Ministerul Educației a prezentat programul special pentru săptămâna aceasta


    După cum a anunțat anterior ministrul Educației, elevii, în această săptămână, vor avea parte de un program special cu ocazia sărbătorilor Pascale.

1-8.jpg

Deși vacanța a fost anulată, elevii totuși se vor putea relaxa un pic de la ore și să călătorească virtual prin țară, transmite Știri.md.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat astăzi că a lansat un program educațional special pentru săptămâna pascală - „Descoperim Republica Moldova, Împreună!”.

Scopul programului este de a contribui la dezvoltarea educației pentru cunoașterea ținutului natal, pentru știință, creativitate și inovații, educației muzeale, prin istorie, pentru arte și pentru sport.

Atât cadrele didactice cât și elevii, părinții pot accesa platformele de învățare în funcție de interese și treapta de școlaritate.

Platformele de învăţare pot fi accesate aici:

Liceu;

Gimnaziu;

Învățământ primar;

Educație timpurie.

„Menționăm că platformele create reprezintă un suport de învățare, care poate fi valorificat de către cadrele didactice, într-un mod flexibil. Încurajăm abordarea programului, dar nu este unul obligatoriu.

Cultura încrederii rămâne a fi un principiu de bază pe care se va construi dialogul educațional. În această săptămână, cadrele de conducere nu vor solicita dovezi cu privire la realizarea învățământului la distanță. Se vor exclude temele pentru acasă și nu se vor administra probe de evaluare”, se arată într-un comunicat.

stiri.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Despre aceste aspecte au discutat Ministrul Educației Igor Șarov și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Letoniei în Moldova, Uldis Mikuts, transmite Știri.md.
      Excelența Sa a declarat că Letonia a reușit de la începutul pandemiei să introducă sistemul de învățare la distanță prin câteva metode, una dintre care fiind predarea cursurilor prin intermediul a două posturi TV și nemijlocit prin rețelele online. „95 la sută dintre elevii noștri au reușit astfel să-și facă studiile în timpul stării de urgență”, a menționat Ambasadorul.
      „Dacă Ministerul pe care îl conduceți este cointeresat să dezvolte sistemul de studiere online, de exemplu prin modelul hibrid, noi suntem gata să vă oferim tot suportul necesar. La fel, am fi bucuroși să putem să vă ajutăm și în oricare altă direcție a sistemului educațional, în care este nevoie de intervenție prioritară”, a subliniat Ambasadorul Letoniei.
      La rândul său, Ministrul Igor Șarov a mulțumit părții letone pentru intenția de a sprijini sistemul educațional din țara noastră. Ministrul a subliniat că în prezent una dintre priorități este dotarea instituțiilor de învățământ cu computere, dar și pregătirea cadrelor didactice în vederea predării la distanță, inclusiv online. 
      „O altă problemă la care căutăm soluții este metoda de evaluare a elevilor și suntem cointeresați de bunele practici aplicate de autoritățile din țara Dumneavoastră”, a declarat Igor Șarov. Ministrul a mai menționat că experiența Letoniei în ce privește promovarea educației multiculturale şi multilingvistice este una demnă de examinat.
      Oficialii au convenit ca în cel mai scurt timp să se întâlnească din nou pentru a stabili viitoarele colaborări.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Anunţul a fost făcut de viceprimarul capitalei Angela Cutasevici. Între timp, platforma „Educaţie Online” continuă să fie suplinită cu lecţii şi cărţi digitale, transmite Știri.md cu referire la trm.md.
      „Noi am solicitat avizul ANSP şi al OMS cu referire la condiţiile de redeschidere a grădiniţelor, ştim că există o solicitare foarte mare, dar trebuie, totuşi, să luăm în calcul toate riscurile care pot apărea în anumite situaţii”, a menţionat Angela Cutasevici.
      În acelaşi timp, elevii continuă să studieze de la distanţă. Potrivit municipalităţii, pe platforma „Educaţie Online” au fost încărcate 1.200 de lecţii şi 260 de cărţi digitale.
      „Pe lângă lecţiile vizionate, copiii vor avea posibilitate să exerseze şi să-şi consolideze cunoştinţele dobândite pe parcursul lecţiei”, a spus Angela Cutasevici.
      Platforma „Educaţie Online” este destinată pentru 331.000 de elevi din învăţământul general, dar şi pentru 10.000 de copii cu dificultăţi de învăţare şi deficienţe care nu frecventează şcoala. Lecţiile video sunt transmise prin intermediul mai multor televiziuni şi portaluri online de ştiri.
      stiri.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Tema fierbinte a momentului – Coronavirus ne invită la o lecție de responsabilitate și solidaritate. Asta implică și izolarea la domiciliu, lucrul de acasă, deci o interacțiune continuă cu partenerul de viață. Nu ne încântă faptul că viața ni s-a dat peste cap, dar putem să transformăm situația în ceva pozitiv, având mai multă grijă de relația de cuplu.
      Coronavirus vă oferă mai mult timp în doi
      Fiecare petrece mai bine de jumătate din zi la serviciu. Mai faci sport, te vezi cu prietenii, familia, iar când tragi linie realizezi că timpul alocat partenerului de viață înseamnă mai mult sfârșit de săptămână. Când poate, și atunci, aveți diverse activități care nu permit conectarea reală.
      Întâlnirile cu prietenii se realizează acum sporadic, online. Ca să protejezi părinții în vârstă ai sistat vizitele. Multe persoane se comportă responsabil, le cumpără celor în vârstă alimente și le lasă la ușă, tocmai pentru a evita contactul direct și transmiterea virusului. Prin urmare, acum timpul tău la domiciliu se împarte dintre lucrul de acasă și interacțiunile cu partenerul. Pe cele din urmă fă-le să fie de calitate!
      Conturați un program împreună
      Când ați mai reușit voi ca în timpul săptămânii să luați prânzul în doi? Ei bine, acum este posibil. Masa din miezul zilei poate fi o ocazie reală de date, în rest lucrați în camere separate. Seara, la cină, poate căpăta note romantice, apoi conturați diverse activități cu spirit ludic. Vă jucați împreună cărți, un joc de strategie, faceți sport împreună, etc.
      Important este să aduceți puțină sare și piper cu activități amuzante și antrenante, fără să lăsați plictiseala să se instaleze.

      Nu uitați de momentele de solitudine
      Din dorința de a recupera timpul, de a sta mai mult împreună este posibil ca unul dintre voi (dacă nu ambii) să aibă senzația de sufocare. Înainte de pandemia cu Coronavirus tu ieșeai cu prietenele, el cu băieții. Aveați și activități separate, ceea ce acum nu prea mai este posibil. Nevoia de solitudine, de timp pentru sine, este absolut firească și un semn de sănătate emoțională. Nu un semnal grav de alarmă legat de relație.
      Așa că puteți face lucruri diferite și când stați izolați în casă. Tu să citești într-o cameră, el să se uite la un film în alta. Tu să îți faci un ritual ca de spa, el să discute la telefon cu familia sau prietenii. Intrarea în fuziune este cea amenințătoare pentru cuplu, nu puțin timp separat.
      Conectați-vă părțile vulnerabile
      Anxietatea, stresul legat de Coronavirus, chiar de instabilitatea locului de muncă în această perioadă, ne fac să devenim vulnerabili. Este foarte important să vă oferiți susținere reciprocă. Iar această deschidere emoțională invită la o conectare mai profundă. Partea vulnerabilă din noi este partea de copil.
      Pentru a facilita accesul la ea puteți rememora amintiri haioase din copilărie, vă puteți uita pe albumele foto vechi, unde sunt fotografiate momente plăcute de când erați mici. Aparent este o activitate banală, dar cu recompense emoționale importante.
      Puteți stabili reguli și limite
      Desigur, în orice relație există și discuții mai puțin comode, dar necesare. Dacă voi considerați că aveți lucruri nelămurite puteți face lumină în privința lor. Iar o relație este ca un copil, ca să crească sănătos, sunt necesare limite și reguli, stabilite în acord cu viziunile voastre despre viață, cu valorile voastre morale. Orice relație are reguli scrise – stabilite deja verbal, și reguli nescrise – pe care credeți că celălalt le știe, și pe care nu este necesar să le transmiteți.
      Aici apare ceea ce se numește gând automat negativ, respectiv ghicirea gândurilor. Este momentul ca regulile nescrise să fie formulate cu subiect și predicat, să devină reguli scrise. Spre binele și evoluția sănătoasă a relației voastre de cuplu.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Astfel, conform informațiilor oferite luni, 4 mai, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, „redeschiderea grădinițelor se realizează prin decizia comună a mai multor structuri: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, autoritățile publice locale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică ș.a.”, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.
      Potrivit lui Șarov, „în funcție de evoluția pandemiei și excluderea anumitor restricții, sistemul educațional va fi solidar cu toate domeniile vieții sociale și va întreprinde măsuri necesare pentru a asigura familiile cu activități necesare educației copilului”. 
      Un ordin privind redeschiderea școlilor urmează să fie semnat ulterior.
      Menționăm că toți copiii vor fi înmatriculați în clasa I conform prevederilor Codului educației, existând două etape: 21 mai – 19 iunie și 22 iunie – 31 iulie.
      zdg.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Este atenționarea specialiștilor și a autorităților în legătură cu discriminarea persoanelor infectate cu infecția COVID-19, transmite Știri.md.
      Cei care au luptat nu doar cu virusul, dar și cu privirile lungi ale oamenilor, spun că rănile provocate de indiferența celor din jur sunt mai chinuitoare decât orice boală.
      Gabriel nu a putut să-şi strângă mama în braţe 18 zile, chiar dacă locuiau în aceiași curte. În acest fel, Izabela Moroz, care a fost bolnavă de COVID-19, a încercat să-şi protejeze copilul, dar şi părinţii. În cele din urmă, toată familia s-a îmbolnăvit, iar izolarea a determinat-o pe femeie să solicite suportul celor din jur.
      Puţini au fost însă cei care i-au întins o mână de ajutor.
      „După ce am rămas izolați în casă, iar produsele alimentare și de igienă erau pe terminate, am luat telefonul și am început să sun pe numerele înregistrate. Doar unul din zece oameni a răspuns la toate apelurile noastre și ne-a înţeles, ceilalți invocau diferite motive sau nu răspundeau deloc”, povestește Izabela Moroz.

      După un tratament solicitant, femeia consideră că testul negativ va pune capăt tuturor suferințelor prin care a trecut, însă revenirea la ritmul obişnuit de viaţă s-a dovedit a fi mult mai greu.
      La prima interacţiune, vecinii au evitat să discute cu ea, doar pentru că a fost bolnavă de COVID-19.
      „Vecinii au dispărut, pur și simplu. Nu mai vorbeau, nici măcar nu mă întrebau dacă avem nevoie de ceva. Se fereau de noi când treceam pe alături, alţii nici nu se salutau”, continuă femeia cu tristețe.

      Privirile lungi ale oamenilor din localitate au făcut-o pe Izabela să resimtă de zece ori mai greu simptomele bolii.
      „M-am simţit de parcă aş fi o persoană infectată de o boală incurabilă, de ceva care este foarte periculos. M-am simți rău și neajutorată”, își amintește femeia.
      La doar zece ani, fiul ei Gabriel a înţeles că unii oameni pot fi foarte nepăsători şi că prietenii trebuie aleşi cu grijă.
      „Nici un prieten nu m-a sunat să mă întrebe cum mă simt. Ceva s-a întâmplat cu ei, nu ştiu, erau parcă toţi împotriva mea şi mă simțeam singur”, spune copilul.
      Multă vreme, după tratament, copiii l-au evitat. I-au cerut să menţină distanţa de doi metri şi să poarte mereu mască de protecţie atunci când interacţionau cu el.

      „M-a atins destul de mult această situație, pentru că eu sunt prieten cu acești copii de la vârsta de 3 ani. Această experiență m-a învățat multe lecții. Acum, sunt mai încrezător în mine, mai puternic moral şi fizic”, spune Gabriel.
      Starea de sănătate nu trebuie să fie un criteriu de discriminare, spun specialiştii, care susţin că indiferent de forma de manifestare a virusului, COVID-19 lasă urme adânci pentru sănătatea mintală.
      „Discriminarea poate declanșa probleme cum ar fi anxietatea, depresia clinică sau chiar de unele psihoze, cauzate de izolare, necunoscut sau frici. Depresia și anxietatea ar putea fi tratate cu succes în câteva luni, poate 1-2 ani. E mult mai ușor să fie prevenite, decât să fie vindecate. De aceea, este important să ne susținem unii pe alții, să fim prieteni care se ajută la nevoie”, menționează managerul local al proiectului MENSANA, Victoria Condrat.
      Cei care s-au tratat de COVID-19 spun că le este greu să înțeleagă de ce oamenii din jur i-au considerat vinovați în loc să le acorde ajutor.
      „De ce oamenii nu înţeleg, de ce oamenii nu te acceptă, de ce merg cu masca în jos, iar când te văd îşi pun masca sau trec strada? Nu criticați, nu judecați pentru că niciodată nu știți în ce situație puteți să vă aflaţi şi voi”, spune Izabela Moroz.
      stiri.md
  •