Familiile cu venituri mici vor primi indemnizații majorate pe perioada stării de urgență


    Pe  perioada stării de urgență familiile cu venituri vor primi un ajutor lunar în sumă de 1300 de lei, comparativ cu garantat de la 1107 lei, cum era până în prezent. O hotărăre în acest a fost aprobată de Guvern. De asemenea, miniștrii au decis majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil de la 50% la 70%. 

familiile-cu-venituri-mici-vor-primi-indemnizatii-majorate-pe-perioada-starii-de-urgenta-cat-vor-constitui-alocatiile-148503-1585741636.jpg

„Astfel, dacă în prezent pentru un copil se acordă ajutor social în mărime de 553 lunar, în perioada stării de urgență, ajutorul se va majora până la 975 lei lunar sau cu 76%. Pentru familiile beneficiare de ajutor social al căror drept expiră în perioada stării de urgență, acesta se va prelungi până la ridicarea stării de urgență”, a declarat ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța.

Totodată, și ajutorul acordat pentru șomeri va fi supus unor modificări. 

„Stabilirea nivelului minim de ajutor de șomaj în mărime de 2775 lei. Astfel, dacă persoana beneficiază de un ajutor de șomaj mai mic  de 2775 de lei lunar, aceasta va beneficia de diferența corespunzătoare. Acordarea ajutorului de șomaj în sumă de 2775 pentru persoanele ce se înregistrează în calitate de șomeri, dar nu corespund criteriilor de acordare a ajutorului de șomaj. În prezent, persoanele care nu corespund criteriului, nu au stagiul de cotizare de 12 luni, nu beneficiază de ajutor.  Conform proiectului, toate persoanele care se vor înregistra la subdiviziunea teritorială de Ocupare a Forței de muncă vor primi un ajutor de șomaj în sumă de 2775 lei pe lună. Dreptul la ajutor de șomaj se va achita de CNAS”, a mai spus Pușcuța.

agora.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Despre aceasta anunță Casa Națională de Asigurări medicale, care va activa între orele 7.30 și 15.00, transmite Știri.md. 
      Totuși, excepţie vor constitui CTAS Soroca și CTAS ŞtefanVodă, dat fiind că în orașele respective este stabilit un regim special de carantină.
      Deservirea beneficiarelor în casele teritoriale va fi organizată în așa mod ca în momentul prestării serviciilor persoanelor să fie asigurată distanța socială necesară de la 1,5 până la 2 metri iar solicitanţii trebuie să poarte măşti şi mănuşi.
      Totodată, CNAS reamintește pachetul de acte necesare pe care trebuie să-l prezinte femeile asigurate, soțiile aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi și femeile cu statut de șomer pentru a fi stabilită indemnizaţia de maternitate. 
      Acestea sunt: certificatul de concediu medical în original, buletinul de identitate (în original şi în copie), iar în cazul soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi – certificatul de căsătorie (în original şi în copie) și declaraţia soţiei scrisă pe proprie răspundere, că nu este angajată în câmpul muncii, nu realizează venit asigurat şi nu este persoană asigurată de riscul respectiv.
      Plata indemnizaţiei de maternitate se efectuează prin intermediul prestatorului de servicii de plată desemnat prin cerere de către beneficiar. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Casei Naționale www.cnas.md la compartimentul “Alte prestații sociale”.
      stiri.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Care sunt acestea?
      Personalitatea ta
      Un trup sexy nu e de ajuns pentru ca un bărbat să se simtă atras de o femeie. Personalitatea ei este, de asemenea, foarte importantă. Deși este posibil să dureze ceva mai mult timp până când își va da seama ce fel de personalitate ai, până la urmă o va observa. Iar dacă personalitatea ta este una urâtă, orice dorință a lui de a se întâlni cu tine pe termen lung se va spulbera.
       
      Unghiile tale
      De cele mai multe ori, femeile își fac manichiura pentru ele însele sau pentru a intra în competiție cu alte femei. Dar, și bărbații intră în acest joc și observă aceste mici detalii. Pentru ei, unghiile sunt un bun indicator pentru a vedea dacă unei femei îi pasă sau nu de ea. 
       
      Situația ta financiară
      Există un motiv bun pentru care bărbații sunt atenți la acest aspect. Deși există bărbați care nu au nicio problemă în a le oferi bani femeilor, cei mai mulți dintre ei vor să se asigure că nu stai cu ei pentru bani. 
       
      Cât de fericită ești
      Nimănui nu îi place să stea în preajma persoanelor furioase, triste sau ciudate, mai ales unui bărbat care se află în căutarea unei iubite.
      Așadar, dacă stările de mai sus te descriu, bărbații nu vor dori să se apropie de tine.

      Stilul tău
      Oamenii cred, în general, că moda este ceva de care doar femeile sunt atrase sau interesate. În realitate, nu este deloc așa. Pentru unii bărbați, modul în care te îmbraci poate fi un factor major în ceea ce privește decizia lor de a te aborda sau nu. Unii chiar sunt obsedați de anumite piese vestimentare, cum ar fi tocurile înalte sau pantalonii de yoga.
      Cât de activă este viața ta socială
      La fel cum femeile adoră să se întâlnească cu bărbați care au mulți prieteni și o viață activă, la fel se întâmplă și invers. Asta nu înseamnă că trebuie să fii Miss Popularitate, dar să ai o viață cât de cât interesantă, totuși. 
       
      Bunul simț
      Dacă un bărbat caută o relație pe termen lung, se va uita după o femeie care are mult bun simț și e capabilă să se ocupe de treburile ei fără să apeleze la ajutorul lui tot timpul. O fată care nu poate gândi sau acționa pentru ea însăși nu e deloc sexy în ochii unui bărbat.
       
      Simțul umorului
      Zâmbetul și râsul sunt lucruri pe care un bărbat le observă și le caută la o femeie, iar absența lor este la fel de sesizabilă. Fetele care râd mult au cei mai mulți admiratori!


      Mirosul tău
      Majoritatea bărbaților sunt înnebuniți după parfumul unei femei. Dacă te dai cu parfum, un bărbat va simți imediat. Dacă ai un miros distinct, va observa și acest lucru. 
       
      Cât de deschisă ești să iubești
      Bărbații observă imediat ostilitatea unei femei față de ei. Pe de altă parte, dacă ești deschisă cu privire la iubire, bărbații își vor dori imediat să intre în vorbă cu tine.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Lucrările urmează să fie vândute la un târg.
      Aromele de brad și ceară naturală au adus atmosfera de sărbătoare la master-class. Înarmați cu crenguțe și accesorii de Crăciun, elevii, ajutați de profesori, au confecționat coronițe...
      Imaginația elevilor a fost pusă și mai mult la încercare când aceștia au avut de realizat un altfel de brad.
      Și ce fel de sărbători fără o lumânare în casă, pusă printre decorațiuni? Elevii școlii profesionale au primit lecții chiar de la colega lor din anul doi. 
      După ce a făcut studii farmaceutice, Olga Zaițev și-a dat seama că vrea să facă lumânări.
      “Având câțiva stupi acasă, extrăgeam o cantitate de ceară și mă gândeam ce să fac cu ea. De aici mi-a venit în gând să facem niște lumânări”.
      Astfel, după ce a făcut câteva lumânări pentru cei din familie, pasiunea s-a transformat într-o afacere.
      Colegii Olgăi au făcut notițe și au furat meseria.
      Decorațiunile realizate astăzi vor fi prezentate în cadrul unui târg caritabil.
      Zinaida Sajin, directoarea școlii profesionale din Bubuieci: “La decizia consiliului de elevi este lansat un târg de caritate. Banii vor fi donați unei familii din Bubuieci, cu șase copii, care are un copil bolnav de leucemie”.
      La eveniment au participat peste 70 de elevi ai școlii profesionale din Bubuieci. 
      Proiectul a fost organizat de USAID. Tot ei sunt cei care au oferit un grant de peste un milion de lei, bani cu care s-a cumpărat echipament pentru laboratorul apicol din instituție.
      protv.md
    • julia122997
      De julia122997
      Autorii inițiativei susțin că în anul 2020 de indemnizația unică la nașterea copilului vor beneficia circa 40.358 copii. Mijloacele financiare necesare au fost planificate în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2020.
      Indemnizaţia unică la naşterea copilului se stabileşte pentru fiecare copil născut viu, inclusiv în cazul gemenilor. Aceasta se acordă mamei, iar în cazul decesului ei reprezentantului legal al copilului. Indemnizația se acordă după ce copilul a fost înregistrat la oficiul stării civile cu condiţia că a fost solicitată cel târziu în termen de 12 luni de la naşterea copilului.
      Cererea pentru stabilirea indemnizaţiilor se depune la casa teritorială la locul de domiciliu sau, în cazul în care a fost stabilită indemnizaţia de maternitate, la casa teritorială care a stabilit indemnizaţia de maternitate, sau în mod electronic prin portalul guvernamental unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md) sau pe pagina-web a Casei Naţionale (www.cnas.md).
      bizlaw.md
    • julia122997
      De julia122997
      În 2020, de indemnizație unică la nașterea copilului vor beneficia estimativ 49.000 de familii. 
      În aceeași ședință, Guvernul a aprobat și majorarea indemnizațiilor unice acordate copiilor plasați în serviciile de tutelă/curatelă, asistență parentală profesionistă și în casele de copii de tip familial. 
      Cuantumul indemnizației va constitui 7.377 de lei pentru copiii cu vârsta până la un an, 5.533 de lei pentru plasamentul copiilor cu vârsta de la un an la trei ani și 3.688 de lei pentru ceilalți copii.
      ipn.md
  •