10 filme de văzut în vara lui 2019 împreună cu copilul tău


    Vara lui 2019 aduce pe marile ecrane o serie de filme pe care părinții le pot urmări împreună cu adolescenții sau cu copiii mai mici.

rebenok-kinoteatr.jpg

Filme cu supereroi ce prezintă povești de maturizare, animații despre puterea familiei, producții live-action ce readuc în cinematografe povești îndrăgite de generații întregi... aceasta este oferta cu care marile studiouri de film vin în întâmpinarea nevoii de educare și de divertisment a celor mai mici dintre spectatori. Iată despre ce producții este vorba:

Omul-Păianjen: Departe de casă/Spider-Man: Far From Home (2019)

4-1.jpg

Filmul cu supereroi rulează în cinematografele noastre 

Spider-Man: Departe de casă e un film care conţine umor, suflet, anvergură şi tot ceea ce iubim la Spider-Man şi la universul cinematografic Marvel. Călătoria lui Peter din acest film reprezintă maturizarea lui. În filmul anterior, Spider-Man: Homecoming, Peter vrea să fie adult, dar acum el vrea să mai copilărească. În filmul acesta lumea îi spune lui Peter că trebuie să se maturizeze ca să fie la înălţimea mentorului său. Toţi sunt în căutarea unui nou super-erou şi salvator al omenirii, un nou Tony Stark. Tony pare a-l fi ales pe Peter, dar oamenii nu-şi dau seama că el e doar un băiat de 16 ani.  Tony Stark/Iron Man a salvat miliarde de vieţi în filmul anterior, inclusiv pe cea a lui Peter Parker. Aceasta e o povară foarte grea pentru Peter, pentru că acum el se află într-o nouă lume, din care lipseşte persoana care credea în el cel mai mult.

Regele Leu/The Lion King (2019)

4-2.jpeg

Animația rulează pe marile noastre ecrane 

Efectele speciale avansate fac din remake-ul Disney un film uluitor vizual, pe măsura generației acesteia noi, pentru care tehnologia joacă un rol esențial, la fel cum pentru anterioarele generații cărțile, televizorul ori radioul erau fundamentale. Tehnologia CG de ultimă generație a The Lion King face ca personajele din animația regizată de Jon Favreau (Iron Man) să pară animale adevărate. Avem senzația că urmărim cel mai frumos documentar filmat în inima savanei până în momentul în care animalele fac gesturi omenești, au mimică umană și încep să vorbească. Senzația este tulburătoare. The Lion King este despre vinovăție și reabilitare. Animația reia tema din Hamlet al lui Shakespeare: Mufasa, regele leu, este ucis de către fratele său uzurpator (care încearcă să-i ia, fără succes, și soția). Simba, fiul îndoliat, este răvășit de vinovăție și neputință, dar fantoma tatălui îl învață de bine.

Povestea jucăriilor 4/Toy Story 4 (2019)

4-3.jpg

Animația rulează pe marile noastre ecrane

O jucărie (Woody) care gândește și acționează ca un părinte, renunțând la sine, în interesul superior al copilului (expresie pe care am tot auzit-o zilele acestea pe micul ecran în „cazul Sorina”), fiind un fin cunoscător al psihologiei celor mici, dovedind așadar o maturitate pe care multe personaje umane din film nu o au. Teme atât de umane precum nevoia de acceptare, nevoia de a aparține și de a fi iubit (păpușa Gabby Gabby, plus duo-ul de pluș Ducky și Bunny), nevoia de recunoaștere (anxiosul motociclist acrobat Duke Caboom). O răpire, urmată de o misiune de salvare demnă de filmele de acțiune. Un personaj ambiguu moralicește (Gabby Gabby, prima păpușă din universul Toy Story, realizată cu o atenție deosebită la detalii - irizațiile din ochi și modul în care îi strălucește părul sunt deosebite) și o despărțire emoționantă, care poate însemna și finalul seriei, dacă succesul acestui al patrulea film nu îi va determina pe producători să continue seria. Toate aceste elemente menționate mai sus fac ca Toy Story 4 să aibă o poveste semnificativă, sensibilă, în care elementul de umanitate cântărește cel mai greu. Un film care se ridică la înălțimea celorlalte din serie prin complexitatea personajelor, a acțiunii și emoție.

Câinele, adevăratul meu prieten 2/A Dog's Journey (2019)

4-4.jpg

Animația rulează pe marile noastre ecrane

Ce-ar fi dacă nu doar pisicile, ci și câinii ar avea nouă vieți? Și dacă aceste nouă vieți ar însemna reîncarnări ale aceluiași suflet de cățel? Dar dacă aceste reîncarnări s-ar face ca patrupedul să rămână în sânul aceleiași familii, alături de două-trei generații, ca o cale de a-și arăta devotamentul și a face mai suportabile despărțirile? Scenariștii filmului de familie „Câinele, adevăratul meu prieten 2” revin asupra ideii din A Dog's Purpose, primul film din serie, despre un câine (vocea lui Josh Gad) care trece prin mai multe existenţe, subliniind legăturile indestructibile ce se pot forma între câini şi stăpânii lor. Povestea cățelului Bailey este sensibilă, semnificativă și plină de umanitate.

Singuri acasă 2/The Secret Life of Pets 2 (2019)

4-5.jpg

Animația rulează în cinematografele noastre

Găsirea curajului și mila față de animalele de circ sunt cele două teme ale animației The Secret Life of Pets 2. Tradus la noi cu Singuri acasă 2, animația aruncă simpaticele animale de companie într-o periculoasă misiune de salvare a unui tigru alb din mâinile unui dresor de circ malefic.Misiunea, cu valențe educative pentru copii, îl va face pe anxiosul terrier Max (Patton Oswalt), protagonistul filmului, să își găsească curajul interior. Relația lui Max cu noul membru al familiei, Liam (băiețelul stăpânilor lui), înduioșează dar și pune în discuție stilul de parenting (excesiv de) protectiv. Filmul face o prezentare cât se poate de amuzantă a neamului pisicesc, pe parcursul lecțiilor pe care le ia pomeranianul Gidget (Jenny Slate) de la felina Chloe (Lake Bell).

Pokémon Detective Pikachu (2019)

4-6.jpg

Filmul live-action rulează pe marile noastre ecrane

Povestea din Pokémon Detectiv Pikachu începe într-o lume cu o istorie alternativă: oameni și Pokémoni conviețuiesc în deplină armonie. Între oameni și Pokémoni există o legătură puternică, fiecare om având Pokémonul lui (pe care unii îi antrenează pentru lupte, alții îi tratează ca pe egali iar alții ca pe niște animale de companie; între Tim și Pikachu, protagoniștii filmului, relația e foarte interesantă - Pokémonul reușește să fie un fel de voce a rațiunii pentru Tim. Dar nu una rece, autoritara, ci caldă, pontoasă și... salvatoare).

Povestea anunță chiar de la început factorul dramatic, dar continuă într-un ton hazliu, umorul rezultând din interacțiunile dintre Tim și Pikachu. Cu adevărat valoroase sunt elementele de umanitate ce înconjoară Pokémonii. Pikachu suferă după partenerul său uman, detectivul Goodman. Apoi, Pokémonul Mim (apare în trailerele oficiale ale filmului) reușește să te copleșească de emoție prin inocența cu care construiește ziduri imaginare pentru a se proteja de atacatori. Își creează propria realitate, asemenea unui copil.

Aladdin (2019)

4-7.jpg

Filmul live-action se poate vedea pe marile noastre ecrane

Aladdin, cel mai recent film de live-action marca Disney, este o adaptare modernă a producției animate cu același nume, din 1992, ce reface una dintre cele mai îndrăgite povești ale tuturor timpurilor, cea a năzdrăvanului Aladdin și a lămpii fermecate pe care pune mâna puștiul. Bazat pe o poveste clasică din folclorul Orientului Mijlociu din celebra carte „1001 de nopți”, povestea lui Aladdin este fără vârstă, fiind populară generații de-a rândul. Will Smith este Duhul din Lampă, un spirit de culoare albastră blocat într-o lampă, care se dovedește a fi o prezență exuberantă și foarte activă, având puterea specială de a îndeplini orice dorință.

Haios și blănos/Missing Link (2019)

4-8.jpg

Animația rulează în cinematografele noastre

Missing Link/Haios și blănos, o animație despre nevoia de acceptare, despre a fi alături de cei asemena ție dar și despre a găsi adevărata familie în locul pe care nici nu-l gândeai, rulează pe marile noastre ecrane. Filmul îi învață pe micii și mai marii spectatori că familia nu e cea de care te leaga asemanarea fizica, ci cea de care te leaga preocuparile, idealurile, sentimentele. Coraline, ParaNorman, The Boxtrolls, Kubo and the Two Strings, ne propune de această dată două noi personaje interesante - antieroul Frost, o combinație între Indiana Jones și Sherlock Holmes și blănosul Mr. Link, un munte de blană cu suflet de copil. Egocentricul Frost va învăța pe parcursul acestui road movie că interesul celor dragi trebuie să primeze în raport cu al său, iar Mr Link își va găsi familia acolo unde nu se aștepta.

Dark Phoenix (2019)

4-9.jpg

Filmul cu supereroi rulează în cinematografele noastre

Reușitele filmului Dark Phoenix sunt atât la nivel de conţinut, spunând o poveste semnificativă și sensibilă, cât și ca efecte speciale. Ceea ce susţine în primul rând filmul Dark Phoenix este construcţia subiectului. Arcul personajului Jean Grey/Phoenix e bine construit, cu momente de dramatism ce ajung la cote înalte. Dincolo de a fi un film cu supereroi, Dark Phoenix reușește să urmărească psihologia lui Jean Grey, să facă portretul unei eroine consumate de durere și de neînțelegerea forței interioare care o consumă.

Şi Soarele e o stea/The Sun Is Also a Star (2019)

4-10.jpg

Romance-ul, ce poate fi urmărit împreună cu copilul adolescent, rulează la cinema

O adolescentă (Yara Shahidi) descoperă dragostea într-un moment dificil din viață - practic cu câteva ore înainte ca familia ei să fie deportată. În mai puțin de 24 de ore intră în vigoare o nouă lege a deportărilor, care o pune în pericol pe Natasha, ce s-ar putea vedea trimisă înapoi în Jamaica. În vreme ce Natasha se confruntă cu o potențială pierdere a visului american, Daniel (Charles Melton), viitor student la medicină, prima generație din familia lui născută în SUA, încearcă din răsputeri să nu își dezamăgească părinții coreeni și să le îndeplinească așteptările. Noțiuni precum destin/predestinare, efemeritate, universuri paralele, cosmogonie sunt aduse în discuție de personaje, o ea - pasionată de astrologie și un el, pasionat de poezie. 

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Numai de la începutul anului, oamenii legii au inițiat 31 de cauze penale privind abuzul și exploatarea sexuală în Internet a copiilor, dinte care 28 privind Pornografia infantilă, 2 pentru Hărțuirea sexuală și una privind Ademenirea minorului în scopuri sexuale, transmite Știri.md.
      Totodată, au fost efectuate 13 percheziții, în cadrul cărora au fost ridicate peste 40 de dispozitive de stocare a datelor informatice, utilizate de către infractori.
      În acest context, IGP avertizează repetat părinții despre pericolul victimizării minorilor în mediul online.
      De asemenea, oamenii legii recomandă părinţilor respectarea următoarelor măsuri de educare şi instruire a copilului:- 
      - Familiarizați-vă cu tehnologia utilizată de către copil ca să înţelegeți cum acesta îşi petrece timpul în mediul online și ce dispozitiv folosesc pentru aceasta.
      - Fiți cel mai bun prieten al copilului din mediul online. „Împrieteniţi-vă”, apreciaţi-i postările - dacă vedeţi ceva ce vă îngrijorează vorbiţi-i atent, între patru ochi.
      - Explicați copilului că utilizatorii din Internet se pot prezenta sau afișa în profil cu date false.
      - Familiarizați-vă cu paginile web și programele cu acces la Internet folosite de copil.
      - Instalați calculatorul într-o cameră comună pentru a fi posibilă monitorizarea site-urilor accesate.
      - Conveniți asupra regulilor casei despre utilizarea Internetului.
      - Interesați-vă cine sunt prietenii virtuali, cu cine și unde copilul merge.
      - Explicați copilului să nu comunice numele, adresa sau alte date personale străinilor.
      - Explicați copilului să nu răspundă străinilor, la fel cum nu vorbește cu oameni străini în stradă.
      "Doar prin implicare activă, responsabilitate și atitudine, putem ajuta un copil să NU devină prizonier al lumii virtuale! Navigați în siguranță pe Internet!", îndeamnă polițiștii.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Mai exact, conform datelor Ministerului Educației, este vorba despre aproape 30.000 de elevi, care nu au tehnică de calcul. Chiar și cel mai simplu laptop este prea scump pentru familiile acestora, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md. 
      Astfel că, părinții, dar și autoritățile nu cunosc cum vor participa copiii la lecțiile online. Responsabilii anunță că, deocamdată, au identificat doar 3.000 de calculatoare, adică doar 10 la sută din cantitatea de care e nevoie.
      Oamenii care vor să-i ajute pe elevi să înceapă noul an școlar cu tehnică modernă, pot accesa harta interactivă, de pe site-ul Ministerului Educației, unde găsesc cantitatea de calculatoare necesară în fiecare raion și numărul de telefon la care pot apela.
      tv8.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Incidentul a avut loc în vestul Greciei, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. În mod uimitor, copilul și-a păstrat calmul în tot acest timp.
      Un feribot s-a apropiat de el, după ce căpitanul a observat mica ambarcațiune în formă de inorog și s-a apropiat să verifice despre ce este vorba.
      Echipajul a preluat micul sinistrat și l-a adus în siguranță la țărm, spre bucuria părinților și a echipelor care îl căutaseră în zadar mai multe ore.
      digi24.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      De exemplu, la una dintre grădinițe copiii au fost rugați să-și lase jucăriile acasă și să vină cu propriile sticle pentru apă. Micuții au petrecut mai mult timp pe afară, pentru că așa e mai sigur, spune administrația, transmite Ștriri.md cu referire la Tv8.md.
      Din cauza pandemiei, copiii de la o grădiniță privată din capitală au petrecut toată ziua afară. Au încercat să păstreze distanța socială, pe cât a fost posibil, iar în timpul activităților nu s-au atins de lucrurile altor copii.
      Educatorii spun că micuții s-au conformat ușor noilor reguli, pentru că știu cât de periculos e virusul:
      „E periculos virusul? -Da, pentru că poate îmbolnăvi orice om. -Îți e frică? -Nu, pentru că nici nu-l văd, dar știu toate regulile”.
      Părinții care și-au dus copiii la grădiniță au fost nevoiți să semneze o declarație pe propria răspundere și nu au fost lăsați să intre în instituție. Programul copiilor, deocamdată, este doar până la ora 13:00, fără somn.
      tv8.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Acum, când ne aflăm în luna octombrie, este recomandabil de administrat copiilor un complex de vitamine, minerale pentru o perioadă de timp, la fiecare copil individual, în dependenţă de starea lui de sănătate şi riscurile pe care le are. Sunt recomandările pediatrului Ludmila Chiriac, oferite pentru IPN, transmite Știri.md.
      Nu este de neglijat vaccinarea împotriva gripei sezoniere. „Vaccinarea trebuie efectuată în această perioadă, în luna octombrie, ca până în decembrie-ianuarie copiii sa aibă anticorpi şi să poată lupta cu gripa sezonieră”, a explicat medicul.
      Dacă copilul este sănătos şi nu a făcut viroze pe parcursul anului precedent, nu este neapărat să meargă la un specialist. 
      „Un mod sănătos de viaţă, gimnastică zilnică, băi de contrast şi alimentaţie naturală, corectă, este suficient. Copiii care sunt predispuşi la boli respiratorii, care au alte maladii concomitente, ar fi bine să facă un consult la pediatru. Pediatrul, în mod individual, îi face un program de însănătoşire. Acum, cât încă timpul este bun, e cald şi bine, recomand tuturor copiilor să meargă, după lecţii, după grădiniţă, în locuri în care natura încă este vie: în pădure, parcuri”, sugerează pediatrul.
      Un mod sănătos de viaţă este principala recomandare a specialiștilor. „Eu întâlnesc părinţi care nu consumă carne. Sunt vegetarieni şi le impun şi copiilor acest regim alimentar. Le explic că copiii au nevoie de cantităţi de proteine pentru a creşte şi pentru ca creierul lor să se dezvolte”, a exemplificat pediatrul.
      Chiar şi atunci când temperaturile sunt scăzute, părinţii trebuie să iasă cu copiii la plimbare. Chiar şi cu bebeluşii, până la minus 10 grade, dacă nu este vânt, spune medicul. O atenție deosebită trebuie acordată vestimentației. 
      „Copilul iese afară, este activ. Dacă în cazul bebeluşilor recomandăm să fie îmbrăcați cum este părintele, plus o unitate, în cazul celorlalţi copii le recomand să-i îmbrace cu o unitate mai puţin. Copilul este în mişcare, aleargă, transpiră şi astfel este supus riscului de a răci”. 
      „Apa, în timpul băii, dacă de obicei se recomandă a fi de 35-36 de grade, poate fi de 32-33 de grade. Asta e tot o metodă de călire”, a adăugat Ludmila Chiriac.
      Per general, pediatrul spune că un copil nu are nevoie neapărat de medicamente sau ceva special pentru sezonul rece, ci de un mod de viaţă sănătos, somn adecvat, plimbări în aer liber şi consumul, în cantităţi mari, de fructe şi legume, deoarece cele mai multe vitamine se conţin în ele.
      ipn.md
  •