Ce-i se întâmplă copilului tău când îi citeşti de mai multe ori aceeaşi carte


    Știai că în fiecare seară când vrei să-ți culci copilul și el își alege cartea preferată – da, cea pe care i-ai citit-o de 300 de ori până acum – îl pregătești de fapt pentru succes său academic dar și pentru viitoarele teste pe care le va da? S-ar putea să fii intrigată sau confuză că cel mic alege mereu aceeași carte. Dar se întâmplă ceva cu adevărat magic care este vital pentru viitorul său succes școlar. Este vorba despre înțelegerea vocabularului.

citeşti.jpg

Atunci când îi vorbești și îi citești copilului tău în fiecare seară, îl expui la o vocabular bogat. Cum învață copiii cuvinte noi? Prin experiențe și contexte semnificative. Literatura pentru copii folosește limbajul în moduri noi și jucaușe, iar preșcolarii sunt ca un burete care absoarbe totul.

Atunci când copiii învață să citească la grădiniță, aceștia învață de fapt abilități care îi ajută să decodeze și să formeze cuvintele. Cu toate acestea, cuvintele trebuie să aibă sens. Cei mici trebuie să înțeleagă cuvintele pe care le citesc pentru a înțelege povestea cu adevărat, iar vocabularul este o componentă foarte importantă și adesea subestimată când vine vorba de construirea comportamentului cititorilor. Poate vă întrebați dar ce legătura are cititul cu testele pe care le va da copilul?

Deși ai destul timp pentru a-l face pe cel mic să înțeleagă diferite strategii și importanța răspunsurilor multiple când vine vorba de teste, succesul constă în cele din urmă în înțelegerea a ceea ce citește. Dacă cel mic are o înțelegere puternică a vocabularului, atunci va avea o capacitate mai mare de a înțelege un text nou. Cu alte cuvinte, va pune bazele pentru succesul viitor. Data viitoare când cel mic pune mâna pe cartea lui preferată Lama lama în pijama pentru a nu știu câta oară, nu dispera.

Strategii suplimentre pentru a îmbunătăți rutina de citit din fiecare seară

Pune întrebări

Pune întrebări deschise! Acestea îți pot oferi o perspectivă asupra modului în care gândește copilul tău.

Scoate în evidență cuvintele noi care nu sunt folosite frecvent în discuțiile voastre

Când îi citești, oprește-te de fiecare dată când apar cuvinte nou și explică-i-le. Capacitatea de a recunoaște importanța explicării cuvintelor noi este vitală, deoarece ajută copiii să înțeleagă cărțile pe care le citesc.

Întreabă detalii legate de ilustrații

Fă pauze în diferite momente și admiră arta din ilustrații. Acest aspect este deosebit de important, mai ales dacă îi citești cartea a 200-a oară. Până acum, probabil că cel mic a memorat cartea și știe cuvintele pe de rost. În loc să citești, fiind exasperată de monotonia cărții, fă pauze și uită-te atentă la detaliile din ilustrații. Învață-l pe cel mic să facă același lucru și să folosească cuvintele noi pentru a le descrie.

Citindu-i copilului în fiecare seară nu este doar o modalitate minunată de a-l ajuta să-și dezvolte creierul, dar îl ajută să-și formeze și circuitele inimii.

tabu.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Potrivit datelor oferite de BNS, numărul copiilor este în descreștere, astfel, la 1 ianuarie 2019, numărul copiilor în Republica Moldova a constituit 669,6 mii copii.
      De asemenea, în anul 2018 s-au înregistrat 32,6 mii născuţii-vii, fiind în descreştere cu 4,3% faţă de anul precedent. Rata natalităţii a constituit 9,2 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale (10,2‰) este mai înalt decât în localităţile urbane (7,9‰).
      Cei mai mulți născuți sunt băieți
      Din numărul copiilor născuţi-vii, 51,7% au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete. În funcţie de greutatea la naştere, 94,2 % din născuţii-vii au avut peste 2500 grame. Cei mai mulţi copii (96,5%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămâni.
      Femeile din mediul rural nasc la o vârstă mai mică comparativ cu cele din urban
      Vârsta medie a mamei la prima naștere este de 25,0 ani. De regulă, femeile din mediul rural nasc la o vârstă mai mică, comparativ cu cele din mediul urban, la 23,9 ani şi respectiv 26,8 ani. Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei, evocă concentrarea acestora până la vârsta de 30 ani (63,6% din total naşteri). Nivelul natalităţii extraconjugale constituie 21,2% ori aproape fiecare al  cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei.

      stiri.md
    • julia122997
      De julia122997
      Pe de o parte, ne înspăimântă accesul la atât de multă informație, acces care se datorează în cea mai mare parte tehnologiei. Pentru că, de multe ori prea multe informații, mai ales cele false și prezentate fără grijă față de partea emoțională a copilului, le pot distorsiona realitatea, percepțiile pe care le au despre lume, despre sine și relațiile cu familia.
      Pe de altă parte, ne bucură că pot avea acces rapid la informaţiile despre corpurile cereşti, de exemplu, atunci când sunt interesați de astfel de informații. Sau faptul că ne pot găsi pe noi mult mai ușor decât înainte.
      Cât este de important să fim atenţi și să vedem lucrurile din perspectiva copilului?
      Odată cu deschiderea porților de comunicare, cum ar fi rețelele de socializare, YouTube, motoarele de căutare, mailul, mesageria instant, apar și multe oportunități pentru copiii noștri.
      William Powers, autorul cărții de succes Hamlet’s BlackBerry – Buidling a good life in the digital age a făcut analogia lumii conduse de tehnologie cu o cameră imensă în care fiecare persoană poate fi atinsă de vecinul său în orice moment. În această cameră, oamenii își adresează constant întrebări și își povestesc despre viața lor de zi cu zi. Este aproape imposibil să nu fii conectat în mod constant cu cei din jur, decât atunci când te deconectezi total de lumea virtuală.
      Nu este o surpriză că şi copiii au devenit utilizatori pasionaţi, din moment ce și noi, adulții, devenim ne lăsăm captivați de tehnologie și suntem obișnuiți să ţinem legătura cu rudele, prietenii, să ne plătim facturile, să facem cumpărăturile și să cunoaştem oameni noi online.
      Dependenţă sau interes sporit?
      Cu cât copiii integrează tehnologia mai mult în viața lor, cu atât părinții se îngijorează de efectele ei asupra vieții copiilor. Un avantaj al folosirii ecranelor de la o vârsta mică este că multe din meseriile disponibile pe piața muncii sunt în domeniul tehnologiei, în acest fel copiii pregătindu-se de mici pentru acest viitor.
      Pe de altă parte, unii specialişti susțin că majoritatea copiilor captivaţi de tehnologie devin inadaptați social, nerecunoscători și cu o sănătate care lasă de dorit.
      Astfel, apar mai multe întrebări: Care este răspunsul corect? Cu tehnologie sau fără? Dacă da, cât de multă?
      Răspunsul la aceste întrebări vine după ce luăm în calcul avantajele și dezavantajele utilizării tehnologiei digitale, după ce experimentăm alternativele și vedem care este cea potrivită dezvoltării copiilor noștri.
      A numi tehnologia bună sau rea va rezolva dilema părinților?
      Este important echilibrul între timpul petrecut online şi cel în care copilul este deconectat de toate dispozitivele.
      Timpul petrecut online devine sănătos şi productiv atunci când este diversificat cu alte activităţi distractive, de dezvoltare a capacităţilor intelectuale şi fizice, lectură şi socializare, nu încurcă somnului. Când copiii folosesc ecranele, ei accesează şi urmăresc conținut de calitate.
      Înainte de a decide dacă stă prea mult timp online:
      Aflați întâi de toate ce face copilul online
      Discutând despre activitatea lui online, puteţi afla şi despre problemele lui. De exemplu, poate este hărţuit de cineva sau are complexe şi îşi găseşte refugiul în lumea virtuală. Acolo îşi poate crea o identitate diferită de cea reală.
      Stabiliţi reguli de utilizare
      Unde: de exemplu, la recreaţia mare sau în timpul activităţilor specifice; acasă – da, în stradă sau în maşină - nu
      Când: de exemplu, orele de masă exclud utilizarea oricărui tip de ecran: TV, telefon sau nu folosesc dispozitivele de dimineaţă, înainte de şcoală sau până la finalizarea sarcinilor
      Cum: de exemplu, pentru a face animaţii sau pentru a verifica o tehnică de fotografiere; pentru temele pentru acasă, dar nu pentru a juca Candy Crush sau Minecraft
      Cât timp: După ce aţi stabilit ce trebuie să facă online, oferiți-i posibilitatea să estimeze timpul de care are nevoie. De ex. – 1 oră pentru a căuta informații pentru temele pentru acasă. În acest timp el va folosi internetul doar pentru a-și face temele. După ce termină temele pentru acasă, are o oră pentru jocuri online.
      Stabiliți ,,sancțiuni” pentru încălcarea regulilor
      Stabiliți împreună cu copilul aceste sancțiuni într-un mod pozitiv. Spre exemplu, acasă - dacă depășește durata prezenței online, a doua zi, îi reduceţi limita de la 1 ora la - 30 min. Important: copilul trebuie implicat în procesul de negociere, pentru că asta îl va responsabiliza. Consecinţele nerespectării acestor reguli trebuie să fie neapărat aplicate. Dacă părintele „nu se ţine de cuvânt”... regulile nu vor fi respectate niciodată.
      Copiii, în special până la vârsta adolescenţei, pot folosi tehnologia digitală sub supravegherea părinților și a cadrelor didactice ca un supliment al educației tradiționale, nu ca o alternativă a acesteia. Studiile arată că toți copiii învață la viteze uluitoare atunci când folosesc și tehnologia în cadrul unor limite bine stabilite.
      În aceste condiţii, încurajăm cu încredere participarea activă a părinților în programul digital pe care îl au copiii.
      siguronline.md
    • julia122997
      De julia122997
      Într-un video pentru „Vlogul unei mame feministe”, Andronache a discutat cu părinții despre educație sexuală. În timp ce unii părinți au spus că le-ar explica științific copiilor săi modul prin care aceștia au apărut pe lume, alții au optat pentru evitarea subiectului sau explicații „magice”.
      „E o relație frumoasă, normală, care trebuie să existe la o anumită perioadă a vieții”, a explicat sexul unul dintre respondenți.
      Alții însă ar amâna răspunsul sau l-ar evita complet.
      Întrebați cum ar prezenta diferențele dintre băieți și fete, mai mulți moldoveni au spus că fetițele „sunt gingașe, blânde, preferă să poarte rochițe și să se joace cu păpuși”, iar băieții „poartă pantaloni, sunt mai bărbați”. Unul dintre cei chestionați a comparat fetița cu o floare, iar băiatul cu o albină.
      „Majoritatea celor intervievați se sfiesc să discute cu copiii sexul și sexualitatea, ar evita la maxim astfel de discuții sau ar schimba subiectul”, spune Alina Andronache. Potrivit ei, mulți părinți încă optează pentru povești, atunci când explică apariția copiilor pe lume.
      „Trebuie să înțelegem că este o miciună, iar copiii vor afla adevărul și nu vor mai avea încredere în părinți, evitând chiar ei subiectul”, consideră activista.
      Vedeți toate răspunsurile în video de mai jos:
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      La ședință, a fost menționat că, în ultimii 3 ani, Republica Moldova a înregistrat progrese considerabile în dezvoltarea, protecția socială și incluziunea copiilor. Astfel, au fost trecute în revistă o serie de măsuri realizate, printre acestea: majorarea indemnizației unice la naștere de la 3100 lei până la 6300 lei, instituirea indemnizației pentru copii gemeni sau nașteri multiple, plata indemnizației zilnice pentru circa 2000 de copii separați de părinți.  De asemenea, au fost unificate și majorate, până la 1400 de lei, alocațiile pentru copiii plasați în serviciile de îngrijire alternativă de tip familial, începând cu anul 2019.

      „Copiii sunt viitorul Republicii Moldova. Este responsabilitatea noastră să construim o țară unde ei să își poată dezvolta pe deplin potențialul și să fie fericiți. În acești trei ani, noi am construit fundamentul în mai multe domenii, iar copiii sunt cei care urmează să ridice clădirea în viitor”, a spus prim-ministrul, menționând că rezultatele înregistrate se datorează bunei conlucrări dintre Guvern, Parlament, societatea civilă  și partenerii de dezvoltare.
      În mod special, Pavel Filip a accentuat necesitatea asigurării unei alimentații corecte în școli, subliniind că în perioada 2012-2015, alocațiile, în acest scop, s-au majorat doar cu 50 de bani, iar din 2016-2018 – cu 4 lei: „Nu este mult, dar dacă fiecare Guvern ar fi majorat cu 4 lei, astăzi am fi avut altă situație cu alimentația în școli”.  În context, prim-ministrul s-a referit la programul „Un măr pentru elev”, precizând că acesta nu a fost implementat pentru că ar soluționa problema agricultorilor, dar nu ar asigura o alimentație eficientă elevilor, în special celor din localitățile rurale, care nu duc lipsă de mere.

      Printre prioritățile de viitor trasate, premierul a menționat elaborarea unui  proiect care va permite înscrierea copiilor de la 2 ani în instituțiile de educație timpurie, dar și implementarea unui mecanism de înregistrare online a copiilor noi născuți, în Registrul de stat al populației. 
      La data de 20 noiembrie 1989, ONU a adoptat Convenția privind Drepturile Copilului, astfel, astăzi este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Totodată, în 2018, Republica Moldova marchează 25 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru țara noastră. Convenția a fost ratificată de către 196 de țări din lume.
      gov.md
    • julia122997
      De julia122997
      Lista cu cadouri pe care fetița de zece ani le dorește de Crăciun cuprinde 26 de articole. 
      Printre obiectele cerute de fetiță se numără un iPhone 11, un iepure, o pereche de sandale Gucci, o poșetă marca Chanel, o cameră GoPro, diverse obiecte vestimentare, păpuși și altele. 
      În plus, micuța a specificat pe lista pentru Crăciun că vrea și 4.000 de dolari.
      Lista a fost făcută publică pe Twitter de tatăl fetiței. „Fetița mea de 10 ani trebuie să fi înnebunit cu această listă de Crăciun”, a scris bărbatul în drepturl postării pe care a făcut-o pe Twitter. 

      Postarea a stârnit o mulțime de comentarii în mediul online.
      libertatea.ro
  •