10 lucruri pe care copilul tau adolescent ar vrea sa le stii


    "Daca o mama doreste sa construiasca o relatie stransa cu copilul sau adolescent, ce i-ai spune sa faca?" Iata o intrebare pe care te provocam sa o adresezi adolescentului tau. Vei fi uimita de raspunsurile sale.

mama-copil-adolescent.jpg

Iata cateva lucruri pe care adolescentul tau ar vrea sa ti le spuna:

1. Fii cool

Retrage-te din peisaj atunci cand trebuie si implica-te totodata, ori de cate ori este nevoie. Abordeaza o tinuta clasica, eleganta si in acelasi timp la moda. Informeaza-te asupra celor mai recente tendinte in materie de moda.

Fii mereu o gazda ospitaliera cu prietenii adolescenti ai fiului, respectiv cu amicele fiicei tale - genul acela de gazda care are mereu grija ca musafirii sa nu ramana fara mancare.

2. Lasa conversatiile sa decurga natural

Oricat de mult ti-ai dori sa stii ce se mai intampla in viata copilului tau adolescent, nu forta conversatia prin intrebari repetate. Lasa dialogul sa decurga in mod natural, in timp ce luati cina impreuna, faceti cumparaturi sau mergeti cu masina.

Incearca totodata sa-ti petreci mai mult timp in compania copilului. Proximitatea are rolul sa favorizeze conversatia.

3. Nu fi ipocrita

Adolescentii miros ipocrizia de la o posta. Este extrem de important pentru un parinte sa recunoasca cand greseste si sa se scuze cu inima umila. De asemenea, este important sa discute despre propriile esecuri la momentul potrivit.

Daca fiul tau sau fiica ta te vad ca pe un om normal, cu defecte si calitati, dar care face eforturi sa devina mai bun, este mult mai probabil sa te respecte si sa vrea sa invete de la tine.

4. Scapa de tendinta de a microgestiona

Multi parinti de adolescenti cad prada obiceiului de a microgestiona lucrurile, mai ales cand copiii par sa o ia pe carari gresite. Una este sa supraveghezi si sa monitorizezi evolutia adolescentului, respectandu-i nevoia de intimitate si independenta, si alta este sa exerciti un control strict asupra copilului.

Este esential sa inveti sa ai incredere in propriul tau copil si sa il lasi sa ia propriile decizii. Acest lucru il face sa se simta respectat si iti va intari si tie convingerea ca este demn de incredere.

5. Nu-ti satisface nevoile emotionale prin copil

L-ai purtat in pantec timp de noua luni si i-ai oferit toata dragostea ta de cand a venit pe lume. Iti doresti, cum este si firesc, ca aceasta dragoste sa fie reciproca. Daca fortezi, insa, aceasta reciprocitate, copilul nu se va simti confortabil si se va indeparta de tine.

Nu cersi, asadar, dragostea copilului tau si nu-l tine legat de tine. Nevoile emotionale ale adultului pot fi intarite in multe feluri: in cadrul casniciei, a cuplului sau prin relatiile cu prietenii.

6. Comporta-te exact cum ti-ai dori sa se comporte nora ta

Baietii ajung deseori sa se casatoreasca cu femei care seamana cu mamele care i-au crescut. Daca iti pasa de fericirea conjugala a copiilor tai, canalizeaza-ti eforturile in directia evolutiei personale si dezvolta-ti acele trasaturi de caracter pe care ai vrea sa le aiba viitoarea mireasa a fiului tau.

Fii o persoana mai buna, atat cat poti tu sa fii.

7. Nu cicali

Cand vine vorba de schimbarea comportamentului, cele mai bune motivatii se regasesc in consecintele naturale ale lucrurilor. Discuta despre urmarile anumitor fapte si lasa-l pe adolesecent sa traga concluzii.

Doar asa ii arati cu adevarat ca il respecti si ai incredere in abilitatea lui de a face alegeri bune. In timp, adolescentul va invata sa-si asume responsabilitatea pentru propriile fapte.

8. Traieste-ti viata

Chiar daca esti mama, viata ta nu trebuie sa se invarta exclusiv in jurul copiilor. E ca si cand n-ai fi capabila sa ai o viata proprie, ceea ce duce inevitabil la pierderea respectului acestora. Cand interesele tale sunt independente de cele ale copiilor tai, aflati la varsta adolescentei, exista mai multe sanse sa construiesti o relatie sanatoasa cu ei.

Totodata, modelul tau de viata ii va inspira sa fie mai independenti, mai pasionati si mai hotarati.

9. Cere-i opinia

Adolescentii au nevoie sa li se confirme ca sunt si ei importanti. Ei vor sa auda ca parerea lor conteaza. Intreaba-ti, asadar, copilul, ce crede despre cutare lucru si fii gata sa-l asculti pana la capat.

10. Fii pregatita sa ii dai sfaturi

Adolescentii sunt framantati de tot felul de intrebari: despre Dumnezeu, despre societatea in care traiesc, despre universul infinit. Si cand copilul tau iti adreseaza o intrebare, ar fi bine sa stii sa-i raspunzi. Studiaza, asadar, daca vrei sa te ridici la nivelul conversatiei si sa faci impresie buna.

copilul.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Calandrella
      De Calandrella

      Care este descrierea mea personală privind conceptul de parenting?
      Mai exact, ne este de ajutor să identificăm felul în care se manifestă mintea noastră și apoi să vedem ce arată oamenii de știință că înseamnă asta, precum și care sunt descoperirile lor, pentru a ne extinde perspectiva și a ne înțelege mai clar comportamentele proprii. Ești genul de părinte care în situații critice încearcă să se calmeze ori genul care devine reactiv și recurge la amenințări, intimidări sau pedepse?
      Cât de mult funcționează strategiile existente în abordarea mea parentală?
      Este o abordare prin care să devină evident cu timpul că le ești de ajutor copiilor tăi, că aceștia învață lucruri pozitive și constructive din acțiunile tale, că dai dovadă de respect și umanitate față de ființa lor? Sau, mai degrabă, în urma indicațiilor tale haosul devine și mai mare, situația escaladează și tu ajungi să nu mai controlezi deloc rezultatul, (eventual) simțindu-te cel mai indezirabil părinte de pe planetă.
      Sunt împăcat cu abordarea mea de parenting?
      Această întrebare se referă la eficiența abordării noastre și la nivelul personal de satisfacție. Și răspunsul îl aflăm mai ales dacă analizăm ce s-a întâmplat după ce-a fost nevoie de intervenția noastră și de o dovadă de inteligență parentală. Dacă abordarea proprie ne ajută să exprimăm iubirea față de copil și să recurgem la o ajustare a comportamentului nesănătos al acestuia, s-ar putea ca eficiența ei să fie crescută. De asemenea, părinții inteligenți nu încetează a se întreba cum anume ar putea aduce și mai multă siguranță și încredere în interacțiunea adult-copil.
      Sunt copiii mulțumiți de mine ca părinte?
      Toți copiii vor căuta, într-un fel sau altul, un contact cu adultul care-i are în grijă, atunci când le este greu sau nu se simt în siguranță. Iar cei care se simt iubiți nu vor ezita să-și exprime liber față de acesta atât afecțiunea și recunoștința, cât și dificultatea în care se găsesc la un moment dat. Gesturile mărunte și spontane sunt adesea cele mai evidente dovezi că ne facem treaba suficient de bine ca părinți.
      Prin ce se aseamănă și prin ce diferă strategia mea de parenting de cea a părinților mei?

      În cele mai multe cazuri, fără o analiză a trecutului personal, ne este greu să le oferim copiilor noștri ceea ce noi nu am primit în copilărie. E necesar să nu confundăm copilul din fața noastră cu cel din interiorul nostru (copilul invizibil). Astfel, este înțelept să reanalizăm povestea copilăriei noastre din perspectiva adultului care am devenit, reamintindu-ne cum ne disciplinau părinții, care dintre nevoile noastre erau satisfăcute și care erau ignorate. Să vedem, pe de-o parte, ce repetăm din ceea ce am promis că nu vom face niciodată și, pe de altă parte, care sunt strategiile de supracompensare prin care încercăm să fugim de părinții noștri (străduindu-ne, în mod exagerat și probabil nu mereu cu șanse de reușită, să fim diferiți de aceștia).
      Abordarea mea le permite copiilor să-și ceară scuze când au greșit și să repare eventualele rupturi relaționale pe care le-au provocat?
      Cel mai bun model pentru a contura comportamentul unui copil este modelul parental. Copiii cărora părinții le cer scuze când au greșit ei înșiși, ca adulți, sunt copii care învață probabil una dintre cele mai importante lecții de viață: este imposibil să nu greșești, dar cu îndrăzneală și răbdare poți repara erorile comise. Este important ca fiecare copil să știe că părintele său este suficient de deschis și dornic de reconectare, după un moment de interacțiune dificilă.
      Folosesc situațiile grele de viață ca pe niște oportunități de evoluție personală sau resping realitatea refugiindu-mă în imaginar?
      Oricine este părinte sau a văzut cel puțin o dată un adult dornic să-și exercite inteligent responsabilitățile parentale știe că parentingul nu este floare la ureche. Că uneori este extrem de greu și alteori extrem de frumos. Că în anumite situații îți vine să-ți iei un concediu de cel puțin un an de la meseria de mamă sau tată și în altele abia aștepți să-ți strângi din nou copilul la piept. Desigur că provocările sunt la tot pasul, iar în astfel de situații putem să ne exersăm starea de prezență conștientă (pentru a reuși să acceptăm fără vinovăție tot ceea ce simțim și gândim sau tot ceea ce ni se întâmplă). Ori, dimpotrivă, putem să luptăm împotriva realității prezente, insistând să credem că vom avea câștig de cauză. Inteligența parentală este ceva ce noi ne putem cultiva în fiecare moment, dacă alegem intenționat să răspundem tuturor situațiilor de viață în baza unor valori adoptate și respectate conștient, fără să reacționăm lăsându-ne purtați de haosul emoțiilor sau vâltoarea gândurilor automate. E mai sănătos să trăim viața pe care-o avem, nu pe cea pe care credem c-am fi putut s-o avem și nici măcar pe cea pe care credem c-o meritam. 
      Ei, cum te simți acum, că ai răspuns la aceste întrebări? Care sunt emoțiile și gândurile tale? Este indicat doar să le observi, fără să le judeci sau să le împarți în bune și rele. Adevărul este că facem tot ce putem cu informațiile pe care le deținem din cele două surse pe care viața ni le-a dat: propria educație (influențată de tradiții moștenite și de cultura anilor de-atunci) și parentingul actual (bazat pe cercetări științifice recente și pe cultura prezentului). Când înțelegem că se poate mai bine, îndrăznim să facem anumite transformări.
      Iar dacă am greșit în trecut, acum obiectivul nu este acela de a ne afunda în mustrări de conștiință, ci de a crea noi oportunități de dezvoltare sănătoasă – pentru ca fiii și fiicele noastre să se poată simți cu adevărat în siguranță alături de noi.
       
      paginadepsihologie.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Cum s-au transmis informatiile despre cum sa procedam, ce sa facem si ce sa nu facem cu copiii, cum sa ii ingrijim si cum sa ii pregatim pentru viata de adulti?
      Cine, ce si mai ales cum  ne pregateste pentru realitatea vietii de ”om mare”?  Cum stim sa fim parinti?!
      Exista studii recente, facute pe grupuri de maimute antropoide (cimpanzei), care, dupa ce cresc in captivitate, separati de grupul mare de origine, in decurs de cateva generatii isi pierd cunostintele despre cresterea puilor (poate nu sunteti surprinsi, pentru ca vedem adesea stiri la tv despre animale de la zoo care isi resping puii). Asadar, cercetatorii au concluzionat ca apartenenta la un grup si observarea obiceiurilor grupului de a creste puii este un factor important care contribuie la transmiterea informatiilor necesare viitorilor parinti.
      Daca observam populatii rurale din America Latina sau triburi de bastinasi de oriunde de pe planeta, putem constata ca acolo, copiii de 12 ani stiu foarte bine sa interpreteze semnalele unui bebelus (diferitele tipuri de scancete si plans) si sa actioneze pentru a intampina nevoia respectivului bebelus. Acesti copii cresc intr-o comunitate mica, unita, fiind martori de mici la toate activitatile specifice de crestere si ingrijire a copilului, din primele clipe de viata si invata pas cu pas toate tainele copiilor si modurile potrivite de a le raspunde.
      Si noi, parintii din orase avem, e adevarat, instincte parentale, insa, adesea ne lipsesc exemplele concrete, sau informatiile concrete despre cum ar trebui sa procedam, sau, ceea ce este cel mai trist, avem informatii contradictorii, adesea bazate pe superstitii sau obiceiuri neverificate stiintific si ne putem gasi adesea intr-o stare de debusolare, nemaistiind ce cale de educatie sa alegem pentru binele copiilor nostri si al familiei.
      Sunt mama… si scriu din experienta. Metoda de crestere a copiilor pe care am ales sa o cultiv in familia mea este educatia parentala democratica. Am ales aceasta metoda dupa ce am participat la workshopurile Alethei Solter, fondator al The Aware Parenting Institute. Abordarea democratica presupune cunoasterea nevoilor psihologice si fiziologice ale copilului si ale parintelui. Nu este nimic pretentios, nimic pretios. Este nevoie doar de practica. De fapt, practica m-a convins.
      Am aplicat, atat eu cat si alte mame prietene cateva din sugestiile primite la workshopuri si au dat rezultate imediat. Apoi am continuat sa cultivam acest stil de educatie si acum, cu ajutorul unei echipe motivate de mamici-specialisti si cu suportul unor parteneri corporativi, derulam programe gratuite de educatie parentala pentru parinti care sunt interesati de metode blande si eficiente de crestere a copilului, dar nu dispun de mijloace suficiente pentru a plati astfel de servicii.
      Cresterea democratica a copilului este o abordare de crestere constienta a copilului, care are la baza numeroase studii si cercetari stiintifice in domeniul psihologiei dezvoltarii. Se intemeiaza pe o atitudine democratica in relatia parinte copil, care implica respect fata de nevoile, emotiile si dorintele acestuia.

      Ideile principale sunt
      Cresterea copilului avand in vedere legatura emotionala securizanta. Aceasta legatura se construieste si mentine prin:
      · Nastere naturala si contact imediat cu bebelusul · Contact fizic cu copilul prin tinut in brate, mangaieri reconfortante, gesturi de tandrete · Alaptat prelungit · Raspuns prompt cand copilul plange · Receptivitate fata de nevoile bebelusului si copilului Aplicarea principiilor disciplinei non-punitiva. Aceasta disciplina presupune o atitudine democratica in relatia cu copilul care se bazeaza pe:
      · Nici o pedeapsa de nici un fel · Nici o recompensa sau mituire · Cautarea si intelegerea nevoilor, emotiilor, trairilor care sunt la baza comportamentului dificil · Gestionarea furiei parintilor · Rezolvarea pasnica a conflictelor (intalniri de familie si mediere) Acordarea de timp pentru vindecare de stres si traume. Acest proces este facilitat de:
       Recunoasterea stresului si a traumei ca si cauze primare pentru comportamentul problematic si problemelor emotionale  Accent pe preventia aparitiei stresului si a traumelor  Recunoasterea efectului vindecator al plansului, rasului, jocului in relatia parinte-copil  Acceptarea empatica a emotiilor pozitive sau negative ale copilului Obiectivul acestei abordari este sa ajute parintii sa isi creasca copii fara pedepse si recompense, fara disciplina autoritara, fara a le neglija emotiile si trairile Astfel parintii pot mentine relatia pe temen lung cu copii si ii vor ajuta sa devina adulti empatici, toleranti fata de situatiile dificile si cooperanti.
      Parintii au prilejul de a deveni constienti de modul in care interactioneaza cu copilul si de modalitati noi prin care isi pot imbunatatii  comunicarea cu acesta. Principiile sunt usor de aplicat si au o baza stiintifica
      Copiii crescuti in acord cu principiile Educației Parentale Democratice  reusesc sa isi mentina o relatie sanatoasa cu parintii lor pe termen lung. Ei sunt cooperanti, empatici, non-violenti si au o imagine despre sine realista, putand sa isi accepte si sa faca fata si emotiilor dificile. De asemenea, in plan social, acesti copii sunt cooperanti si nu manifesta agresivitate fata de cei din jur, dand dovada de empatie si intelegere.
      Parintii care au participat la workshopuri-le de Educatie Parentala Democratica au avut urmatoarele beneficii:
      · O crestere a disponibilitatii emotionale in relatia cu copilul ·  Sentimentul de suport si sustinere din partea grupului de parinti ·  Increderea in rolul de parinte ·  Constientizarea propriilor emotii si experiente dificile din perioda copilariei ·  Intelegerea etapelor de dezvoltare pe care le parcurge copilul ·  Descifrarea emotiilor pe care copilul le traieste in situatiile conflictuale si dificile ·  Intelegerea mecanismelor naturale prin care organismul se elibereaza de stres si traume Cei mai multi dintre parintii de astazi sunt copii care au fost educati intr-un mod autoritar.
      Unele dintre consecintele stilului de educatie autoritar, asa cum rezulta ele din observatii si studii longitudinale sunt
      •    Scaderea stimei de sine la copil si viitorul adult
      •    Neincredere in adulti
      •    Tulburari psihosomatice (ulcer, hipertensiune arteriala, alergii, astm, etc)
      •    Adictii la adulti
      •    Perpetuarea modelului autoritor de educatie si a consecintelor nefavorabile
      •    Lipsa de asumare a responsabilitatii
      •    Inhibarea creativitatii, curiozitatii si spontaneitatii naturale a copilului
      Partea cea mai delicata in ce priveste stilul autoritar de educatie este ca foarte usor se poate trece de la autoritate la dominare si de aici la violenta emotionala asupra copiilor.

      Conform studiului privind cunostintele, atitudinile si practicile parentale pentru familie si persoanele care ingrijesc copii cu varsta intre 0 si 6 ani, realizat in 2013 de UNICEF in Romania, una dintre principalele probleme descoperite a fost aceea ca violenta impotriva copiilor, mai ales abuzul verbal si psihologic (cum ar fi tipatul, injosirea, amenintarea, etc) si formele de pedeapsa corporala (cum ar fi palmuirea, tragerea de par) sunt tolerate si chiar acceptate.
      Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF in Romania precizeaza ca ”cele mai recente cercetari in domeniul dezvoltarii creierului arata ca toate formele de violenta au un impact negativ asupra copiilor. Ii afecteaza atat in copilarie cat si la maturitate. Copiii victime ale violentei vor avea mai putina incredere in ei insisi si au sanse mari sa fie tematori sau sa aiba un comportament violent, sa nu se poata concentra la scoala sau sa aiba dificultati in a-si face prieteni. Exista o legatura clara intre violenta suferita in copilarie si multe dintre problemele care apar la maturitate. Obezitatea, depresia, abuzul de tutun, alcoolul, drogurile, infarctul, diabetul si cancerul sunt doar cateva dintre ele”
      ”Astazi abuzul verbal importiva copiilor – cu forme ca tipatul sau umilirea constante – sunt identificate in mod clar ca forme de violenta. Abuzul verbal creaza o reactie de stres in organismul si creierul copilului. Aduce modificari in chimia creierului, ceea ce afecteaza dezvoltarea si sanatatea copilului pentru tot restul vietii sale” a explicat doamna Blanchet.
      Sursa Hotnews
      Revenind la educatia democratica, iata cateva moduri de a cunoaste si de a experimenta principiile acesteia:
      •    Lectura cartilor adresate parintilor, pe teme de educatie si puericultura
      •    Participarea la cursuri de educatie pentru parinti
      •    Crearea de comunitati (grupuri) de parinti care se intalnesc regulat si se sustin reciproc
      Oricare ar fi stilul de educatie pe care il alegeti, este important sa il alegeti constient si cunoscand efectele pe termen lung pe care acesta le va avea pe termen lung asupra dezvoltarii copilului, dar si asupra relatiilor acestuia cu dumneavoastra si cu lumea.
       
      solmentis.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Nu este prima data cand face asa; de fapt, a devenit un obicei si parca orice iesire se transforma in­­­­­­­­­tr-un camp de negociere nesfarsita pentru fiecare lucru pe care trebuie sa il faca. Si nu stiu cum se face ca mereu ajunge sa fie ca el. Intr-un fel, talentul de negociator il face mandru pe parinte, dar in multe alte feluri il dezamageste, il oboseste, il dispera si il sperie. Si culmea, la final, tot copilul este nemultumit. Parca nu ajungi niciodata sa il multumesti. Asa cum „mai vrea“ la leagan, mai vrea inca o masina, inca o papusa, inca un joc pe calculator, mereu nemultumit de ceea ce are. Si niciodata recunoscator pentru ceea ce are.
      Oare copilul este „defect“, e ceva in neregula cu el? Nu, in niciun caz. El merge doar pe principiul foarte bine inteles de copil: „nu e prost cine cere“. Daca tine, tine. Si isi exerseaza aceasta intelegere pe adult. Si inca o veste buna – acest comportament al copilului nu inseamna in niciun caz ca va deveni o persoana lacoma sau egoista. Daca este ajutat de comportamentul adecvat al pa­rintelui, copilul va depasi aceste manifestari pe la 8-9 ani, insa daca este incurajat de slabiciunile parintelui, atunci poate sa le interiorizeze in trasaturi de caracter, extrem de nocive si pentru copil, si pentru familia sa.

      Copilul incearca de la varsta de 1-2 ani sa testeze limitele si va continua sa o faca pana cand aceste limite se stabilesc asa de clar, incat nu va mai fi nevoit sa le testeze rezistenta. Asa se intampla si cu acest tip de comportamente. Ele (comportamentele) apar mai ales atunci cand este vorba de ceva amuzant pentru copil sau cand acesta vrea sa intarzie sa faca ceva ce nu ii place. Si nici nu este de condamnat, pana la urma.
      Unul dintre primii pasi pentru a evita insistenta de a obtine ceva mai mult decat are este acela de a negocia ferm ceea ce urmeaza sa facem – mergem la cumparaturi si astazi nu luam nicio jucarie, sau luam o jucarie de x lei, nu mai mult, si numai daca nu o ai deja. La fel si cand vrea inca si inca o poveste, sau inca si inca un desen animat, numai ca sa amane momentul culcarii. Vom stabili ferm dinainte cate povesti citim, cate desene vedem. Si nu trecem sub nicio forma peste ceea ce am agreat.
      Este suficient ca o singura data sa cedam, sa cream un precedent, ca micul avocat se va folosi de el impotriva noastra. Nu vom decide singuri, ci vom implica si copilul in decizie, tocmai pentru a-l invata sa isi asume responsabilitatea si sa nu se simta obligat sa accepte numai ce spune adultul. Implicarea copilului in decizie la aceasta varsta va consta numai in a-l pune sa aleaga intre doua variante pe care i le propune adultul, nu il lasam pe el sa aleaga orice, pentru ca nu va sti ce sa faca. Daca la momentul faptei va insista sa i se dea mai mult, ii vom reaminti de alegerea facuta, spunandu-i ca poate maine sau data viitoare va putea primi mai mult.
      Nu uitam si de anuntarea (din timp) a apropierii momentului final („si acum ultima poveste“, sau „ultimele doua ture cu bicicleta“, sau „mai sunt 5 minute si plecam“ etc.), pentru a scadea intensitatea frustrarii incheierii activitatii placute.
      Ce facem daca, desi am negociat, am anuntat din timp incheierea distracti­­­ei, copilul insista, totusi? In primul rand, ne menti­­­nem fermi pe pozitie (nu vom ceda de la ceea ce am stabilit inainte de comun acord), iar in al doilea rand manifestam empatie (verbal) fata de copil. In sensul ca, ina­­­in­te de binecunoscutul „NU“, ii spunem ca ii in­­­­­te­­­­­­­legem frustrarea, ca e normal ca el sa isi do­reas­­­ca mai mult, ca si noi, oamenii mari, simtim la fel, ca stim ca isi do­res­­­­te lucrul respectiv (in loc de o masinuta vrea si masinuta, si jocul lego), dar ca am stabilit un lu­cru, si pentru ca il iubim, dar vrem si sa res­pectam ceea ce am vorbit anterior, vom ra­ma­­­ne la aceeasi deci­zie.
      Vom obti­­­ne o atitudine coope­ran­­ta si nu una de razboi, si din stadiul de emotie ne­ga­­­tiva intensa il vom rea­duce la un stadiu ratio­nal. Mentinerea cal­mu­lui (adultului) e foarte impor­tanta. Ener­varea noastra face copilul sa insiste. Copilul va inte­­­le­ge, chiar daca nu pe moment, ca si el trebuie sa res­pec­­­­­­­te regulile. Lucru ce ii va fi de mare ajutor in viata.

      Test de rezistenta a nervilor parintilor

      Copiii sunt maestri in a testa rezis­tenta nervilor parintilor, de aceea sa nu va mirati daca vor apela la orice fel de mijloace pentru a va convinge (explicatii, amenintari, violenta verbala sau fizica, vorbe mari).
      Pastrati-va calmul si spuneti copilului ca nu va schimbati decizia, pentru ca aceasta decizie a fost luata de comun acord ina­inte. „Dar m-am razgandit“, poate spune copilul. „Imi pare rau, dar data viitoare ai sansa sa te gandesti mai bine cand negociem, ca sa nu fie cazul sa te razgan­desti“. Si, poate, strecurat printre refuzurile ferme, ii spuneti si ca sunteti mandri de el, ca, desi nu ii face placere, va accepta sa res­pec­­te decizia si sa faca ce trebuie. Pentru ca asta va face pana la urma, daca nu cumva ati decis sa cedati si sa pierdeti batalia.
      baby.unica.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Studiile de specialitate realizate în ultimii ani arată faptul că adolescența este o perioadă în care au loc schimbări neurobiologice și comportamentale importante. Din punctul de vedere al dezvoltării creierului, abilitățile de viață (core life skills) includ: planificarea, concentrarea atenției, autocontrolul, conștientizarea și flexibilitatea. Aceste abilități mai sunt cunoscute și sub denumirea de funcții executive sau abilități de autocontrol.
      Anii adolescenței reprezintă o fereastră de oportunitate pentru construirea abilităților de viață. În această perioadă, creierul își întărește conexiunile neuronale care au fost folosite cel mai frecvent, făcându-le mai rapide și mai eficiente. În același timp, legăturile care nu au fost folosite se pierd. Cele două procese se numesc mielinizare și pruning sinaptic.
      Neuroplasticitatea creierului adolescenților permite învățarea comportamentelor adaptative, deoarece în această perioadă se dezvoltă legăturile dintre cortexul prefrontal și structurile subcorticale. Acest lucru favorizează dezvoltarea gândirii, a abilității de planificare și a rezolvării de probleme. Activitatea zonelor subcorticale, cum ar fi nucleul accumbens (implicat în procesarea recompensei) și amigdala (structură care joacă un rol important în procesarea emoțiilor), devine controlată de către cortexul prefrontal. 
      Dezvoltarea abilităților de viață
      Cercetătorii din cadrul Center on the Developing Child al Harvard University ne propun cinci metode pe care le putem folosi pentru a ajuta adolescenții să își dezvolte abilitățile de viață.
      1) Rezolvarea problemelor în situații reale din viața de zi cu zi
      Noi putem încuraja adolescenții să vină cu soluții la problemele din viața de zi cu zi. Dacă, spre exemplu, își doresc să meargă la un concert dar nu au bani pentru bilet, îi putem susține în a găsi soluții la această problemă. De ce este important? Adolescenții învață mai bine să ia decizii în situații reale, care sunt relevante pentru ei și în care pot testa eficiența soluției alese de ei.
      2) Identificarea și gestionarea evenimentelor activatoare emoțional
      Ca adulți, putem ajuta adolescenții să recunoască elementele (triggers) din mediu care le creează cele mai puternice emoții. Spre exemplu, în adolescență, atunci când eram criticată, deveneam defensivă. Conștientizarea comportamentului meu (faptul că deveneam defensivă) și identificarea elementelor activatoare emoțional (critica) m-au ajutat să îmi reglez emoțiile și comportamentul, încercând – în momentul în care eram criticată – să reevaluez situația, gândindu-mă că persoana care mă critică nu are nimic cu mine, ci vrea doar să mă ajute să îmi dezvolt anumite abilități, iar acela este modul în care el sau ea știe să ofere feedback. De ce este important? Acest tip de activitate ajută adolescenții să devină mai conștienți de sine, să își dezvolte strategii de coping pentru momentele dificile prin care trec și să le testeze.

      3) Privirea situației stresante dintr-o altă perspectivă
      Un alt lucru important pe care îl putem face pentru adolescenți este să îi încurajăm să întrebe oamenii în care au încredere cum fac ei față evenimentelor stresante din viață. În cazul în care nu au oameni apropiați pe care să îi poată întreba, le putem sugera să găsească mai multe moduri în care cineva ar putea privi o situație. De ce este important? Privirea evenimentelor stresante dintr-un alt punct de vedere poate duce la scăderea și diluarea sentimentului de furie, frustrare sau teamă. Prin acest tip de exercițiu, tinerii învață că există mai multe moduri de a privi o situație și de a face față acesteia.
      4) Concentrarea pe obiective cu relevanță personală
      Adolescența este perioada în care ne definim identitatea. Ne întrebăm cine suntem, care sunt principiile noastre, la ce suntem buni, ce ne dorim să facem în viață și ce ne împlinește. În această perioadă, tinerii își dezvoltă abilitatea de a lua decizii, într-un mediu sigur, lipsit de riscurile și implicațiile majore pe care le au deciziile de la vârsta adultă. Ca adulți, putem încuraja adolescenții să încerce activități noi, să își dezvolte abilitățile și să își descopere pasiunile. De ce este important? Acest tip de exercițiu îi va ajuta să își definească identitatea și să analizeze impactul pe termen lung pe care îl pot avea deciziile lor.
      5) Construirea pe baza amintirilor pozitive și a reușitelor, oricât de mici ar fi ele
      Momentele dificile și emoțiile negative le pot da adolescenților sentimentul că nu au control asupra vieții lor. Evenimentele negative repetate pot duce, în cazul unora dintre adolescenți, la scăderea stimei de sine, la apariția ruminației și a simptomelor specifice depresiei ori anxietății. Ajutându-i să își amintească evenimentele pozitive din viață și să realizeze faptul că și gesturile mici îi pot ajuta pe alții sau le pot face viața mai frumoasă, putem contribui la cultivarea stării de bine a adolescentului și la dezvoltarea abilităților sale de coping. De ce este important? Acest exercițiu îi ajută pe adolescenți să își construiască imaginea de sine, să facă față emoțiilor negative și să evalueze incertitudinea și provocările din viață ca fiind mai puțin amenințătoare.
       
      paginadepsihologie.ro
    • Calandrella
      De Calandrella

      Am crescut cu conceptul ca parerea celorlalti despre mine e cea mai importanta.
      Nu judec educatia primita acasa, cred ca in mare parte era specifica acelor vremuri. Multe dintre cunostintele si rudele mele au primit cam acelasi bagaj parental. Tradus insa astazi, prin prisma noilor generatii, acest bagaj a atarnat greu in scaderea stimei de sine.
      Daca adaug si aspectul feminin vs. masculin, instantaneu imi vin in minte comentariile comparative: "mergi frumos si nu-ti murdari hainele, ca nu esti baiat", "vezi la ce ora te intorci acasa, daca erai baiat altfel discutam", "nu vorbi urat! ce? tu esti baiat?".
      Toate aceste reguli si comparatii vizau stric imaginea pe care trebuia sa o arat eu in fata celorlalti. Cu defectul asta am plecat de acasa, gandindu-ma mereu cum sa dau bine si cum sa ii multumesc pe cei din jurul meu. Si recunosc ca, de multe ori, m-am agatat mai mult de nevoia de a fi placuta de ceilalti decat de nevoia de a ma place asa cum sunt.
      Pana sa devin mama nici macar nu constientizam ca multe actiuni ale mele erau dictate de aceasta lipsa de autoapreciere si de incredere in propria persoana. In incercarea de a invata sa fiu un parinte bun si responsabil, am descoperit ca stima de sine mentinuta inca din copilarie este cea care poate face diferenta dintre un adult obisnuit si un adult fericit.
      In online, dar mai ales in offline, exista multe seminarii si cursuri pe aceasta tema. Sunt specialisti care ofera foarte multa informatie gratis (dar si mai multa in cadrul workshopuri-lor platite). Nu ne ramane decat sa vrem sa reparam bagajul nostru greoi pentru a nu-l transmite si copiilor nostri.
      Ce transmit mai departe copilului meu
      Dincolo de aspiratiile profesionale sau personale ale copilului meu, imi doresc ca acesta sa fie un adult fericit, increzator, sigur pe el si pe sentimentele lui, multumit de propria persoana si empatic. Cum incerc sa-l ghidez in directia asta? Prin protejarea stimei de sine cu care natural ne nastem toti.
      • Ma debarasez de obiceiul comparatiilor cu alti copii. Mai devreme sau mai tarziu acesta duce la esec emotional si frustrare. In copilaria mea mi-a fost insuflata aceasta nevoie de comparatie cu ceilalti si de competitie absurda pentru note, incat ma hraneam cu aprecierea profesorilor.
      Nu vreau ca fiica mea sa cante la pian pentru ca verisoara ei canta la pian, nu vreau sa mearga la olimpiade pentru ca multi colegi de-ai ei participa, nu vreau sa termine tot din farfurie pentru ca fratele ei a reusit. Imi doresc sa constientizeze ca o actiune de-a ei este o reusita in comparatie cu rezultatele ei anterioare, si nu cu rezultatele celorlalti. Vreau sa aprecieze mai mult evolutia ei personala decat clasamentul general de la liceu, de exemplu.
      • Nu vreau ca fiica mea sa fie "cea mai buna". Dorinta de a fi cel mai bun dintre cei buni poate antrena uneori o doza de agresivitate si frustrare. Ambitia sanatoasa nu este despre a fi mereu primul, ci despre procesul de a te dezvolta, de a obtine performanta tu in raport cu tine. Asta poate aduce colateral experiente minunate.
      • Incerc sa scap de frica de ''a te face de ras", pentru ca ea a inhibat naturaletea de a vorbi in public. Cand eram mica doar daca aveam un sac de argumente indrazneam sa imi sustin punctul de vedere intr-o dezbatere.
      Pe fiica mea o incurajez, in schimb, sa vorbeasca si sa isi spuna parerea fara constrangeri. Nu o contazic (atat cat se pastreaza elementul de siguranta si nu cere cutitul ca sa manance supa), ci doar o completez cu formulari de genul "ai o idee interesanta!" sau "daca tu consideri ca e bine, fa asa!". Bineinteles ca fiica mea simte si consecintele neplacute ale unor alegeri, dar nu vreau ca parerea celorlalti sa ii inhibe spontaneitatea si personalitatea.
      Voi cum abordati in familie acest subiect al stimei de sine? Reusiti sa impletiti "buna crestere de acasa" cu aprecierea si acceptarea de sine?
      copilul.ro
  •  
     
  • sova-spring-240x300.png