Cât va costa în Moldova stabilirea paternității sau a maternității


    În Republica Moldova, efectuarea probelor ADN (expertiza genetică) va costa de la câteva sute de lei până la câteva mii de lei, în funcție de investigație.

23257571-25608341.jpg

Ministerul Justiției a propus un proiect de modificare a Hotărârii cu privire la expertiza genetică, cu completarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea tarifelor la serviciile de expertiză judiciară. Tarifele sunt stabilite pe oră, iar prețul total variază în funcție de numărul de ore necesar pentru efectuarea analizei, transmite Știri.md cu referire la Bizlaw.

În document se spune că Centrul de Medicină Legală a finalizat procesul de fondare a laboratorului genetic, fapt ce impune includerea în actul normativ menționat a tarifului pentru un tip nou de expertiză judiciară - cea genetică, care în prezent este prevăzută în Nomenclatorul expertizelor judiciare. Cercetarea genetică vine să înlocuiască investigaţiile serologice deoarece are un mai mare potenţial în domeniul judiciar, fiind capabilă să identifice persoana în baza profilului său genetic şi, astfel, să furnizeze instanței judecătorești și organelor de urmărire penală informaţii mult mai precise. 

Prețurile pentru efectuarea expertizei generice variază în funcție de tipul testului care trebuie să fie făcut. De exemplu, prelevarea și conservarea probelor biologice pentru a realiza analiza AND va costa 143 de lei. O examinare preliminară, eșantionarea și/sau testarea rapidă a probei va costa alți 286 de lei. Prelevarea probei biologice simple (sânge, saliva și alte secreții) va costa 286 de lei, iar prelevarea și examinarea probei biologice complicate (oase, dinți, material biologic degradat etc.) va costa 1.144 lei. Pentru stabilirea profilului ADN se vor face diferite investigații. Este vorba de: 

extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice simple (sânge, salivă şi alte secreţii)  - 1.430 de lei; 

extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice complicate (amestec secreţii, oase, dinţi, ţesuturi împarafinate, material biologic degradat, urme material genetic etc.) – 2.288 de lei;

stabilirea profilului ADN pentru markeri STR autozomali completat cu markeri cromozomiali X şi Y – 4.004 de lei;

stabilirea profilului ADN pentru markeri STR specifici cromozomului Y – 4.290 de lei;

stabilirea ADN mitocondrial – 5.434 de lei; 

examinarea comparativă a unor profile genetice obținute în alte laboratoare – 572 de lei;

consultație genetică - 143 de lei.

Cu referire la costurile orientative ale diverselor tipuri de expertize genetice, acestea pot fi calculate prin însumarea tarifelor pentru fiecare etapă constitutivă a expertizei date. La rândul lor, tarifele pentru fiecare etapă rezultă din înmulțirea unităților de timp estimativ necesare pentru efectuarea acțiunilor aferente etapei la costul per unitate de timp (oră). În acest sens, au fost analizate câteva tipuri de expertize genetice, care sunt mai frecvent solicitate de către organele de urmărire penală și alte persoane.

Expertiza filiaţiei, adică paternitatea sau maternitatea

Acest tip de investigație va costa pe 5.577 de lei. Calculul costului se face per persoană.

Cost = Tariful etapei: Prelevarea şi conservarea probelor biologice în vederea analizei ADN + Extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice simple (sânge, salivă şi alte secreţii) +  Stabilirea profilului ADN pentru markeri STR autozomali completat cu markeri cromozomiali X şi Y = 143 + 1430 + 4.004 = 5.577 lei. 

Expertiza filiaţiei poate fi efectuată în privinţa a cel puţin două persoane. Costul cercetării poate fi mai mare în cazurile dependente de calitatea şi sursa (persoană decedată, oase, dinţi etc.) probelor prezentate. 

Expertiza genetică în infracţiunile sexuale

Calculul costului se face per expertiză. Pentru efectuarea expertizei trebuie să fie cercetate mai multe probe - cel puţin trei (probele de referinţă prelevate de la persoane (victimă, bănuit) şi probele în litigiu). Prețul pentru acest tip de servicii ajunge la aproape 19 mii de lei.

Cost = Prelevarea şi conservarea probelor biologice în vederea analizei ADN x 2 + Examinarea preliminară, eşantionarea şi/sau testarea rapidă a probei + Pregătirea probei biologice simple (sânge, salivă şi alte secreţii) pentru izolare ADN x 3 + Extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice simple (sânge, salivă şi alte secreţii) x 2 + Extracţia şi cuantificarea ADN din probe biologice complicate (amestec secreţii, oase, dinţi, ţesuturi împarafinate, material biologic degradat, urme material genetic etc.) + Stabilirea profilului ADN pentru markeri STR autozomali completat cu markeri cromozomiali X şi Y x 3 = 143 x 2 + 286 + 286 x 3 + 1430 x 2 + 2288 + 4004 x 3 = 18.590 lei. 

Costul expertizei depinde de numărul şi calitatea probelor de referinţă şi a celor în litigiu.

bizlaw.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Linia face parte din gama Newcential, cuprinde articole sportive pentru bărbați și femei și este prima colecție marcă proprie Kaufland. 
      Disponibilă exclusiv în magazinele Kaufland, gama oferă un outfit sportiv complet, prietenos cu mediul. Îmbrăcămintea sport din poliester reciclat este de calitate și are aceleași caracteristici funcționale precum cea obișnuită. Poliesterul este certificat Global Recycle Standard (GRS). 
      În fabricarea hainelor sunt folosite între 10 (pentru un tricou) și 15-20 de PET-uri reciclate (pentru colanți). Ele sunt colectate din oceane, curățate, tocate, topite și apoi trase pe fir.
      Chiar și ambalajul este sustenabil, pentru confecționarea lui fiind utilizată hârtie reciclată și o cantitate redusă de cerneală.
      Gama conține tricouri, jachete, pantaloni scurți, colanți, bustiere și pantofi sport, disponibile în culorile kaki, roz, până la negru, culori obținute din vopsele naturale.  
      La începutul lunii ianuarie, clienții magazinelor Kaufland vor găsi promoții speciale pentru aceste produse.
      Conform datelor publicate de Parlamentul European, până în 2050 oceanele ar putea conține mai multe materiale din plastic decât pești. Obiectele din plastic din ocean reprezintă împreună 70% din deșeurile marine. În acest sens, colectarea și reciclarea lor este imperios necesară.
      „Odată cu lansarea noii colecții, Kaufland a adus o inovație în domeniu sustenabilității din Republica Moldova. Pe lângă faptul că noile articole sportive sunt de calitate și ajută corpul să respire după antrenamentele intensive de la sală, acestea au și un preț atractiv. Totodată, Kaufland și-a propus în următorii ani să producă din fibre sintetice obținute prin reciclare 10% dintre articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte”. a declarat Cristina Aramă, PR manager Kaufland Republica Moldova. 
      Drumul producției inovatoare: de la PET la tricou
      Pentru realizarea unui tricou sport din poliester reciclat, de exemplu, sunt necesare circa 10 PET-uri, iar în cadrul procesului de producție, toate articolele sunt confecționate pe baza unui mecanism complex.
      Se colectează din oceane deșeurile în Taiwan, cu îndepărtarea etichetelor și a capacelor în prealabil Se compactează sticlele, după care se deshidratează și se polimerizează  Se obțin granulele din PET și mai apoi firul din PET Se produc articole textile din firul obținut  Mulțumită acestui procedeu, cantitatea de energie utilizată și emisiile de CO2 produse sunt reduse cu 50%. Mai mult decât atât, prin reciclarea PET-urilor și deșeurilor din material plastic se stopează total folosirea petrolului brut în confecționare, iar după purtare toate hainele pot reintra în ciclul de reciclare, ceea ce asigură continuitate activității sustenabile.
      Campania face parte din strategia la nivel de grup - REset Plastic,  care abordează integral problematica plasticului. Grupul Schwarz, care prin diviziile comerciale Kaufland și Lidl se numără printre cele mai mari societăți comerciale internaționale, își cunoaște și își asumă responsabilitatea față de mediu. Prin REset Plastic, a elaborat o strategie internațională integrată, care cuprinde cinci domenii de acțiune. În cadrul secțiunii REduce, grupul are ca scop economisirea plasticului în procesele interne. De asemenea, REdesign are sarcina de a concepe ambalaje reciclabile cu conținut redus de plastic. La secțiunea Recycle, grupul Schwarz dezvoltă sisteme de colectare, sortare și reciclare, pentru a închide circuitele de deșeuri ce pot fi valorificate. REmove se ocupă cu opțiunile de înlăturare a plasticului din mediul înconjurător, iar la secțiunea REsearch, grupul investește în cercetare și dezvoltare pentru a găsi soluții viabile pentru evitarea utilizării plasticului.
      Prin lansarea noii game de îmbrăcăminte sustenabilă, Kaufland se alătură și campaniei Detox 2020, dezvoltată de organizația Greenpeace la nivel mondial pentru a reduce cantitatea de plastic din ambalaje și a accelera conversia la bumbacul organic certificat GOTS.
      Despre Kaufland Moldova
      Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 magazine, 132.000 de angajați în 8 țări. Kaufland a deschis pe 26 septembrie 2019 primele două magazine în Republica Moldova. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. 
      Pentru mai multe informații vizitați pagina kaufland.md.
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Dotarea școlilor, printre care 26 din localități rurale, constituie o extindere a  programului de robotică educațională, derulat de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid.
      „Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a susținut programul de robotică încă de la început, asigurând implementarea și durabilitatea la nivel național a acestuia, după ce a inclus robotica atât ca disciplină opțională de studiu în curricula școlară, cât și modul în cadrul disciplinei Educație tehnologică. Extinderea anuală a programului ne bucură extrem de mult și ne motivează să oferim tot suportul necesar pentru integrarea metodelor inovative de studiu în școlile din întreaga țară”, se menționează într-un comunicat emis de instituție.
      Programul de studiere a roboticii „RoboClub” a fost lansat în Republica Moldova în martie 2014. În prezent, acesta este implementat în 178 instituții de învățământ și 19 biblioteci comunitare din Republica Moldova.
      „Robotica oferă un mod unic de studiere a științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, totodată inspirându-i pe elevi să urmeze o carieră în aceste domenii. Învățarea roboticii este un proces care permite dezvoltarea creativității, gândirii critice, capacitații de inovare și acumulare a experienței în mai multe domenii și tehnologii”, a mai subliniat ministerul în comunicat.
      agora.md
    • julia122997
      De julia122997
      Să o iau de la capăt la 25 de ani nu era în plan. Mi-a trebuit ceva să mă adun și să pot plânge în scris, aici. Obișnuiesc să fac asta mai ales atunci când nu mai am lacrimi. 
      Bine sau nu (și spun asta pentru că societatea n-a scăpat încă de anumite prejudecăți), la 25 de ani, simțindu-mă împlinită și aptă pentru ceea ce urma să se întâmple, așteptam cu nerăbdare să devin mamă (cea mai mare dorință a mea era și este să devin mamă).
      Îmi trăiesc iubirea alături de partenerul meu, o iubire care durează de câțiva ani, și urma să avem un copil
      Primul copil era "împlinirea iubirii noastre", așa îi plăcea iubitului meu să-mi spună. Mai mult decât atât, în încercarea de a explica de ce trăiesc eu un coșmar, încep prin a spune că așa m-am născut, cred, cu dragostea pentru copii. 
      Aveam 8 ani și-mi aduc aminte că i-am spus mamei că, singurul cadou pe care-l doresc de ziua mea, e un "bebeluș fără păr". Nu știu de unde "fără păr", neapărat, dar așa îmi imaginam și atât știam eu atunci: că bebelușii nu au păr! Voiam să mă joc "de-a mama". Îmi plăcea la nebunie să văd bebeluși reali, să mă joc cu ei, să-i plimb cu căruciorul, și eram fascinată atunci când îmi plimbam păpușa în brațe. 
      La 8 ani, cu siguranță era o joacă, dar cert e că sentimentul acesta a rămas la fel în sufletul meu, iar dragostea mea pentru copii nu va înceta niciodată! Mă tot întrebam acum câțiva ani: "Doamne, oare cum voi fi atunci când îl voi ține pe al meu la piept?!"
      După ce am terminat liceul, am început să lucrez part-time cu copiii, inclusiv în perioada facultății. Mi-a fost drag să fac asta câteva ore pe zi
      Încă din copilărie, mama a fost cea căreia mă confesam ca celei mai bune prietene. Avea răbdare cu mine și vorbeam deschis despre orice, știa cum să mă ajute să mă pregătesc pentru viitor, cum să am grijă de sănătatea mea, ca femeie în devenire. În special pentru noi, femeile, e necesar să înțelegem că, până să ajungem să ne ne dorim copii, trebuie să conștientizăm că avem nevoie de vizite regulate la medic, fie că ne place sau nu, sunt necesare analizele de rutină (cel puțin), plus testele specifice nouă, mai ales după ce am trecut de adolescență, atât pentru noi, personal, cât și dacă ne dorim copii.
      De pe la 20 de ani, am început să fiu cât pot de atentă în privința asta, o dată la opt luni, sau o dată pe an, făceam un set de analize ginecologice pentru a mă asigura că sunt bine.
      Analize care au fost întotdeauna foarte bune
      Nu m-am confruntat niciodată cu infecții grave sau ceva ce avea să pună în pericol o eventuală sarcină. Numai chisturile ovariene reprezentau singura problemă de care știam. Erau probleme hormonale cu care mă confruntam din adolescență. Mă familiarizasem, oarecum, cu ideea, dar nu eram împăcată nicicum (ori de câte ori auzeam: "Va fi greu să rămâi însărcinată!").
      Și pentru că de-aici mă apropii de subiect, de ceea ce mă doare cel mai tare acum, vreau să mai explic ceva: n-am privit niciodată copiii ca pe un obiect personal. Nu-mi doresc copii doar pentru a-i face ca să fiu în rândul lumii sau pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Știu și înțeleg si asta, e natura umană a multora dintre oameni și nu-i judec nici pe cei care gândesc așa, dar am înțeles cu timpul faptul că pe copil "îl faci" pentru el, ca să spun așa. Nu crește singur, bineînțeles, dar tu îl ajuți să se formeze și pregătești adultul care va fi mâine.

      Da! Categoric, te împlinește, pe tine, pe voi doi, iubirea voastră, viața voastră! E o responsabilitate imensă pe care o ai pentru toată viața, cât și o "obligație" morală, ca părinte. Dar cu toate astea, trebuie să conștientizăm și să-i acordăm șansa și dreptul la a-și trăi propria viață și propriile decizii. Asta am învățat din experiențele pe care le-am trăit, fiind înconjurată de copii.
      Dar, din păcate e adevărat, viața nu e dreaptă.
      Cu cât îți dorești mai mult, cu-atât mai greu obții
      În urmă cu patru ani, după un simplu control de rutină, am aflat că problema mea cu acele chisturi devenise serioasă, iar tratamentul cu anticoncepționale, strict pentru problemele hormonale și chisturi nu a mai dat randament.Aveam dureri frecvent, îmi era foarte rău nu doar în perioada menstruației, iar organismul a respins, într-un final, anticoncepționalele. Le-am luat o perioada scurtă de timp, strict pentru asta, vreo șase luni. 
      Am fost norocoasă, în schimb, pentru că am întâlnit un medic dedicat meseriei, care și-a făcut treaba foarte bine din punctul acesta de vedere (menționez că alți doi au confirmat același diagnostic), așa că s-a ajuns la operație laparoscopică. 
      În urma operației s-a constatat: sindromul ovarelor polichistice și infertilitate primară
      Când am citit diagnosticul, țin minte că m-am oprit la "infertilitate" și mi-a stat inima, îngrozită la gândul că mai târziu, n-am să pot deveni mamă!
      Ovarele nu mai aveau nicio problemă, dar am aflat că trompa stângă era malformată, adică blocată din naștere. Fiind ceva congenital, era ireversibil. Trompa dreaptă, în schimb, era funcțională deci aveam o singură trompă pe care mă puteam baza. Medicul m-a liniștit și mi-a spus: "Da, se poate să aveți copii, mai greu, dar o să puteți! Trebuie să facem tratament și pentru fertilitate, iar după un an, puteți încerca!" Mă documentasem și eu, știam că se poate, sunt atâtea femei care au o singură trompă, nu era situația atât de neagră și la urma urmei, exista și a doua opțiune. Cert era că fără tratament, erau șanse foarte, foarte mici. Nu mai zic de o extrauterină...
      Mă consolam spunându-mi că trebuie să existe mame și pentru cei "ai nimănui", și că pot adopta
      Dar îmi doream din răsputeri, în același timp, să trăiesc și experiența sarcinii, să simt cum crește în mine. 
      Am căzut de comun acord cu partenerul meu să așteptăm vreo doi ani până să încercăm și să încep tratamentul. La mine era problema, nu la el. 
      Cu toată dragostea mea pentru copii și oricât l-aș fi dorit pe-al meu, am privit întotdeauna cu luciditate situația și, cu siguranță, nu era prea mare grabă, adică n-ajunsesem la o vârsta prea mare încât să-mi fi pus problema timpului. Frica mea cea mare era că n-am să pot atunci când o să încerc! Asta mă obseda! Și pentru că mă visam mamă tânără, am zis amândoi că, dacă era să vină, totuși, mai repede, ar fi fost o minune!! Și era binevenită! Opțiunea avortului era și este exclusă din schemă pentru mine.

      Am mers mai departe plină de speranță și cu multă credință în Dumnezeu
      Simțeam că anul 2020 îmi va aduce multe schimbări, dar nu mi-am imaginat o clipă că va fi atât de crud, și mă va duce de la o extremă, la alta! 
      La începutul anului, aflam cea mai mare veste  —  la trei ani după operație, se întâmplase minunea mult așteptată, eram însărcinată!!! Da! Fără niciun tratament, pur și simplu, s-a întâmplat! Iar eu habar nu aveam, până să aflu, pentru că n-avusesem niciun simptom. Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, partenerul meu era țintuit pe un pat de spital din cauza unei probleme de sănătate care se agravase, neștiind dacă va ieși viu de acolo.
      Medicii mi-au spus să iau în calcul orice
      Acela a fost momentul în care am simțit pentru prima oară în viață, adevărul din cuvintele mamei: "Atunci când ți se pare că Dumnezeu îți ia pe o parte, vine momentul în care vezi cum îți dă pe cealaltă parte!" Nici în ruptul capului n-am stat să mă gândesc dacă vreau copilul sau nu! Îl doream din toate încheieturile și eram pregătită pentru orice s-ar fi întâmplat mai departe, chit că rămâneam singură sau nu! Eram asumată! 
      Cu siguranță mi-aș fi dorit enorm să fi fost și el lângă mine, dar am fost nevoită să îi spun la telefon, până să ajung la el. Când am ajuns, ne-am strâns în brațe printre firele aparatelor și am plâns de fericire! Apoi, evoluția lui a fost extraordinară, a scăpat două săptămâni mai târziu. 
      Am aflat de sarcină destul de repede, și culmea, la doar doua zile de întârziere a ciclului menstrual, când am făcut testul. În condițiile în care, de când suntem împreună, am făcut nu știu câte teste, la fiecare întârziere de una sau două săptămâni. 
      Am sunat imediat asistenta medicului meu, cu care obișnuiam să țin legătura
      Era sâmbătă. Iubitul meu încă nu ieșise din spital, era abia sfârșitul primei săptămâni. Nici nu mai știam cum să mulțumesc Divinității și, în același timp, cum să fac să nu mă mai afecteze atât de puternic emoțional situația prin care treceam. Pentru că încă aveam inima cât un purice, abia reușeam să pun geană pe geană. Asta era cea mai mare problemă. Strângeam din dinți și zâmbeam în timp ce plângeam. Făcusem un calcul și aveam trei săptămâni de sarcină. Mă tot gândeam "Doamne, dacă nu e în uter, dacă nu e bine?" Nu-mi venea să cred că reușisem! Apoi mi-am dat seama că aveam deja mai mult de șase nopți nedormite, de țigări fumate în plâns continuu toată săptămâna, de nemâncată, de mers mult pe jos, navetă între job, spital și casă.

      Dac-aș fi aflat mai repede (chiar dacă a fost, relativ, repede), aș fi făcut, cu siguranță, mai mult! Dar n-am știut! 
      M-am plâns asistentei la telefon și m-a liniștit spunându-mi că e mult prea mică sarcina pentru a-mi face grijile astea acum, e bine să conștientizez dar să o iau treptat, că am timp până la trei, patru luni. Dar nu mi-a trebuit mult deloc, din minutele următoare n-am mai pierdut numărul țigărilor de supărare, și n-am mai consumat deloc, nici cafea. Așa îmi și propusesem demult. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Așa că din punctul acesta de vedere, sunt împăcată cu mine! Mi-au fost alături și mama, prietena, nașii, și o bună cunoștință, psiholog.
      În următoarea săptămână, prima ecografie arăta cinci săptămâni și o zi! Se vedea clar. Era bine poziționată! Era în uter! 
      O săptămână mai târziu, la șase săptămâni jumate, i-am auzit pentru prima dată inima! N-am simțit niciodată ce-am simțit atunci! Bătăile erau foarte bune, totul evolua perfect. Numai mie nu-mi venea să cred! Am făcut analizele necesare - erau foarte bune. Aveam, totuși, dureri asemănătoare crampelor menstruale, ceea ce nu era bine, pentru că erau dese. Erau și cuțite puternice, dar care nu durau mai mult de câteva minute. Simțeam, cumva, că asta nu era bine și nu simțeam greșit. Dar, conform ecografiilor, nu se întâmplase nimic, am urmat tratamentul până aproape de 8 săptămâni, când m-am trezit plină de sânge. 
      Am plecat amândoi în goană spre spital, timp în care eu urlam că nu vreau să-l pierd! S-a ținut cu dinții buburuza mea! Doctorița care era de gardă în acea noapte mi-a spus că e bine, că e acolo, nu era semn bun că am avut hemoragie dar scăpase, trăia! Eu nu așteptam decât atât: să-i aud bătăile inimii și, pentru că le-am auzit, am răsuflat ușurată. Cu toate că mi s-a spus că procentul de reușită era destul de mare (80%), mă gândeam cu groază și mă rugam să nu fiu eu acea excepție de 20%.
      Am rămas în spital câteva zile. M-au monitorizat, copilul trăia, era tot acolo
      Am discutat între timp cu medicul meu care mi-a dat "instrucțiunile" pentru acasă, pe care le-am respectat amândoi cu precizie. Am stat acasă două săptămâni. Mi-a spus să revin oricând, dacă e cazul. N-am mai sângerat de atunci dar aveam dureri surde. 
      După cum știți, până la sfârșitul primului trimestru de sarcină se conturează toate "detaliile". Da, buburuza mea avea deja, ochișori, mânuțe, piciorușe, urma să se contureze lobul urechii, și chiar dacă era foarte, foarte mică, "juca" în uter. 
      Cu două zile înainte de ultimul control, am avut un vis
      Când o persoană dragă care nu mai e printre noi îți apare în vis și îți spune că ”va avea grijă de ea”, înțelegi mesajul. Probabil era fetiță. Am refuzat să cred ce urma să se întâmple și, așa prăpăstioasă cum eram, mă îmbărbătam! 
      Am refuzat să cred până s-a întâmplat! Minunea mea a murit la zece săptămâni încă puțin și ne pregăteam să încheiem primul trimestru.
      În dimineața în care am ajuns la control, aveam un nod în gât pentru că simțeam. Chiar simțeam că ceva nu e bine, dar tot nu acceptam! Nici doctorului nu-i venea să creadă. M-am pus pe masă, mi-a pus ecograful pe burtă și tăcere! Eu am încremenit. Nu zicea absolut nimic, nu mi-a întors monitorul cum o făcuse până atunci, și tăcea. Am întrebat eu: 
       – E rău?! 
      –  Haideți, vă rog, să vă dezbrăcați, să mă uit și așa, să mă asigur
      M-am dezbrăcat pentru transvaginală și nimic! Se uita la monitor, aștepta și tăcea! Nu știa cum să-mi spună, probabil, pentru că văzuse cât mi-l doream, fiindu-i pacientă de câțiva ani. 
      – Ce e?! 
      – Nu-i mai bate inima! 
      Asta era și nu-mi dădusem seama! Asta așteptam să auzim și nu mai auzeam! Nu știu cum m-am îmbrăcat și m-am luat cu mâinile de cap, șocul a fost atât de mare încât amețisem la propriu. M-am ținut tare și mă gândeam la ce mă așteaptă dincolo de ușa cabinetului, cum îi spun lui?!

      Am ieșit un pic și i-am spus atât: "S-a oprit din evoluție!"
      El se uita mut la mine ca și când n-ar fi știut ce înseamnă. Știa, dar refuza. M-am întors în cabinet și-am aflat că a doua zi urma să mă chiureteze: chiuretaj cu anestezie generală. Ăsta era calvarul ce urma! Ceva prin care eu nu mai trecusem niciodată. Nu avusesem un avort spontan, ci un avort ratat (atunci când produsul de concepție nu se elimină pe cale naturală - sarcina fiind mai mică, dar totuși prea mare pentru altă opțiune și atunci e nevoie de chiuretaj). De-atunci mi s-a rupt filmul, știu că mă uitam în gol către doctor...
      În seara aia, m-am dus la biserică și-am aprins o lumânare pentru pruncul meu nenăscut
      Am rugat-o pe Maica Domnului să-l aibă în pază pe îngerul meu și i-am mulțumit pentru că îmi dăduse șansa să mă simt mamă pentru scurt timp. Am rugat-o să nu mă lase și să mai facă o minune. 
      N-am putut dormi în noaptea aia, mă mângâiam pe burtă și închideam ochii la gândul că era ultima noapte în care îl mai aveam în pântec! Nu m-am trezit la realitate decât atunci când m-am întors de dimineață la spital, pentru chiuretaj. Tot nu acceptam, nu-mi venea să cred pentru ce mă întorsesem acolo. Oricât mi-ar fi spus ceilalți din toate părțile că e bine că a fost o sarcină pe cale naturală, asta nu mă încălzea cu nimic! Eu mă duceam să-mi iau adio de la copilul meu!
      Că era cât un deget sau cât palma, mai mic sau mai mare, era copilul meu! Al meu! Primul meu copil pe care-l iubeam din totdeauna!
      Se pare că fi fost vorba despre o anomalie cromozomială (o afecțiune care nu l-ar fi lăsat să trăiască mai departe), dar chiar și așa, eu nu mă puteam bucura că s-a întâmplat atunci, și nu mai târziu, asta mi-era doar consolarea pentru "mâine". Nu pentru că eram egoistă, dar putea să nu se întâmple așa, nu?
      Cu toții s-au comportat exemplar cu mine, nu am ce să le reproșez, n-aveau cum să-l mai aducă înapoi, dar pentru mine a contat empatia. 
      Când au venit asistentele și anestezistul la mine, pentru pregătire, am început să plâng în hohote
      Abia am putut să le spun cum mă cheamă și mi-am tras mâna, refuzam branula, le-am spus că nu vreau să-mi facă nimic, eu nu pot să-l dau afară de-acolo! Una dintre ele mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus calm: "Doamnă, a murit ... puteți să muriți și dumneavoastră, nu e vina nimănui! N-aveți încotro, sunteți tânără și va fi bine! Și eu am pierdut unul, nu primul, dar vă înțeleg mai bine decât credeți! Astăzi am un băiat de 27 de ani!" M-am uitat la ea și n-am reușit să scot decât un "Mulțumesc!" 
      M-au condus în sală, au avut răbdare cu mine, mi-au făcut anestezia prin perfuzie și mi-au pus masca pentru inhalare. 
      – Și-acum, o să adormim, în 20 de secunde.
      Știu că am închis ochii și-am apucat să-mi spun în gând numai atât: "Iartă-mă, copilu' meu, că n-am putut să fac nimic! Te iubesc!!! Ajută-mă, Doamne!", am zis de două ori. De-atunci nu mai știu nimic, n-am simțit nimic. 

      M-am trezit cu ochii lipiți de plâns și umflată la față, am plâns continuu cât am stat cu perfuzia și mă durea îngrozitor toată burta, cu tot cu spate
      Dar prima durere pe care am simțit-o la propriu, a fost în piept! Aveam un junghi puternic și mă țineam cu mâna de acolo.M-au rugat să încerc să mă calmez un pic, era o angină pectorală din cauză că m-aș fi încordat, dar avea să treacă repede. Eu știam că mă doare inima! 
      Când m-am ridicat prima oară din pat, am simțit că mă împrăștii pe jos! Durerea iradia, a fost foarte puternică, dar ușor, ușor, mi-am revenit fizic. Am plecat acasă în aceeași zi, desfigurată cu totul. 
      Asta a fost intensitatea cu care am trăit eu, ceea ce mi se întâmplase. 
      În ziua aia, 18 februarie, am murit și am înviat. O parte din inima mea, s-a dus atunci, cu el, pentru totdeauna! 
      Astăzi e astăzi. Durerea asta nu va trece niciodată! Simt că se va estompa odată cu venirea celui de-al doilea. De ce trece timpul, mi-e mai rău. E invers! N-am să renunț să mă întreb cum ar fi fost peste o lună, peste cinci sau peste un an, când ar fi trebuit să-mi strâng puiul la piept! 
      Acum, trăiesc cu o speranță în plus și una în minus. În speranța că am pierdut o sarcină pe cale naturală, ceea ce înseamnă c-aș mai putea rămâne, dar și cu un risc mai mare de pierderi recurente.
      Fetelor, doamnelor, procedura prin care am trecut eu, a fost aceeași care se efectuează și în cazul sarcinilor nedorite
      Eu nu am avut de ales!! Nu am avut ce să fac, oricât m-aș fi opus. N-o să judec pe nimeni nici de-acum încolo, așa cum n-am făcut-o nici până acum din punctul ăsta de vedere, dar vă spun din tot sufletul, vă rog chiar, dacă puteți evita așa ceva, evitați să ajungeți acolo!

      Nu vă mutilați sufletul dacă puteți evita asta!
      Când nu ai de ales, într-adevăr, n-ai cum să te opui, cum a fost în cazul meu și al multora! Dar acum, când îmi dau seama prin ce trec atâtea fete, mai ales minorele, mi se face pielea de găină când mă gândesc că dintr-o "simplă greșeală" ajung să treacă prin așa ceva. Nu e deloc simplu, asta e clar, indiferent de circumstanțele pentru care se ajunge aici! E nevoie de mult sprijin în ambele situații! Dar așa cum intrați pe net în speranța de a găsi ajutor în privința unei întreruperi de sarcină, faceți tot ce puteți și căutați metodele de contracepție, care sunt multe, de altfel, înainte de a ajunge acolo!
      Societatea mai are și ea de învățat! Multe, multe!
      Știu că nu putem fi toți la fel, e vorba de un cumul de factori, dar cu siguranță ar trebui să se facă muuuult mai multe în privința asta - pornind de la educație, atitudine, până la fapte. 
      Durerea pierderii unei sarcini, a unui copil mult dorit, este inimaginabilă și incomparabilă! Pentru mine, că aveam două, cinci sau mai multe luni (nu pot să mă gândesc cum ar fi fost să-l fi născut așa, sau să moară apoi - ăsta e apogeul), indiferent cum ar fi fost, tot copilul meu era! Nu puteam să simt altfel! 
      Să învățăm despre empatie, despre cum să nu fim nepăsători
      Suportul emoțional pe care mamele ar trebui să-l primească trebuie să vină din partea tuturor. Atât din partea celor care nu știu ce înseamnă, cât și din partea părinților de îngerași. Eu am pe cine trebuie lângă mine și sunt recunoscătoare Domnului pentru asta. 
      Știu că suntem multe, foarte multe! Știu că multe dintre voi ați trecut prin asta. Pentru voi, dragi mămici de îngerași, am scris povestea mea: să vă spun că "familia" s-a mărit. Sunt alături de voi, așa cum inimioara mea e acolo, împreună cu inimioarele voastre. 
      Vă îmbrățișez cu drag,
      C.
      (Notă: Această poveste ne-a fost trimisă pe adresa redacției. La rugămintea autoarei, nu am publicat numele ei. Ea și-a dorit să facă publică numai povestea, nu și indentitatea ei, iar noi îi respectăm această dorință.)  
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      La 56 de ani Quentin a devenit tată pentru prima oară. Soția acestuia în vârstă de 36 de ani ar fi născut un băiețel. Potrivit insiderilor atât mama, cât și copilul se simt bine, iar numele pe care l-au ales părinții pentru nou născut încă nu se știe.

      Cu Danielle, Tarantino s-a cunoscut în cadrul unei premiere de film, în 2009. După 7 ani aceștia au început să formeze un cuplu, iar peste încă un an Quentin a cerut-o pe Danielle în căsătorie. În anul 2018, ei au organizat o nuntă, la care au fost prezente doar cele mai apropiate persoane ale cuplului.
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      O înregistrare video care o arată pe Salwa izbucnind în râs când aude zgomotul exploziilor a devenit virală pe rețelele sociale.
      "Un obuz. Când vine, o să râdem", spune fetița.
      Într-o altă înregistrare, Salwa este surpinsă când aude  zgomotul unei bombe lansate de un avion și începe să râdă.
      "Spune-mi Salwa, ce a făcut avionul?", întreabă tatăl. 
      "Avionul a venit și am râs mult. Avionul ne-a făcut să râdem, ne spune: râdeți de mine, râdeți de mine", răspunde ea.
      Realitate cruntă în Siria: un tată își învață fata de trei ani să râdă de bombardamente.
      b1.ro
  •