Copilul meu nu a fost învățat în brațe, așa s-a născut, dorind să se lipească de trupul meu, căutând să îl iubesc la fiecare pas făcut.Nu știu cum au fost ai voștri, probabil tot la fel și totuși, “sfătuitorii” sunt de altă părere. Ei susțin că acești “monstruleți” care nu știu a vorbi încă, dar se pare că dețin arta șantajului, pot fi “îmblânziți” cu ușurință, prin ignorare, pentru a scăpa de pericolul de a-ți ține prea mult copilul în brațe.
Mare pericol, ce-i drept! Întotdeauna prea multă iubire a dăunat și din prea multă iubire s-au născut numai copii răsfățați precum “domnul Goe”.
Copiii își trăiesc primele lor 9 luni de viață într-o lume perfectă, ascultând muzica inimii mamei, îmbrățișând-o în fiecare secundă, știind că acolo este casa lor. Apoi, brusc, ajung într-o altă lume, atât de diferită, probabil înfricoșător de diferită, într-o lume în care primesc mâncare când plâng, sunt schimbați când cineva hotărăște că este timpul, sau când plâng iar, într-un loc plin de lumină, zgomot, oameni, unde singurul element cunoscut este mama. Tu cum te-ai simți oare? Cum ar fi dacă nu ai putea să îți iei singur o cană cu apă când ți-ar fi sete?
Dacă ar trebui să stai zeci de minute țintuit într-un loc, să privești un tavan alb și trei plușuri atârnate? Cum ar fi să te doară groaznic o măsea dar să nu primești tratament pentru că medicul nu înțelege ce spui și apoi te mai și dojenește “ce tot plângi atât”? Ar fi greu, nu?
Imaginează-ți acum, faptul că în aceste momente, când nu știi altfel cum să comunici, decât prin strigăt fără de cuvinte, ar veni “mama”, știi tu, cea cu lumea perfectă, te-ar privi lung, uneori încruntat, te-ar întreba, într-o limbă pe care, de altfel, nu o cunoști, “de ce plângi” și ar pleca, că na’, e periculos să iei omul în brațe.
Oricât de periculos ar suna, luatul în brațe nu creează dependență și nici nu formează un copil lipit de fusta mamei. Orice bebeluș își dorește să vadă și mai ales să simtă mama aproape. Frecvența ține de capacitatea lui de a putea realiza activități la vârsta respectivă și de cât de pronunțată este anxietatea de separare. Aceasta apare aproximativ la 7-8 luni, urmând ca în jurul vârstei de 2 ani să intre în declin.
Cu cât ești mai aproape de copil și îi răspunzi la nevoile pe care le are, cu atât el se va simți mai în siguranță și va deveni din ce în ce mai independent, știind că mama este mereu acolo, pentru el.
Copilul meu adoarme de cele mai multe ori plimbat în brațe. E greu uneori, e mai ușor folosind SSC-ul, devine și mai ușor în multele momente în care, simțindu-mă obosită de kilogramele lui, îl ridic ușor în sus, îmi lipesc fața de fața lui și aștept. Întotdeauna îmi mângâie obrazul ca și cum ar vrea să spună “mami, stai aici, am nevoie de tine, te iubesc”. Rămânem așa lipiți. Îi miros pielea. Miroase a fericire și iubire.
Copilul meu m-a îmbrățișat pe dinăuntru timp de 9 luni și îl voi lasă să mă îmbrățișeze pe dinafară de câte ori va vrea el … oricât de “periculos” ar fi.
Comentarii Recomandate
Nu sunt comentarii de afișat