Studiu: copiii petrec mai mult de 6 ore pe internet


    Aproape toți copiii utilizează telefonul mobil, fie pentru jocuri, fie pentru a socializa pe internet. Jumătate dintre ei admit că stau mai bine de 6 ore pe zi online, iar mulți dintre ei au primit mesaje cu caracter sexual de la necunoscuți.

Fotolia_61188204_Subscription_Monthly_M.jpg

Așa arată o statistică îngrijorătoare, realizată de Organizaţia "Salvați Copiii". Alături de specialiști în IT vor merge în școli pentru a le explica părinților și copiilor despre pericolele de pe internet.

Vârsta medie la care copiii încep să petreacă timp online este 9 ani. Peste 90% spun că intră pe internet de pe telefonul mobil și au deja un cont pe o rețea de socializare.

Mai grav este că 13% au recunoscut că au renunțat la somn sau la mâncare pentru a fi online. 

Aproape jumătate dintre ei postează date personale, precum adresa unde locuiesc, iar unui copil din 5 i s-au cerut poze în care să își arate părțile intime. 

Îngrijorător este faptul că 5% dintre copii spun că au trimis astfel de mesaje cu conținut sexual. Mulți dintre cei care petrec mai mult timp cu prietenii în mediul virtual decât în realitate au probleme de comportament.

Iulia Băltăreţu, psihoterapeut: "Atunci când există numite nevoi emoţionale neîndeplinite, acela este momentul în care ei se îndreaptă din ce în ce mai mult spre tablete, spre telefoane. 

În momentul în care ajungi să petreci ore în şir pe telefon, nu ştii cum să porţi o conversaţie, cum să îţi faci prieteni".

"27% dintre elevi petrec peste 6 ore online și procentul acestora se dublează dacă vorbim despre o zi de vacanță sau sfârșit de săptămână", subliniază Teodora Stoica, manager de proiect Organizaţia Salvaţi Copiii.

Specialiștii în securitate cibernetică au dezvoltat aplicații pentru părinți, prin care aceștia pot monitoriza accesul copiilor la internet. Pot monitoriza conținutul, impune restricții și pot limita timpul pe care copiii îl petrec pe telefon sau pe tabletă.

În cadrul proiectului "Ora de net", voluntari de la "Salvați Copiii" și specialiști în securitatea cibernetică vor merge în 15 școli pentru a vorbi cu 500 de profesori și părinți despre siguranța în mediul digital.

Un studiu recent arată că părinților le este cel mai greu să le explice copiilor pericolele într-un mod în care să poată înţelege, să îi facă să ia în serios amenințările si să nu se lase influențați de alți copii.

stiri.tvr.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Grațios, ursulețul a încercat să scape de mâncărime, mișcându-se într-un ritm pe care doar el îl cunoaște. Chiar și așa, Regia Națională a Pădurilor din România a găsit o melodia potrivită pe care să o suprapună cu imaginile, iar secvența video a devenit virală.
      Secvența video cu ursul a adunat peste 62.000 de vizualizări pe Facebook, mii de aprecieri și distribuiri. Unii au scris în comentarii că ursul ar dansa, iar alții au glumit pe seama lui, menționând că te alinți singur dacă nu are cine o face și sugerând autorităților că nu trebuie să defrișeze pădurile, pentru ca urșii nu vor avea copaci de scărpinat.
      zugo.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Grădiniţa privată Permata Hati, din oraşul Semarang din provincia Java Centrală, are 135 de elevi. Câte şase dintre ei au voie să meargă în clasă în fiecare zi şi să petreacă timp cu educatoarea lor, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.
      Însoţiţi de părinţi, copiii stau în cutii de protecţie realizate din folii transparente de plastic. Acestea sunt dezinfectate după fiecare şedinţă.
      „Cutia transparentă este unul dintre măsurile pe care le-am luat pentru a păstra protocoalele de sănătate”, a spus directorul grădiniţei.
      Toţi cei care participă la şcoală trebuie să poarte o mască, scut pentru faţă, mănuşi şi le este verificată temperatura.
      Indonezia a raportat până acum 98.778 de cazuri COVID-19 şi 4.781 de decese, cel mai mare număr din Asia de Est.
      mediafax.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Despre aceasta a vorbit premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite Știri.md cu referire la IPN.
      „Pandemia nu bate în retragere și chiar dacă față de mijlocul lunii iunie, când am avut aproape 500 de cazuri pe zi, acum avem o scădere de 40% față de perioada aceea, pentru noi deloc nu este un motiv de optimism mare. Această scădere mare credem că este o scădere temporară și nu este exclus că iarăși trendul se va inversa”, a declarat Ion Chicu.
      Premierul susține că cetățenii Republicii Moldova nu au devenit mai responsabili și continuă să încalce regulile stabilite de autoritățile competente. 
      „Trebuie să vă spun că ieri a fost, iarăși, pe plan global înregistrat antirecord absolut de peste 280 de mii de cazuri. Fiindcă suntem în vecinătate, vedem și evoluția în România. În fiecare zi acest antirecord se reînnoiește. Este clar că pandemia aceasta nu pleacă din Republica Moldova și este clar că nu pleacă din lumea întreaga”.
      Șeful cabinetului de miniștri menționează că pe parcursul anului 2021 sunt șanse ca un medicament împotriva COVID-19 să fie descoperit, însă până atunci, toată lumea trebuie să se adapteze noilor realități.
      „Omenirea va trebui cumva să se adapteze la această nouă circumstanță a vieții. Trebuie să luăm în considerare acest factor în activitățile noastre cotidiene și aici mă refer și la economie, și la sociale, și educație, peste tot. Noi trebuie să înțelegem că odată având această durere de cap, dar de fapt este ceva mai complicat, noi trebuie să ne adaptăm la realitățile noi”, a spus prim-ministrul.
      Nici grădinițele nu se vor redeschide de la 1 august, iar pentru școli se discută cele șapte scenarii propuse de Ministerul Educației. 
      „Din ceea ce vedem, deși avem diminuare, ea nu este cea pe care ne-o dorim, de aceea starea de urgență va fi prelungită. Nu vom putea deschide grădinițele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie ca să redeschidem și grădinițele, și școlile. Lucrăm la acele scheme de organizare a procesului educațional în școli de la 1 septembrie”.
      În același timp, la Moldexpo, autoritățile au deschis încă un centru de triere a persoanelor infectate cu COVID-19, pentru că primul nu mai făcea față situației.
      „Activăm spitale noi, spitalul Sfânta Treime va fi din nou activat pentru aceste necesități. Din păcate, această problemă a intrat deja pe mult timp în agenda noastră cotidiană și trebuie să o gestionăm și ca Guvern, și ca societate”, a afirmat Ion Chicu.
      ipn.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Într-un răspuns pentru IPN, Direcția politici de protecție a drepturilor copilului și a familiilor cu copii, în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precizează că adoptatorii trebuie să îndeplinească garanțiile morale și condițiile materiale necesare dezvoltării multilaterale și armonioase a personalității copilului, transmite Știri.md. 
      Totodată, adopția copilului de către soți este permisă numai în cazul în care căsătoria lor durează de cel puțin trei ani până la momentul depunerii cererii de adopție.
      Interdicții în adopția copiilor
      Conform prevederilor legale, nu pot adopta copii pe teritoriul Republicii Moldova persoanele decăzute din drepturile părintești și cele care se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere a copiilor biologici. Nu pot adopta copii cei a căror stare de sănătate nu le permite îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor și responsabilităților privind creșterea și educarea copiilor, cei care au adoptat anterior copii, însă nu și-au exercitat corespunzător obligațiile părintești și sunt decăzuți de drepturile părintești sau copilul este luat din grija lor în temeiul unei hotărâri judecătorești, fără decădere din drepturi. Lista interdicțiilor se extinde și asupra persoanelor care sunt exonerate de obligațiile de tutore sau de curator, care au prezentat documente sau informații false pentru încuviințarea adopției sau care au fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate.
      Persoanele care doresc să adopte copii depun cerere la autoritatea tutelară teritorială (Direcția asistență socială și protecție a familiei sau Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului Chișinău) în a cărei rază își au domiciliul. Cererea de adopție trebuie să conțină mai multe detalii cu caracter personal, motivele adoptatorului de a adopta și eventuala disponibilitate de a adopta mai mulți copii, inclusiv frați. Cererea de adopție poate conține și alte date, informații și solicitări în vederea adopției. La cererea de adopție se anexează: copia de pe actul de identitate, copia de pe certificatul de naștere, copia de pe certificatul de căsătorie, în cazul adopției de către un cuplu căsătorit sau copia de pe certificatul de divorț, dacă este divorțat, certificatul de la locul de muncă despre funcția deținută și despre cuantumul salariului sau copia de pe declarația de venituri sau un alt act similar, pentru ultimele 12 luni, copia autentificată de pe actul ce confirmă dreptul său de proprietate sau dreptul de folosință asupra unui spațiu locativ, cazierul judiciar, certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat în modul stabilit de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în care se indică aptitudinea de a adopta din punct de vedere medical și datele sale biografice, precum și alte acte permise de lege.
      Procedura adopției naționale nu prevede taxe
      În Republica Moldova, procedura de adopție națională nu prevede taxe, susțin reprezentanții Ministerului. În cazul adopției internaționale, odată cu depunerea cererii de adopție internațională, adoptatorul, personal sau prin intermediul reprezentantului organizației străine cu atribuții în domeniul adopției internaționale în Republica Moldova, achită o taxă unică de trei mii de lei. „Taxa reprezintă contravaloarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea de către Minister a serviciilor aferente îndeplinirii procedurii de adopție internațională pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată în răspuns.
      Indiferent de numărul de copii care pot fi adoptați, specificat de către adoptator în cererea de adopție internațională, cuantumul taxei pentru procedurile de adopție internațională rămâne aceeași. Banii obținuți în urma achitării taxei se direcționează pentru achitarea cheltuielilor administrative. Acești bani pot fi transferați și caselor-internat pentru copii cu deficiențe mintale din subordinea ministerului, din care acestea pot procura lenjerie de corp și de pat, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse igienico-sanitare.
      Un copil devine adoptabil când nu s-a reușit integrarea lui în familia biologică sau extinsă
      Un copil poate fi considerat adoptabil după epuizarea tuturor măsurilor de reintegrare a acestuia în familia biologică ori în familia extinsă. Autoritatea teritorială de la domiciliul copilului emite o decizie privind stabilirea statutului de copil adoptabil. Măsurile de reintegrare a copilului în familia biologică sau în familia extinsă se fac potrivit unui plan individualizat de asistență, care se realizează în termen de șase luni de la data luării la evidență, în condițiile Codului Familiei, ca fiind copil orfan sau copil rămas fără ocrotire părintească.
      Copilului rămas fără ocrotire părintească din cauza abandonului, dispariției fără urmă a părinților, stării de sănătate mintală a părinților, eschivării de la educația copilului, de la apărarea drepturilor și a intereselor lui legitime i se stabilește statutul de copil adoptabil după devenirea irevocabilă a unei hotărâri judecătorești privind decăderea părinților din drepturile părintești, instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei în privința părinților sau declararea părinților ca fiind dispăruți fără urmă sau decedați. Copilului găsit ai cărui părinți nu sunt cunoscuți i se stabilește statutul de copil adoptabil la epuizarea tuturor investigațiilor de identificare a părinților, care se efectuează în termen de șase luni.
      Părinții biologici nu participă nicidecum în procesul de adopție
      Despre decizia privind stabilirea statutului de copil adoptabil, autoritatea teritorială îi informează pe părinții biologici, inclusiv pe cei decăzuți din drepturile părintești, pe tutore sau curator, informează de asemenea instituția socială sau serviciul de tip familial în care este plasat copilul. Părinții biologici nu participă nicidecum în procesul de adopție. Părintele este în drept să întreprindă măsurile necesare în vederea reintegrării copilului în familia sa. În cazul inițierii procedurilor de repunere în drepturile părintești, procedura de încuviințare a adopției se suspendă până la soluționarea acestor probleme.
      În ultimii cinci ani, dar și prima jumătate a anului 2020, în Republica Moldova au fost adoptați 547 de copii. Cei mai mulți copii, 123, au fost adoptați în anul 2017, iar cei mai puțini, 87 de copii, în 2019.
      ipn.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Un proiect în acest sens va fi elaborat în scurt timp de consilierii municipali PAS. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă.
      "Vom veni cu un proiect de decizii care să prevadă stabilirea ca prioritate pentru anul 2020 asigurarea cu tablete a elevilor din instituţiile de învăţământ subordonate primăriei", a declarat Dumitru Ivanov.
      Potrivit celor de la PAS, aproximativ 1.000 de elevi din Chișinău nu dispun de mijloacele necesare și nu au participat în procesul de educație la distanță. Totodată, aceştia au îndemnat toate autorităţile publice locale să preia iniţiativa lor. 
      publika.md
  •