpul necesar pentru toate ideile de sarcina care-mi vor trece mie prin cap, la cate cliente-paciente primesc. Medicul meu era un necunoscut – nici macar toti colegii de la Filantropia sau de la clinica privata unde ma examina nu-l stiau dupa nume. Dar am facut o echipa foarte buna.
 
Nu era recomandat de nimeni. Am prietene-mamici si as fi putut alege de acolo. Dar nu mi-au placut povestile lor de nastere, n-am simtit ca mi s-ar potrivi mie. In ce priveste obstetricianul meu, pot spune ca el s-a adaptat dorintelor mele, nu m-am supus eu viziunii lui.
 
Nu aveam nicio „pila” la el. Nu-i eram datoare cu nimic, nici el mie. Plateam pentru niste servicii medicale la care as fi putut renunta fara regrete in momentul in care nu ma mai satisfaceau. Nu mi-as fi lasat sarcina si nasterea pe mana unui obstetrician nepotrivit de dragul sau rusinea unei „pile”.
 
Nu era Dumnezeu pentru mine. Poate si formarea mea de jurnalista m-a construit astfel, sa verific informatia, sa cer pareri multiple – cu atat mai mult cand e vorba de sanatatea mea. Si a copilului meu, in acest caz. Nu spun ca n-am avut confruntari de pareri cu medicul meu – a avut si el partea lui de estimari gresite – dar intotdeauna am cercetat informatia si din alte surse. Am dezbatut situatia si am ajuns la cel mai bun rezultat de compromis. Probabil ca asta l-a si „antrenat” de-a lungul sarcinii sa fie flexibil in ce ma priveste.

suntmamica.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator JeffreyAline

Postat

where to buy prednisone uk order prednisone buy prednisone online canada

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JeffreyAline

Postat

pour on ivermectin for chickens ivermectin poisoning ivermectin heartgard

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JeffreyAline

Postat

which one is better viagra or cialis cialis usa how long cialis last

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JeffreyAline

Postat

prednisone 10mg tablet price generic prednisone 3000mg prednisone

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JeffreyAline

Postat

prednisone without rx prednisone 20mg prednisone 20 mg prices

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator RogerExece

Postat

propecia pills buy propecia propecia without a prescription

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator RogerExece

Postat

propecia proscar finasteride 1mg propecia generic finasteride

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JohnnyCouth

Postat

generic tadalafil 20mg india cialis pharmacy price of cialis 20 mg

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JohnnyCouth

Postat

clomid tablets for sale clomid tablets clomid for sale

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JohnnyCouth

Postat

clomid tablets for sale buy clomid buy clomid

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator JohnnyCouth

Postat

cialis coupon cialis 20 mg price online purchase of tadalafil in india

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator EddieBax

Postat

stromectol tablets for humans ivermectin tapeworm ivermectin clinical trials

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator EddieBax

Postat

stromectol tablets for humans stromectol lotion ivermectin drench

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Administration2
      De Administration2
      După o perioadă de răgaz, SARS Cov 2 își face din nou apariția. Numai în perioada 19-25 septembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 2.000 de cazuri noi, dintre care 23 de pacienți au pierdut lupta cu boala. “Această pandemie este ca un test fără precedent pentru omenire, – a declarat Iurie Dondiuc. – La nivel mondial, virusul a afectat 0,5 miliarde de oameni și a provocat circa 5 milioane de decese. Aproximativ 600 de mii de oameni s-au îmbolnăvit și aproximativ 12.000 au decedat în Moldova. Este o pierdere imensă”.
      Invitatul emisiunii a subliniat că pandemia este departe de a se fi terminat, iar oamenii de știință preconizează că omenirea mai are de dus o luptă lungă împotriva virusului și că este extrem de important să îi putem proteja pe cei mai vulnerabili. “La început, medicii au crezut că femeile însărcinate nu sunt afectate de noua infecție, – a amintit expertul. – Cu toate acestea, foarte curând au început să constate incidența și în rândul femeilor însărcinate, acestea fiind afectate mai grav”. Experții OMS au inclus femeile gravide în categoria celor mai vulnerabile în cazul infectării cu COVID-19.
      “Principalele simptome ale afecțiunii la femeile însărcinate sunt caracteristice bolilor respiratorii, – a precizat medicul. – Dar situația este agravată de faptul că, în timpul sarcinii, imunitatea organismului este mai scăzută deoarece trebuie sa fie mai puțin “agresiv” pentru a nu respinge noul organism găzduit. Din acest motiv, femeile însărcinate sunt mai puțin protejate împotriva infecțiilor. Organismul lor nu poate să genereze un răspuns imunitar”.
      Din fericire, cea mai mare parte a cazurilor, inclusiv la femeile însărcinate, decurg relativ ușor. “Cu toate acestea, 10% dezvoltă forme severe și extrem de severe, – a subliniat medicul. – Comparativ cu femeile care nu sunt gravide, viitoarele mame au un risc de evoluție severă, complicații și deces de două sau chiar de trei ori mai mare!”
      Iurie Dondiuc a dezvăluit amploarea pericolului: "În Republica Moldova, circa 2600 de gravide au avut COVID-19 – un număr inacceptabil, pentru că în general nu avem mai mult de 30.000 de nașteri pe an. Adică, aproximativ 10% dintre femeile însărcinate se îmbolnăvesc. Primul deces al unei femei însărcinate din cauza infecției cu COVID-19 a fost înregistrat în Republica Moldova încă în martie 2020. Reamintim că primul caz de boală în Moldova a fost confirmat oficial la 7”.
      În total, într-o perioada de 2 ani, SARS Cov 2 a luat viața a 15 femei însărcinate, ceea ce este o pierdere imensă, a constatat specialistul: “Femeile care au pierdut lupta cu COVID aveau în medie 29 de ani și 60% dintre ele erau la prima sarcină. Toate s-au adresat medicului la primele simptome de infecție. Și toate au primit servicii spitalicești complete. Medicii au luptat pentru viețile pacientelor cu cele mai moderne mijloace, dar nu au putut fi salvate”."
      Deci, ce să facem? Cum să protejăm femeile însărcinate și copiii lor de COVID?
      Medicul a pus accent pe un detaliu comun pentru femeile însărcinate care au decedat: “Niciuna dintre ele nu fusese vaccinată. La nivel mondial, vaccinarea a ajuns deja la 60% din populația totală. În Moldova, numai 40% din populație este vaccinate. Iar în țările cu rate scăzute de vaccinare, rata mortalității este mai mare. Dacă la nivel mondial mortalitatea cauzată de COVID este de 1%, în Moldova depășește 2%”.
      Iurie Dondiuc a mai subliniat că vaccinarea nu exclude infecția, dar reduce semnificativ probabilitatea dezvoltării formelor grave și a decesului: “Nu vă lăsați influențați de cei care spun că n-are rost să vă vaccinați pentru că cei vaccinați s-au îmbolnăvit oricum. Exact, s-au îmbolnăvit, dar n-au murit. Este esențial să ne vaccinăm cu toții, în special femeile însărcinate. Boala și starea gravă a mamei afectează viitorul copil, deoarece el este complet dependent de modul în care funcționează organismul mamei. De asemenea, este periculos faptul că virusul poate ataca placenta, împiedicând dezvoltarea normală a fătului”.
      În plus, medicul evidențiază că tratamentul pentru femeile însărcinate este același ca și pentru alți pacienți, inclusiv raze X și administrarea tuturor medicamentelor necesare. Atunci când se luptă pentru viață, nu poate fi vorba de alte opțiuni.
      Vaccinarea protejează atât mama, cât și copilașul, care primește anticorpii chiar și după naștere, împreună cu laptele matern. “Nu aveți de ce să vă temeți, – spune specialistul. – A trecut suficient timp, iar numeroasele studii arată că vaccinarea este inofensivă și că femeile însărcinate pot fi vaccinate la orice termen”.
      Potrivit experților OMS, vaccinarea a 80% din populație va opri răspândirea COVID-19. În caz contrar, virusul ar putea scăpa de sub control și ar putea provoca mai multe probleme. Până în prezent, situația evoluează pe cea de-a doua cale. Așadar, depinde de fiecare femeie să se asigure că ea și copilul ei sunt protejați. “Este o chestiune de responsabilitate personală. Dacă planificați o sarcină, vaccinați-vă cu mult timp înainte, iar dacă nu ați făcut-o, vaccinați-vă oricând. Protejați-vă, virusul prezintă un risc enorm”.
       
      COVID и беременность: очень опасное сочетание
      Опасность ковида не ушла. Да, теперь мы знаем о вирусе больше, однако он не перестал убивать. Особенно уязвимыми оказались беременные – в Молдове SARS Cov 2 уже унес жизни 15 женщин, готовившихся стать мамами, и эта цифра может вырасти. О том, как ковид влияет на беременность, рассказывает акушер-гинеколог, доктор медицинских наук Юрие Дондюк в передаче aLive.

      Врач подчеркнул, что до окончания пандемии далеко, по прогнозам ученых людям предстоит еще долгая борьба с вирусом, и крайне важно суметь защищать самых уязвимых. “Поначалу медики считали, что беременным женщинам новая инфекция не страшна, – напоминает Юрие Дондюк. – Однако очень скоро они начали регистрировать заболеваемость и среди беременных, причем у них болезнь протекала тяжелее”. Эксперты ВОЗ включили беременных женщин в категорию наиболее уязвимых перед ковидом.
      “Основные проявления недуга у будущих мам характерны для респираторных заболеваний, – уточняет врач. – Но ситуация усугубляется тем, что во время беременности иммунитет женщины подавлен – это необходимо для формирования малыша, чтобы избежать конфликта между ним и организмом матери. Именно поэтому беременные женщины хуже защищены от инфекций. Их  иммунитет просто не может дать нужный ответ”.
      К счастью, в основной массе случаев и у беременных ковид протекает относительно легко. “Однако у 10% развиваются тяжелые и крайне тяжелые формы, – говорит Дондюк. – В сравнении с не беременными женщинами у будущих мам риск тяжелого течения, развития осложнений и гибели вдвое, а то и втрое выше!”
      Юрие Дондюк показал, насколько велики масштабы опасности: “В Молдове перенесли ковид около 2600 беременных женщин – это недопустимо много, ведь в целом за год у нас происходит не более 30 тыс родов. То есть, порядка 10% беременных женщин заболевают. Первая смерть беременной женщины от ковида была зарегистрирована в РМ уже в марте 2000 года, напомним, официально первый случай этой болезни у нас был зафиксирован 7 марта”.
      В целом чуть больше чем за 2 года SARS Cov 2 унес жизни 15 беременных женщин – это колоссальная потеря, констатирует Юрие Дондюк: “Женщинам, которых мы потеряли, было в среднем около 29 лет, у 60% из них это была первая беременность. Все они обратились за помощью при первых же признаках заражения. И все получили полный объем помощи в стационарах. Медики боролись за них с помощью самых современных средств, но спасти их не удалось”. 
      Что же делать? Как защитить будущих мам и их малышей от ковида? 
      Врач отметил общую деталь, которая связывает погибших: “Ни одна из них не была вакцинирована. На мировом уровне вакцинация уже достигла 60% от общего числа населения. В Молдове – всего 40%, а в странах с низкими показателями вакцинации смертность выше. Если на общемировом уровне смертность от ковида составляет 1%, то в РМ с ее 40% вакцинированных – более 2%”.
      Медик подчеркивает, что прививки не исключают инфицирования, но существенно снижают вероятность тяжелых форм и смерти: “Не попадайте под влияние тех, кто говорит, что нет смысла вакцинироваться, потому что кто-то был вакцинирован и все равно заболел. Да, заболел, но не умер. Вакцинироваться жизненно необходимо, а беременным женщинам – особенно. Заболевание и тяжелое состояние матери сказывается на будущем ребенке, ведь он полностью зависит от того, как работает организм матери. Опасно и то, что вирус способен атаковать плаценту, препятствуя нормальному развитию”.
      Кроме того, как отмечает врач, лечение беременных женщин такое же, как и у остальных пациентов, включая проведение рентген-исследований и введение всех необходимых препаратов – вариантов быть не может, когда идет борьба за жизнь.
      Вакцинация защищает и мать, и малыша, который получает антитела даже после рождения – с молоком. “Бояться нечего, – говорит врач. – Прошло достаточно времени, множество исследований показывают, что вакцинация безвредна и беременные могут быть вакцинированы на любом сроке”.
      По мнению экспертов ВОЗ, вакцинация 80% населения позволит остановить распространение ковида, в противном случае вирус способен выйти из под контроля и принести еще больше бед. Пока ситуация развивается по второму пути. Поэтому от каждой женщины зависит, насколько будет защищена она и ее малыш. “Это вопрос личной ответственности. Если вы планируете беременность, вакцинируйтесь заблаговременно, если не успели, вакцинируйтесь в любое время. Защищайтесь, вирус – это большая опасность”.
    • Emama
      De Emama
      Честно говоря, ранее я к этим всем «беременным стимуляторам» относилась очень скептически. Думала, что это бесполезная трата денег и времени. Ведь, чтоб забеременеть нужно заниматься другим…У меня сестра пила Миофолик, забеременела и отдала мне. Я конечно была уверенна, что забеременела она благодаря другому процессу, поэтому немного издевалась над ней. И начала пить чисто для себя. Мы с мужем еще даже не планировали детей и тут спустя три месяца приема Миофолик (по 2 саше в день как указано в инструкции) у меня задержка! Тест. Две полоски! Я в шоке, муж счастлив. Теперь смеется сестра, а мы ждем малыша!
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Daneesha Haynes, Ariel Williams și Ashley Haynes au născut cei trei copii pe data de 3 iulie la OhioHealth Mansfield Hospital, transmite Știri.md cu referire la gandul.ro.
      Un articol din 1998 al Associated Press menționează că șansele ca trei surori să nască în același timp sunt de 1 la 50 de milioane. A fost o binecuvântare, a spus Daneesha Haynes. Este incredibil. Această întâmplare a uimit pe toată lumea.

      Williams a fost prima dintre cele trei surori care a născut și a numit-o pe fiica sa Sincere. Ashley Hanes fost cea de-a doua care a dat naștere unui copil, Adrion, iar Daneesha Haynes a completat trio-ul cu fiica ei Emrie, care cântărea 2,2 kilograme atunci când s-a născut.
      Dr. Edroy McMillan s-a ocupat de toate cele trei nașteri. Doctorul a refuzat să fie intervievat.
      Mama surorilor, Deborah Ware, a spus în glumă că nu va mai fi nevoie de alți copii la viitoarele petreceri de naștere ale nou-născuților.
      gandul.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Momentul culminant a fost surprins de invitații lor, iar apoi plasat pe rețelele de socializare. Amintim că vloggerița și antrenorul de fitness mai au împreună un copil, Eugen.
      zugo.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Fata a șocat lumea anul trecut, când a spus, la 13 ani, că tatăl copilului este un băiat în vârstă de 10 ani, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.
      O pagină de Instagram o arată pe Darya cum își ține în brațe copilul nou-născut, scrie Daily Star.
      Fata a pretins anul trecut că tatăl copilului este Ivan, un băiat în vârstă de 10 ani, într-o poveste care a captivat Rusia. Cei doi se prezintă pe Facebook ca fiind căsătoriți, iar băiatul a promis că va avea grijă de copil.
      Cuplul a apărut chiar și la televiziunea națională, iar Darya are pe Instagram 121.000 de urmăritori, care au fost în permanență informați cu evoluția sarcinii.
      Violată de un bărbat ”foarte gras”
      Ulterior, Darya a dezvăluit că ar fi fost violată de un bărbat ”foarte gras”, acesta fiind, de fapt, tatăl biologic al copilului. Fata a spus că, după ce va naște, poliția va putea preleva probe AND de la copil pentru a-l putea căuta pe violator.
      Potrivit sursei citate, oamenii legii l-ar fi găsit deja pe bărbat și l-au audiat în legătură cu acest caz. Darya a fost dusă săptămâna trecută de urgență la spital din Moscova, unde a fost internată din cauza complicațiilor și a născut prematur.
      stirileprotv.ro
  •