Bugetarii vor sta acasă în perioada de 7 - 17 aprilie curent


    Bugetarii vor ieși în vacanță de mâine, 7 aprilie, și până pe 17 aprilie curent. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

mold-street-ce-efecte-economice-sociale-si-politice-poate-avea-vacanta-de-noua-zile-pentru-bugetari-1534481657.jpg

Prim-ministrul a precizat, însă, că vacanța nu este valabilă și pentru alți angajați, cum ar fi personalul medical, polițiștii și cei din sistemul educațional. Așadar, și elevii vor continua studiile de la distanță.

„Toți vor avea zile libere, cu excepțiile care au fost valabile și pe parcursul săptămânii precedente, adică: instituțiile medico-sanitare, autoritățile administrative din domeniul apărării naționale, ordinei publice și securității naționale, dar și instituțiile de învățământ de toate nivelurile”, a spus funcționarul.

Decizia a fost luată în conformitate cu propunerile OMS-ului și ale medicilor. Mai mult, vacanța ar putea fi extinsă până pe 28 aprilie, însă asupra acestei inițiative se va hotărî pe parcurs.

Ulterior, pentru a recupera aceste ore, Chicu spune că s-ar putea reveni la regimul de șase zile lucrătoare – așa cum a fost cu mulți ani în urmă: „Cred că poate și generația noastră să lucreze șase zile pe saptămână, dacă va trebui”.

De asemenea, în cazuri de maximă și strictă necesitate, conducătorii instituțiilor vor avea dreptul să cheme la serviciu, în următoarele 10 zile, un număr limitat de angajați.

Menționăm că, în această perioadă de vacanță, bugetarii își vor primi salariile cuvenite.

zugo.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator Natalia

Postat

Chiar si cei care lucreaza cu copiii cu CES care beneficiaza de instruire a domiciliu? Ceva e neregulă aici! Personal, am lucrat online gratis, cu părere de rău!

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      La această concluzie au ajuns psihologii din toată lumea, care spun că o plimbare la munte ori câteva ore petrecute pe plajă, cu picioarele în nisip, îi vor face pe cei mici mai fericiți decât o jucărie.
      În plus, li se va dezvolta acea parte din creier responsabilă cu memoria, exprimarea emoțională și judecata.
      Maria are 9 ani și este în clasa a III-a la o școală din Constanța. Îi place să călătorească și până acum a vizitat o mare parte din România, împreună cu părinții: ”Am fost prin Cluj-Napoca, parcă prin Piatra-Neamț, la Târgu-Mureș. Mi se pare foarte super, pentru că e bogată.”
      Și Robert este pasionat de călătorii și ne spune că ar renunța la jucării pentru o vacanță cu familia. Anul trecut părinții l-au dus la Berlin, iar în ultima vacanță școlară, într-o stațiune din România.
      Robert, elev: ”Din vacanță poți să înveți mai multe chestii și rămâi și cu o amintire, dar că primești o jucărie poate o uiți și te plictisești de ea și nu te mai joc cu ea”.
      Andrei, tatăl lui Robert: “Apreciază mai mult aceste ieșiri decât jucăriile, că a văzut că prin aceste ieșiri are multe lucruri de învățat și de descoperit și cred că îl și vor ajuta în viitor.”
      Cercetătorii americani de la Universitatea de Stat din Washington au urmărit în ultimii 30 de ani comportamentul a 9000 de familii și au ajuns la concluzia că un copil este mai fericit când merge în vacanță decât atunci când primește un cadou.
      În plus, ieșirile în natură și descoperirea unor locuri noi le dezvoltă celor mici lobul frontal - acea parte creierului responsabilă de exprimarea emoțională, memorie, limbaj și judecată.
      La aceeași concluzie au ajuns și psihologii români care au în lucru o cercetare despre dorințele copiilor.
      Elena Stambuli, psiholog școlar: ″În primii 5 ani de viață dezvoltarea creierului la copii este intensă și atunci ar fi de preferat ca părinții să înlocuiască jucăriile sofisticate pe care le oferă copiilor cu vacanțe, pentru că în vacanțe activitatea fizică crește, crește și fluxul sangvin ceea ce permite oxigenarea creierului, asta duce către o concentrare mai bună.”
      Pe părinții români, rezultatele acestor cercetări îi pun pe gânduri și tot mai mulți încearcă să înlocuiască jucăriile oferite drept cadou cu excursii. Hotelierii au intuit trendul și au investit în facilități pentru cei mici.
      Camelia Ciurea, manager companie de turism: ”În ultimul timp, foarte multe hoteluri cu all inclusive 3-4 stele au facilitate pentru copii începând de la baby-sitting, de la școala de vară, școală de teatru, ateliere de creație.”
      Psihologii spun că părinții ar trebui să discute și cu bunicii și să le recomande să nu mai dea banii pe jucării de care copiii se vor plictisi, ci să îi ajute să strângă bani ca să plece în tabere și excursii.
      stirileprotv.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Cine este testat?
      Dacă în prima situaţia decizia de a preleva mostre de la o persoană este uşor de luat, în cea de a doua situaţie, atunci când o persoană crede că prezintă simptome ale Covid decizia trebuie să revină unui specialist. Şi asta deoarece aceste simptome: febră, tuse şi dificultăţi de respiraţie pot fi şi simptome ale răcelii comune sau ale gripei.
      Decizia de a testa o persoană care se încadrează în una dintre cele două situaţii de mai sus este susţinută de către specialiştii în sănătate publică deoarce astfel poate fi controlat numărul de persoane infectate și rupt lanțul care duce la răspândirea virusului.
      Cum are loc testarea?
      Atunci când o persoană se încadrează în una dintre aceste situaţii, acestia i se prelevează mostre din gât sau din nas, acestea urmând să fie trimise către un laborator. Specialiştii explică faptul că aceeaşi procedură este folosită şi în cazul răcelii sau al gripei.
      Odată ce mostra ajunge la laborator, lucrurile se complică, experţii explicând că cei care analizează mostrele caută materialul genetic al coronavirusului, ARN-ul. Pentru a identifica ARN-ul, oamenii de ştiinţă folosesc reacţia în lanţ a polimerazei cu transcripţie inversă, care converteşte ARN-ul viral în ADN. Ulterior, acest ADN este multiplicat până în punctul în care există un număr suficient de mare de copii pentru a fi studiate de către instrumentele de laborator.
      Aceste proceduri au nevoie de un interval între 24 și 72 de ore pentru a produce un rezultat. În funcţie de rezultatul obţinut, autorităţile pot decide dacă o persoană este pusă în carantină sau izolare.
      Trebuie precizat faptul că acest test, precum orice altă analiză medicală, poate să ofere rezultate incorecte. Un studiu a arătat că 3% dintre mostrele testate în China erau fals-negative, totuşi, raportat la standardele medicale această marjă de eroare nu reduce credibilitatea rezultatelor oferite, notează Science Alert.
      descopera.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Anunţul a fost făcut de viceprimarul capitalei Angela Cutasevici. Între timp, platforma „Educaţie Online” continuă să fie suplinită cu lecţii şi cărţi digitale, transmite Știri.md cu referire la trm.md.
      „Noi am solicitat avizul ANSP şi al OMS cu referire la condiţiile de redeschidere a grădiniţelor, ştim că există o solicitare foarte mare, dar trebuie, totuşi, să luăm în calcul toate riscurile care pot apărea în anumite situaţii”, a menţionat Angela Cutasevici.
      În acelaşi timp, elevii continuă să studieze de la distanţă. Potrivit municipalităţii, pe platforma „Educaţie Online” au fost încărcate 1.200 de lecţii şi 260 de cărţi digitale.
      „Pe lângă lecţiile vizionate, copiii vor avea posibilitate să exerseze şi să-şi consolideze cunoştinţele dobândite pe parcursul lecţiei”, a spus Angela Cutasevici.
      Platforma „Educaţie Online” este destinată pentru 331.000 de elevi din învăţământul general, dar şi pentru 10.000 de copii cu dificultăţi de învăţare şi deficienţe care nu frecventează şcoala. Lecţiile video sunt transmise prin intermediul mai multor televiziuni şi portaluri online de ştiri.
      stiri.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Tema fierbinte a momentului – Coronavirus ne invită la o lecție de responsabilitate și solidaritate. Asta implică și izolarea la domiciliu, lucrul de acasă, deci o interacțiune continuă cu partenerul de viață. Nu ne încântă faptul că viața ni s-a dat peste cap, dar putem să transformăm situația în ceva pozitiv, având mai multă grijă de relația de cuplu.
      Coronavirus vă oferă mai mult timp în doi
      Fiecare petrece mai bine de jumătate din zi la serviciu. Mai faci sport, te vezi cu prietenii, familia, iar când tragi linie realizezi că timpul alocat partenerului de viață înseamnă mai mult sfârșit de săptămână. Când poate, și atunci, aveți diverse activități care nu permit conectarea reală.
      Întâlnirile cu prietenii se realizează acum sporadic, online. Ca să protejezi părinții în vârstă ai sistat vizitele. Multe persoane se comportă responsabil, le cumpără celor în vârstă alimente și le lasă la ușă, tocmai pentru a evita contactul direct și transmiterea virusului. Prin urmare, acum timpul tău la domiciliu se împarte dintre lucrul de acasă și interacțiunile cu partenerul. Pe cele din urmă fă-le să fie de calitate!
      Conturați un program împreună
      Când ați mai reușit voi ca în timpul săptămânii să luați prânzul în doi? Ei bine, acum este posibil. Masa din miezul zilei poate fi o ocazie reală de date, în rest lucrați în camere separate. Seara, la cină, poate căpăta note romantice, apoi conturați diverse activități cu spirit ludic. Vă jucați împreună cărți, un joc de strategie, faceți sport împreună, etc.
      Important este să aduceți puțină sare și piper cu activități amuzante și antrenante, fără să lăsați plictiseala să se instaleze.

      Nu uitați de momentele de solitudine
      Din dorința de a recupera timpul, de a sta mai mult împreună este posibil ca unul dintre voi (dacă nu ambii) să aibă senzația de sufocare. Înainte de pandemia cu Coronavirus tu ieșeai cu prietenele, el cu băieții. Aveați și activități separate, ceea ce acum nu prea mai este posibil. Nevoia de solitudine, de timp pentru sine, este absolut firească și un semn de sănătate emoțională. Nu un semnal grav de alarmă legat de relație.
      Așa că puteți face lucruri diferite și când stați izolați în casă. Tu să citești într-o cameră, el să se uite la un film în alta. Tu să îți faci un ritual ca de spa, el să discute la telefon cu familia sau prietenii. Intrarea în fuziune este cea amenințătoare pentru cuplu, nu puțin timp separat.
      Conectați-vă părțile vulnerabile
      Anxietatea, stresul legat de Coronavirus, chiar de instabilitatea locului de muncă în această perioadă, ne fac să devenim vulnerabili. Este foarte important să vă oferiți susținere reciprocă. Iar această deschidere emoțională invită la o conectare mai profundă. Partea vulnerabilă din noi este partea de copil.
      Pentru a facilita accesul la ea puteți rememora amintiri haioase din copilărie, vă puteți uita pe albumele foto vechi, unde sunt fotografiate momente plăcute de când erați mici. Aparent este o activitate banală, dar cu recompense emoționale importante.
      Puteți stabili reguli și limite
      Desigur, în orice relație există și discuții mai puțin comode, dar necesare. Dacă voi considerați că aveți lucruri nelămurite puteți face lumină în privința lor. Iar o relație este ca un copil, ca să crească sănătos, sunt necesare limite și reguli, stabilite în acord cu viziunile voastre despre viață, cu valorile voastre morale. Orice relație are reguli scrise – stabilite deja verbal, și reguli nescrise – pe care credeți că celălalt le știe, și pe care nu este necesar să le transmiteți.
      Aici apare ceea ce se numește gând automat negativ, respectiv ghicirea gândurilor. Este momentul ca regulile nescrise să fie formulate cu subiect și predicat, să devină reguli scrise. Spre binele și evoluția sănătoasă a relației voastre de cuplu.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Astfel, conform informațiilor oferite luni, 4 mai, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, „redeschiderea grădinițelor se realizează prin decizia comună a mai multor structuri: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, autoritățile publice locale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică ș.a.”, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.
      Potrivit lui Șarov, „în funcție de evoluția pandemiei și excluderea anumitor restricții, sistemul educațional va fi solidar cu toate domeniile vieții sociale și va întreprinde măsuri necesare pentru a asigura familiile cu activități necesare educației copilului”. 
      Un ordin privind redeschiderea școlilor urmează să fie semnat ulterior.
      Menționăm că toți copiii vor fi înmatriculați în clasa I conform prevederilor Codului educației, existând două etape: 21 mai – 19 iunie și 22 iunie – 31 iulie.
      zdg.md
  •