Cel mai fericit arici din lume


    Desemnat cel mai fericit arici din lume, Herbee călătorește cu stăpâna sa în toată lumea și topește inimile admiratorilor pe Instagram cu fotografiile lui adorabile.

868258l.jpg

Herbee e o arătare fericită și se vede asta în toate imaginile pe care stăpâna și prietena sa, Talitha Girnus, le postează pe Instagram, spre deliciul a milioane de oameni. Ariciul trăiește în Germania, dar până acum a călătorit în mai multe țări și este pe cale să devină unul dintre cei mai cunoscuți "petfluenceri" de pe Instagram.

197221l.jpg

Simpaticul animăluț are acum peste 1,5 milioane de admiratori pe rețeaua de socializare, grație posturilor amuzante în care este fotografiat de Talitha Girnus, din Wiesbaden.

208200l.jpg

Talitha a mai avut un arici, pe care l-a numit Mr. Pokee, și care a murit anul acesta. De atunci, Herbee a rămas "titularul" contului de Instagram, iar fotografiile în care zâmbește fac senzație în toată lumea.El s-a plimbat până acum la Paris, pe vârful montan Tre Cime di Lavaredo din Italia, în Altaussee (Austria) și Geierlay (Germania).

263771l.jpg

"Oameni uimitori din toată lumea sunt inspirați să ne urmărească aventurile, în special pentru că le place mesajul nostru: dincolo de toate chestiile serioase care se întâmplă în lume în fiecare zi, Pokee și acum Herbee sunt aici ca să le dea un motiv pentru a zâmbi și a rămâne optimiști", a scris Thalitha pe site-ul ei. 

323306l.jpg

"Și dacă oamenii se întorc pe pagina noastră, vrem să le reamintim că nu trebuie să-și piardă încrederea, pentru că lumea e plină de magie și, în fond, nu-i un loc atât de rău", a mai scris ea.

762932l.jpg

790460l.jpg

865443l.jpg

989272l.jpg

319122l.jpg

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator ION

Postat

 

Йожиг такой на каждой фоте : " ОТПУСТИ СУКА, Я ТАК БОЛЬШЕ НЕ МОГУ, БЛЕАТЬ ! "

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator жесть какая

Postat

Ежик открывает рот потому-что ему неконфортно дышать... какие же люди тупые

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Așa cum spune legea lui Murphy, „dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”. Și așa cum se întâmplă de obicei, cu cât ai așteptări mai mari și visezi la perfecțiune, cu atât este mai mare riscul să fii dezamăgit.

      Orice se poate întâmpla la o nuntă: să te împiedici în rochia de mireasă și să cazi în drum spre altar, să cadă tortul de pe masă, să nu ajungă fotograful sau să ai de-a face cu invitați exagerat de veseli, care nu se mai opresc din băut.Dacă astfel de întâmplări sunt un adevărat coșmar pentru miri în ziua nunții, devin principalul subiect de discuții amuzante după marele eveniment.

      Fotografiile, surprinse la momentul potrivit, sunt dovada clară a faptului că nunțile pot fi surprinzătoare și incredibil de amuzante. Descoperă câteva exemple care te vor face să râzi în hohote.








      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      A fi blocat într-un avion care efectuează o cursă lungă cu un copil lângă tine care plânge încontinuu ar putea să termine psihic unii pasageri. Dar pentru a evita urletele celor mici, compania aeriană Japan Airlines pune la dispoziție un instrument de rezervare online care indică locul unde vor fi așezați aceștia.
      Când pasagerii cu copii cu vârste cuprinse între opt zile și doi ani își rezervă locul, o pictogramă pentru copii apare automat pe planul scaunului, alertând alți pasageri care încă nu își vor selecta locurile.
      JAL a menționat că această nouă caracteristică nu va garanta faptul că pasagerii vor fi scutiți de plânsetele unui copil mic. Simbolul nu apare dacă pasagerii își rezervă locurile printr-o terță persoană, dacă fac parte dintr-un grup organizat, sau dacă există o schimbare de aeronavă de ultim moment.
      tabu.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Deoarece prea mulți oameni privesc persoanele cu Sindromul Down, prin prisma stereotipurilor, cu o oarecare discriminare, organizația „Sunshine” și-a propus să spargă barierele create de societate și să demonstreze că cei care au fost diagnosticați cu acest sindrom, deși diferiți, sunt la fel ca noi. Ei zâmbesc, se bucură de viață și la fel ca fiecare dintre noi își doresc să simtă iubirea celor din jur.
      30 de personalități de la noi, într-un proiect fotografic, alături de Copiii Soarelui.
      Abia așteptăm să vedem fotografiile, iar până atunci vă invităm să urmăriți filmulețul de mai jos care, cu siguranță, vă va lumina ziua și va aduce zâmbetul pe față:
       
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      Vă prezentăm imaginile câștigătoare la categoria „Portret” (Portrait).
      Locul 1. Osh Estey (Freelancer) – „Sacrificiu”

      Elima este o fată în vârstă de 10 ani din Nigeria. Ea face parte dintr-un trib. Ca să faci parte din această comunitate, fiecare membru, chiar și copiii, este nevoit să treacă niște ritualuri. Să-și jupească pielea, iar pe rană să se frece cu un cărbune. Acest lucru le dă oamenilor o oarecare apartenență socială, cu alte cuvinte ei trebuie să se asocieze cu un trib anume, astfel el/ea este mai ușor de identificat în cazurile când oamenii se pierd. Mai mult, și tăietura de pe obraz, și cerceii în formă de pește la fel reprezintă o caracteristică distinctă a membrilor tribului.
      Locul 2.  Fulvio Bugani (Freelancer) – „Thiago”

      Thiago are 14 ani și este unul dintre cei cinci feciori ai fermierului Santiago. Băiatul se trezește la 4.30 dimineața pentru a avea grijă de vaci și cai înainte de a merge la școală la ora 8. Lajas, Columbia.
      Locul 3. Maddie Mogarvey (Freelanceră) – „Puterea fetelor”

      Cinci dansatoare pozează după parada din 4 iulie 2018 în Columbus, Ohio.
      Premii de excelență
      Paula Bronstein (Freelanceră) – Războiul din Ucraina: „Viața într-un conflict înghețat”

      Satul Opitne din estul Ucrainei. Maria Gropinici are 76 de ani și trăiește singură. Are grijă de pui care i-au fost dăruiți de misiunea umanitară a Crucii Roșii. Acum ea îi îngrijește și discută cu ei în fiecare zi.
      Dougal Brownlie (Colorado Springs Gazette)

      Joshua Salmoiraghi are patru ani și pozează pentru un portret la el acasă la începutul lunii august 2018. El a fost rediagnosticat cu tumoarea Wilms, cel mai frecvent tip de cancer la copii.
      diez.md
    • julia122997
      De julia122997
      Fotografii alături de iubit
      Cele mai bune fotografii alături de iubitul tău, le poți face în vacanțe. Alege să faci fotografii din unghiuri neobișnuite și locații neașteptate. Ideal e atunci când pe fundalul unei poze se văd peisaje frumoase cu mare sau munți. Cu siguranță nu vei da greș dacă vei pune accent pe naturalețea unei poze, o fotografie în timpul unui sărut pe obraz la fel va prinde bine la public.

      Fă o fotografie pe un fundal colorat
      Un fundal colorat este trucul preferat al multor bloggeri de modă. Iar tot ce trebui să faci este să găsești un perete colorat într-o nuanță neobișnuită.

      Încorporează în cadru un punct care să atragă atenția
      În Instagram vei observa cum pozele în care apare mâncarea sunt foarte apreciate de către utilizatori. Nu ezita să te pozezi în timp ce savurezi fructe exotice, deserturi neobișnuite, precum și burgeri cu cartofi prăjiți, pizza și hot dog. Te asigurăm că nu doar că le vei face poftă și urmăritorilor tăi, dar vei vedea cum cresc și aprecierile.

      O poză la plajă
      O poză la plajă nu are cum să nu prindă la public. Astfel de poze trezesc sentimente frumoase urmăritorilor tăi astfel încât au legătură cu relaxarea și odihna. Iar dacă optezi pentru un costum de baie care să-ți accentueze frumos silueta cu siguranță aprecierile vor curge șiroaie.

      O poză într-o mașină retro sau de lux
      Pentru ca fotografia ta să pară ca ruptă dintr-un film de la Hollywood, nu ezita să faci o poză într-o mașină retro. Ori, o opțiune mai simplă este să găsești o mașină de lux în oraș și să faci o fotografie lângă ea.

      Fotografie cu prietena
      Instagramul este unul dintre cele mai populare rețele în care poți să te împarți cu emoții și prietenii. O fotografie alături de prietena ta nu este doar o ocazie de a face o postare emoționantă, ci și de a colecta like-uri și chiar de a atrage noi abonați.

      Imaginează-ți că ești o adevărată franțuzoaică
      Nu există nimic mai bun decât fotografiile de la Paris. Acestea mereu strâng sute de like-uri. Mai ales dacă ești frumos îmbrăcată. Dar dacă totuși nu ești în acest oraș romantic, încearcă măcar să faci o imagine care să arate cât mai aproape de stilul francez: pune-ți o beretă, ține un croissant sau o baghetă în mână, în loc de un pahar de cafea.

      Selfie în oglindă
      Selfie-ul în oglindă rămâne a fi unul dintre cele mai populare moduri de a comunica cu abonații. Fă-ți un selfie într-o oglindă, într-un mod neobișnuit pentru tine, arată-ți noua ținută sau doar un loc frumos. Dar îți recomandăm să nu pui comentarii „filosofice” sub o astfel de fotografie – pare mai degrabă ridicol decât la modă. Și da, este și mai bine dacă nu ești singură într-un selfie, dar, de exemplu, cu iubitul tău.

      ea.md
  •