Procesul de înregistrare a nașterii copilului se digitalizează


    Procesul de înregistrare a nașterii copilului se digitalizează, iar noul mecanism urmează să fie aplicat începând cu ianuarie 2020.

7eca90e21a6e5df6b02590fd434612dc_XL.jpg

Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe a Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, convocată la Guvern.

Premierul Ion Chicu a solicitat structurilor de ramură să conlucreze pentru a realiza activitățile necesare pentru punerea în aplicare a modului de înregistrare electronică a nașterii copilului. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să monitorizeze transmiterea informațiilor necesare de la instituțiile medico-sanitare către Agenția Servicii Publice.

La ședință a fost examinată Foaia de parcurs privind combaterea violenței împotriva copiilor din țară, care include circa 50 de acțiuni concrete. 

S-a convenit ca membrii Consiliului să vină cu recomandări pentru îmbunătățirea acesteia, ulterior documentul să fie inclus în proiectul Planului nou de acțiuni privind implementarea Strategiei pentru protecția drepturilor copilului.

Premierul Ion Chicu s-a arătat îngrijorat de situația criminogenă cu implicarea minorilor. „Nu este dimineață în care să nu aflu despre cazuri grave întâmplate în decursul ultimelor 24 de ore – mai multe dintre ele implică copii. Culegem roadele involuției din ultimele decenii. Mulți copii au rămas în afara educației, cu un singur părinte sau cu bunicii. Cred că școala trebuie readusă și implicată mult mai mult în procesul de educație a copiilor”, a declarat Ion Chicu.

La ședință, de asemenea, a fost prezentat raportul de evaluare privind implementarea Programului de dezvoltare a educației incluzive pentru 2011-2020. 

În context, Consiliul a decis includerea unui capitol, dedicat educației incluzive, cu măsuri concrete, în proiectul strategiei „Educație 2030” și a unui Plan de acțiuni în acest scop.

Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Desiree Monique Jongsma, a salutat progresele înregistrate în procesul de dezvoltare a educației incluzive. 

Totodată, a reiterat angajamentul instituției pe care o reprezintă în promovarea, urmărirea și realizarea tuturor ideilor din foaia de parcurs.

Consiliului urmează să prezinte în termen de zece zile propunerile de subiecte pentru Planul de activitate al CNPDC pentru anul 2020.

ipn.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator Inspector

Postat

Școala nicidecum nu v-a înlocui educația  pentru cei 7 ani de acasă. Criminalitatea crește pentru că nu este lege care să stopeze acest fenoment în rândul minorilor. Nu este lege care să stopeze acest fenomen în rândul celor din parlament, guvern și preșidenție. Hoții, criminalii și bandiții anilor 90 guvernează, din urma lor se naște ce se naște. Așa că nu prea vom crede că banditul din știre chiar îi pasă de acest fenomen. 

 

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Nu pe toți copiii îi încovoaie critica, însă mulți cred, cu sinceritate, în imperfecțiunile lor, se confruntă cu ele și continuă să joace rolul de „rățușcă cea urâtă” chiar și la vârsta adultă.
      Una din principalele motive care provoacă apariția complexului dat este comparația cu alți copii. Învățați-l pe copil nu să se compare cu alți semeni, ci cu sine însuși – să observe progresul de azi comparativ cu el, cel de ieri.
      De cele mai multe ori copiilor le este rușine de aspectul exterior, de aceea astăzi ne vom referi, în special, la teoria imaginii corporale. Această teorie explică cum exteriorul influențează apariția complexului de „rățușca cea urâtă”.
      Vă amintiți povestea? Rățușca suferea tocmai din cauza că era considerată urâtă.
      Imaginea corporală
      Imaginea corporală este mai mult decât o imagine mentală a felului în care arătăm, ea reprezintă relația personală cu propriul corp cuprinzând percepții, convingeri, gânduri, sentimente și acțiuni aferente imaginii noastre fizice. Imaginea corporală se construiește în interior, dar pe baza informaţiilor primite din mediul social. De aceea, se consideră că mediul socio-cultural – rețelele de socializare, reclamele, filmele, normele culturale și diverse modele de comportament – toate influenţează percepţia de sine. Dar nu trebuie să învinuim pentru toate mediul socio-cultural. Societatea în toate timpurile a dictat normele frumuseții.
      Imaginea corporală cuprinde mai multe elemente:
      percepţia vizuală a propriului corp; evaluarea propriului aspect fizic; ce credem despre felul în care ceilalţi ne percep; percepţia kinestezică (cum ne simţim corpul în spaţiul înconjurător); nivelul de conexiune cu propriul corp. Adolescenții își formează percepțiile despre sine, atractivitatea și acceptarea propriului corp încă din copilărie. Rolul părinților este fundamental în protejarea și profilaxia unei imagini corporale pozitive.
      Trebuie să subliniați atractivitatea și frumusețea copilului dvs., ajutându-l să se îngrijească de înfățișare, garderobă, ținută. În niciun caz să nu-i spuneți copilului că are dinți urâți, ochi mici, urechi mari, unghii deformate, statură nepotrivită sau nas lung etc.

      Psihologii disting 2 tipuri de imagine corporală: pozitivă și negativă.
      Imaginea corporală pozitivă – înseamnă că omul se acceptă cu adevărat și îi place modul în care arată, chiar în acest moment. Își cunoaște punctele forte și nu încercă să-și schimbe corpul pentru a se încadra în modul în care cred alții că ar trebui să arate.
      Imaginea corporală negativă (distorsionată) – se referă la percepția nerealistă a modului în care un om își vede propriul corp. O astfel de imagine corporală aduce cu sine probleme precum: stimă de sine scăzută, sentimente de inadecvare, devalorizare personală, sentiment de lipsa de feminitate/ masculinitate, depresie, anxietate interpersonală, tulburări de comportament alimentar ș.a.
      O imagine corporală negativă este periculoasă și îl poate face nefericit pe copil, afectându-i calitatea întregii vieți.
      Ce e de făcut dacă la copil s-a format deja complexul „rățușca cea urâtă”?

      Dacă copilul sau chiar dumneavoastră vă îngrijorați de aspectul exterior, atunci încercați să răspundeți la următoarele întrebări:
      Percepția mea despre mine este distorsionată de expunerea „perfecţiunii” din mass-media? Mă surprind deseori criticându-mă de felul cum arăt? Ce mă oprește să îmi iubesc corpul așa cum este? Dacă aș schimba ceva la mine, oare aș fi fericit(-ă)? Dar dacă nu va fi așa? Cum ar fi viața mea, dacă m-aș accepta așa cum sunt?
      Analizați cauzele percepției negative legate de imaginea corporală. Amintiți-vă când a apărut o asemenea percepție despre sine. Descoperiți punctele forte și punctele slabe ale propriei imagini corporale și gândiți-vă cum să transformați relația cu propriul corp ajungând la o stare de acceptare și mulțumire.
      3 sfaturi care vă vor ajuta să rezistați influenței negative din exterior și să găsiți armonia cu sine
      1. Fiți mai conștienți.
      Comparația cu alții este automată. Dar dacă vă învățați să vă controlați gândurile, atunci presiunea externă asupra imaginii corpului dvs. se va diminua.
      2. Nu uitați că modelele de frumusețe sunt de scurtă durată.
      Imaginea noastră de sine depinde, în mare parte, de standardele impuse de societate. Totuși, recunoașteți că ele se schimbă des, iar Dumneavoastră rămâneți unicat.
      3. Tratați-vă corpul cu dragoste și respect.
      Dezvoltarea iubirii și respectului de sine este un proces lung, căruia trebuie dedicat multă răbdare și energie. Lăudați-vă des și răsplătiți-vă cu ceva plăcut.
      Dacă toate celelalte nu reușesc, contactați un psihoterapeut care vă va ajuta să creșteți stima de sine, pentru a-l învăța pe copil să se bucure de viață. Cu cât mai curând veți ajuta copilul să scape de acest complex, cu atât mai devreme va deveni fericit.
      omactiv.md
    • julia122997
      De julia122997
      Consilierii singuronline.md și Echipa de Asistență a Copilului (EAC) s-a confruntat în 2019 cu o sumedenie de cazuri de abuz sexual online între adolescenți. Numărul acestor solicitări crește treptat, dar răspunsul specialiștilor este în detrimentul copiilor.
      Profesorii nu știu cum să gestioneze cazurile de abuz
      Fiecare al cincilea pedagog din comunitatea Intersecție, creată în cadrul Programului Copii, a recunoscut că s-a confruntat în activitatea sa cu situații de șantaj sexual online cu implicarea mai multor adolescenți. În majoritatea cazurilor, fotografiile în care copiii apar în ipostaze intime, în lenjerie sau costum de baie, au devenit instrument de umilire și hărțuire a colegilor. Iar colegii de clasă, adesea, sunt martori activi ai abuzurilor.
      Elena Botezatu, Directoare Program Copii, La Strada Moldova a declarat: „Profesorii recunosc că, adesea, nu știu cum să gestioneze aceste abuzuri. Motivele sunt foarte diverse: nu știu cum să recunoască un caz de abuz sexual online, nu dispun de pregătirea cuvenită sau, și mai grav, unii colegi de-ai lor nu percep aceste situații ca pe un abuz. La rândul lor, psihologii școlari pasează adesea responsabilitatea pe reprezentanții poliției invitându-i să facă „acțiuni de profilaxie” în clasa vizată. Iar impactul acestor acțiuni este de prea multe ori mai dureros decât însuși abuzul”.
      Ușa de încredere
      În timp, platforma siguronline.md a devenit o ușă de încredere, la care copiii aleg să bată atunci când sunt șantajați sau abuzați în mediul virtual. Aproape jumătate dintre cazurile de abuz săvârșite pe Internet, preluate de EAC în 2019, au fost sesizate prin intermediul acestei platforme. Din păcate, copiii ezită să vorbească cu părinții sau adulții responsabili de educația lor din cauza relației tensionate pe care o au cu acești adulți.

      „Fiecare caz de abuz sexual online între semeni necesită o abordare complexă și foarte precaută. Strategiile de intervenție presupun nu doar interacțiunea directă cu copilul care a suferit un abuz, dar și lucrul cu copilul care a abuzat, cu grupul de elevi care blamează victima. Este domeniul de competență al Programului Copii al La Strada Moldova. Imediat cum este înregistrată sesizarea pe siguronline.md, se implică psihologii din Echipa de Asistență a Copilului” a menționat Directoarea Program Copii, La Strada Moldova.
      Pentru fiecare beneficiar minor, se dezvoltă o strategie de diminuare a riscurilor. Copilul este consiliat în permanență, pot fi recomandate și măsuri de ordin tehnic pentru a bloca sau șterge conținuturile dăunătoare din mediul online. Avocatul identifică posibilele elemente ale unor infracțiuni, care ar servi drept temei pentru implicarea organelor de poliție. În paralel, specialiștii siguronline.md organizează acțiuni de sensibilizare în instituția de învățământ în care învață copilul, pentru cadrele didactice, părinți și elevi.
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      Există multe studii ştiinţifice care arată că părinţii trebuie să evite să înveţe copilul să doarmă în patul matrimonial, recomandând un pătuţ separat pentru cel mic.
      În acelaşi timp, multe cupluri aleg să nu respecte această recomandare, simţind că în acest fel copilul este mai protejat. Ideile sunt contradictorii, iar pentru ca părinţii să ia cea mai bună decizie pentru copilul lor, specialiştii aduc argument pro şi contra:
      Poate fi periculos pentru copil 
      Dormitul în patul părinţilor poate creşte riscul apariţiei sindromului de moarte subită la sugari (SIDS). 
      Achiziţionaţi un pătuţ care să ofere copilului siguranţă în timpul somnului şi verificaţi periodic dacă totul este în regulă.
      Grijă în plus pentru părinte 
      S-ar putea să vă treziţi de mai multe ori în timpul nopţii dacă aveţi copilul lângă voi în pat, pentru a vă asigura că poziţia dumneavoastră de somn nu-l pune în pericol. 
      Având în vedere deja numeroasele griji ale unei mame şi faptul că deseori se confruntă cu epuizare fizică, este recomandat să lăsaţi copilul în pătuţul lui şi să vă odihniţi. 
      Este nevoie doar de o secundă pentru ca o tragedie să se întâmple 
      Accidente se întâmplă des, deşi s-ar putea să credeţi că nu are cum să vi se întâmple chiar vouă. 
      Evitaţi o tragedie, cum ar fi sufocarea copilului, nepermiţând dormitul în patul părinţilor. 
      Poate stimula simţurile copilului  
      Dormitul cu bebeluşul tău poate spori dezvoltarea senzorială. El va fi mult mai capabil să identifice mirosurile, mişcările, sunetele, atingerile şi căldura. 
      Creează o legătură mai strânsă între părinte şi copil 
      Dormitul în acelaşi pat te poate apropia de copilul tău. Bebeluşul va învăţa mai repede să recunoască vocea, atingerea şi căldura părintelui. 
      Acest lucru va oferi un sentiment de securitate copilului.
      adevarul.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Oare merită să menții familia pe care ai construit-o alături de partenerul de viață pentru a le oferi copiilor tăi un mediu stabil reprezentat de familia în varianta clasică? Dar dacă le vei face mai mult rău decât bine prin acest sacrificiu care vizează mulți părinți care nu se despart de dragul copiilor?
      „Cuplurile care au copii depun adesea mai mult efort pentru a-și salva relația. Simt în mod intuitiv că este nevoie de securitate, stabilitate și petrecerea timpului cu ambii părinți și nu vor să-și priveze copiii de aceste beneficii semnificative”, spune dr. Fiona Bennett, psihoterapeut din Australia.
      Un număr ridicat de părinți consideră că dacă reușesc să găsească soluția potrivită pentru problemele care i-au făcut să se distanțeze sau să intre în conflict efectele benefice ale unei relații pozitive dintre ei se vor reflecta și asupra copiilor. Cu toate acestea, opiniile specialiștilor legate de această problemă sunt variate.
      „Nu este o dinamică familială onestă” (psiholog)
      „Părinții care se prefac că nu au probleme în cadrul relației nu vor obține un efect util real. Copiii simt toate schimbările din cadrul mediului familial și remarcă nivelul de stres al părinților, mimica, gesturile minore sau modificarea tonului vocii”, spune dr.Kimberley O'Brien, psiholog. „În momentele în care cuplurile de părinți nu se despart de dragul copiilor și pretind că totul este în regulă este ca și cum ar ascunde ceva esențial. Nu este o dinamică familială onestă și poate cauza nesiguranța copiilor în cadrul relațiilor de la vârsta adultă”, continuă aceasta.
      Ce e de făcut? 
      Dr. O'Brien le recomandă părinților să fie cât mai sinceri față de copii, dar să ceară sfatul unui specialist pentru a înțelege cât de mult îi pot spune copilului în funcție de vârstă și echilibrul emoțional. „Majoritatea copiilor ai căror părinți s-au despărțit recent și-ar dori ca aceștia să se împace. Chiar și în cazul în care cei doi au o despărțire amiabilă și rămân prieteni copiii ar vrea foarte mult ca mama și tatăl lor să fie din nou împreună. Este un proces dificil pe care copiii îl depășesc în cele din urmă, dar părinții trebuie să se gândească serios și la costul renunțării la propria fericire. Cei mici vor vedea că sunt abătuți sau triști chiar dacă rămân în acea relație.Dacă amâni 10 ani de fericire din viață trebuie să realizezi că nu vei primi neapărat recunoștința copilului, ci îți poate reproșa că a fost tot timpul stresat și într-o stare de tensiune”, adaugă dr. O'Brien. 
      „Încercau să mă protejeze” (copilul despre divorț) 
      În calitate de avocată, Kasey Fox nu recomandă părinților să rămână împreună numai pentru copii, dar se bucură că părinții ei au luat această decizie. „Părinții mei au așteptat să termin liceul înainte de a se despărți. Sora mea mai mare plecase deja de acasă, iar fratele meu avea 15 ani. Era clar pentru noi că nu erau fericiți împreună. Nu existau certuri, dar simțeam lipsa afecțiunii dintre ei. La momentul respectiv nu au spus că au rămas căsătoriți 25 de ani pentru noi, dar au recunoscut mai târziu. Deși când am aflat vestea le-am spus că este bine să se despartă și să fie fiecare fericit a fost oricum un moment dificil, stresant. Dacă s-ar fi întâmplat când eram mai mică ar fi fost mult mai greu. Sunt recunoscătoare, deși nu recomand această variantă pentru orice cuplu. Pot înțelege de ce unele familii consideră că trebuie să mai reziste câțiva ani pentru a-și proteja copiii de consecințele unui divorț”, spune aceasta.

      „Nu ai decât o viață. De ce să o petreci supărată și bolnavă?” (mamă divorțată)
      Dr.Bennett recomandă tuturor părinților să solicite consiliere de specialitate înainte de a încheia o relație pentru că ar putea reuși să se împace. „Ședințele de consiliere îi vor face să se focalizeze pe ceea ce lipsește din relație și pe măsurile pe care le pot lua pentru a reface echilibrul”, spune aceasta. 
      Pentru Karen, însă, consilierea nu a funcționat pentru a-ți salva căsnicia. Avea un copil cu partenerul de viață, dar la scurt timp după ce a rămas însărcinată a doua oară relația lor a început să se deterioreze. „Am observat că soțul meu s-a schimbat. Nu ne mai privea pe mine și pe fiica noastră ca pe o familie, ci se purta ca și cum nu existam. Lucrurile s-au înrăutățit după ce s-a născut a doua fetiță, dar mi-era teamă să plec pentru că nu vroiam să distrug familia noastră. Am mai rămas încă doi ani numai de dragul fetelor”, povestește aceasta.
      După ce a constatat că situația îi afecta sănătatea din cauza stresului crescut Karen a realizat că terminarea relației era singura soluție pentru a-și reveni.„Nu am avut un plan clar. Pur și simplu m-am trezit într-o dimineață și am discutat cu el. Amândoi am realizat că era cel mai bine să ne despărțim. A fost greu și încă mai avem destule lucruri de rezolvat, dar a fost decizia potrivită pentru toată familia. Am mai multă încredere în mine, sunt liniștită, fericită și nu mai am probleme de sănătate. Copiii s-au adaptat în mod remarcabil. Nu ai decât o viață. De ce să o petreci supărată și bolnavă?”, concluzionează Karen.
      „Dacă relația nu se îmbunătățește după ședințele de terapie de cuplu nu este sănătos să se mențină în continuare unitatea familială. Dacă singurul motiv pentru care vă mai aflați în același spațiu sunt copiii, nu ar trebui să fie factorul decisiv pentru a rămâne într-o relație lipsită de afecțiune și stimuli pozitivi”, recomandă dr. Bennett.
      Tu ce părere ai? Crezi că trebuie să rămâi într-o relație nefericită doar de dragul copiilor?
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Concluzia nu este una nouă, dar autorii acestui studiu, cercetătorii de la Spitalul de pediatrie din Cincinnati, au venit cu argumente clare, obţinute prin intermediul imagisticii prin rezonanţă magnetică.
      Acesta este primul studiu care furnizează şi dovezi neurobiologice ale beneficiilor potenţiale ale cititului şi ale efectului negativ pe care îl au ecranele asupra dezvoltării creierului preşcolarului.
      "Este important, pentru că organul se dezvoltă cel mai rapid în primii cinci ani de viaţă", a spus coordonatorul studiului, medicul John Hutton.
      "Copiii care au parte de mai multe experienţe care îi stimulează, ce ajută creierul să se organizeze, vor avea un avantaj uriaş atunci când vor ajunge la şcoală", a spus Hutton. "Şi este din ce în ce mai dificil pentru copii să recupereze, dacă rămân în urmă la şcoală", a mai spus acesta.
      La studiu au participat 47 de copii sănătoşi, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani, care nu mergeau la grădiniţă.
      Materia cenuşie din creier conţine majoritatea celulelor care comandă corpului ce să facă. 
      Substanţa albă este ţesutul cu aspect albicios ce face parte din sistemul nervos central (măduva spinării şi encefal) şi conţine axonii, respectiv prelungirile celulelor ner­voase şi celulele ţesutului interstiţial numit nevroglie, care are rol de hrănire şi protecţie. 
      Sustanţa albă este importantă pentu că asigură influxul nervos de la un centru nervos la altul sau între un centru nervos şi un nerv. 
      Creşterea nivelului de substanţă albă şi organizarea acesteia sunt extrem de importante pentru capacitatea creierului de a comunica cu restul organismului, mărind capacitatea de a învăţa şi asigurând o bună funcţionalitate. 
      Fără un sistem de comunicare bine dezvoltat, capacitatea de procesare a creierul încetineşte şi are de suferit.
      În cazul copiilor care erau expuşi la ecrane mai mult de o oră pe zi, zonele responsabile de învăţare în materia albă erau subdezvoltate şi mai puţin organizate.
      La naştere, numărul neuronilor este cel mai mare comparativ cu restul vieţii, iar, în funcţie de stimuli - comunicare, iubire, îmbrăţişare, plimbat, citit -, conexiunile între neuroni sunt întărite, spune Hutton. În lipsa unor stimuli, neuronii mor, a mai spus acesta. 
      Chiar dacă se modifică şi învaţă la toate vârstele, ceea ce se întâmplă în primii cinci ani ai vieţii este hotărâtor pentru dezvoltarea creierului.
      În afară de imaginile creierului obţinute prin rezonanţă magnetică, participanţii la studiu au fost supuşi unor teste cognitive.
      Copiii care aveau acces la ecrane mai mult de o oră zilnic au avut rezultate mai proaste în ceea ce priveşte la testele cognitive, inclusiv privind limbajul expresiv şi capacitatea de a numi rapid obiecte.
      Ecranele interferează, de altfel, cu toate activităţile copiilor, de la jocul cu jucării la folosirea imaginaţiei, joaca afară etc.
      Hutton spune că mai degrabă este important cititul în sine, regulat, decât tipul de poveste. Acesta sfătuieşte părinţii să nu mai caute cartea perfectă, ci pur şi simplu să le citească celor mici regulat.
      Cum îi stârneşti copilului interesul pentru cărţi şi citit? The National Institute for Literacy din SUA are câteva sugestii:
      1) Începe de la naştere prin a-i vorbi copilului şi a răspunde gângurelilor
      2) Cântă melodia "Alfabetul" (ABC)
      3) Stimulează copilul să îşi folosească imaginaţia, să inventeze poveşti şi să pună multe întrebări despre acele istorii inventate
      4) Alege cărţi cu personaje interesante, citeşte cu voci diferite pentru personaje
      5) Pune copilul să repete cuvintele noi
      6) Cel mai important lucru este să te bucuri de experienţa cititului alături de el
      mediafax.ro
  •