Locuinta viitorului: casa din panouri sandwich


    Cum ar fi o casă din panouri sandwich, reprezintă un bun exemplu în care aceste trei elemente se îmbină armonios… și constructiv.

trailers-double-wide-homes_528059.jpg

Sunt doar câteva decenii de când industria construcțiilor a fost revoluționată de apariția panourilor sandwich termoizolante. Pe lângă proprietățile constructive pe care le-au adus, în premieră, implementarea lor a scurtat și timpul de ridicare a unei case de la câteva luni până la câteva zile.

O casă din panouri sandwich face parte din categoria construcțiilor ușoare, fără o structură de rezistență independentă, rolul celei din urmă fiind preluat de către pereții portanți prefabricați în mai multe straturi – de aici și denumirea de sandwich. Printre calitățile care au impus această soluție constructivă în domeniul proiectării și construcției de locuințe, se mai pot enumera flexibilitatea în alegerea formei și dimensiunilor, costul redus de execuție, rezistența antiseismică și capacitățile bune de izolare.

weatheredblendqccedar.jpg

Cunoscute și cu numele de „case canadiene”, casele din panouri sandwich au ajuns să fie apreciate într-un timp scurt și, după ce veți afla toate avantajele acestei soluții de construcții, veți înțelege și de ce. Și chiar vă veți dori o casă de vacanță din panouri sandwich.

Rezistență dovedită. Perfecționate timp de ani buni, inițial în țările din Nordul Americii și Europei, acolo unde clima nu este deloc blândă, aceste soluții și-au demonstrat, de fiecare dată, eficacitatea.

Cea mai bună protecție termică și fonică. Nu par masive și trainice, dar asigură o izolare remarcabilă, fără să mai necesite o izolare suplimentară, precum în cazul altor tipuri de construcții.

Greutate redusă. Dacă un perete de cărămidă cu suprafața de 1 metru cântărește aproximativ o tonă,  unul din panouri sandwich are o greutate de puțin peste 20 de kilograme. Acest lucru le face viabile pentru construirea unor edificii pe soluri dificile, sau fundații fragile.

Versatilitate și rapiditate în realizarea construcțiilor. O casă din panouri sandwich este prefabricată, ceea ce înseamnă că poate fi ridicată foarte rapid, indiferent de sezon. În plus, față de beton, vă puteți muta imediat în locuință, întrucât locuințele realizate din aceste materiale nu au nevoie de timp pentru “a se așeza”.

rossetto.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Gemma Bray, specialistă în organizare și curățenie, cunoscută pe Instagram drept the_organised_mum, a creat o metodă simplă și eficientă de a face curățenie astfel încât să-ți eliberezi weekendul. Metoda sa, numită The Organised Mum Method (TOMM), are la bază o idee simplă: trebuie să faci curățenie timp de 30 de minute în fiecare zi într-una din camere. Este un truc eficient, pe care specialista l-a descris în trei etape.
      Nivelul 1
      Există activități pe care trebuie să le faci zilnic pentru a-ți menține casa curată. Acestea nu se încadrează în programul de 30 de minute dedicat curățeniei și este vorba în special de lucruri elementare, pe care oricum le făceai: spălatul și ștersul vaselor, spălatul rufelor, ordonarea jucăriilor sau curățarea bucătăriei după ce gătești.
      Nivelul 2
      Fiecare zi este dedicată unei camere din locuința ta, în care vei petrece 30 de minute făcând curat. Nu trebuie să faci absolut tot pentru că te vei reîntoarce la acea cameră peste o săptămână. Dar pe măsură ce revii iar și iar la fiecare cameră, casa ta va deveni tot mai curată și îți va fi apoi tot mai ușor să faci curățenie.
      Nivelul 3
      Fiecare zi de vineri este dedicată treburilor pe care le faci mai rar, precum să cureți cuptorul, să aspiri sub mobilă. În acest fel te asiguri că treburile mai dificile, care necesită mai multă atenție, nu vor rămâne nefăcute.
      Metoda propusă de Gemma Bray a devenit rapid extrem de populară pe rețelele de socializare. Gemma a strâns peste 160.000 de fani pe Instagram și va lansa o carte despre The Organised Mum Method.
      "Faptul că este o modalitate accesibilă de a face curățenie i-a atras pe oameni. Nu costă nimic să încerci - toate sfaturile mele sunt gratuite și produsele de curățenie sigur le ai deja în casă. Prin urmare, poți începe imediat", spune specialista.
      Pe pagina sa Instagram s-a format o adevărată comunitate, iar postările motivaționale publicate de Gemma îi încurajează pe fanii săi să păstreze programul de curățenie.
      "Este minunat să știu că mii de oameni fac curat în living în fiecare luni.Este eliminată monotonia de a face curat pentru că simt că suntem cu toții implicați", declară Gemma.
      Iată câteva trucuri dezvăluite de specialistă:
      Împarte timpul în jumătate "Dacă nu ai timp să faci curățenie 30 de minute, împarte în două părți a câte 15 minute", spune Gemma. Iar în zilele în care vii târziu de la serviciu sau ești foarte obosită, alege camerele mai ușor de curățat, precum holul.
      Fă pași mărunți Poate fi tentant să continui după ce au trecut cele 30 de minute, dar încearcă să păstrezi acest interval. "Probabil vei fi entuziasmată la început, dar dacă începi cu un ritm prea alert, există riscul să te epuizezi curând și să renunți pentru că îți pierzi motivația", declară specialista.
      Prioritizează Înainte de a porni cronometrul, strânge produsele de curățenie de care ai nevoie. Începe cu treburile urgente și lasă-le la final pe cele mai puțin importante. Iar când au trecut cele 30 de minute, oprește-te. Casa ta va deveni mai curată în fiecare săptămână și în curând te vei încadra în cele 30 de minute.
      Scopul nu trebuie să fie perfecțiunea Perfecțiunea este dușmanul eficienței. "Metoda TOMM nu este despre perfecțiune, ci este o modalitate realistă de a face curățenie care te ajută să faci tot ce ai de făcut într-un mod eficient. Astfel îți rămâne mai mult timp pentru activități plăcute. Nu te pierde în detalii", spune Gemma.
      Stabilește ordinea camerelor în funcție de programul tău Tu știi cel mai bine care sunt zilele tale mai aglomerate și care sunt mai libere. Lasă camerele în care ți se pare mai dificil să faci curățenie pentru zilele în care știi că nu vei fi foarte obosită. 
      eva.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Casa ta este oaza ta de liniște și siguranță, locul în care te încarci de aceea este foarte important să ai grijă ca energia din casă să fie în permanență una pozitivă și proaspătă. Doar așa vei reuși să îți menții o permanentă stare de bine. Iată șapte metode pentru a elimina energia negativă din casa ta.
      1. Inviorează-ți casa cu plante
      Plantele îmbunătățesc calitatea aerului din casă. De asemenea, cresc pozitivitatea și stimulează starea de spirit generală. Prezența lor te ajută să lupți împotriva energiilor negative. Alege plante în ghiveci în loc de flori într-o glastră.
      2. Folosește sare
      Ritualurile Feng Shui se bazează pe sarea de mare pentru a elimina energia negativă din casă și pentru a echilibra fluxul de chi în casă. Printre metodele de utilizare a sării de mare se numără curațarea podelelor cu sare dizolvată în apă sau păstrarea unui bol cu un amestec de sare de mare și apă înr-un colț ferit pentru a absorbi negativitatea. Un bol de sare de mare ar trebui plasat în colțurile de nord-vest și, respectv, sud-vest și înlocuit la fiecare două luni.
      3. Folosește tămâie sau salvie
      Arderea salviei pentru a elimina energia negativă este o tradiție străveche întâlnită în multe culturi. Tămâia pe care o găsești în orice biserică este la fel de utilă. Fiecare cameră se curăță separat, în sens invers acelor de ceasornic.
      4. Folosește uleiuri esențiale
      Lavanda și paciuli sunt două dintre cele mai bune uleiuri esentiale pe care le poți folosi pentru a elimina energia negativă din casa ta. In afara de asta, au miros foarte plăcut care va crea o ambianță pe măsură.
      La fel de eficiente pot fi și lumânările parfumate dar și anumite sunete precum cele la bolurilor tibetane sau a unei muzici de ambianță care are o anumită frecvență și vibrație.
      5. Păstrează ordinea
      Ordinea este o modalitate sigură de a permite fluxului de energie și vibrații bune să circule liber prin casă.
      6. Meditatează
      Vibrațiile pozitive apar atunci când practici meditația zilnic. Această energie puternică acționează în interiorul tău și generează credințe pozitive.
      7. Reorganizeză-ți mobilierul
      Simplul act de a muta mobilierul în casa ta contribuie la eliminarea energiei negative din casa ta și atragerea celor pozitive.
      kudika.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Există însă câteva soluţii care te vor ajuta să îţi răcoreşti casa chiar şi fără a apela la confortul unui aparat de aer condiţionat.
      1. Acoperă geamurile
      Trage storurile, jaluzelele sau draperiile în timpul zilei, imediat ce soarele începe să-ţi bătă în geam. Vei împiedica astfel căldura să-ţi pătrundă în casă. Descoperă geamul doar când vine seara. În cazul în care nu ai buget pentru nici unul dintre cele enumerate mai sus, poţi acoperi geamurile cu folie de aluminiu. Atenţie! Draperiile trebuie să fie din culori deschise. Culorile închise atrag căldura.
      2. Deschide geamurile noaptea
      Pentru a răcori casa, ţine noaptea geamurile deschise. Lasă toate uşile de interior deschise, astfel încât aerul să circule. Lasă deschise chiar şi uşile dulapurilor din bucătărie şi ale sifonierelor pentru că înmagazinează căldură pe timpul zilei. Şi asigură-te că te trezeşti suficient de devreme pentru a le închide la loc (în jurul de 5-7 dimineaţa).
      3. Apelează la ventilatoare
      Cel mai indicat este ventilatorul prins în tavan. Pentru a crea senzaţia de aer condiţionat, pune un pet de 2 litri la congelator, apoi când este gheaţă scoate-l şi aşază-l într-un bol sub ventilator. Astfel, aripile ventilatorului vor împrăştia răcoarea pe măsură ce geaţa se topeşte.
      4. Închide sursele de căldură
      Evită pe cât posibil să nu foloseşti cuptorul pe timpul zilei (atât cuptorul de la aragaz, cât şi cel cu microunde). Becurile incandescente sunt o altă sursă de căldură, aşa că este indicat să le înlocuieşti cu cele compacte fluorescente. Închide computerul, televizorul sau alte aparate electrocasnice pe care nu le foloseşti. Este indicat să le scoţi din priză, nu doar să le închizi din telecomandă.
      5. Evită aburii
      Pe timpul zilei evită să faci duşuri fierbinţi sau să speli vasele cu apă fierbinte. Lasă activităţile precum gătitul, spălatul rufelor sau al vaselor după lăsarea serii.
      6. Schimbă lenjeria
      Poţi înlocui lenjeria clasică cu lenjerie de satin. Schimbă husele de pe pat, canapea, fotolii cu unele din in sau cânepă. Îţi vor da o senzaţie de răcoare. Iar culorile deschise vor reflecta căldura şi nu o vor absorbi.
      7. Izolează casa
      O casă izolată termic este mult mai răcoroasă. În plus, dacă ai posibilitatea, alege un acoperiş în culori deschise, care să reflecte lumina soarelui.
      8. Plantează copaci sau viţă de vie
      Dacă stai la curte este indicat să-ţi plantezi copaci care să-ţi umbrească locuinţa. Sunt recomandaţi arborii care îşi pierd frunzele toamna pentru ca astfel, pe timpul iernii, razele soarelui să-ţi poată încălzi casa. Dacă nu ai cum planta copaci, viţa de vie este la fel de bună pentru a ţine umbră şi răcoare.
      sfatulparintilor.ro
    • violeta44
      De violeta44
      Am procurat apartament recent de la compania Hollman Construct pe str. Dumeniuc 3, am vazut ca lucrarile merg binisor si  darea in exploatare dupa prognoze va fi in mai anul viitor.  Mi-a placit calitatea constructiei si a termopanelor. Cine a mai procurat in acest bloc vreau o parere. 
    • julia122997
      De julia122997
      Nu există o singură metodă corectă de face ordine în casă. Asemenea hainelor purtate, metoda de organizare a locuinței pe care o abordăm trebuie să se potrivească atât cu obiceiurile noastre zilnice, cât și cu stilul de viață. Un spațiu dezordonat, aglomerat cu mărunțișuri și obiecte inutile generează emoții negative și situații tensionate cu cei din jur, diminuând satisfacția resimțită în viața personală și mărind stresul. 
      Indiferent de sistemul de organizare ales, de la metoda japonezei Marie Kondo, a cărei carte, „Magia ordinii”, a făcut furori în ultimii ani, la regulile învățate de la mamele sau bunicile noastre, există câteva strategii pe care le putem integra în rutina personală pentru a eficientiza felul cum facem ordine.
      1 Privește casa dintr-o perspectivă nouă
      Pentru a observa mai ușor dezordinea din jurul tău, schimbă perspectiva. Imaginează-ți că ești oaspete în propria casă. Identifică lucrurile pe care un vizitator le-ar observa – teancul de hârtii de pe masa din bucătărie, fardurile înșirate pe rafturile din baie, hainele stivuite pe scaunul din dormitor – și începe ordinea cu ele. Mai întâi, sortează-le pe categorii, aruncă sau reciclează ce nu îți folosește, apoi depozitează în sertare sau cutii tot ce a fost lăsat la întâmplare. Nu ezita să ceri ajutorul cuiva dacă ți-e greu să identifici aceste zone-problemă.
      2 Stabilește spații de depozitare cu destinații fixe
      Deseori, dezordinea apare când nu am alocat spații pentru depozitarea obiectelor utilizate frecvent. În absența acestor spații, obiectele de uz cotidian vor fi lăsate la întâmplare, vor aglomera mese și rafturi sau vor fi înghesuite în dulapuri, alături de alte mărunțișuri. Creează soluții de depozitare organizate pe categorii: sertarul pentru produse de papetărie, cutia pentru cataloage și manuale de instrucțiuni, raftul pentru umbrele și haine de ploaie. Asigură-te că familia cunoaște și folosește aceste spații, iar la sfârșitul zilei fă un tur al casei verificând dacă toate aceste obiecte de uz frecvent sunt puse la locurile lor.
      3 Alege cu strictețe ce aduci în casă
      Gândește-te bine înainte de a aglomera casa cu lucruri inutile, ce pot contribui la dezordinea deja existentă. Ai nevoie cu adevărat de scaunele la care prietena ta a renunțat sau de perechea de cizme pe care sora ta nu le mai folosește? Nu accepta donații și nu aduce lucruri noi în locuință dacă nu ai nevoie de ele sau dacă n-ai un spațiu deja dedicat depozitării lor. Păstrează ordinea practicând regula „unul primit, unul donat”: cumpără ceva nou numai după ce ai renunțat la un obiect deteriorat sau pe care nu-l mai folosești.
      4 Identifică zonele aglomerate cu mărunțișuri
      Săptămânal, fă un tur al casei și caută zonele cu mărunțișuri – chei, bonuri, pungi folosite, pixuri, cabluri. Suprafețele plane precum mesele, bufetele sau polițele din holuri sunt locurile cele mai aglomerate cu mici obiecte, contribuind la aspectul dezordonat al locuinței. Pentru a restabili ordinea, identifică motivul pentru care mărunțișurile se strâng în acel loc și implică-ți familia în procesul de organizare. Odată ce ai eliberat aceste zone, pune un aranjament floral sau un obiect decorativ pentru a transmite celor din casă că masa sau raftul respectiv nu e spațiu de depozitare.
      5 Renunță la dubluri
      Dacă ai numeroase spatule, dar folosești doar una sau ediții diferite ale acelorași cărți, este timpul să renunți la ce-i în plus. Cea mai ușoară modalitate de a face ordine în casă este renunțarea la lucrurile pe care le avem în mai multe exemplare sau pe care le folosim foarte rar. Ia camerele pe rând și sortează obiectele pe categorii, în funcție de frecvența cu care le utilizezi și gradul de degradare. Donează sau reciclează ce este în plus..
      6 Nu lăsa nostalgia să-ți acapareze casa
      Ordonează casa și renunță la obiectele pe care le păstrezi din nostalgie – desenele copiilor, manualele din studenție, așternuturile vechi ale bunicii. În locul unei sertar întreg cu felicitările și desenele copiilor sau al unui dulap plin cu haine din tinerețe, care ocupă spațiu valoros de depozitare, păstrează mici mementouri. Fă fotografii desenelor, taie eșantioane din hainele care nu îți mai vin și creează o cutie cu amintiri. Păstrează doar obiectele care au o valoare sentimentală puternică și te fac fericită.
      7 Organizează dulapurile
      Conform experților în soluții de organizare, garderobele sunt guvernate de regula 80:20 ( 80% din timp purtăm doar 20% din hainele pe care le avem în dulap). Hainele care nu ni se potrivesc ocupă spații de depozitare ce ar putea fi folosite pentru a organiza lucrurile care ne sunt cu adevărat utile. Păstrează doar îmbrăcămintea care te avantajează, în care ești confortabilă și donează articolele care nu îți mai vin sau pe care nu le-ai purtat în ultimii doi ani. Cheia reorganizării dulapurilor nu este să găsești o altă metodă de aranjare a hainelor, ci să renunți la tot ce nu mai porți.
      Diana Mihăilă – Professional organiser și blogger
      Japoneza Marie Kondo, care a dezvoltat sistemului KonMari de sortare, împăturire și depozitare a lucrurilor, ne recomandă să păstrăm în casă doar obiectele care ne aduc bucurie.
      În Magia ordinii, Marie Kondo susține că, pentru a-ți schimba stilul de viață cu ajutorul organizării, trebuie să urmezi 6 pași:
      Să iei angajamentul că te apuci de organizat; Să îți imaginezi stilul de viață ideal; Să selectezi și să scapi de ce nu ți-e necesar; Să sortezi în funcție de categorie, nu de locație. Să faci ordine într-o manieră ascendentă (de la mare la mic). Să te întrebi dacă locul sau lucrul respectiv îți transmite bucurie. Pentru un proces de organizare cât mai eficient, Kondo recomandă să aduci într-un singur loc obiectele pe care vrei să le organizezi, să le triezi pe categorii și să arunci tot ce nu ne dă o stare de bine.
      femeia.ro
  •